Fostul rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob (stânga) și fostul prorector Mihail Marcoci (dreapta) au fost găsiți ieri vinovați de Curtea de Apel București. FOTO: SIMON MENCHO / AGERPRES

Cercul se închide: la doi ani și o zi după ce rectorul și prorectorul Academiei de Poliție au fost puși sub acuzare, justiția s-a pronunțat. 

Chestorul de poliție Adrian Iacob și comisarul-șef Petrică-Mihail Marcoci au fost condamnați ieri de Curtea de Apel București – pentru instigare la șantaj – la câte 3 ani de închisoare cu suspendare; câte 120 de zile de muncă în folosul comunității; și interdicție, timp de 3 ani, pentru următoarele drepturi:

  • dreptul de a mai fi polițiști;
  • dreptul de a mai fi cadre didactice universitare;
  • dreptul de a ocupa o funcție de conducere într-o instituție publică;
  • dreptul de a fi ales într-o instituție sau într-o funcție publică. 

Sentința pronunțată ieri nu este definitivă.

PressOne publică astăzi în premieră o descriere detaliată, în zece acte, a culiselor operațiunii prin care cei doi au gândit, plănuit și pus în executare încercarea de a o reduce la tăcere pe colega noastră, Emilia Șercan. 

ACTUL I. AMENINȚAREA

E seara zilei de luni, 15 aprilie 2019. Un tânăr ofițer de poliție își lasă telefonul – cu intenție, conform instrucțiunilor – în casa viitoarei lui soții din Dudu, un sat dintr-o comună limitrofă Bucureștiului. Se urcă în mașină și pornește spre est. Sunt 20-30 de minute de condus până la locul faptei. 

Are totuși la el un telefon – un iPhone 5S Silver – pe care l-a cumpărat cu patru zile înainte din banii lui, tot conform instrucțiunilor, de pe OLX. Are și o cartelă prepay pe care a luat-o – conform acelorași instrucțiuni – de la un magazin din Militari; ce n-a observat e că magazinul avea cameră de luat vederi.

Adrian Gheorghe Bărbulescu se îndreaptă, acum, spre Lacul Morii din Capitală.

Ofițerul de poliție – care încă n-a împlinit un an de când e angajat al Academiei de Poliție – ajunge la destinație. A compus deja cinci mesaje. Urmează să le trimită, prin Facebook Messenger, unei jurnaliste de investigație – Emilia Șercan. 

Adrian Bărbulescu nu o cunoaște pe Emilia Șercan.

S-a făcut ora 20:00. Bărbulescu trimite – de pe un cont fictiv pe care-l făcuse pe numele Andrei Georgi Olaru – cele cinci mesaje. 

Așteaptă. 

  • În primul mesaj spune „Oprește-te să mai faci rău! Tot răul se întoarce persoanelor dragi! Chiar atât de inconștientă ești? Chiar nu ai nimic de pierdut? Eu cred… că ai”. 
  • În al doilea, pe care l-a împachetat într-un fundal negru, a inserat un citat biblic, invocându-l pe Iosif, „care ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut”.
  • Revine, cu al treilea mesaj, la subiect: „Ești doar o unealtă pe care o folosim cât timp avem nevoie. Iar, apoi……… te dăm la o parte… și îți dăm altceva să faci”. 
  • Al patrulea mesaj: „Noi suntem cei care am vorbit cu tine și în 2016”. 
  • Al cincilea : „Atunci a fost prea mult, de data asta… o să ne depășim. Ai grijă de tine”.

Bărbulescu a folosit pluralul – „avem”, „te dăm la o parte”, „îți dăm altceva”, „noi suntem”, „o să ne depășim” – cu gând să dea greutate amenințării. Iar mențiunea la anul 2016, avea să explice el ulterior, se referea la momentul în care Emilia Șercan „a publicat un articol despre suspiciuni de plagiat privind-o pe Laura Kovesi, după care a afirmat că a fost amenințată și m-am gândit că o voi face să creadă că dacă sunt aceleași persoane se va speria mai tare”.

Minutele trec. Polițistul rămâne acolo, lângă Lacul Morii, așteptând un indiciu că mesajele au fost citite; ar însemna că și-a dus la bun sfârșit sarcina.

În cursul acelei zile discutase despre mesajele de amenințare cu șefii săi – și cu rectorul Adrian Iacob, și cu prorectorul Mihail Marcoci. 

„Rupe-i dinții”, susține Bărbulescu că l-ar fi îndemnat rectorul Iacob. Prorectorul Marcoci, la rândul său, l-ar fi presat „să posteze mesaje denigratoare” la adresa Emiliei Șercan.

În timp ce așteaptă, polițistul își dă seama că planul Facebook a eșuat. N-are niciun semn că Emilia Șercan ar fi citit amenințările: din cauză că fictivul Andrei Georgi Olaru, contul pe care l-a folosit, nu e în lista jurnalistei de „Facebook Friends”, acestea au fost direcționate în „Message requests”, locul în care sunt stocate mesajele venite de la necunoscuți.

Bărbulescu îi scrie, prin aplicația criptată Telegram, prorectorului Marcoci. Se gândește să trimită încă un mesaj de amenințare – de data asta via SMS – dar nu are numărul de telefon al Emiliei Șercan. 

Marcoci îl are. Primește mesajul lui Bărbulescu și-l sună – tot via Telegram. Îi spune numărul Emiliei și îi cere, susține polițistul într-o declarație consemnată în dosar, „ca mesajul [SMS] să conțină referiri nemijlocite la actele de violență pe care urma să le sufere […] dacă nu înceta activitățile investigative”. 

Mai exact, afirmă Bărbulescu, prorectorul Marcoci i-ar fi dictat „cuvânt cu cuvânt”, în acea discuție, ce să scrie. Își mai amintește că era „foarte stresat”, că a mers pe digul lacului și că a compus un mesaj în care a inclus mai multe amenințări. 

„Apoi am șters o parte din ele pentru că eram foarte tulburat și nu știam ce să fac”, povestește. „Nu am scris tot ce mi-a spus dumnealui, pentru că mi s-a părut foarte dur și mi-a fost teamă […]. Am apăsat butonul de trimitere mesaj, însă imediat am regretat gestul meu și am încercat împiedicarea trimiterii mesajului, oprind telefonul

E deja 21:05. La 65 de minute după mesajele de pe Facebook Messenger, SMS-ul compus de Bărbulescu pleacă spre destinatar:

Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma, totul depinde de tine. Oprește toate activitățile pe care le ai în desfășurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul. —- — —— — ——? – — — —– ———- — —-”. 

Ultimele 12 cuvinte – care nu au fost niciodată date publicității – au fost descrise de procurori, în rechizitoriu, drept „acte de violență” prin care jurnalista a fost amenințată că îi „va fi suprimată viața”.

12 minute mai târziu, la 21:17, Bărbulescu îi trimite un mesaj rectorului Adrian Iacob, tot via Telegram, în care-i spune: „I-am transmis ceva de forță, se va gândi mult timp la ce i-am scris :))”

Rectorul Iacob îi răspunde, după 7 minute, cu un singur cuvânt:

S-a terminat, crede Bărbulescu. Scoate cartela din telefon. Pune iPhone-ul 5S pe asfalt și-l fărâmă cu roata mașinii. Apoi coboară de la volan și culege rămășițele. O parte le aruncă în Lacul Morii, cealaltă parte într-un coș de gunoi – tot conform instrucțiunilor. Distruge apoi cartela, o aruncă „tot prin zonă” și se întoarce în Dudu, la prietena lui.

În aceeași seară îi confirmă lui Marcoci, pe Telegram, că a trimis SMS-ul: „Acesta [Marcoci] mi-a răspuns a doua zi dimineață «Bine» sau «OK»”.

