Doctorate la indigo (II). Cum și-a plagiat expertul TV Cătălin Țone peste 70% din ambele teze de doctorat

Emilia Şercan

Luiza Popovici

Știri

18/08/2025

La 14 iunie 2011, Cătălin Țone a obținut primul titlu de doctor - în Ordine publică și siguranță națională - cu teza Livrarea supravegheată - Metodă specială în activitatea de combatere a traficului de droguri la Academia de Poliție „Al. I. Cuza”, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioan Dascălu. 

Potrivit analizei PressOne, în 72,78% din paginile din această lucrare, adică în 238 din cele 327 de pagini, există conținut plagiat masiv, cuvânt cu cuvânt. 

Cea mai mare parte a plagiatului provine din patru lucrări - semnate de profesori sau colaboratori ai Academiei de Poliție -, din care Țone a copiat fără ghilimele zeci de pagini consecutive, unele dintre ele în structuri bloc de conținut. 

În plus față de aceste surse se află și o teză de doctorat, din care Țone a copiat 47 de pagini în propria lucrare. Aceasta a fost susținută cu doi ani mai devreme tot la Academia de Poliție și a fost coordonată tot de îndrumătorul lui Țone, Ioan Dascălu. 

La 36 de zile distanță, pe 20 iulie 2011, Cătălin Țone a obținut și cel de-al doilea titlu de doctor - în Securitate națională -, de data aceasta la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Teza Influența traficului și consumului ilicit de droguri asupra securității naționale are un grad de plagiat mai mare: de 79,66%, echivalentul a 239 de pagini cu conținut plagiat dintr-un total de 300.

Principalele surse plagiate în lucrarea de la UNAP sunt similare cu cele din prima teză, printre ele numărându-se și cele dintr-un doctorat susținut cu doi ani înainte la Academia de Poliție, din care Țone a copiat 40 de pagini. 

În plus, în lucrarea de la UNAP apar fragmente preluate și dintr-o altă teză de doctorat, susținută în 2008 la Universitatea București.

Așa cum PressOne a arătat în dezvăluirea de ieri, cele două teze de doctorat susținute de Cătălin Țone la distanță de 36 de zile se suprapun până la identitate în procent de peste 40%, fapt care susține ipoteza că doctorandul a inclus cu intenție peste 140 pagini de text în două teze distincte, menite să-i aducă două titluri doctorale. 

Analiza celor două teze arată că Țone a reutilizat același text în 10 segmente cu lungimi cuprinse între 3 pagini și 34 de pagini. În sine, refolosirea a 140 de pagini de text încalcă criteriul originalității unei lucrări doctorale, condiție obligatorie pentru acordarea titlului.

Contactat pentru un punct de vedere, Cătălin Țone a transmis în scris, într-un text de peste șase pagini, că „deține dovezi conform cărora această anchetă jurnalistică este inițiată și susținută de un grup de persoane implicate în promovarea legalizării recreaționale a canabisului”.

Totodată, a amenințat că va acționa PressOne în judecată și va solicita daune morale în cazul în care „în articolele publicate de dvs despre mine, veți folosi termeni precum «plagiat», «fraudă academică» și alții asemănători”. 

În răspunsul său, Cătălin Țone și-a prezentat parcursul educațional și profesional pe circa patru din cele peste șase pagini remise redacției, din care PressOne a selectat doar informațiile factuale pe care nu le deținea, dar și declarațiile punctuale cu privire la tema investigației.

Teza Academia de Poliție: 7 din 9 capitole plagiate

Corpul tezei de doctorat susținute de Cătălin Țone la Academia de Poliție - fără paginile de titlu, bibliografie și anexe - are 327 pagini. Din acest total, 238 au conținut plagiat, adică 72,78%. 

Niciun paragraf din aceste 238 de pagini plagiate nu este citat corespunzător, așa cum prevăd normele naționale și internaționale de citare: paragrafele preluate ad litteram din alți autori trebuie marcate cu ghilimele, dar și atribuite sursei originale. 

Lucrarea este structurată în nouă capitole, dintre care primele șapte conțin, aproape în totalitate, conținut plagiat, preluat în structură bloc sau cu paragrafe inversate. 

