Cum dispar, cu acte, ultimele rămășițe din Codrii Vlăsiei: „Nu vom mai avea pădure, ci un boschet”

În legislația românească, pădurile din jurul Capitalei, parte din Codrii Vlăsiei, sunt încadrate ca păduri de producție. Adică de unde Romsilva sau proprietarii privați pot extrage lemn pe care să-l valorifice ulterior. Stejar de sute de ani care ajunge să valoreze și 500 de euro pe mc.

Modul în care sunt făcute tăierile reprezintă, însă, potrivit specialiștilor în silvicultură, un malpraxis cu efecte pe termen lung. Pădurea istorică din jurul Bucureștiului se transformă într-un lăstăriș lipsit de valoare. Iar rădăcina problemei se află într-o legislație depășită de timp și în instituții lipsite de transparență.

___

Daniel Sărdan a copilărit în Balotești. În drumul lui spre grădiniță nu se ascundea de câinii fără stăpân, ci de cerbii care umblau liberi prin zonă.

Ca organizator al unuia dintre cele mai mari concursuri de mers cu bicicleta prin pădure, Prima evadare, Daniel a văzut de aproape modul în care aceasta a rămas fără arbori.

Dacă la margine pădurea arată frumos, în interior ea dispare. Iar în locul ei rămâne un lăstăriș care nu mai are nimic din valoarea istorică a Codrilor Vlăsiei – denumirea istorică dată pădurilor care acopereau o bună parte din zona de sud a României.

O parte din aceste păduri se găsesc în prezent în zona de nord a Bucureștiului, de la Periș până la Fierbinți, și se întind pe aproximativ 10.000 de hectare, precum Pădurea Băneasa și Pădurea Vlădiceasca, dar și trei arii naturale protejate, Scroviștea, Snagov și Căldărușani Dridu.

Specific acestor păduri este că sunt în imediata apropiere a Bucureștiului, cea mai mare aglomerare urbană a României. Asta ar trebui să le ofere un rol preponderent social, nu economic, axat pe exploatarea lemnului, așa cum este în prezent.

Modul în care se intervine în aceste zone i-a adus împreună pe Daniel Sărdan și cei de la grupul de inițiativă civică Salvați Codrii Vlăsiei. Toți sunt locuitori din zonele din jurul Bucureștiului care caută să oprească tăierile de stejar din păduri.

PressOne a mers împreună cu Daniel Sărdan de la Salvați Codrii Vlăsiei și Dan Turiga, inginer specializat în silvicultură, în interiorul Pădurii Vlădiceasca și a sitului Căldărușani Dridu, parte a ariei protejate Natura 2000, pentru a vă arăta cum dispar, legal, ultimele rămășițe din Codrii Vlăsiei.

Cine ar trebui să aibă grijă de pădure

Conform legislației silvice, Pădurea Vlădiceasca este încadrată în categoria pădurilor de producție și protecție. Adică de-aici se poate exploata lemn, cu toate că pădurea asigură și o protecție pentru diverse obiective stabilite de lege, precum solurile sau apele.

Cum Pădurea Vlădiceasca este în proprietatea statului, de ea are grijă Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin subunitățile sale, Direcția Silvică Ilfov și Ocolul Silvic Snagov. Modul în care se poate interveni în pădure este stabilit printr-un amenajament silvic.

Conform Codului Silvic, amenajamentul se elaborează pe unități de producție/protecție (n.r. suprafață de fond forestier din care se poate exploata lemn), pe o durată de 10 ani, ținându-se cont de obiectivele „ecologice și social-economice” ale zonei și este aprobat prin ordin de ministru (Ministerul Mediului) după ce a trecut prin comisii de specialitate.

Modul în care se intervine în pădure nu este informație de interes public

Pentru că amenajamentul este un studiu pe 10 ani, exploatarea anuală a masei lemnoase se face în baza unui act de punere în valoare emis de Ocolul Silvic, care conține date cu privire la cât lemn există în unitate, suprafața ei, localizarea masei lemnoase în teren, tratamentul aplicat sau specia de arbore.

Actele de punere în valoare sunt și printre puținele documente publice în care găsim o evaluare a pădurilor și a modului în care se face exploatarea masei lemnoase.

„Se taie la modul maximal, adică dacă amenajistul prevede în amenajament un volum maxim posibil de extras, cei de la Romsilva îl transformă în volum obligatoriu de extras. Își fundamentează în așa natură cifra de afaceri, că peste 95% din aceasta este formată din recoltarea masei lemnoase”, explică Dan Turiga, inginer specializat în silvicultură. 

Am vrut să vedem cum se intervine în Pădurea Vlădiceasca și am cerut, în baza Legii 544 privind liberul acces la informații de interes public, amenajamentul silvic.