***

Emilia Șercan – aflată, la 21:05, la ieșirea dintr-un supermarket – recepționează SMS-ul. 

Îl citește. 

Intuiește, imediat, că mesajul e mai serios – și mai grav – decât obișnuitele comentarii negative pe care jurnaliștii le primesc, câteodată, de la cititorii care-i antipatizează:

  • În primul rând, primise mesajul prin SMS, pe telefonul personal; a dedus că cel care-l trimisese a vrut să se asigure că ajunge la ea. 
  • Apoi, mesajul era conceput în logica șantajului„dacă nu… atunci…”. (În acea perioadă, Emilia Șercan nu avea alte „activități […] în defășurare” în afara investigațiilor privind fraudele masive prin care Academia de Poliție acordase titluri de doctor, cu beneficiile aferente, în baza unor teze plagiate). 
  • Nu în ultimul rând, mesajul se încheia cu o amenințare explicită cu moartea.

În primele minute după primirea mesajului, Emilia Șercan nu știe ce să facă; unde să ceară ajutor. La ce secție de poliție? La ce adresă? 

O sună pe purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, pe care o știa prin natura meseriei; îi explică ce i s-a întâmplat, îi citește mesajul și cere informații despre unitatea de poliție la care trebuie să meargă. 

Îi spune, în plus, că nu vrea să se urce în propria mașină pentru a ajunge la secție; spectrul a doi jurnaliști de investigație asasinați în ultimele 18 luni în țări UE plutea atunci – și încă plutește – asupra tuturor jurnaliștilor care devoalează corupția la nivel înalt: jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia murise, în octombrie 2017, în explozia propriului Peugeot 108, în care fusese plantată o bombă; iar jurnalistul slovac Ján Kuciak fusese împușcat cu un an în urmă, alături de logodnica lui, în locuința lor de lângă Bratislava.

Emilia Șercan ajunge, în scurt timp, la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei. Le explică polițiștilor de ce crede că mesajul primit prin SMS trebuie investigat: acesta suna cu totul altfel decât un comentariu negativ oarecare, așa cum sunt majoritatea mesajelor critice/insultătoare primite de jurnaliști pe Facebook sau pe forumuri – supărătoare, dar în fond inofensive. 

Deschide Facebook Messenger, în fața polițiștilor, căutând un astfel de mesaj pentru a-l da drept exemplu. 

Atunci și acolo, în sediul Serviciului de Investigații Criminale, Emilia Șercan descoperă – la ora 00:26 – cele cinci mesaje trimise de Bărbulescu în urmă cu peste patru ore.

ACTUL II. CĂUTAREA

Polițiștii îi cer Emiliei Șercan, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, un interval de grație: o roagă să nu facă publice, imediat, amenințările – pentru ca făptuitorul (sau făptuitorii) să nu distrugă probe. Emilia Șercan înțelege argumentația și consimte. 

Va sfârși prin a anunța pe Facebook, la 37 de ore de la primirea mesajului – miercuri, 17 aprilie 2019 – că a fost amenințată cu moartea. Va posta o captură de ecran cu cele opt rânduri ale SMS-ului. Va acoperi, cu o dungă roșie, ultimele 12 cuvinte („Am cenzurat o parte din conținutul mesajului pentru a-i proteja pe cei dragi mie”).  

***

În aceeași zi, 17 aprilie 2019, Bărbulescu se va întâlni cu rectorul Iacob. Acesta îl va îmbrățișa, își amintește tânărul ofițer, și-i va spune că „ar trebui să-i cumpere un telefon în fiecare zi”. Prorectorul Marcoci, la rândul lui, îi va spune să stea liniștit, „că nu va păți nimic, pentru că nimeni nu este interesat de Emilia Șercan”.

Bărbulescu va rămâne îndoit; în acea zi, ministrul de Interne Carmen Dan avea să anunțe pe Facebook – într-o postare care menționa alertele Reporters sans frontières și Active Watch – că Poliția demarase deja cercetările; că „tratează cu responsabilitate ancheta”; și că amenințarea unei persoane, mai ales a unui jurnalist, „este un gest incalificabil și trebuie aspru pedepsit”.

Polițistul îi scrie rectorului Iacob, la un moment dat: „Sunt un pic căcat pe mine”. Nu primește niciun răspuns. 

După trei ore, îi trimite șefului său un link către declarația ministrului Carmen Dan. Niciun răspuns.

***

Mai trece o noapte. La 18 aprilie, Bărbulescu primește – la ora 6:40 dimineața – un mesaj de la rectorul Iacob; acesta îl întreabă dacă a ajuns la Academie.

Da, a ajuns în jur de 6:00. „Domnul rector era în sală [de forță – n.r.] și mi-a solicitat să merg acolo pentru a discuta”. Adrian Iacob ar fi fost „foarte speriat”, spune polițistul, și l-a întrebat „mai multe detalii despre cum am cumpărat cartela și telefonul”. Bărbulescu îi explică; instrucțiunile tehnice i le dăduse prorectorul Marcoci, nu rectorul. 

Iacob îl ascultă. Îi spune că are două puncte vulnerabile: a fost filmat în magazinul din care a cumpărat cartela; și a fost văzut de cel care i-a vândut telefonul. Îl îndeamnă să meargă la magazin, să vadă „cum este îndreptată camera”.

Îi mai spune, afirmă Bărbulescu, „că a vorbit cu cineva de la Direcția Generală Anticorupție despre dosar” și că, în caz că s-ar descoperi că el e cel care a cumpărat telefonul, să susțină că l-ar fi vândut „anterior zilei de 15.04.2019 […] unei persoane necunoscute” în parcul auto Vitan – un cartier al Bucureștiului – „întrucât acolo nu sunt camere de filmat”. 

După întâlnirea matinală din sala de forță urmează un nou schimb de mesaje între Bărbulescu și Iacob. „Asta ți-am spus… Vor lua toate camerele din zonă”, îi scrie rectorul. „Deci am belit-o”, răspunde Bărbulescu: „Dacă să zicem că m-au văzut, ce le zic?”.

„Îmi e frică rău de tot”, continuă el, și întreabă apoi: „Ce șanse am să scap dacă mă prind?” .  

Răspunsul lui Iacob: „Să te prindă că ce? Ce ai, Adișor? Ce-ai făcut?”.

În aceeași zi, Bărbulescu vorbește și cu prorectorul Marcoci, care încearcă să-l liniștească: îi spune că „a aflat că Serviciul Român de Informații nu este implicat în anchetă, astfel încât totul e în regulă”.

Discuțiile cu Iacob și Marcoci și asigurările lor nu calmează, însă, anxietățile lui Bărbulescu. Începând cu ziua de 17 aprilie, promisiunile pe care Bărbulescu le primise în perioada planificării încep să se dizolve într-o nouă realitate. Una în care el, polițist debutant, consimțise să amenințe cu moartea o jurnalistă pe care n-o cunoștea – pentru că așa i-au cerut un chestor de poliție pe care pretinde că-l iubea „ca pe un tată”; și un comisar-șef care lucrase în 2001–2005 la DGIPI, iar acum preda viitorilor polițiști bazele activității informative & metode și tehnici operative.

***

A doua zi, 19 aprilie, e vineri. Adrian Bărbulescu pleacă spre Slatina, unde locuiesc părinții lui. Trece pe la prietenul lui din copilărie, A.G.G., și el polițist; îl întreabă dacă poate fi localizat un telefon cumpărat de pe OLX. A.G.G. îl întreabă de ce vrea să știe. 