Capitolul I, „Considerații generale privind traficul de droguri”, începe la pagina 9. Din cele 72 de pagini ale acestui capitol, 61 sunt copiate integral din două cărți semnate ca prim autor de coordonatorul lui Țone, Ioan Dascălu, alături de alți profesori sau colaboratori ai Academiei de Poliție. 

Este vorba despre Organizația criminală a drogurilor respectiv Criminalitatea Organizată, Tratat de teorie și practică judiciară, Vol. I - ambele apărute la Editura Sitech din Craiova în 2008, respectiv 2009. 

Cartea Criminalitatea Organizată, Tratat de teorie și practică judiciară, Vol. I, este semnată de Ioan Dascălu, Robert Sorin Negoiță, Adrian Iacob, Cristian-Eduard Ștefan, Costel Pelcaru, Cătălin Țone, Virgil Spiridon, Dan Bârlă. 

Din acest volum, Țone a copiat cu copy-paste 48 de pagini succesive - cea mai lungă secvență de text plagiat în bloc - inserate în teza sa de la pagina 13 la pagina 64, în doar patru pagini fiind adăugate comentarii sau concluzii, la finalul sau începutul unor subcapitole.

Autoplagiat, plagiat sau ambele?

Cătălin Țone este unul dintre cei opt coautori ai cărții Criminalitatea Organizată, Tratat de teorie și practică judiciară, Vol. I, însă în volum nu sunt indicate contribuțiile fiecărui coautor. Tocmai din acest motiv citarea trebuia făcută riguros, prin utilizarea ghilimelelor și citarea adecvată a sursei și, eventual, prin menționarea contribuției individuale la această lucrare. 

În cazul în care Țone a refolosit în teza de doctorat textul cu care a contribuit la lucrarea semnată anterior în coautorat - fără a menționa explicit acest lucru - avem un caz clasic de autoplagiat.

Dacă un doctorand folosește în teză fragmente din lucrări proprii anterioare - scrise înainte de începerea studiilor doctorale sau chiar pe parcursul lor - acestea trebuie citate corect, conform normelor naționale și internaționale.  

O teză de doctorat presupune, în mod obligatoriu, ca autorul să întocmească o cercetare originală prin care să contribuie, cu adevărat, la dezvoltarea unui domeniu științific. Refolosirea unor texte proprii fără citare poate crea falsa impresie că secțiunea respectivă a fost redactată special pentru teză, când de fapt este vorba despre un autoplagiat. 

Lucrarea Criminalitatea Organizată, Tratat de teorie și practică judiciară, Vol. I nu este menționată nici în notele de subsol, nici în Bibliografia doctoratului lui Țone.

Conținutul plagiat în acest prim capitol al tezei este preluat integral din lucrările sursă, singura contribuție a lui Cătălin Țone fiind reordonarea paragrafelor copiate, ceea ce, de regulă, poate sugera o intenție de mascare a plagiatului. 

Plagiatul lui Țone este într-atât de fidel încât respectă inclusiv formatarea textului sau greșelile din lucrarea originală, ceea ce sugerează faptul că acesta a avut acces la versiunea electronică a textului, din care a preluat conținut cu copy-paste. 

În unele situații au fost plagiate inclusiv paragrafele marcate cu ghilimele, dar fără referință  la sursa citată. De exemplu, la paginile 84 - 85 ale tezei de la Academia de Poliție apar două paragrafe încadrate de ghilimele, fără sursă, exact așa cum au fost ele marcate în cartea Organizația criminală a drogurilor, semnată ca prim autor de Dascălu, semn că au fost preluate ca atare. 

Apărarea standard: „Nu existau norme de citare”

Cătălin Țone afirmă într-un răspuns scris pentru PressOne că „în acea perioadă (2008-2011), activitatea doctorală la majoritatea școlilor doctorale din România nu era reglementată strict”. Acest argument a fost folosit de aproape toate persoanele din afara mediului academic acuzate de plagiat, care au încercat să găsească astfel o justificare în fața dovezilor, începând cu fostul premier Victor Ponta și terminând cu fostul premier Nicolae Ciucă, fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană sau cu directorul Serviciului de Informații Externe, Gabriel Vlase. 

De altfel, Țone încearcă chiar o normalizare a plagiatului, afirmând că „normele legislative nu erau eficiente, iar preluarea materialelor era uzuală”.