Răspunsul primit de la minister a fost:

„Amenajamentele silvice nu sunt documente/informații de interes public, fapt pentru care consultarea, copierea sau publicarea acestora necesită acordul scris al proprietarilor și al elaboratorilor.”

MINISTERUL MEDIULUI, RĂSPUNS PENTRU PRESSONE

Mai mult, tot din răspunsul primit de la minister aflăm că „proprietarii au drept de proprietate asupra amenajamentelor, iar elaboratorii (proiectanții) au drept de proprietate intelectuală asupra conținutului lucrărilor”.

Proiectanții amenajamentului silvic sunt inginerii din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, aflat în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării. Iar proprietarii sunt Romsilva și direcțiile din subordine Direcția Silvică Ilfov, Ocolul Silvic Snagov și Ocolul Silvic București.

România se află în infringement pentru abateri de la legislația europeană privind activitățile forestiere

Dacă Ministerul Mediului consideră că informațiile referitoare la managementul pădurilor statului nu sunt de interes public, Tribunalul București este, însă, de altă părere.

În 2018, Agent Green, ONG pentru protecția mediului, a dat în judecată Ministerul Apelor și Pădurilor de la acea vreme pentru faptul că a refuzat să-i comunice, în baza Legii 544/2001, mai multe amenajamente silvice. ONG-ul a câștigat procesul, iar instanța a obligat ministerul să-i ofere documentele.

Lipsa transparenței privind amenajamentele silvice este și unul dintre motivele pentru care România se află în infringement pentru abateri de la legislația europeană privind activitățile forestiere. Pentru a fi în acord cu legislația UE, România trebuie, printre altele, să facă publice cât mai curând toate amenajamentele silvice.

Și standardul internațional FSC (Forest Stewardship Council, standard internațional de certificare a pădurilor), la care Romsilva a agreat, este încălcat prin nepublicarea amenajamentelor silvice. Acesta prevede obligativitatea consultării comunității locale atunci când este tăiată o pădure din comunitate. Standardul FSC certifică faptul că lemnul care poartă această marcă provine dintr-o pădure exploatată în mod durabil, în acord cu mediul și biodiversitatea.

De asemenea, la nivel de legislație națională, există o hotărâre de guvern, HG 1076/2004, care spune că orice plan, viziune, strategie elaborată de stat trebuie supusă dezbaterii publice. Cum amenajamentul silvic este un plan de management pe 10 ani, autoritatea care-l elaborează trebuie să ofere publicului interesat posibilitatea de a aduce modificări și comentarii.

Odată cu modificarea Codului Silvic din 2020 a fost introdus un articol care spune că, după intrarea în vigoare a amenajamentului, date de interes public din document se vor publica de către autoritatea centrală. Care este aria datelor de interes public din amenajament nu este, însă, menționat nicăieri.

Pădurea Vlădiceasca, unde „stejarul moare sufocat”

În aprilie 2021, la intrarea în Pădurea Vlădiceasca miroase a leurdă. Pătura verde de usturoi sălbatic șerpuiește printre stejarii istorici. Un loc numai bun de plimbare, mai ales în pandemie. Asta până auzi sunetul drujbei care anunță exploatările de lemn din interior.

La scurt timp după ce intri în Pădurea Vlădiceasca ajungi față-n față cu un ochi de regenerare. Adică un fost parchet de exploatare lemnoasă (pe întreaga perioadă a exploatării zona poartă denumirea de parchet). Cu toate că instrucțiunile privind exploatarea obligă amplasarea unui panou de identificare a parchetului, el lipsește. În nicio zonă vizitată nu am dat peste panouri de identificare. Asta îngreunează raportarea unor nereguli, de vreme ce nu știi unde te afli.

Pentru a se putea tăia arbori în baza amenajamentului silvic, legea prevede anumite condiții. Asta pentru a nu schimba cadrul natural al pădurii.

„Doar dacă natura a declanșat procesul de regenerare naturală. În pădurile din jurul Bucureștiului vorbim de arborete constituit preponderent din stejar, ăsta e cadrul natural al zonei, sunt păduri reminiscente din vechii Codrii ai Vlăsiei. Astfel, acolo unde se fac tăieri trebuie să avem deja o nouă generație de stejari în diferite stadii de evoluție”, ne explică Dan Turiga.

Dacă pădurea s-a regenerat se verifică printr-un control anual, care este obligatoriu prin lege și care justifică tăierile ulterioare. În fiecare toamnă, inginerul revine în zona unde s-au făcut tăieri și observă dinamica pădurii, dacă s-a extins sau s-a restrâns. Doar dacă ea s-a extins se pot proiecta noi tăieri.

Asta în teorie. În practică, situația e diferită.