„Adi mi-a povestit că împreună cu Marcoci Mihail, prorectorul Academiei de Poliție, au transmis unei ziariste care scria despre teza de doctorat a rectorului Iacob Adrian mesaje în care îi spuneau să se oprească din activitate”, va declara A.G.G. „Am văzut că era foarte stresat, dar nu mi-a dat foarte multe detalii, iar eu am fost sunat de un văr și a trebuit să plec”.

Pe drumul de la București la Slatina, Bărbulescu îi povestise și viitoarei lui soții ce făcuse. „Eram foarte stresat, simțeam că nu mai pot și aveam nevoie să vorbesc cu cineva apropiat”, avea să explice el.

ACTUL III. IDENTIFICAREA

Miercuri, 24 aprilie 2019, Adrian Bărbulescu e încă în Slatina, la părinții lui. Polițiștii care investighează cazul l-au identificat după doar 8 zile: îl perchiziționează în zori, îl îmbarcă într-o mașină și-l aduc la București.

Pe drum, Bărbulescu trimite mesaje disperate – pe WhatsApp – atât rectorului Iacob, cât și prorectorului Marcoci.

Schimburile de mesaje cu Iacob se întind pe parcursul a 50 de minute, arată capturile de ecran din dosar (corecturile gramaticale au fost operate de redacție).

06:40 Bărbulescu: Telefonul nu mi-l ia nimeni, șterg mesajele

06:40 Bărbulescu: Avocat

06:40 Bărbulescu: De unde iau?

06:41 Iacob: Șterge tot

06:42 Iacob: Îți vor da din oficiu în prima fază

06:46 Bărbulescu: Ok

06:46 Bărbulescu: De avocat de unde fac rost?

06:48 Bărbulescu: Stau 24 de ore?

06:49 Iacob: Chiar nu știu acum! Ce scandal va urma! Vai de capul meu!

06:49 Iacob: Nu cred! Te audiază! Le spui adevărul! Inițiativa ta, de care nu a știu[t] nimeni!

06:53 Bărbulescu: Sunt suspect

06:53 Bărbulescu: Au probe

06:53 Bărbulescu: Învațați-mă până ajung la București

06:53 Bărbulescu: Că nu vreau să bag pe nimeni

[…]

07:28 Bărbulescu: Vreau să nu bag pe nimeni

07:28 Bărbulescu: Mă înțelegeți?

07:28 Bărbulescu: Vă iubesc ca pe tatăl meu

07:28 Bărbulescu: Nu trebuie să ne panicăm

07:28 Bărbulescu: Probe nu sunt

07:30 Iacob: Noi, acad[emia], va tb să ne disociem de fapte

07:30 Bărbulescu: Păi da

07:30 Bărbulescu: Ajutați-mă

Până să ajungă la București, Bărbulescu îl anunță pe prietenul său din Slatina, A.G.G., că este suspect. Face capturi de ecran ale conversațiilor cu Iacob și Marcoci, i le trimite și-l roagă să le păstreze.

Eu i-am spus să îmi transmită și o imagine cu contactul Iacob Adrian”, își amintește A.G.G., „pentru a se vedea și numărul de telefon al acestuia”.

La ora 08:00, Emilia Șercan află de la un jurnalist Digi 24 – care-i cerea „o reacție” – că locuința unui ofițer de la Academia de Poliție fusese percheziționată și că acesta era suspectat că a amenințat-o cu moartea în seara de 15 aprilie 2019. 

Știrea explodează în presă înainte de ora 09:00. Digi24.ro o publică pe site la 08:44

Anunțul investigatorilor e prima confirmare a faptului că mesajele de amenințare au, într-adevăr, legătură cu Academia de Poliție – despre care Emilia Șercan publicase pe PressOne, în ultimele luni, o serie de investigații:

Identificarea lui Bărbulescu îi face pe Iacob și Marcoci să se replieze: încă din acea zi începe să se contureze o operațiune de mușamalizare în care cei doi vor implica, drept intermediari, un grup de ofițeri din Academia de Poliție. 

Ideea principală a noului plan: Bărbulescu a acționat de fapt din proprie inițiativă, asta trebuie să spună el anchetatorilor. În contrapartidă, ei se for arăta intransigenți în declarații oficiale – dar, în realitate, îl vor proteja.

Pentru reprezentația publică, cei doi înalți ofițeri ai Poliției Române asamblează un comunicat de presă prin care anunță, în aceeași zi, că Academia de Poliție „a luat act cu surprindere”, „regretă cele întâmplate”, „asigură opinia publică”, „se delimitează de astfel de acțiuni” – și, mai ales, că „nu va tolera niciodată comportamente de acest tip din partea niciunui membru al comunității academice”.

Iată comunicatul integral, care este nesemnat; și care, între timp, a dispărut de pe site-ul Academiei de Poliție:

În culise, Iacob și Marcoci – doi oameni ai legii plătiți să instruiască viitorii oameni ai legii – nu numai că au „tolerat comportamente de acest tip”, dar l-au îndemnat pe tânărul polițist din subordine – în mod explicit, repetat, obsesiv aproape – să distrugă probe și să mintă în fața investigatorilor.

Până la sfârșitul zilei, dosarul amenințării cu moartea a Emiliei Șercan e declinat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 către Direcția Națională Anticorupție (DNA). 

Târziu în noapte, în intervalul 01:45 – 02:50, Adrian Bărbulescu dă prima sa declarație în calitate de suspect. Urmărirea penală pentru șantaj împotriva Emiliei Șercan începe, în mod oficial oficial, cu data de 25 aprilie 2019.

ACTUL IV. MUȘAMALIZAREA

Cuvântul de ordine devine, de vreme ce ancheta penală a intrat într-o nouă etapă, „să nu fim proști să facem probe”, după cum îi spusese în urmă cu o săptămână rectorul Iacob lui Adrian Bărbulescu.

Schimburile de mesaje și scurtele discuții dintre cei trei au, în săptămânile care vin, două direcții principale. Atât rectorul cât și prorectorul continuă să-l întrebe pe polițist – în buclă, cu fiecare ocazie – dacă „a șters tot”; și încep să organizeze, prin mobilizarea câtorva tineri polițiști din Academie, comunicarea cu Bărbulescu prin intermediari.

Și Iacob, și Marcoci intuiesc că investigatorii „au ceva”; Iacob îi scrisese lui Bărbulescu, chiar în dimineața în care acesta era adus de la Slatina la București, că „probe au, altfel nu te ridicau”

Intermediarii principali, în noul plan, sunt Ionuț Iordache și Vasile-Cătălin Golop, doctorandul lui Iacob (ulterior, este prins în scenariu și fratele acestuia din urmă, Claudiu Golop). 

Iordache și Golop fac parte de-un an, din aprilie 2018 – alături de rector, de prorector, și de lectorul Victor Drăghici – dintr-un grup de WhatsApp intitulat „Echipa-Echipa” pe care Emilia Șercan e insultată grosier, cu vădită voluptate, de câteva săptămâni bune. „Echipa-Echipa” are doar cinci membri, potrivit procurorilor (care au ales să acopere, chiar și în capturile de ecran pe care le-au inclus în dosar, mare parte dintre vulgarități).

Fapt e că Iordache și Golop primesc o dublă misiune: să-l convingă pe Bărbulescu să nu-i mai contacteze direct pe Iacob și pe Marcoci – fie că e vorba de întâlnire față în față, convorbire telefonică sau mesagerieci să-și transmită eventualele mesaje prin ei; și, în plus, cei doi primesc sarcina să-l liniștească pe Bărbulescu („pentru ca nu cumva să clacheze”, după cum s-a exprimat Iordache în declarația sa).