În realitate, marcarea cu ghilimele a unui conținut copiat de la alt autor și citarea corectă și completă a acestuia sunt practici care au însoțit dintotdeauna, după model internațional, dezvoltarea școlilor doctorale din România. 

Argumentul potrivit căruia înainte de anul 2000 lumea academică românească nu cunoștea și nu practica regulile internaționale ale citării cu ghilimele este unul inventat de persoanele publice din afara lumii universitare, care au privit titlul de doctor ca pe un adaos la CV.

Țone mai susține în răspunsul său că de fapt e foarte posibil ca el să fi fost plagiat de alții, nu invers. Acesta afirmă că „predam” materialele pentru teză „inclusiv în format word la catedre, acestea fiind frecvent folosite, fără știrea mea sau cu o informare formală”. 

„Scrisul este o pasiune pentru mine, iar de cele mai multe ori am fost sursa de inspirație, nu invers”, mai afirmă Cătălin Țone. 

Probele PressOne demonstrează însă, dincolo de orice dubiu, că întregul conținut plagiat în cele 238 de pagini semnate de Țone a fost publicat de diverși autori înainte de 2011, anul în care acesta și-a susținut teza de doctorat. 

***

Cea mai mare parte a conținutului copiat în teză - 83 de pagini din cele 238 plagiate - provine din volumul Organizația criminală a drogurilor, publicat în 2008 la Editura Sitech, semnat de Ioan Dascălu, coordonatorul tezei, și de alți patru coautori: Ștefan Prună, Marin-Claudiu Țupulan, Cristian-Eduard Ștefan și Laurențiu Giurea. 

Profesorul Ștefan Prună a fost președintele comisiei care i-a acordat titlul de doctor la Academia de Poliție lui Cătălin Țone. Tot el i-a coordonat doctoratul fiului lui Ioan Dascălu, Ștefan Gabriel Dascălu, asistent universitar la Academia de Poliție, care în 2017 a fost acuzat de DNA că a dat în avans subiectele unui examen de licență către 30 de studenți. 

Secvențele de plagiat din lucrarea Organizația criminală a drogurilor sunt multiple și variază de la două la 20 de pagini consecutive de conținut preluat. 

Într-o singură secțiune a textului - de la pagina 80 la 96 - cartea Organizația criminală a drogurilor apare indicată în șase note de subsol, deși vorbim despre 15 pagini consecutive plagiate integral. Evident, nicio parte a acestui text - nici măcar cele în care se face trimitere prin note de subsol la acest volum - nu este marcat și cu ghilimele, așa cum impun normele naționale și internaționale de citare. 

***

Alte zeci de pagini din teza de la Academia de Poliție sunt plagiate dintr-o altă carte care îl are drept coautor pe Cătălin Țone. Și acest volum, publicat anterior susținerii tezei, îl are ca prim autor pe Ioan Dascălu. 

Este vorba despre cartea Drogurile și crima organizată, apărută în 2009 la Editura Sitech, Craiova, semnată de Ioan Dascălu, Cristian Eduard Ștefan, Cătălin Țone și Maria Surduleac. Pentru acest volum nu este identificabilă contribuția individuală a fiecărui autor nici în Cuprinsul volumului și nici la începutul capitolelor, un motiv suplimentar pentru care era necesară o citare riguroasă. 

Din această lucrare, 56 de pagini se regăsesc plagiate în teza lui Cătălin Țone. Cartea Drogurile și crima organizată este menționată în note de subsol în doar trei din cele șapte secțiuni în care a plagiat conținut din ea, însă niciun paragraf nu a fost marcat cu ghilimele, așa cum cer normele de citare. 

***

Un alt calup consistent de conținut plagiat a fost preluat dintr-o teză de doctorat susținută cu doi ani mai devreme la Academia de Poliție. Este vorba despre 47 de pagini copiate din teza lui Iulian Marcel Marin, cu titlul Cooperarea internațională privind combaterea traficului ilicit de droguri, coordonată tot de Ioan Dascălu. 

Iulian Marcel Marin era în 2009, când și-a susținut doctoratul, comisar-șef și șeful Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, structură care făcea parte din cadrul Poliției Române. 

