Urgia la Academia de Poliție (VI): Plagiat în teza de doctorat a decanului Facultății de Drept

Primul decan

Mai bine de o treime din teza de doctorat a decanului Facultății de Științe Juridice și Administrative, Ionuț Andrei Barbu, este plagiată. 

Conferențiarul universitar Ionuț Andrei Barbu este împuternicit din data de 8 iulie 2019 ca decan al Facultății de Științe Juridice și Administrative – pe scurt, Facultatea de Drept. Cea care l-a numit în funcție este rectorul Veronica Stoica, aceasta fiind prima decizie luată de Stoica după propria numire la conducerea Academiei de Poliție. 

Stoica l-a numit pe Ionuț Andrei Barbu la conducerea facultății în ciuda suspiciunilor care planau deja asupra tezei sale de doctorat. Un raport de verificare a tezei lui Barbu, făcut cu un soft de analizare a similitudinilor în a doua parte a anului 2016, arată indici ireali de mari: 88% pentru coeficientul 1 de similitudine și 23,6% pentru coeficientul 2. 

La momentul verificării, Barbu figura în fruntea listei doctoranzilor din Academia de Poliție ale căror doctorate fuseseră analizate, având cel mai mare prag de alertă pentru primul coeficient. 

În ciuda raportului existent la nivelul Academiei de Poliție încă din anul 2016 – care oferea indicii clare despre probabilitatea ca teza actualului decan al Facultății de Științe Juridice și Administrative să fie plagiată – niciunul dintre cei trei rectori care s-au succedat la conducerea Academiei de atunci până astăzi nu a cerut analiza suspiciunilor de către Comisia de Etică sau de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). 

Teza de doctorat nu este singura lucrare plagiată de Barbu. 

Acesta își pune semnătura pe două cărți al căror conținut a fost publicat anterior de alte persoane. 

Cine este Ionuț Andrei Barbu

Decanul Ionuț Andrei Barbu nu are un CV public postat pe site-ul instituției, acolo unde se află lista cadrelor de conducere ale Academiei, deși acesta este obligatoriu în cazul persoanelor cu funcții de conducere. 

Totuși, cu ajutorul Google am găsit un CV din 2017, când Barbu a făcut parte dintr-o comisie de referenți pentru o teză de doctorat. 

Spre deosebire de colegii săi decani sau chiar de majoritatea  cadrelor didactice care ocupă același grad didactic – cel de conferențiar – Barbu are un CV care ar putea fi considerat modest.

A terminat Facultatea de Drept la Universitatea Hyperion în 2002, iar licența a obținut-o la Academia de Poliție. 

Imediat după terminarea facultății, în 2003, a devenit preparator la Academia de Poliție. 

Cel care i-a înlesnit angajarea în Academia de Poliție a fost socrul său, Viorel Marcu, profesor de Drept comunitar la catedra de Drept Public din instituție. 

Tot la Academia de Poliție Barbu a urmat un masterat, iar apoi doctoratul, pe care l-a finalizat în 2008.

A devenit asistent în 2005, lector în 2009 și conferențiar în 2014.

În octombrie 2015 a ajuns să conducă Departamentul de Drept Penal din cadrul Facultății de Științe Juridice și Administrative. 

Omul de încredere al rectorului

Ionuț Andrei Barbu este unul din cei patru decani de la Academia de Poliție care are probleme cu teza de doctorat. 

Instituția de învățământ universitar a Ministerului de Interne are 6 facultăți, însă am verificat doar 4 din cei 6 decani dintr-un motiv simplu: Facultatea de Arhivistică nu are un decan, după ce ultimul și-a dat demisia în luna noiembrie 2019, iar decanul de la facultatea de Pompieri este doctor în inginerie mecanică cu o teză susținută la Universitatea Tehnică de Construcții București – Facultatea de Utilaj Tehnologic – domeniu care transcede propriile mele competențe de verificare.

Surse din Academie susțin că Barbu este omul de încredere al rectorului Veronica Stoica, acesta fiind motivul pentru care, la numai 5 zile după numirea sa ca rector, aceasta l-a împuternicit pe Barbu la conducerea Facultății de Științe Juridice și Administrative. 