Cei doi povestesc că au fost chemați, amândoi odată, în biroul rectorului – mai exact „într-o anexă” a acestuia. Nu-și amintesc cu precizie când a avut loc întâlnirea, dar estimează că s-a petrecut, cel mai probabil, chiar a doua zi după percheziția de la Slatina. Rectorul Iacob le-a spus, în anexă, că Bărbulescu îl tot sună și le-a cerut să-i transmită „să nu îl mai contacteze în mod direct, ci prin intermediul” lor; și, în plus, „să îi transmită mesaje de încurajare”. 

Golop povestește că în aceeași zi a discutat, tot împreună cu Ionuț Iordache, și cu Marcoci – de față fiind și Adrian Iacob – „pe holurile și în curtea instituției, aceștia evitând să discute cu mine în birourile lor”; prorectorul le-a dat cam aceleași instrucțiuni cu rectorul.

Ilustrativă pentru aceste săptămâni e ziua de 8 mai 2019, când Bărbulescu se străduie – în zadar – să-i trimită rectorului Iacob un CD cu dosarul de urmărire penală de la DNA.

În acea zi, Bărbulescu îi dă lui Golop un plic în care se află un CD cu dosarul său. Golop ia plicul și merge cu el în biroul lui Iacob – unde, susține el, se afla și Marcoci. 

Marcoci îi cere, însă, să discute în alt corp de clădire. Când ajung acolo, prorectorul deschide un birou și îl întreabă pe Golop unde-i CD-ul. Golop îi întinde plicul. Marcoci îl analizează, după care îi spune că nu vrea să introducă CD-ul în computer, „pentru a evita ca eventualele programe aflate pe suportul optic să fie folosite pentru interceptarea comunicărilor”, conform declarației polițistului.

Golop se întoarce la locul stabilit, în care Bărbulescu îi predase anterior plicul – o anume cabină din toaleta Academiei de Poliție, „pentru a evita înregistrarea conversației” – să-i restituie CD-ul rămas neaccesat. 

Îi spune lui Bărbulescu că nici Marcoci, nici rectorul n-au vrut să introducă CD-ul în computer, „pentru a evita riscul ca pe acesta să se găsească un program folosit de organele de urmărire penală pentru interceptarea convorbirilor ambientale”. Îi transmite, în plus, că Iacob crede că ar fi „vizat de măsuri de supraveghere tehnică”.

A doua zi, pe 9 mai, Bărbulescu vorbește de trei ori, via Telegram, cu Marcoci – care îl întreabă din nou dacă a șters mesajele cu conversațiile purtate în jurul datei amenințării.

Marcoci îi transmite ulterior, prin intermediari, că „în biroul său a fost instalată tehnică de supraveghere și îi cere ca în viitor să îl contacteze pe rectorul Iacob Adrian”.

Îi spune același lucru – prin viu grai – într-o lungă conversație telefonică. Conversația e înțesată cu formulări exculpatoare care par special croite pentru urechile unui magistrat: 

Marcoci: Sună-l în [expresie obscenă] pe rector! Nu… Nu mă mai suna pe mine!

Bărbulescu: A, OK!

Marcoci: La rector nu s-a intrat, nu [neinteligibil].

Bărbulescu: Da’ cu ce s-a intrat? Eu… nu înțeleg, ce s-a întâmplat?

Marcoci: O să-ți explice altădată. La mine s-a intrat, s-a pus tehnică!

Când spune „s-a intrat”, prorectorul se referă la faptul că, în seara precedentă, persoane rămase necunoscute au forțat intrarea în biroul său și în cel al rectorului.

Transcrierea acestei conversații se întinde, cu toată reticența declarată a lui Marcoci de a vorbi cu Bărbulescu, pe nu mai puțin de 32 de pagini. Prorectorul are grijă să puncteze repetitiv, pentru eventualitatea în care discuția e înregistrată, pe două direcții principale:

1. Nu el, Marcoci, e cel care l-a instigat pe polițist să o amenințe pe Emilia Șercan:

  • „Nu te-am băgat eu în chestia asta! […] Păi ai făcut-o pentru rector” 
  • „Tu nu mă amesteca pe mine în chestia asta, că tu mă amesteci pe mine aiurea în chestia asta aici. A fost treaba ta cu rectorul”.
  • „Păi problema a fost a rectorului, nu a mea. Cu ce vrei să te ajut? Vrei să-ți găsesc avocat eu?!”
  • „[…] eu în toată ecuația asta n-am avut nicio chestie, da? Repet: eu nu am avut niciun fel de chestie. Da?”

2. Nu el, Marcoci, i-a spus lui Bărbulescu ce cuvinte să folosească în SMS-ul de amenințare cu moartea:

  • „Ți-am zis eu ce să scrii în mesaj, nebunule care ești? Eu?” 
  • „Bă, nu ți-am zis eu. Când ți-am zis eu, nebunule? Când ți-am zis eu așa ceva? Ai înnebunit? Ce ai?”
  • „[A fost] ideea mea? Ești nenorocit? Ești nenorocit? Asta a fost ideea mea? Asta a fost ideea ta”
  • „Eu? Eu? Ți-am zis eu așa ceva? Ai înnebunit la cap?” 
  • „Ți-am zis eu ce să scrii? Ce ai, ai înnebunit la cap?”
  • „Ai înnebunit? Ai înnebunit la cap? Cum să… Băi, din momentul ăsta îți jur, eu nu mai am nicio treabă cu tine, dacă… dacă începi cu așa ceva”

De partea cealaltă, Iacob confirmă, la un moment dat, că a participat la discuții despre mesajele de amenințare – dar insistă că inițiativa de trimitere a acestora ar fi fost, de fapt, a lui Marcoci.

ACTUL V. DISIMULAREA

Iacob și Marcoci dau deja vina unul pe celălalt, dar în privința testului poligraf cerut de DNA trag în aceeași direcție: amândoi încearcă să-l convingă pe Bărbulescu, în mai multe rânduri, să refuze testarea. 

Iată un schimb de mesaje între Iacob și Bărbulescu:

19:42 Bărbulescu: Ce le zic la poligraf? Ce fac? Mă duc? Pot refuza?

19:42 Iacob: Adi…. Eu ți-am spus să o ameninți cu moartea? Ți-am spus vreodată să o ameninți? Testul poligraf nu este probă! 

19:42 Bărbulescu: Dumneavoastră ați spus să scriu comentarii și să o înjur. Marcoci a fost cu ideea […]. Ce fac acum??? Știți foarte bine asta. Eu nu vreau să bag pe nimeni. Refuz testul?

19:43 Iacob: Știu asta! Poți să refuzi, nu este probă! Ești f. stresat și refuzi! E clar că nu au nimic în rest!

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Marcoci, la rândul lui, îl îndeamnă explicit pe polițist să refuze testarea. Câteva fragmente relevante din transcrierea unei conversații între cei doi:

Bărbulescu: […] Deci ăla e nenorocit rău, poligraful ăla? 

Marcoci: Da, mă. Da’ ideea e că, din moment ce tu ești căzut acum, la ce să te ia pe tine să te întrebe? Da’ ideea e: vorbește cu avocatul. […] Tu la chestia cu poligraful trebuie să spui că na… 

Bărbulescu: Oricum, închisoare nu iau, nu? […]

Marcoci: Nu, mă, pentru că nu ai pe ce să iei închisoare. Și tu trebuia să spui că în seara aia [15 aprilie – n.r.] ai fost băut, că dacă erai băut nu aveai nicio treabă. […] Tu poți să spui chestia asta și acum, că în seara aia ai băut. 

Bărbulescu: Deci asta ar fi o minciună bună. Ar fi bună asta. Și da, nu e exclus. Nu e exclus. 