Cătălin Țone nu face nicio trimitere în propria teză la lucrarea de doctorat a lui Iulian Marcel Marin, din care a copiat 47 de pagini. Aceasta nu este menționată în nicio notă de subsol și nici în Bibliografie.

În răspunsul scris, remis PressOne, Cătălin Țone afirmă „Dacă există similitudini, răspund că, de facto, eu am fost plagiat, materialele mele au fost preluate ulterior în teze sau lucrări devenite publice”.

***

Capitolul VIII este singurul  care reflectă efectiv tema tezei de doctorat Livrarea supravegheată - metodă specială în activitatea de combatere a traficului de droguri. Structurat pe 24 de pagini, capitolul trece în revistă reglementările legislative privind livrarea supravegheată din peste 15 țări europene. 

Potrivit atribuirilor din text, marcate prin note de subsol, sursele care au stat la baza informațiilor prezentate în acest capitol sunt referințe în limba română la documente legislative precum „Codul penal francez”, „Codul penal danez”, „Codul penal elen” sau „Codul vamal lituanian”, „Codul vamal din Bulgaria” sau „Legea vamală ungară”. 

Acest lucru ridică o întrebare serioasă: cum a fost făcută cercetarea zecilor de documente legislative în condițiile în care, pentru a fi fost studiate în original, așa cum reiese din notele de subsol și din Bibliografie, Cătălin Țone ar fi trebuit să cunoască 15 limbi străine precum greacă, maghiară, poloneză, lituaniană, letonă, estoniană, italiană, cehă, slovacă, slovenă, bulgară, suedeză, daneză, germană sau spaniol?. 

Potrivit CV-ului lui Țone, acesta nu cunoaște mai mult de două limbi străine, engleză și franceză. 

Cele 24 pagini de legislație interpretată ar presupune că fostul șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei a consultat direct legislația penală a fiecărei țări, în limba originală, fără traduceri sau documente intermediare. Pe acest fond, există suspiciuni legitime că și-ar fi plagiat și acest capitol. 

Teza de la UNAP: plagiată 79,66%

Cea de-a doua teză de doctorat a lui Cătălin Țone, Influența traficului și consumului ilicit de droguri asupra securității naționale, a fost susținută la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” la 20 iulie 2011, după nici cinci săptămâni de la obținerea doctoratului la Academia de Poliție.

Lucrarea are un total de 300 pagini, fără a lua în calcul paginile cu titlul, Cuprinsul și Bibliografia. 

Această teză, care i-a adus lui Țone cel de-al doilea titlu de doctor, de această dată în Securitate națională, este plagiată în proporție de 79,66%. 

Mai exact, 239 de pagini din cele 300 ale lucrării includ conținut masiv plagiat. 

Nici în această lucrare nu există măcar un paragraf citat în mod corespunzător, așa cum prevăd normele internaționale și naționale de citare: paragrafele preluate ad litteram să fie marcate cu ghilimele, dar și atribuite sursei originale. 

Lucrarea este structurată în patru capitole, toate patru fiind plagiate masiv, în structuri bloc de text.

Cea mai lungă secvență de text plagiat în teza de la UNAP se regăsește în Capitolul I al tezei și numără 28 de pagini consecutive. Plagiatul începe de la pagina 15  și se prelungește până la 42. 

Lucrarea din care provine acest calup este Criminalitatea Organizată, Tratat de teorie și practică judiciară, Vol. I, apărută în 2009 la editura Sitech, din Craiova. Cartea este semnată de Ioan Dascălu, Robert Sorin Negoiță, Adrian Iacob, Cristian-Eduard Ștefan, Costel Pelcaru, Cătălin Țone, Virgil Spiridon și Dan Bârlă. 

Așa cum am arătat deja, deși Cătălin Țone se numără printre coautorii lucrării, acesta lucru nu îl absolvă de obligația citării corespunzătoare a pasajelor preluate dintr-o lucrare la a cărui realizare a participat, fără a-i fi cunoscută în mod exact contribuția. 

Oricum, o succesiune de 28 de pagini consecutive copiate, în lipsa unor mențiuni clare, care să explice inclusiv proveniența textului, este inacceptabilă. 