Barbu ocupă acum funcția câștigată de Stoica prin concurs în 2017, care nu a mai fost scoasă la concurs după ce aceasta a fost numită prorector – tot în 2017 – și care fost ocupată ulterior numai prin împuternicire. 

Procedura împuternicirii într-o funcție este permisă într-o universitate militară, nu și într-o universitate civilă, unde concursul pentru ocuparea funcțiilor de decani este obligatoriu. 

Facultatea de Științe Juridice și Administrative este a doua ca mărime din Academia de Poliție, după Facultatea de Poliție. 

Decanul are de gestionat trei programe de studii la licență și șapte programe de masterat, la care sunt înmatriculați aproximativ 1.200 de studenți.

Plagiatul în teza de doctorat

Ionuț Andrei Barbu a susținut teza de doctorat în decembrie 2007 sub îndrumarea lui Victor Duculescu, obținând titlul în 2008.

Titlul lucrării este „Poziția persoanei fizice în dreptul internațional penal. Individul, destinatar al normelor privind răspunderea internațională și beneficiar al garanțiilor procesuale”. 

Din comisia de susținere au făcut parte profesorii Dumitru Mazilu de la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Alexandru Boroi, de la Academia de Poliție și Constanța Călinoiu de la Universitatea Hyperion. 

În realitate, Mazilu avea raporturi contractuale cu Academia de Poliție, acesta fiind conducător de doctorate în Drept.

Verificarea din 2016

Teza de doctorat a lui Ionuț Andrei Barbu s-a numărat în primul lot de lucrări științifice analizate vreodată cu un soft de analizare a similitudinilor în 2016 la Academia de Poliție. 

Raportul de verificare a tezei lui Barbu arată indici ireali de mari: 88% pentru coeficientul 1 de similitudine și 23,6% pentru coeficientul 2.  

În acel an, prin ordin de ministru, universitățile au fost obligate să folosească softuri de verificare pentru semnalarea potențialelor situații de plagiat în tezele de doctorat.

Verificarea de la Academia de Poliție a fost făcută la cererea rectorului de atunci, Daniel Torje, și venea după ce mai multe teze de doctorat susținute în universitate fuseseră expuse public, în anchete de presă, ca fiind plagiate.  

„Decizia de verificare a tuturor lucrărilor a venit după apariția în presă a unor materiale privind suspiciuni de plagiat. Am solicitat directorului Școlii Doctorale să verifice toate tezele elaborate de la înființarea Școlii. Evaluarea este în desfășurare”, declara atunci Torje.

În acel lot de 35 de teze, 7 lucrări – toate susținute în intervalul 2007-2016 -erau ale unor cadre didactice din Academia de Poliție, iar alte 3 ale unor foști profesori, acum pensionari. 

Dintre toate tezele de doctorat analizate în lotul din 2016, cel mai mare procent de similitudine a fost identificat în teza lui Ionuț Andrei Barbu. 

Judecând după indicii foarte mari de similitudine relevați de soft, aceste lucrări ar putea fi plagiate, însă analizarea lor a fost blocată în 2016 prin demisii subite ale unor membri ai Comisiei de Etică – care, din acest motiv, nu a mai funcționat o perioadă.

În practica academică, un soft anti-plagiat doar semnalează posibile situații de fraudă – prin cei doi coeficienți de similitudine pe care îi generează -, însă analiza raportului emis de soft trebuie făcută de un profesor care are capacitatea de a verifica rezultatul, dar și de a elimina eventualele erori conținute. 

Tertipurile folosite de Comisia de Etică pentru a nu verifica suspiciunile de plagiat – comisia era condusă la acel moment de Mihail Marcoci, fostul prorector al Academiei de Poliție – pot fi citite pe larg aici.  

Plagiat din Victor Ponta 

Normele academice de citare, așa cum sunt ele recunoscute și acceptate la nivel național și internațional, cer utilizarea ghilimelelor și trimitere către sursa originală atunci când este preluat conținut ad litteram din opera unei alte persoane. 

Ionuț Andrei Barbu face în multe situații trimitere prin note de subsol către autorii din care a plagiat, fără însă a folosi ghilimelele. 

