Urgia la Academia de Poliție (V): Autoplagiatul în formă continuată al rectorului Veronica Stoica

Emilia Şercan

Senior Editor

Rectorul, prorectorul, cel puțin patru din cei șase decani, coordonatori de doctorate și multe cadre didactice de la Academia de Poliție au plagiat sau autoplagiat cărți întregi, capitole de cărți, articole științifice sau porțiuni din lucrările pe care și-au pus semnătura. 

Unii dintre profesorii din Academie au plagiat inclusiv în tezele de doctorat, fapt care pentru un cadru didactic – în eventualitatea unui viitor verdict de plagiat – echivalează cu încheierea carierei academice. 

Deținerea titlului de doctor este condiția legală fără de care un profesor universitar nu poate activa în mediul academic. 

Această situație incredibilă - care arată că aproape toate cadrele didactice, plus întreaga conducere a uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ universitar de stat din România, au comis acte de fraudă academică - a fost posibilă pentru că, în ultimii 20 de ani, Ministrul Educației și Ministerul de Interne, alături de toate organismele lor de control, au închis ochii în fața imposturii epidemice. 

Astăzi încep să prezint probele punctuale, individuale - care atestă gradul generalizat de fraudă și corupție din Academia de Poliție - pe care le-am adunat în urma unei ample investigații întinse pe parcursul ultimelor opt luni. 

Dovezile de încălcare a normelor academice și legilor, adunate în luni și luni de zile, sunt copleșitoare: 

Autoplagiatul

CV-urile profesorilor de la universitatea Ministerului de Interne abundă în cărți și articole științifice publicate, datorită cărora și-au obținut titlurile universitare și și-au construit carierele. Unii l-ar face invidios chiar și pe cel mai prolific scriitor, semnând și câte zece cărți pe an. 

Secretul acestor cariere universitare de profesori și coordonatori de doctorate stă bine ascuns în cuvântul „a publica”, nu în cuvântul „ a scrie”.  

„Nouă cine ne plătește pensia?” Două potențiale soluții

În România și Europa de Est, scepticismul legat de viabilitatea sistemului public de pensii este în creștere, în special în rândul tinerilor, din cauza problemelor demografice și a creșterii speranței de viață.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Dacă analizăm conținutul lucrărilor semnate de cele mai multe dintre cadrele didactice de la Academia de Poliție constatăm că acesta se repetă, și se repetă, și se tot repetă. 

În lumea academică, publicarea repetată a aceluiași conținut, fără a menționa că este vorba despre un text vechi, apărut deja, se numește autoplagiat.

Mai precis, reproducere totală sau parțială într-o operă nouă a conținutului unei opere mai vechi semnate de același autor se numește autoplagiat. 

Autoplagiatul este una dintre practicile grave, incriminate și sancționate în cercetarea științifică prin Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltare tehnologică și inovare. 

Practic, e vorba de a recicla același conținut, prezentându-l mediului academic - cu fiecare publicare - drept conținut original. În plus, e vorba de același conținut științific punctat - pentru atingerea unor criterii de activitate de cercetare incluse în grilele de avansare în cariera universitară - de mai multe ori.

Profesorul Marian Popescu, coordonator al Centrului CARFIA pentru Integritate Academică al Universității din București, explică ce este autoplagiatul:

„Autoplagiatul este o denumire improprie față de fapta incriminată. Dacă plagiatul este un furt din alții, cum te poți fura singur? 

Aș propune, mai degrabă, «refolosirea ilicită a propriilor texte, date, tabele etc.» 

Prin «ilicit» înțelegând ca neconfom bunei conduite în cercetare. Legea 206/204 despre buna conduită în cercetarea științifică include între abateri și autoplagiatul pe care îl definește prin …a te fura pe tine. 

Încărcarea morală a termenului, deși nu bine explicată, vine din vecinătatea cu mult incriminatul plagiat”. 

În Academia de Poliție, autoplagiatul este o practică ultra răspândită, la o scară inimaginabil de extinsă. Nu există profesor care să nu aibă cel puțin o lucrare științifică autoplagiată, conform documentării pe care am făcut-o în ultimele 8 luni asupra carierelor cadrelor didactice, profesori și coordonatori de doctorate deopotrivă.   

Simptomatologia 

Autoplagiat este cuvântul care traversează întreaga carieră științifică a rectorului Academiei de Poliție, comisarul-șef Veronica Stoica, care este profesor din 2008 și conducător de doctorate în Drept din 2015. 

Stoica a reciclat în timp, începând cu 1993 - anul în care și-a pus pentru prima dată numele pe o lucrare academică scrisă în coautorat - segmente de conținut pe care le-a inserat și publicat în mod repetat sub diverse titluri, în ani diferiți, acumulând punctaje pentru avansarea în carieră.

Două tipuri distincte de autoplagiat am identificat în opera academică a Veronicăi Stoica: 

De ce ar republica o persoană același conținut de două sau de trei ori sub titluri diferite?

Standardele minimale impuse pentru avansarea didactică, dar mai ales înăsprirea lor în ultimii ani, au determinat unele cadre didactice să caute portițe aparent legale pentru a le îndeplini.