În aceste condiții, preluarea textului din cartea Criminalitatea Organizată. Tratat de teorie și practică judiciară, Vol. I, este problematică și pentru că nu este cunoscută contribuția sa efectivă a lui Cătălin Țone la realizarea acesteia. 

Din acest volum, Țone a preluat un total de 51 de pagini. 

***

Lucrarea din care fostul șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei a plagiat cel mai mult în teza de la UNAP este Organizația criminală a drogurilor, apărută în anul 2008 la Editura Sitech, din Craiova, semnată de Ioan Dascălu, Ștefan Prună, Marin-Claudiu Țupulan, Cristian-Eduard Ștefan și Laurențiu Giurea. 

Țone a copiat 85 din pagini din această carte, fără o citare corespunzătoare, cu ghilimele și trimitere către lucrare, iar cea mai lungă secvență numără 26 de pagini succesive (de la pagina 235 la 261). În această secvență, lucrarea sursă este menționată o singură dată într-o notă de subsol, fără ca textul să fie marcat cu ghilimele. 

Citarea sporadică a unei surse într-o notă de subsol nu echivalează cu o citare corespunzătoare, în care textul preluat să fie delimitat de contribuția proprie prin marcarea cu ghilimele și trimitere explicită către lucrarea-sursă.

Lucrările principale din care Cătălin Țone a plagiat în teza de la UNAP:  

La fel ca în teza de la Academia de Poliție, și în cea de la UNAP există zeci de pagini plagiate din teza de doctorat a lui Iulian Marcel Marin, susținută în 2009.  

Țone a plagiat, cuvânt cu cuvânt, 43 de pagini din doctoratul Cooperarea internațională în combaterea traficului ilicit de droguri, coordonat de Ioan Dascălu - îndrumătorul lui Țone - la Academia de Poliție.  

Această teză de doctorat nu este citată nici în notele de subsol, nici în Bibliografia lucrării. 

Alte opt pagini din teza lui Țone conțin text plagiat dintr-o a doua lucrare de doctorat, care îi aparține psihologului Maria Zivari, cunoscută publicului sub numele de Mirela Zivari. 

Zivari a obținut titlul de doctor în 2008, la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, cu lucrarea Studiu asupra pattern-ului psihocomportamental în dependenţa de drog, sub coordonarea profesorilor Nicolae Mitrofan și George Ionescu. 

Țone menționează teza lui Zivari în trei note de subsol, însă fără a marca între ghilimele cele opt pagini copiate din teza acesteia. Menționarea în notele de subsol se face la finalul unor paragrafe, după care Țone continuă să preia conținut din aceeași lucrare, ceea ce reprezintă un indiciu clar de plagiat. 

În paginile copiate de la Zivari, Țone menționează în mai multe note de subsol autori care nu se regăsesc în teza acesteia. Există două explicații posibile: fie notele bibliografice sunt adăugate „din burtă”, fie sursa originală din care Țone a preluat informațiile este alta. 

Contactat pentru un punct de vedere, Cătălin Țone a comunicat PressOne că acuzația că și-a plagiat ambele teze de doctorat în proporție de peste 70% este „o insultă gravă”.

„La analiza tezelor, v-ați concentrat obsesiv pe cuvinte și fraze asemănătoare, ignorând esența cercetării, valoarea adăugată și impactul major asupra domeniului”, a mai transmis Țone într-un răspuns scris, în care a adăugat că „aceste teze sunt printre cele mai importante cercetări științifice din domeniul antidrog din România”.

În corpul ambelor teze nu există niciun capitol dedicat unui corpus de cercetare originală sau descrierii metodologiei folosite și problematizării subiectului, condiție legală indispensabilă pentru obținerea unui titlu de doctor; În schimb, sunt preluate fragmente din cărțile altor autori, pe care Țone și le atribuie, încălcând flagrant normele naționale și internaționale de citare.

Prolificul "autor" Apud

Un alt indiciu că doctorandul Cătălin Țone nu stăpânea, la momentul realizării tezelor, noțiunile de bază ale citării academice, dar și că teza sa este plagiată grosolan, este modul în care folosește termenul „apud” - o convenție de citare indirectă, provenită din limba latină - ca și cum ar fi un nume propriu. În secțiunea Bibliografiei tezei susținută la UNAP, particula „Apud” se regăsește listată printre autorii al căror nume începe cu litera „A” sau este trecută ca prenume al următorilor autori:

Formulările sunt reproduse aproape identic din lucrarea Elemente noi în studiul securității naționale și internaționale, semnată de Alexandra Sarcinschi (UNAP, 2005), din care Țone a plagiat zece pagini și pe care nu a inclus-o în Bibliografie.