Asta nu înseamnă că decanul de la Facultatea de Științe Juridice și Administrative nu știa să folosească ghilimelele la momentul la care și-a redactat lucrarea științifică.  

În mai multe situații, chiar în teza acestuia, sunt citați corect, cu ghilimele și indicarea sursei, autori pe care, în alte situații, îi plagiază. 

De exemplu, la pagina 24 din teză, Barbu utilizează un citat din Vasile Crețu, pe care îl și indică drept autor în nota de subsol nr. 38. 

„La mijlocul anilor ’90, după o atentă studiere a doctrinei, Vasile Crețu conchide că «dreptul internațional penal constituie un ansamblu de norme juridice, convenționale sau cutumiare, stabilite sau acceptate de state, ca parte a dreptului internațional public, în baza cărora este organizată incriminarea şi reprimarea faptelor antisociale prin care se aduce atingere unor interese fundamentale ale comunități internaționale»”. 

Alte citări realizate corect în teza lui Barbu se regăsesc la pagina 33 (notele de subsol 63 și 64), la pagina 46 (nota de subsol 84) sau pagina 68 (nota de subsol 141). 

Ionuț Andrei Barbu plagiază în teza de doctorat din lucrări de referință despre dreptul internațional ale unor autori precum Grigore Geamănu sau Vasile Crețu.   

Există și situații în care decanul de la Facultatea de Științe Juridice și Administrative îl plagiază, de exemplu, pe Grigore Geamănu, dar indică alți autori, cum ar fi Stefan Glaser sau Hugo Grotius – un intelectual olandez din secolul al XVII-lea – care sunt de fapt citați de Geamănu.

O altă situație care arată că Ionuț Andrei Barbu a plagiat în teza lui este nota de subsol 205 de la pagina 91, care o citează cu op. cit. pe Mona Pivniceru, fost judecător, fost ministru al Justiției, în prezent judecător la Curtea Constituțională. 

Abrevierea op. cit. provine de la expresia latină opus citatum, care înseamnă „lucrare citată anterior”. 

Nicăieri anterior în teza lui nu este citată Mona Pivniceru, ceea ce indică faptul că acea parte din teză este plagiată dintr-o altă lucrare, din care Barbu a copiat inclusiv nota de subsol „op. cit. Mona Pivniceru”. 

Unul dintre autorii pe care Ionuț Andrei Barbu îi plagiază în teza sa de doctorat este Victor Ponta, fostul premier al României, acuzat că a plagiat teza de doctorat în drept internațional susținută în anul 2003 la Universitatea din București sub coordonarea lui Adrian Năstase. 

Trei pagini din teza lui Barbu sunt copiate din Ponta. 

Ironia face că lucrarea plagiată de Barbu este chiar teza de doctorat a lui Victor Ponta – „Curtea Penală Internaţională” – publicată de acesta împreună cu Daniela Coman în anul 2004 la Editura Lumina Lex. 

Pentru plagiatul comis în teza de doctorat, CNATDCU i-a retras definitiv lui Victor Ponta titlul de doctor în anul 2016, la patru ani distanță după izbucnirea scandalului de plagiat referitor la teza sa.

Decanul Ionuț Andrei Barbu neagă faptul că a plagiat și susține că și-a realizat singur teza de doctorat:

„Eu am lucrat teza în perioada 2004 – 2007 și la momentul acela am folosit sursele în mod real, am toate cărțile pe care le-am folosit la redactarea tezei. Știu că am citat în conformitate cu dispozițiile de la momentul acela. Nu am avut intenția să plagiez și nu am plagiat niciodată”.

Întrebat la ce dispoziții se referă, Barbu a declarat că este vorba despre cutume pe care le-a aflat de la unii colegi cu mai multă experiență, dar și de la conducătorul de doctorat, profesorul Victor Duculescu.

Tezele din teze se scriu

Poate cea mai gravă încălcare a eticii în redactarea tezei de doctorat a lui Ionuț Andrei Barbu este faptul că acesta plagiază nu mai puțin de 9 pagini din teza sa dintr-o altă lucrare de doctorat. 

