06/09/2021
6 ani de PressOne. Avem nevoie de ajutorul a 6.000 de abonați. Îi găsim?
În septembrie 2021, PressOne împlinește șase ani.
Șase ani de povești cu și despre România și locuitorii ei, despre comunități, despre ce merge bine și despre ce merge mai puțin bine, șase ani de jurnalism narativ de calitate, independent și asumat.
Șase ani de newslettere zilnice, răsfoite de mii de cititori.
Vezi și:
6 ani de PressOne. Ajută-ne să sprijinim în continuare societatea civilă
6 ani de PressOne. Șase feluri în care am protejat adevărul, anulând falsul și dezinformarea
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Șase ani în care:
- Reporterii noștri au fost dați în judecată - și au câștigat.
Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu
Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.
Reportaj de la gala de lupte RXF, unde femeile au fost bătute de bărbați și târâte în lesă. „E ok, Floricica mai trebuie să reziste doar câteva minute”
„Lupta” dintre Costică și Floricica este unul din punctele de atracție ale serii. De când intru în sală văd reclame pe ecranele digitale cu Floricica Dansatoarea, imbrăcată într-o rochie verde cu paiete. Își țuguie buzele în fața camerei pentru ce se dorea a fi un cadru senzual. Mie îmi dă senzația de inocență.
- Au fost amenințați cu moartea de indivizi care au și fost, în cele din urmă, condamnați pentru faptele lor.
- Investigațiile PressOne au dus la demascarea și demantelarea mai multor rețele de siteuri de fake news și dezinformare. În urma acestora, Facebook a eliminat din rețeaua socială conturi și pagini care răspândeau informații false sau propagandă.
- Reportajele noastre au dus la închiderea unei fabrici fără autorizație de mediu care polua și îmbolnăvea, încet, dar sigur, o comunitate.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
- Am demascat modul în care se fac despăduriri la adăpostul legii.
- Am arătat care sunt sursele de poluare majore și cum orașele ne sunt otrăvite de lipsa de implicare a autorităților.
- Proiectele noastre de transformare a unor comunități au fost preluate de administrațiile locale și au produs schimbări în bine în respectivele comunități.
- După zeci de investigații ale Emiliei Șercan publicate de PressOne, în 2020 Academia de Poliție devenea - printr-o decizie istorică - prima universitate din țară care pierdea dreptul de a mai acorda titluri de doctor.
- Am documentat de la fața locului violența jandarmeriei pe 10 august 2018, cum trăiau oamenii fără adăpost în timpul stării de urgență, dar și incendiile din Atena sau taberele uriașe de migranți din insula Lesbos.
- Am mers în cele mai defavorizate comunități din România și am documentat modul în care indiferența statului este compensată cu greu de pasiunea cu care se implică voluntarii din organizațiile neguvernamentale.
Nu în ultimul rând, ne-am păstrat întreg sufletul și am reușit - deloc ușor - să păstrăm spiritul formidabil al acestui proiect început de Mihnea Măruță acum șase ani.
În următoarele șase săptămâni, vom povesti mai pe larg despre impactul pe care l-au avut materialele noastre de-a lungul timpului, dar și al angajamentelor pe care ni le luăm față de voi, de cititorii noștri, de acum înainte.
Pentru a ne continua misiunea, însă, avem nevoie de sprijinul vostru.
PressOne este o publicație independentă și vrem să rămânem așa. Ajută-ne să facem, în continuare, jurnalismul onest de care e atât de multă nevoie în România.
De cât avem nevoie
E foarte simplu. 15 lei pe lună (3 euro) din partea a 6.000 dintre voi ne-ar permite să avem predictibilitate și să putem exista în continuare ca publicație independentă. Dacă ne cunoști deja, poți merge direct la pagina de abonare să ne ajuți.
De ce avem nevoie să vă abonați
Pentru că altfel ne-ar fi extrem de greu. De fapt, imposibil. Nu umplem site-ul de bannere, advertoriale dăm foarte rar, nu luăm bani de la stat și nici nu suntem tonomatele cuiva.
Timp de cinci ani am avut o susținere generoasă din partea lui Don Lothrop, fondatorul PressOne. El ne rămâne alături, dar acum a sosit timpul să ne sprijinim pe cititori, cei pentru care scriem. Așa e corect. Așa putem exista și peste 3, și peste 5, și peste 30 de ani. Așa putem garanta oricui independența noastră absolută.
Scopul nostru rămâne același: să vă oferim jurnalism de cea mai înaltă calitate, într-un format vizual de excepție, atât cât ne pricepem. Am demonstrat deja asta timp de șase ani. E important și pentru voi?
Atunci ajutați-ne printr-un abonament.
Ce vom face cu banii
PressOne nu va face niciodată profit, absolut toți banii sunt reinvestiți în jurnaliștii noștri și în jurnalism de profunzime, care-ți oferă o perspectivă onestă asupra realității românești, nu zeci de știri inutile.