Numele autorilor Barry Buzan și Petre J. Katzenstein apar în două note de subsol care au fost plagiate cu copy-paste din lucrarea lui Sarcinschi, care în teza lui Țone se regăsesc la notele numărul 204 și 207 din teza de la UNAP. 

Această greșeală elementară de citare trădează nu doar lipsa de înțelegere a convențiilor academice de atribuire, ci și faptul că Țone a copiat de-a valma, fără discernământ, pasaje din alte surse. 

***

Analizarea celor două teze de doctorat ale lui Cătălin Țone a reconfirmat o practică folosită la scară extinsă în Academia de Poliție și documentată pe larg de PressOne începând cu anul 2019: autoplagiatul prin reciclare de conținut. 

Două dintre cărțile semnate ca prim autor de Ioan Dascălu, îndrumătorul lui Țone, cărți care au reprezentat o sursă importantă de plagiat pentru expertul antidrog, conțin și ele pagini identice. 

Este vorba despre volumul Organizația criminală a drogurilor, semnat de Ioan Dascălu și publicată în 2009, care conține pagini întregi care se regăsesc și în Drogurile și crima organizată, apărută în același an.

Autorii comuni din cele două lucrări care au o parte identică de conținut sunt Ioan Dascălu și Cristian-Eduard Ștefan. 

PressOne a dezvăluit în 2020 că Ștefan, care a fost decan al Facultății de Poliție din Academia de Poliție, a fost personajul central al unei rețele de reciclare la scară industrială de conținut academic. Acesta a semnat între 2006 și 2016 - singur sau alături de alți autori - nu mai puțin de 63 de cărți, cursuri, tratate sau monografii, dar și 69 de articole publicate în reviste științifice, un autentic monument al fraudei academice, caz ilustrativ pentru pervertirea ideii în sine de cercetare în universitățile militarizate.

Ca exemplu de reciclare de conținut mecanică, fără discernământ, paginile 183 - 194 din lucrarea de doctorat susținută de Cătălin Țone la UNAP se regăsesc, în mod identic, în cele două cărți menționate mai sus, ambele apărute la Editura Sitech. Este greu de spus care dintre cele două cărți a fost sursa primară a lui Țone. Însă e o certitudine că textul din cele 12 pagini pe care Țone l-a inclus în teza sa de doctorat, susținută în 2011, este identic până la virgulă cu texte tipărite anterior în volum și disponibile în biblioteci.

Iar acesta nu este singurul exemplu de conținut despre care Țone susține, în scris, în răspunsul remis PressOne, că este original - chiar "inovator" și "vizionar" - dar care, în realitate, a fost publicat în format tipărit cu ani înainte ca acesta să-și susțină doctoratul.

De exemplu, secțiunea din subcapitolul „Noile tipuri de droguri” din teza de la Academia de Poliție, dedicată plantei salvia divinorum (pp. 61 - 64), este identică cu cea din cartea Criminalitatea Organizată, Tratat de teorie și practică judiciară, Vol. I (pp. 226 - 230), semnată de Ioan Dascălu, Robert Sorin Negoiță, Adrian Iacob, Cristian - Eduard Ștefan, Costel Pelcaru, Cătălin Țone, Virgil Spiridon și Dan Bârlă, dar se află și în cartea lui Drogurile. Tentații și pasiuni ucigașe (pp. 202 - 206), apărută în anul 2009 la editura Sitech din Craiova, semnată ca unic autor de Cătălin Țone. 

Și în acest caz ambele cărți au apărut în 2009, la Editura Sitech, însă nu se poate stabili care a fost prima. 

Dacă acest conținut a fost scris de Țone, în lipsa unei citări corespunzătoare, el poate fi acuzat de autoplagiat, pe când autorii care au semnat Criminalitatea Organizată, Tratat de teorie și practică judiciară, Vol. I, pot fi acuzați de plagiat.  

Editor: Mona Dîrțu