Aceste 9 pagini se regăsesc chiar în Concluziile tezei lui Barbu, parte a unei teze care trebuie să fie eminamente originală și să cuprindă ideea finală a lucrării, desprinsă din argumentele și constatările cercetării. 

Teza de doctorat din care plagiază Barbu este a Danielei Coman, se intitulează „Justiţia europeană. Tendinţe şi evoluţii actuale” și a fost susținută în anul 2006 tot la Academia de Poliție. 

Astfel, paginile 204-205 și 211-217 sunt copiate de Barbu din Coman. Acestea sunt indicate în două note de subsol la finalul paragrafelor copiate de Barbu, însă indicarea sursei nu este suficientă. 

Atunci când se face trimitere către un autor printr-o notă de subsol, se presupune că acea trimitere face referire o idee care este indicată sau parafrazarea unei idei exprimate de cineva. 

Preluarea de conținut ad litteram dintr-un alt autor trebuie întotdeauna marcată cu ghilimele și trebuie însoțită de menționarea autorului, a lucrării sale, a anului publicării acesteia și a paginii; citarea poate fi făcută printr-o notă de subsol sau prin citarea cu paranteze. 

Ionuț Andrei Barbu susține că a citat-o pe Daniela Coman în notele de subsol, însă susține că utilizarea ghilimelelor nu era reglementată:

„Și nu sunt note de subsol? Nu se specifica nicăieri și nici acum eu nu știu despre aceste ghilimele de care dumneavoastră faceți vorbire, dar am trecut-o (n.m. – pe Daniela Coman) în notă de subsol”.

Daniela Coman, din a cărei teză Ionuț Andrei Barbu plagiază în propria sa teză, este cea alături de care Victor Ponta și-a publicat lucrarea de doctorat pentru care fostul premier a fost acuzat de plagiat. 

În altă ordine de idei, publicarea unei teze de doctorat împreună cu o altă persoană, care nu a contribuit la redactarea lucrării, constituie o practică inadecvată în lumea academică. 

Prima carte plagiată

Ionuț Andrei Barbu comite plagiat și autoplagiat în alte două cărți pe care figurează ca autor.  

În 2011, acesta semnează cartea „Dreptul penal al afacerilor”, ediția a V-a, alături de Alexandru Boroi – care a fost membru în comisia în fața căreia și-a susținut doctoratul – și alături de Mirela Gorunescu. 

Celelalte patru ediții ale cărții sunt semnate de alți autori: Alexandru Boroi și Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliție în perioada 2000-2008. 

Nu ar fi fost o problemă ca Ionuț Andrei Barbu și Mirela Gorunescu să apară coautori ai ediției a V-a a volumului „Dreptul penal al afacerilor” dacă era respectată o singură condiție: să se menționeze foarte clar care este partea de contribuție a lui Barbu și Gorunescu la realizarea ediției a V-a, astfel încât să fie strict delimitată munca lor de munca persoanelor care au semnat restul conținutului publicat anterior. 

Între ediția a III-a a lucrării „Dreptul penal al afacerilor” – disponibilă la Biblioteca Națională – și cea de-a a V-a ediție nu există diferențe semnificative. 

Există câteva capitole în plus în ediția a V-a, însă nicăieri nu se precizează cine a scris fiecare capitol în parte, ceea ce ar putea însemna pentru un cititor neavizat că fiecare autor a avut o participare comună la realizarea volumului. 

Multe capitole sunt asemănătoare, iar în cele mai multe cazuri diferențe sunt nesemnificative. 

În unele situații, numele capitolelor diferă ușor sau începutul de capitole este reformulat, ideile de bază fiind însă păstrate.  

Pentru că nu este individualizată partea de muncă a fiecărui autor pentru ediția a V-a a lucrării „Dreptul penal al afacerilor”, Ionuț Andrei Barbu și Mirela Gorunescu comit plagiat în cazul părților pe care nu le-au redactat, dar și le-au asumat semnând cartea. 

Decanul Ionuț Andrei Barbu susține despre el faptul că este un om corect și că în 17 ani de când activează în Academia de Poliție a scris doar 11 cărți, dintre care doar trei sunt semnate ca unic autor.