Bărbulescu: Da. Deci o să vorbesc cu avocata…

Marcoci: Ce?

Bărbulescu: … să meargă cu mine. O să vorbesc cu avocata să  meargă cu mine.

Marcoci: Da, mă. Și spui că ești într-o stare în care nu poți să… Să consemneze chestia asta, că n-ai dormit de „n” nopți… 

Bărbulescu: Dacă avocata asta nu mă ajută cum trebuie, aveți să-mi dați ceva? Sau rectorul? 

Marcoci: Da, o să vorbim. O să vorbim să-ți găsim pe cineva ca lumea, dacă… Da’ tu nu ai încredere în ea?

Marcoci: Ăla… ăla poți să-l refuzi pentru că nu e probă în instanță, poligraful. 

Bărbulescu: Am înțeles. 

Marcoci: Da? Tu asta tre’ să spui, că n-ai dormit nopțile. Spui că de când s-a întâmplat incidentul, tu nu ai mai dormit nopțile. 

Marcoci: […] Testarea… testarea poligraf nu e niciun fel de probă în codul penal din România. Nu e nicio probă. Ai înțeles? 

Bărbulescu: Deci o refuz fără probleme. 

Marcoci: Ai înțeles care e logica?

Bărbulescu: Da, am înțeles acum.

Marcoci: Ei o să te mai țină în șuntul ăsta. Testarea  poligraf nu e probă în procesul penal. Deci asta e numai pentru… Ai înțeles? Asta poți să o refuzi permanent. 

Bărbulescu: Am înțeles. Așa o să fac. 

***

Polițistul Bărbulescu a consimțit totuși, în ciuda sfaturilor, să facă testul poligraf. Iată răspunsurile sale, așa cum au fost menționate în raportul de expertiză:

Întrebare: Iacob Adrian ți-a solicitat să-i transmiți mesaje de amenințare jurnalistei Șercan Emilia? 

Bărbulescu Gheorghe Adrian: DA. 

Întrebare: Marcoci Petrică-Mihail ți-a solicitat să-i transmiți mesaje de amenințare jurnalistei Șercan Emilia? 

Bărbulescu Gheorghe Adrian: DA.

Întrebare: Mesajele de amenințare le-ai trimis jurnalistei Emilia Șercan din proprie inițiativă? 

Bărbulescu Gheorghe Adrian: NU.

Concluzia expertizei: pe parcursul testului la care a fost supus Adrian Bărbulescu „nu s-au identificat semne ale comportamentului simulat”. 

***

Chestiunea poligrafului avea să revină în discuție în dosarul amenințării Emiliei Șercan: la scurt timp după ce au fost puși sub acuzare, la 23 mai 2019, Iacob și Marcoci au primit și ei câte o invitație la poligraf. 

Au luat decizii diferite. 

În vreme ce Marcoci a refuzat să facă testul, Iacob l-a acceptat. Raportul de constatare criminalistică din 21.06.2019 consemnează răspunsurile sale „la următoarele întrebări relevante”:

Întrebare: Tu i-ai solicitat lui Bărbulescu Gheorghe Adrian să cumpere telefoane mobile pe care să le folosească pentru a transmite mesaje jurnalistei Emilia Șercan?

Iacob Adrian: NU.

Întrebare: I-ai solicitat în vreun fel lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, personal sau prin interpuși, să îi transmită mesaje de amenințare jurnalistei Șercan Emilia?

Iacob Adrian: NU.

Întrebare: Ai discutat cu Marcoci Petrică Mihai cu privire la transmiterea unor mesaje de amenințare jurnalistei Șercan Emilia?

Iacob Adrian: NU. 

Aceste trei întrebări „au provocat modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat”, notează psihologul Kiss Csaba în raport, concluzionând că „subiectul prezintă tentative de eludare, repetate, pe parcursul întregii examinări”. 

În interviul post-test, mai notează expertul, Iacob a explicat că „nu s-a odihnit suficient în seara anterioară examinării poligraf (aproximativ două ore), în pofida tratamentului medicamentos autoadministrat”. În același interviu, Iacob a mai spus și că „în ultimul minut al ultimei testări a simțit că i s-a făcut rău”.

ACTUL VI. MĂRTURISIREA

La 22 mai 2019, după patru săptămâni de la momentul în care a fost ridicat de la casa părinților săi din Slatina, Adrian Bărbulescu solicită procurorilor încheierea unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.

Adrian Bărbulescu într-o fotografie difuzată de televiziunea publică

Șase luni și jumătate mai târziu, la 9 decembrie 2019, Bărbulescu va fi condamnat de Tribunalul București la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei.

ACTUL VII. NEGAREA

Decizia lui Bărbulescu e punctul de inflexiune al anchetei: cinci martori-cheie, inclusiv Iacob și Marcoci, sunt audiați a doua zi, 23 mai 2019 – iar procurorii DNA emit, după audieri, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi sub acuzația de instigare la șantaj. 

O zi mai târziu, la 24 mai 2019, Adrian Iacob și Mihail Marcoci demisionează din funcțiile de rector respectiv prorector la cererea ministrului de Interne Carmen Dan.

Printr-o coincidență, la 24 mai 2021 – după exact doi ani – avea să fie pronunțată sentința prin care cei doi au fost găsiți vinovați de instigare la șantaj.

La începutul anchetei, Iacob și Marcoci au negat tot.

În ultima lui zi ca șef al Academiei de Poliție, de pildă, rectorul Iacob declară procurorilor că a aflat „din presă” că Bărbulescu este suspect:

Procuror: Când ați aflat că Bărbulescu Gheorghe-Adrian este cel care ar fi trimis mesajele de amenințare?

Adrian Iacob: Despre existența mesajului de amenințare transmis prin GSM am aflat din presă. Ulterior, am avut o discuție cu Bărbulescu Gheorghe-Adrian, în timp ce mă aflam în sala de forță a academiei, în care el a spus ceva de genul că îi va arăta el Emiliei Șercan […]. La acel moment eu nu am înțeles din această afirmație că el este autorul mesajului de amenințare despre care s-a scris în presă. Nu am vorbit ulterior cu Bărbulescu Gheorghe-Adrian despre faptul că ar fi trimis mesajele de amenințare, nici personal, nici prin telefon, nici prin mesaje. Eu am aflat din presă că el ar fi autorul mesajelor, până atunci nu mi-ar fi venit să cred acest lucru.

După ce procurorii i-au pus în față probele – schimburile febrile de mesaje din zorii zilei de 24 aprilie, în care rectorul Iacob îi scria lui Bărbulescu „Ce scandal va urma! Vai de capul meu!” – acesta și-a schimbat declarația astfel:

Procuror: Ați discutat cu Bărbulescu Gheorghe-Adrian în ziua în care a fost ridicat de organele de poliție și care a fost scopul?

Adrian Iacob: Da. Domnul Bărbulescu a procedat legal, aducând la cunoștința comandantului unității faptul că a fost ridicat de organele de poliție, mesajele se află la dosarul cauzei, nicio secundă nu i-am cerut demisia, eu îl consider și acum nevinovat până justiția se va pronunța. Din mesaje reiese clar că i-am transmis să spună adevărul și adevărul nu poate fi decât unul. Mi se pare extrem de ciudat faptul că o persoană ridicată de un organ de anchetă poate utiliza telefonul mobil după bunul plac, mie personal fiindu-mi interzise orice gen de comunicații în momentul efectuării actelor de urmărire penală la adresa subsemnatului. 

Și Mihail Marcoci și-a schimbat declarația după prima audiere. Iată un exemplu:

Procuror: Știți dacă Bărbulescu Gheorghe-Adrian tehnoredacta o lucrare publicată de Emilia Șercan?