„Aici avem acum doar tei și frasin, lipsește stejarul, care ar fi trebuit să fie specia care să domine. În urma tăierilor care au avut loc nu s-a obținut efectul dorit, acela de a se instala stejarul. Punctual, pentru zona asta, vorbim de un spațiu pierdut, unde nu se mai poate vorbi de caracteristici asemănătoare cu ce era.

Cu niște costuri imense s-ar putea reintroduce stejarul, care să fie condus prin procedee silviculturale să se dezvolte independent, dar acum avem doar semințiș de frasin și tei, când aici ar fi trebuit, în proporție de 60-70%, să domine stejarul. Sub procentul ăsta, stejarul nu are nicio șansă de supraviețuire în concurență cu ceilalți arbori, care cresc mult mai repede și absorb resurse. Moare sufocat”, explică Dan Turiga.

Conform actului de punere în valoare, aici au avut loc tăieri progresive. În urma acestui tratament, rezultatul vizibil cu ochiul liber ar fi trebuit să fie diferit.

„Aici deja ar fi trebuit să avem o pădure nouă, în diverse stadii, de la prăjiniș, undeva la 4 metri înălțime, la arbori puși în lumină în urma tăierilor intermediare, care să fie undeva mai jos, iar în ultima fază, cei mai scunzi, să fie rezultați în urma ultimelor tăieri.

Noi aici vedem doar ceva uniform, unde nu este reprezentată specia stejar. Ăsta este un malpraxis din punct de vedere al aplicării tratamentelor încă de când au debutat și până-n ultima fază”, susține Dan Turiga.

Tot din APV observăm că au fost tăiați stejari cu vârsta de 140 de ani. Conform specialiștilor, asta reprezintă vârsta optimă de exploatare (120-140 de ani), când eficiența vânzării lemnului este maximă.

„Intră pe poarta fabricii începând de la 500/700 euro pe mc, iar furnirul estetic, cel fără defecte tehnologice, ajunge și la 2.000 de euro pe mc”, ne spune Dan Turiga.

Singura prezență a stejarilor, cioatele lor

Pierdem stejari seculari pentru că legislația a fixat în aceste zone ținte economice. Dar odată cu dispariția stejarilor și înlocuirea pădurilor bătrâne cu altele tinere, pierdem și biodiversitatea și rolul social, de recreere. Asta în condițiile în care România se află într-o procedură de infringement pentru biodiversitate.

Și suntem la coada clasamentului european privind spațiile verzi din marile orașe, departe de norma europeană de 26 mp/cap de locuitor. De exemplu, în București avem 9,67 mp spațiu verde/cap locuitor.

„Ce e aici nu mai poți spune că e pe structură naturală, cum vezi în dreapta, unde predomină stejarul. Partea stângă va avea o longevitate mult mai scurtă, vor fi necesare lucrări de revenire la tipul natural fundamental, adică în momentul în care copacii de aici vor putea fi exploatați se va face o lucrare de substituire, care costă foarte mult, și vom avea plantație pe rânduri.

Plantarea în linie, însă, nu are nicio valoare pentru ecosistem. Doar copaci drepți, cu aspect de pădure, dar unde animalele nu-și pot face scorburi. Stejarul, prin tot ce înseamnă el, aduce un plus solului. Pe toate etajele lui e plin de biodiversitate, chiar și-n subsol”, explică inginerul specializat în silvicultură Dan Turiga.

„Adică un deșert verde. Ai ceva care vegetează, dar nu este bun pentru ecosistem”, completează Daniel Sărdan, președintele Salvați Codrii Vlăsiei, care a văzut, de-a lungul vremii, porci mistreți, iepuri, căprioare sau cerbi în zonă.

Izolați într-o masă de arbori invazivi, doi puieți de stejari ne veghează drumul. Din punct de vedere regenerativ, sunt ca și pierduți. Nu vor avea șanse să se dezvolte, pentru că celelalte specii rapid crescătoare le vor lua resurse. Astfel, în zonă nu vom mai avea pădure, ci un boschet de 5-6 metri înălțime, este concluzia inginerului silvic.

„Când iau foc pădurile din Australia cine răspunde?”

Din Pădurea Vlădiceasca plecăm spre situl Căldărușani-Dridu, în Pădurea Căldărușani. Drumul de acces în pădure trece prin fostul sat Moara Vlăsiei, care a fost desființat în anii ’50 și populația relocată. În zonă a mai rămas o singură casă locuită și schitul Moara Vlăsiei. În paragină, însă.

Poarta de la intrare e legată cu o bucată de plastic, iar curtea a devenit groapă de gunoi. Unde chiar în momentul trecerii noastre ard gunoaie.

Prin noroaie se văd urmele unor arbori târâți. Conform normelor de exploatare a masei lemnoase, arborii extrași nu au voie să târâți în exteriorul zonei de exploatare. Urmele se întind, însă, pe o lungime considerabilă.