“Am avut un parcurs, zic eu, corect și mi-am văzut de ale mele, iar tot ce am scris a fost documentat”, susține acesta.

În privința ediției a V-a a cărții “Dreptul penal al afacerilor“, al cărei coautor este, acesta susține că decizia de a fi inclus pe copertă nu i-a aparținut, dar că a muncit la acea lucrare:

“A fost decizia domnului profesor Boroi, care a coordonat întreaga ediție – și cred că și a Editurii CH Beck – să facă o schimbare de autori. Eu am lucrat la cursul de dreptul penal al afacerilor, am actualizat tot ce era de actualizat. Nu sunt străin de acest curs. A fost o decizie administrativă care nu mi-a aparținut mie”.

A doua carte autoplagiată și plagiată

În 2014, Ionuț Andrei Barbu, alături de Mirela Gorunescu și Mihaela Rotaru, semnează cartea „Drept penal. Partea generală. Curs universitar”. 

Pe pagina de gardă a acestei lucrări se menționează faptul că decanul de la Facultatea de Științe Juridice și Administrative este autorul Capitolelor VI, VII, VIII, XII și XV. 

Doi ani mai târziu, în 2016, Barbu semnează singur cartea „Drept penal. Partea generală. Curs universitar”.

Barbu nu doar că nici nu a schimbat titlul cărții, dar a copiat și structura lucrării din 2014, semnată împreună cu Mirela Gorunescu și Mihaela Rotaru. 

În noua carte, Barbu a reformulat doar primul capitol, iar în restul volumului a păstrat aproape la fel conținutul din 2014, asupra căruia a făcut, sporadic, intervenții minore.

De exemplu, Capitolul II – „Aplicarea legii penale” – este aproape identic cu cel din versiunea 2014, fiind făcute reformulări în principal la începuturile de frază sau propoziție. 

Cărțile din 2014 și 2016 au exact același Cuprins, fără nicio diferență, și au exact aceeași 32 de autori la bibliografie, tot fără nicio diferență. 

Chiar și numărul de pagini este comparabil, cartea din 2016 fiind mai scurtă cu doar șase pagini. 

În cazul celor 5 capitole din cartea din 2014 pe care semnat, dar pe care le-a preluat ca atare și în lucrarea din 2016, Barbu comite autoplagiat. 

La capitolul XII, semnat de Barbu în 2014 și preluat în cartea din 2016, acesta face următoarea  trimitere printr-o notă de subsol: „a se vedea similitudini în M. Gorunescu, I.A. Barbu și M. Rotaru, op. cit. 286 – 308”.

Această mențiune indică faptul că Barbu a fost conștient că preluarea de conținut propriu dintr-o lucrare în alta nu este corectă. Totuși, această mențiune nu îl scutește de acuzația de autoplagiat. 

Situația de autoplagiat putea fi evitată dacă Barbu preciza într-o introducere a cărții faptul că anumite capitole ale cărții au fost publicate anterior, specificând numele cărții, anul de apariție și editura. 

Decanul Facultății de Științe Juridice și Administrative nu comite doar autoplagiat în cartea pe care o semnează ca unic autor în 2016, ci și plagiază capitole întregi care, în 2014, au fost semnate de coautorii săi, Mirela Gorunescu și Mihaela Rotaru:

Cu excepția Capitolului I, acesta preia toate capitolele din cartea „Drept penal. Partea generală. Curs universitar” semnate de Mirela Gorunescu și Mihaela Rotaru. 

Diferențele de conținut – de la Capitolul II încolo al cărții – sunt minime între cele două cărți, iar acolo unde acestea există este vorba mai degrabă de reformulări de text decât de conținut nou. 

Barbu pune din loc în loc, în cartea din 2016, note de subsol în care citează cartea din 2014. 

Totuși, acele note de subsol nu îl scutesc de acuzația de plagiat, având în vedere că vorbim, în total, despre preluarea a 237 de pagini semnate de Gorunescu și Rotaru.