Mihail Marcoci: Nu știu nimic despre acest lucru.

Acest răspuns, care nu pare să aibă vreo relevanță pentru lămurirea acuzației de instigare la șantaj, ne duce – de fapt – la acțiunea subterană a unui patrulater polițienesc în care, alături de Iacob, Marcoci și Bărbulescu, ar fi jucat un rol – potrivit unui martor – și un al patrulea înalt oficial din Poliția Română.

Este vorba despre chestorul Cătălin Ioniță, pe atunci șef al Direcției Generale Anticorupție a Poliției Române – despre care Emilia Șercan scrisese, cu aproape trei luni înainte să fie amenințată cu moartea, că și-a plagiat teza de doctorat susținută la Academia de Poliție.

Fost coleg de facultate și bun prieten cu Adrian Iacob, Ioniță a fost, la un moment dat, sursa unui aprig conflict între ministrul de Interne Carmen Dan și premierul de la acea dată, Mihai Tudose. Conflictul s-a tranșat politic, atunci, cu îndepărtarea premierului din funcție.

ACTUL VIII. DENIGRAREA

Înainte să se contureze planul amenințării cu moartea, în Academia de Poliție a existat un alt plan: denigrarea și intimidarea Emiliei Șercan pentru stoparea investigațiilor jurnalistice pe tema plagiatelor.

Cum? Prin plângeri oficiale împotriva sa, dar și prin verificarea cărții „Cultul secretului. Mecanismele cenzurii în presa comunistă” – teza de doctorat publicată la Polirom pentru care Emilia Șercan a obținut în 2013, cu calificativul Summa cum laude, titlul de doctor al Universității din București, unde predă jurnalism. 

A fost mobilizat pentru execuția planului, cu câteva săptămâni înainte de amenințarea cu moartea, același Adrian Bărbulescu. Rectorul Iacob i-a cerut, mai întâi, să caute pe Internet „informații potențial compromițătoare” despre Emilia Șercan. 

Bărbulescu, care nu numai că-i era subordonat lui Iacob, dar îi ceruse acestuia să-i fie naș de cununie cu câteva luni în urmă, s-a executat. Cum polițistul n-a găsit mare lucru, rectorul l-a pus să caute teza de doctorat a Emiliei Șercan: planul era s-o treacă prin softul anti-plagiat al Academiei și să depună sesizări la CNATDCU, la Parchetul General și la universitate.

Bărbulescu n-a găsit decât o versiune în format .pdf a cărții publicate la Polirom – care nu putea fi trecută, credea rectorul, prin softul de verificare a similitudinilor din Academie; era nevoie de un fișier Word. Așa că Iacob l-a pus să transcrie manual cele 250 de pagini ale volumului: i-a pus la dispoziție, pentru asta, un birou din instituție de care se folosea doar el, un computer desktop și propriile parole de logare („calculatorul era al domnului Iacob și mă logam cu datele domnului Iacob, pe care le știam de la acesta”, a declarat Bărbulescu). 

Laborioasa operațiune de convertire manuală a unui document .pdf în format Word a fost coordonată de prorectorul Marcoci, spune Bărbulescu. Cum transcrisul mergea greu – și, în paralel, Emilia Șercan continua să publice despre Academie – lui Bărbulescu i-a fost alocat un ajutor: Gabriel-Iulian Chirilă, și el ofițer debutant în instituție (Chirilă avea să declare, ulterior, că Marcoci a încercat să-l înroleze și pe el în planul de amenințare a Emiliei Șercan – cu instrucțiunile aferente, de la cumpărat telefoane la trimis mesaje – dar el a refuzat: „Nu am vrut să mă implic în așa ceva și l-am tot amânat, invocând diferite pretexte, pentru că îmi era rușine să îl refuz în mod direct”).

Nu e clar dacă cei doi polițiști au reușit să termine de copiat cartea despre cenzura comunistă – ori dacă aceasta a fost trecută vreodată prin softul anti-plagiat. La 15 aprilie, în seara în care a trimis SMS-ul de amenințare, Bărbulescu i-a scris lui Chirilă să-i dea bătaie cu transcrisul „că e groasă”.

„Vb. cu Barosanu și era cam nervos”, a spus el. „M-a întrebat de 2 ori de asta… deci înseamnă că e groasă […]. El nu întreabă de două ori niciodată dacă nu e ceva nasol”. 

Fapt e că exact în acea zi, 15 aprilie, un tip pe nume Stelian Crăciun – care se ocupă cu închirieri de spații comerciale în Pitești – a depus trei plângeri împotriva Emiliei Șercan: una la CNATDCU, una la Parchetul General și o alta la universitate.  

Crăciun, care nu are legături cu mediul academic – și nici studii superioare – „nu a putut indica conținutul sesizărilor formulate”, notează procurorii în rechizitoriu. 

Cum a ajuns Stelian Crăciun din Pitești – care n-a putut preciza, în timpul anchetei, nici măcar ce anume a reclamat – să facă plângeri la diverse instituții?

Explică tot el:

Sunt prieten bun cu Ioniță Cătălin de mulți ani, din perioada în care acesta era ofițer de poliție în cadrul Serviciului Economic al Inspectoratului General al Poliției Române. Am discutat de mai multe ori cu Ioniță Cătălin despre depunerea sesizărilor care o priveau pe Emilia Șercan, dar nu pot preciza cu exactitate de câte ori și în ce perioadă. 

Cred că la una dintre aceste discuții a participat și persoana care lucrează în cadrul Academiei, dar nu sunt sigur de acest lucru […]”. 

Cătălin Ioniță, fostul șef al Direcției Generale Anticorupție din Poliția Română. FOTO: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

În martie 2021, CNATDCU a confirmat plagiatul dezvăluit de Emilia Șercan în teza lui Cătălin Ioniță și i-a retras titlul de doctor. Acesta părăsise funcția de șef al DGA în august 2020, după ce ORNISS nu i-a mai prelungit autorizația de acces la informații clasificate necesară exercitării funcției. Ioniță (44 de ani) este, în prezent, pensionar.

***

Revenind la anevoioasa operațiune de transcriere a tezei Emiliei Șercan, făcută de doi ofițeri din subordinea lor, atât Adrian Iacob cât și Mihail Marcoci au negat, la prima audiere, că ar avea habar despre ce e vorba. 

Au recunoscut ulterior – atunci când au fost puși în fața probelor rezultate din perchezițiile informatice.

Cum au justificat cei doi, la confruntări, faptul că au pus doi ofițeri de poliție să transcrie o lucrare despre mecanismele cenzurii în presa comunistă: 

  • Adrian Iacob: „Era o curiozitate de a vedea cum se prezintă în format Word o teză de doctorat elaborată de doamna Șercan pentru a putea pe viitor să nu mai greșesc, din punctul domniei sale de vedere, în elaborarea unor lucrări pe care urma să le scriu în viitor. În Word puteam să citesc mai ușor, să editez și să introduc anumite pasaje din lucrarea doamnei Șercan, desigur cu respectarea normelor de citare”.
  • Mihail Marcoci: „I-am solicitat lui Chirilă să transcrie o carte a doamnei Șercan, nu teza de doctorat, dar din câte îmi amintesc, existând riscul să greșesc, solicitarea este ulterioară datei de 15.04.2019. I-am solicitat să transcrie fără motiv”. 

ACTUL IX. APĂRAREA

Și rectorul Iacob, și prorectorul Marcoci, au susținut insistent că nu aveau absolut niciun motiv să orchestreze indimidarea și amenințarea unei jurnaliste care scria despre plagiatele din universitatea pe care o conduceau. 