Emilia Șercan va putea să investigheze în continuare plagiatele care macină sistemul academic românesc, în special instituțiile de forță ale statului, precum și incompetența statului, în general. Și va avea în continuare sprijinul nostru financiar în toate procesele pe care e nevoită să le ducă în spate în instanță pentru asta.
Codruța Simina va putea să-și petreacă în continuare zile întregi săpând prin zeci de site-uri, grupuri de facebook și alte rețele obscure care ne otrăvesc cu dezinformare și fake news. Și să scoată la iveală de unde vin banii care ne dezbină din ce în ce mai tare.
Voicu Bojan va putea merge în continuare în cele mai rustice și îndepărtate locuri din țara asta, să descopere oameni dintr-o bucată și să le spună poveștile așa cum doar el știe, indiferent că-i găsește pe Via Transilvanica, în creierii Apusenilor sau te miri pe unde. Și se va întoarce cu inima întreagă înapoi, așa cum îi dorim mereu, din tot sufletul.
Ioana Epure va putea să se concentreze pe reportajele vizuale despre comunitățile nebăgate în seamă de nimeni, despre locurile care ar putea fi magice dar sunt călcate în picioare, cât și despre învingătorii care schimbă România treptat dar sigur. Și să înceapă să albească mai încet din rolul de redactor șef. Sperăm. :)
Valentin Șchiopu va putea scrie în continuare cele mai savuroase povești și interviuri cu tot felul de personaje care te inspiră.
Laura Popa va continua misiunea începută de Maria Tufan, de a merge în continuare pe câmpuri pline de gunoaie și va continua seria de investigații video despre poluarea care sufocă România, de pe teren, dar și cu date clare, concrete, care să ne ajute să înțelegem de ce e atât de murdară țara noastră și cum ne afectează asta. Dar și cum putem s-o curățăm rapid. Dacă vrem.
Răzvan Filip se va putea concentra pe reportajele și investigațiile sale legate mai ales de respectarea drepturilor noastre, de extremism și de dezinformare, precum și de divulgarea abuzurilor cu care ne copleșește statul.
Alex Olaru va putea scrie, în continuare, despre actualitatea de zi cu zi și îți va putea oferi noi perspective nuanțate asupra unor evenimente care, altfel, nu ar ajunge la cititori decât în alb și negru.
Bianca Felseghi va putea scrie în continuare despre oamenii care schimbă România în bine și despre comunitățile care se organizează în jurul lor pentru a ne păstra vie fauna, pentru a ne îngriji mediul și pentru a ne păstra întregi mințile.
Lucian Muntean va putea fotografia în continuare România așa cum e, neromanțat, Maria Bălănean, Mircea Gherase și Mihai Eremia vor putea filma și monta reportaje din ce în ce mai bune, iar colaboratorii noștri Mona Dîrțu, Cristina Foarfă, Barbu Mateescu, Robert Adam, Alexandru Gugoașă, Dragoș Costache și Tudor Rus ne vor putea oferi în continuare articolele lor pe teme sociale, economice, de tehnologie, artă, ba chiar și cultură.
În fiecare zi a săptămânii, redacția PressOne vă va putea trimite zilnic newsletterul cu cele mai importante știri și cele mai bune articole de citit, precum și două newslettere relaxate de weekend. Recomandăm un subscribe, indiferent ce decizi azi!
V-am convins? Puteți sări deja la pagina de abonare. Dacă nu încă, mai avem ceva de zis.
Bine, dar cu ce sunteți diferiți?
Noi scriem în profunzime despre problemele României, dar scoatem la lumină și binele care se face în țară și încercăm să inspirăm oamenii să fie parte dintr-un viitor așa cum l-am visat cu toții de atâția ani.
Facem asta onest, fără agendă ascunsă, prin scriitură, fotografie, video și podcast, în cea mai modernă formă, prin storytelling imersiv, multimedia.
Facem asta constant, zilnic. Nu odată pe lună, nu când și când. Zilnic.
O facem deja de șase ani, fără compromisuri. Chiar credem că o putem face și în următorii șase. Împreună.
Merită efortul?
Știm că e un efort pentru bugetul vostru, în special când e vorba de o plată lunară. Vrem să vă oferim atât recunoștința noastră, cât și și un jurnalism independent, implicat, care merge în profunzime și crește mereu în calitate.
Dar vrem și să puteți citi în fiecare săptămână ceva care să vă lumineze ziua, fie la noi pe site, fie în newsletterele noastre. Și pe măsură ce voi, abonații, veți fi mai mulți, vom putea face și oferi și noi mai multe. Mult mai multe! Special pentru voi.
Da, merită efortul. Caseta de suport e mai jos, îndrăzniți s-o folosiți chiar acum, ar fi incredibil pentru noi să primim sprijinul vostru.
ps.
Plus că așa am apuca și noi să mai dormim nopțile.
Ioana Epure - Redactor Șef
Adrian Mihălțianu - Director Editorial
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this