Chiar dacă sursa originală a unui text este menționată printr-o trimitere într-o notă de subsol, însă acea mențiune nu se referă la o idee, ci preia conținutul ad litteram, acea sursă indicată nu te ferește de comiterea plagiatului.  

În cazul unora dintre capitolele copiate de la Gorunescu și Rotaru, decanul Facultății de Științe Juridice și Administrative se folosește de artificiul „asterix”.

Astfel, la titlul Capitolului XIV, Barbu pune un asterix, care este explicat astfel într-o notă de subsol: „A se vedea similitudini în M. Gorunescu, I.A. Barbu și M. Rotaru”, op. cit. 345-393”. 

Această notă de subsol, în cazul în care a fost pusă pentru a preveni vreo eventuală acuzație de plagiat pe care Barbu a avut-o în minte în 2016 – când scandalul public despre plagiate, mai ales în teze de doctorat, era în toi – nu înseamnă că semnatarul este exonerat de vina de a fi copiat ad litteram conținut semnat de altcineva. 

Regulile de citare sunt clare: conținutul copiat din alt autor trebuie pus între ghilimele, iar autorul trebuie indicat prin trimitere la opera acestuia, anul publicării și editura.

În total, în cursul „Drept penal. Partea generală” din 2016, pe care Ionuț Andrei Barbu îl semnează ca unic autor, acesta preia – prin autoplagiat și plagiat – 362 dintre cele 421 de pagini ale cursului publicat cu doi ani mai devreme, dar semnat împreună cu Gorunescu și Rotaru.

Astfel, Barbu își autoplagiază 5 capitole semnate în 2014 – în total 125 de pagini. În același timp, Barbu plagiază integral, fără ghilimele – doar cu unele mențiuni în notele de subsol – 153 pagini din capitolele semnate de Mirela Gorunescu și 84 pagini din cele semnate de Mihaela Rotaru în 2014. 

Singurele modificări, în aceste 362 pagini autoplagiate și plagiate – 85,88% din totalul de 421 pagini – sunt câteva reformulări făcute în paginile copiate de la Gorunescu.  

Decanul Ionuț Andrei Barbu susține că toate pasajele preluate din cartea semnată în 2014 împreună cu Gorunescu și Rotaru sunt citate, dar și că a intervenit asupra conținutului:

“Sunt intervenții necesare, care nu sunt majore din cauza faptului că Dreptul nu poate fi schimbat. Nu știu dacă ați văzut, dar sunt sute de citări în acea carte referitoare la cartea anterioară, Gorunescu, Barbu, Rotaru. Nu am avut nicio intenție să plagiez, așa se scriu toate cursurile”.

Barbu mai spune că motivul pentru care conținutul cărților de Drept este similar vine din faptul că acestea se referă la texte de lege.

Context

Noile episoade ale seriei de anchete „Urgia la Academia de Poliție” arată, în ultimă instanță, corupția academică generalizată din instituția de învățământ a Ministerului de Interne.

Nivelul fraudei academice din această universitate este cel mai mare, probabil, pe care l-a cunoscut-o vreodată învățământul superior din România.  

Rectorul, prorectorul, cel puțin patru din cei șase decani, coordonatori de doctorate și multe cadre didactice de la Academia de Poliție au plagiat sau autoplagiat cărți întregi, capitole de cărți, articole științifice sau porțiuni din lucrările pe care și-au pus semnătura. 

Unii dintre profesorii din Academie au plagiat inclusiv în tezele de doctorat, fapt care pentru un cadru didactic – în eventualitatea unui viitor verdict de plagiat – echivalează cu încheierea carierei academice. 

Deținerea titlului de doctor este condiția legală fără de care un profesor universitar nu poate activa în mediul academic. 

Această situație incredibilă – care arată că aproape toate cadrele didactice, plus întreaga conducere a uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ universitar de stat din România, au comis acte de fraudă academică – a fost posibilă pentru că, în ultimii 20 de ani, Ministrul Educației și Ministerul de Interne, alături de toate organismele lor de control, au închis ochii în fața imposturii epidemice. 

Dovezile de încălcare a normelor academice și legilor, adunate în luni și luni de zile, sunt copleșitoare: 

Episoadele anterioare ale seriei