Marcoci nu se simțea vizat, spune el, pentru că nu fusese acuzat de plagiat. În plus, a susținut că „victima cea mai mare a războiului de presă aș fi fost chiar eu însumi, în calitatea mea de purtător de cuvânt al Academiei și responsabil cu comunicatele de presă”.

Iacob, la rândul lui, deși acuzat de plagiat în propria teză – și stăpân peste o veritabilă fabrică de plagiatori – a afirmat că n-avea „niciun interes ca doamna Emilia Șercan să fie amenințată”.

Argumentul pe care Iacob l-a formulat e amuțitor: „Precizez și că eu sunt în curs de a finaliza al doilea doctorat pe științe juridice în cadrul Academiei de Poliție, iar odată cu obținerea titlului de doctor, cariera mea didactică ar fi continuat chiar dacă aș fi pierdut primul titlu de doctor, astfel încât nu exista niciun mobil de săvârșire a infracțiunii”.

Cu alte cuvinte, profesorul universitar dr. Adrian Iacob – care a fost, până la momentul dezvăluirii plagiatului în PressOne, vicepreședinte al comisiei de Științe Militare în CNATDCU, o instituție care se ocupă cu analiza plagiatelor – a susținut în declarațiile sale că un verdict de fraudă academică n-ar fi fost o piedică în calea carierei sale universitare.

Drept strategie de apărare, cei doi au venit în instanță cu două scenarii alternative – unul mai fantezist ca celălalt.

A. Scenariul amoros

Adrian Bărbulescu ar fi amenințat-o cu moartea pe Emilia Șercan – au susținut cei doi – pentru a apăra onoarea și reputația șefei sale, Cristina Bubatu, inventând o relație extra-profesională între ei (Bărbulescu „mi-a părut puțin euforic, poate îndrăgostit de doamna Bubatu Cristina”, spune Iacob în mărturia sa. „În cadrul unor discuții, acesta mi-a povestit că iese cu Bubatu Cristina la o cafea, dar nu am insistat pentru că aceste lucruri nu mă privesc”). 

Cum s-au petrecut lucrurile: în preziua amenințării cu moartea, la 14 aprilie, Emilia Șercan a menționat-o pe Bubatu în articolul „Alarmă la Academia de Poliţie: blocaţi accesul la bibliotecă!” – ceea ce i-ar fi provocat acesteia, conform narativului apărării, o mare suferință; iar Bărbulescu ar fi hotărât, „din proprie inițiativă”, să o răzbune.

Ce a susținut Marcoci în fața anchetatorilor: „Emilia Șercan a publicat un articol despre Bubatu Cristina, în care sugera că aceasta ar avea o relație mai mult decât apropiată cu domnul Humă Ciprian, directorul corpului de control al MAI […]. Doamna Bubatu Cristina a fost foarte afectată de aceste mesaje, luându-și inclusiv câteva zile libere […]. În opinia mea, Bărbulescu Gheorghe-Adrian a trimis mesajele de amenințare din proprie inițiativă, din cauza articolului scris de Emilia Șercan despre Bubatu Cristina”.

În realitate, Bubatu e doar amintită în articol ca făcând parte dintr-un grup de lucru pe care rectorul Iacob îl înființase – la câteva zile după dezvăluirile privind plagiatul din teza sa – pentru „completarea și modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a bibliotecilor” (mai exact pentru a o împiedica pe Emilia Șercan să mai consulte, în biblioteca Academiei de Poliție, cărțile de care avea nevoie în investigațiile sale). 

În articolul său, Emilia Șercan arată unde a lucrat Bubatu înainte de a fi angajată în Academie; spune că aceasta ocupă, fără a avea experiență în domeniu, un post care privește calitatea învățământului superior; și menționează că Bubatu ar fi ajuns în instituție, potrivit unor surse, mulțumită unei „vorbe bune” puse de șeful Corpului de Control al MAI – nimic despre „o relație mai mult decât apropiată” cu acesta.

De altfel, Cristina Bubatu a declarat la audieri că „nu a fost afectată de articol […] și că nu s-a plâns nimănui”. Procurorii spun și că schimburile de mesaje dintre aceasta și Bărbulescu „demonstrează că relația dintre cele două persoane era una profesională, toate comunicările dintre ei referindu-se la probleme de serviciu”. 

B. Scenariul conspirației

În al doilea scenariu propus de apărători, Emilia Șercan e înfățișată ca un executant într-un plan pus la punct de Emilia Melnic, fostă directoare administrativă a Academiei de Poliție, care – din cauză că Iacob și Marcoci au picat-o în martie 2019 la concursul pentru ocuparea postului (până atunci fusese doar împuternicită în funcție) nu numai că i-a trimis un mesaj de amenințare prorectorului, pe care apoi l-a șters (fapt real), dar ar fi conspirat cu Emilia Șercan pentru îndepărtarea conducerii Academiei de Poliție. 

Cu alte cuvinte, au susținut cei doi, dezvăluirea din PressOne privind plagiatul lui Adrian Iacob ar fi fost parte dintr-un plan dirijat, din răzbunare, de Emilia Melnic. Mai mult, soțul acesteia, care era secretar general adjunct al Ministerului de Interne, „ar fi determinat organele de urmărire penală, prin intermediul fostului ministru Carmen Dan, să însceneze prezentul dosar penal”

În realitate, Emilia Șercan a solicitat oficial acces la Biblioteca Națională pentru consultarea tezei de doctorat a lui Adrian Iacob de două ori – în 2016 respectiv 2018, deci cu mult înainte ca Melnic să fi fost supărată că Iacob și Marcoci au picat-o la concurs. Ambele solicitări de acces la teză sunt probate prin documente depuse la dosar.  

În plus, Emilia Melnic i-a fost prezentată Emiliei Șercan în sediul Academiei de Poliție în octombrie 2018, însă acestea nu au schimbat atunci nicio vorbă și nici datele lor de contact. Prima dată au discutat, direct, după ce Șercan a scris despre teza plagiată a lui Iacob și după ce Melnic a picat concursul – succesiune de evenimente probată, de asemenea, în dosar.  

Nu e clar, în acest al doilea scenariu alternativ propus de Iacob și Marcoci, care ar fi legătura dintre Bărbulescu, care a trimis amenințarea, și necazul lui Melnic. Singura legătură menționată de apărare e că și Bărbulescu, și soțul lui Melnic, sunt de loc din Slatina – ceea ce ar susține ideea că toată operațiunea ar fi fost doar o componentă din războiul surd dintre ministrul de-atunci, Carmen Dan, și conducerea Academiei de Poliție.

***

Miza duo-ului Iacob & Marcoci a fost, de fapt, să împiedice declanșarea unei îndelung-amânate curățenii generale în Academia de Poliție. 

Pentru o perspectivă mai largă asupra motivelor pentru care Emilia Șercan trebuia redusă la tăcere, câteva date de context:

Rectorul Adrian Iacob conducea Academia de Poliție, la momentul trimiterii amenințării, de 15 luni. Criza plagiatelor din Academie – care între timp s-a soldat cu desființarea școlilor doctorale, în prezent universitatea fiind și ea în plin proces de reorganizare – începuse încă din 2015–2016, când în presă apăruseră primele dezvăluiri despre doctorate plagiate, iar predecesorul lui Iacob, Daniel Torje, promisese verificarea tuturor tezelor „de la înființarea școlii”. O primă verificare, făcută cu softul antiplagiat chiar în 2016, a devoalat că bună parte din corpul profesoral e compusă din cadre didactice suspecte de plagiat. 