Situl Căldărușani-Dridu face parte din aria protejată Natura 2000. Statul de arie protejată nu înseamnă că din pădurile acestea nu se taie, însă. Potrivit lui Florin Stoican, expert în arii protejate, doar în foarte puține păduri din ariile protejate nu se taie. Din cele 13 parcuri naționale se taie legal în jumătate dintre ele.

Iar asta se întâmplă și în Pădurea Căldărușani, zona Surlari, unde am și dat de un tractor de exploatare. Care la scurt timp după ce ne-a sesizat prezența în pădure a plecat.

În Surlari am dat peste o parcelă tăiată definitiv cu șase zone în care au fost arse cauciucuri și cioate de diferite dimensiuni și de la diferite specii de arbori.

 „Tăierile sunt mai vechi, după cum arată cioatele, dar focurile sunt recente. Au venit și au ras totul din prima, nu s-a făcut nicio intervenție graduală. Nu este nimic regenerat aici”, ne explică Dan Turiga.

Am încercat să aflăm ce fel de tratament aplicat pădurii reprezintă arderea unor cauciucuri pe ciota unui arbore, așa că am sunat la Ocolul Silvic Snagov. Care nu trebuie doar să organizeze exploatarea forestieră, ci și să îngrijească și să supravegheze pădurea pe care o administrează.

„Dacă ia foc, sunt chemați pompierii și se iau măsurile aferente. Situații de incendii nu apar doar așa, au apărut și de la un muc de țigară aruncat și de la căldură. Când iau foc pădurile din Australia cine răspunde?”, a fost răspunsul telefonic primit de la Ocolul Silvic Snagov.

Modul în care se intervine în situl Natura 2000 este, de asemenea, unul dintre motivele principale de declanșare a procedurii de infringement din partea Comisiei Europene pentru păduri.

Pădurea, în România, are doar valoare economică: „Noi vindem lemnul pe sume ridicole”

Problema principală în cazul pădurilor din nordul Capitalei este încadrarea greșită: păduri administrate în scop economic prin exploatarea masei lemnoase.

„Ar fi nevoie de o inițiativă legislativă nouă sau amendarea celei existente pentru realizarea unei categorii speciale pentru păduri periurbane, care să pună în prim plan rolul lor social, cu protecție strictă și intervenție doar cu lucrări de igienă și accidentale, pentru eliminarea pericolelor la adresa vizitatorilor și a efectelor unor calamități”, explică Florin Stoican, expert în arii naturale.

Încadrarea lor în tipul I funcțional, ca păduri cu funcții de protecție absolută, care sunt supuse unui regim de conservare deosebită și sunt excluse de la procesul de exploatare lemnoasă ar fi un prim pas în direcția protejării lor. Iar beneficiile ar fi multiple.

„Ar însemna păstrarea și apoi valorificarea maximă a serviciilor ecosistemice, cele de recreere, sportive și turism, cel de educație și cunoaștere, cel de asigurare a unui climat care duce la creșterea calității vieții orășenilor, la scăderea cheltuielilor cu sănătatea, la protecția orașului la vânturi, zăpezi și insolatie, la păstrarea unui microclimat plăcut, la un aer mai curat, la lupta împotriva schimbărilor climatice, la protejarea biodiversității urbane și periurbane”, adaugă Florin Stoican, care s-a alăturat demersurilor grupului de inițiativă civică Salvați Codrii Vlăsiei.

Schimbarea încadrării ar putea să se realizeze printr-un ordin de ministru, prin care să fie modificate amenajamentele silvice pentru pădurile din jurul Bucureștiului.

„Noi am vrea să creăm un parc natural Codrii Vlăsiei, în care să integrăm aceste rămășițe ale lor, care au și o natură legendară, istorică. Dar și utilă. Pădurile astea au un efect de îmbunătățire a calității aerului, mai ales că vântul bate din nord-est în București și aduce tot aerul proaspăt din pădure, cu mai multă umiditate. De asta se și numesc plămânul verde.

Primăria din Madrid face exact opusul a ce se întâmplă la noi. Tocmai a lansat un proiect de 75 de milioane de euro pentru a crea niște păduri periurbane în jurul orașului, pentru a-l proteja de poluare. În schimb, noi vindem lemnul pe sume ridicole”, explică Daniel Sărdan, președintele Salvați Codrii Vlăsiei.

Nu în ultimul rând, modul în care se intervine în pădurile proprietate a statului trebuie făcut public. De la redactarea amenajamentelor, pentru care comunitatea afectată în mod direct să poată trimite propuneri de modificare, la normele tehnice silvice ce țin de intervențiile punctuale în pădure.

Dacă avem noroc, în interiorul pădurii încă mai putem vedea alergând un iepure sau o căprioară.

Dar nu pentru multă vreme.