Nu numai că Iacob a preluat, în ianuarie 2018, o structură universitară clădită pe fraude, complicități și co-interesare întru mușamalizarea plagiatelor, dar întreaga sa carieră – de profesor universitar și de rector – avea la temelie teza de doctorat „Criminalitatea organizată și cooperarea polițienească între state” susținută în 2007; cea despre care Emilia Șercan dezvăluise, cu trei săptămâni înainte de a primi amenințarea, că ar fi un plagiat masiv (fapt confirmat ulterior, în octombrie 2019, printr-un verdict CNATDCU). 

Ce se știe mai puțin este că Iacob lucra, deja, la un al doilea doctorat – pe care urma să-l susțină tot la Academia de Poliție. Emilia Șercan discutase pe 4 aprilie 2019 – cu 9 zile înainte de a primi mesajele de amenințare – cu coordonatorul științific al celei de-a doua teze, Vlad Barbu, despre potențialul conflict de interese dintre Iacob-doctorandul și Iacob-rectorul. La audieri, Barbu n-a putut preciza care era tema tezei la care doctorandul său lucra deja, în teorie, de câțiva ani. 

În plus, la 5 aprilie – cu 8 zile înainte de amenințare – Corpul de Control al ministrului de Interne își făcuse intrarea în Academie; informația fusese făcută publică în aceeași zi, pe Facebook, de Emilia Șercan.

Prorectorul Petrică-Mihail Marcoci a fost instalat în funcție tot în ianuarie 2018, fiind numit de Adrian Iacob. Anterior, Marcoci fusese șef al Comisiei de Etică din Academie, despre care se presupune că trebuia să se ocupe de șuvoiul de suspiciuni de plagiat rezultate din două verificări interne cu softul anti-plagiat (una din 2016, cealaltă din 2018). 

Șefia Comisiei a fost predată de Marcoci lui Florin-Marius Mihăilă, descris ulterior într-un raport al unei instituții a Ministerului Educației drept „unul dintre principalii responsabili ai faptului că tezele de doctorat susținute în cadrul Academiei de Poliție […] nu au fost verificate”; Mihăilă este, în prezent, directorul de cabinet al ministrului de Interne Lucian Bode.   

De notat, aici, că Mihăilă a mobilizat neobișnuit de rapid membrii comisiei, în 2019, pentru a da două verdicte de neplagiat în urma dezvăluirilor Emiliei Șercan: unul pentru teza lui Cătălin Ioniță, șeful de atunci al Direcției Generale Anticorupție din Poliția Română; și unul pentru teza rectorului Adrian Iacob.

Cele două verdicte care poartă semnătura lui Mihăilă au fost infirmate de CNATDCU: și lui Iacob, și lui Ioniță li s-au retras între timp titlurile de doctor pentru plagiat.

ACTUL X. CONCLUZIA

Sentința pronunțată ieri de Curtea de Apel București – care i-a găsit vinovați pe conducătorii Academiei de Poliție de instigare la șantaj – completează un tablou întunecat, amintind de crima organizată. Cei care controlează nodurile unor rețele de influență, fraudă și impostură din instituții publice sunt capabili, atunci când își văd carierele puse în pericol, să orchestreze amenințarea cu moartea a unui jurnalist.

Trei precizări: 

1. Istoric vorbind, planul pus la punct de Adrian Iacob și Mihail Marcoci, care a culminat cu mesajele de amenințare explicită cu moartea, e cel mai grav act de intimidare a unui jurnalist român din ultimii 30 de ani. 

2. Planul a eșuat: deși amenințată moartea, Emilia Șercan a continuat să scrie pe PressOne despre „Cernobîlul academic” din Academia de Poliție. Noua sa serie de investigații, intitulată „Urgia la Academia de Poliție”, a debutat după primirea amenințării – și a ajuns, deja, la episodul al XIII-lea. 

3. Trei decizii instituționale majore au confirmat, între timp, faptul că dezvăluirile făcute de Emilia Șercan în PressOne au fost corecte și riguros probate: 

  • La sfârșitul lui 2019, CNATDCU l-a declarat oficial plagiator pe fostul rector Adrian Iacob. 
  • În octombrie 2020 Monica Anisie, ministrul de-atunci al Educației, a retras acreditările celor două școli doctorale din Academia de Poliție – o sancțiune de o severitate fără precedent în istoria învățământului superior din România. 
  • Iar în urmă cu două săptămâni Guvernul a aprobat, la propunerea ministrului de Interne Lucian Bode, hotărârea de reorganizare a Academiei de Poliție. Deciziile-cheie, în acest act legislativ, sunt închiderea celor două școli doctorale și reducerea numărului de facultăți din Academie de la șase la două.

***

Lista investigațiilor despre Academia de Poliție publicate pe PressOne în perioada 2019-2020

27.01.2019: Chestorul Ioniță, șeful Direcției Anticorupție din MAI, a plagiat toată teza de doctorat

11.03.2019: Ecaterina Andronescu, despre școlile doctorale de la SRI și Poliție: „Mi se pare inacceptabil să mai funcționeze”

24.03.2019: Rectorul Academiei de Poliţie a plagiat peste două treimi din teza sa de doctorat

09.04.2019: Academia de Poliţie ascunde zeci de plagiate de frica imploziei

14.04.2019: Alarmă la Academia de Poliţie: blocaţi accesul la bibliotecă!

25.04.2019: Soluția de compromis: rectorul Academiei de Poliție s-a suspendat din CNATDCU

05.05.2019: Mic îndreptar de mușamalizare a doctoratelor plagiate. Studiu de caz: teza lui Cătălin Ioniță, șeful anticorupției din Poliție

21.06.2019: Comisia „Nufărul” de la Academia de Poliție îl exonerează de plagiat pe fostul rector Adrian Iacob

10.07.2019: Urgia la Academia de Poliție: 74,3% dintre tezele de doctorat verificate sunt suspecte de plagiat (I)

08.07.2019: Urgia la Academia de Poliție: în căutarea tezelor dispărute (II)

24.07.2019: Urgia la Academia de Poliție: alte 35 de teze verificate, suspectate de plagiat și-apoi îngropate (III)

29.07.2019: În plină criză a plagiatelor, Academia de Poliție își alege noul rector

27.10.2019: Verdict oficial CNATDCU: Adrian Iacob, fostul rector al Academiei de Poliție, rămâne fără titlul de doctor

06.01.2020: Numărul 2 din Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat

13.01.2020: Urgia la Academia de Poliție (IV): La un pas de implozie

28.01.2020: Urgia la Academia de Poliție (V): Autoplagiatul în formă continuată al rectorului Veronica Stoica

05.02.2020: Urgia la Academia de Poliție (VI): Plagiat în teza de doctorat a decanului Facultății de Drept

10.03.2020: Urgia la Academia de Poliție (VII): Decanul Facultății de Poliție, marele maestru al cărților clonă

02.06.2020: Urgia la Academia de Poliție (VIII): Numire ilegală girată de miniștrii Vela și Bode. Noul rector al Academiei este cercetat și disciplinar, și penal

09.07.2020: Urgia la Academia de Poliție (IX): teza de doctorat a decanului de la Facultatea de Jandarmi este plagiată

16.07.2020: O soluție pentru fabricile de plagiate: spargerea monopolului universităților militare

27.07.2020: Urgia la Academia de Poliție (X): Războiul de gherilă al „rectorului de 6 zile” împotriva conducerii Ministerului de Interne

26.10.2020: Urgia la Academia de Poliție (XI): Decizie istorică – Ministerul Educației închide fabricile de plagiat

17.02.2021: Spălătorul de plagiate de la Academia de Poliție, numit director de cabinet al ministrului de Interne Lucian Bode

15.03.2021: Urgia la Academia de Poliție (XII): Un rector. Două doctorate. Două plagiate.

19.04.2021: Urgia la Academia de Poliție (XIII): În afara legii

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.