Doar că aceste „portițe aparent legale” sunt contrare exact principiului pentru care standardele au fost modificate în legislație în ultimii 15 ani, iar criteriile au fost înăsprite permanent: scopul a fost acela de a elimina promovarea în ierarhia universitară prin fraudă academică și alte practici care o încurajează, selectarea celor mai buni candidați pentru posturi de decizie și - în final - îmbunătățirea calității actului didactic și a cercetării științifice.

În prezent, criteriile de avansare în lumea academică îi cer unui cadru didactic să publice lucrări științifice sau de popularizare, dar cu relevanță pentru aria sa de activitate. 

Aceste cărți sunt punctate consistent, în funcție de domeniul de specialitate și se numără printre criteriile minimale necesare și obligatorii impuse de Ministerul Educației pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul universitar și a calității de conducător de doctorat. 

Cum criteriile de avansare cer publicarea unui număr de cărți, scrierea unui număr sau a unui tip anume de articole, profesorii de la Academia de Poliție au găsit soluția pentru a fenta cerințele Ministerului Educației: au reciclat conținut deja scris - de multe ori chiar plagiat - în cărți cărora le-au schimbat doar titlul și pe care le-au publicat apoi la prolifica editură Sitech din Craiova. 

Ulterior, aceste cărți și-au găsit loc în CV-ul profesorilor, iar mai apoi în lista de lucrări pentru avansarea didactică, care le-a adus grade didactice atrăgătoare: de asistent, de lector, de conferențiar, de profesor sau de conducător de doctorate. 

La fel au făcut și cu articolele. Mai întâi și-au înființat mai multe reviste în interiorul Academiei de Poliție - despre care am scris în episodul trecut din acest serial - iar apoi au început să publice articol după articol, în multe cazuri conținutul fiind decupat din cărțile deja reciclate în alte cărți. 

Toate aceste forme de reciclare de conținut înseamnă autoplagiat în lipsa mențiunii că acel text a mai fost publicat, dar și a unei justificări de preluare. 

Iar cei care-au dobândit calitatea de conducător de doctorat pe bază de plagiat și autoplagiat au supervizat, mai departe, o inflație de teze de doctorat care a adus Academia de Poliție în situația de astăzi: 74,3% dintre tezele susținute în perioada 2011-2016 - trecute printr-o verificare cu softul de identificare a similitudinilor chiar de Academia de Poliție - sunt suspecte de plagiat.

Rectorul. Actualul rector

Comisarul-șef Veronica Stoica a fost instalată ca rector al Academiei de Poliție anul trecut, în plină criză a plagiatelor, când a fost împuternicită pentru o perioadă de șase luni de către fostul ministru de Interne Carmen Dan.

Lucrează în Academia de Poliție din 1992, iar din 2008 este profesor universitar la Catedra de Drept Privat a Facultății de Științe Juridice și Administrative - unde predă, potrivit propriului CV, drept civil. 

Numirea Veronicăi Stoica la conducerea Academiei de Poliție a fost făcută după ce funcția de rector a devenit vacantă la data de 24 mai 2019, când fostul rector, chestorul Adrian Iacob, a fost obligat să demisioneze și a primit interdicția de a mai preda la Academia de Poliție după ce a fost inculpat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru instigare la șantaj în dosarul în care am fost amenințată cu moartea. 

Amenințarea a venit la trei săptămâni după ce am dezvăluit, în premieră, că teza lui Iacob este plagiată în proporție de peste 70%.

Până la acel moment, Stoica fusese secunda lui Iacob alături de Mihail Marcoci - ambii ocupând funcția de prorector. Marcoci a fost și el forțat să demisioneze în mai 2019, când a fost inculpat, tot pentru instigare la șantaj, în același dosar cu Adrian Iacob.

Cariera didactică a Veronicăi Stoica a început în anii ‘90. A absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1989 și a obținut doctoratul în aceeași instituție de învățământ zece ani mai târziu, cu o teză cu titlul „Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor”, coordonată de profesorul Francisc Deak. 

În 2015, Stoica a obținut abilitarea de a conduce doctorate în Drept.

Printre funcțiile de conducere pe care Veronica Stoica le-a ocupat în ultimii ani în cadrul Academiei: a fost decan al Facultății de Științe Juridice și Administrative pentru șase luni (iunie 2017 - ianuarie 2018), directoare a Școlii Doctorale de Drept (octombrie 2015 - iunie 2017), dar și prodecan al Facultății de Poliție (octombrie 2012 - octombrie 2015).

La 29 iulie 2019, după câteva săptămâni în care a condus Academia de Poliție cu împuternicire, Veronica Stoica a fost aleasă drept rector al instituției pentru un mandat scurt, de numai zece luni, care va expira anul acesta în luna mai.

În cele șapte luni care au trecut, Veronica Stoica nu a luat nicio măsură pentru a investiga, a admite public sau a dezamorsa criza plagiatelor din Academia de Poliție - cel mai extins și mai bine probat caz de fraudă academică din întreaga istorie a învățământului universitar românesc. Un exemplu: predecesorului Veronicăi Stoica, Adrian Iacob - rector, profesor și coordonator de doctorate - i-a fost retras oficial titlul de doctor în CNATDCU, cu unanimitate de voturi, la jumătate de an după publicarea investigației prin care PressOne demonstra plagiatul.

Reciclarea. Începuturile

1993. Asistentul universitar Veronica Stoica, de la Academia de Poliție, apare drept coautor pe coperta unei cărți alături de alte trei tinere cadre didactice de la Universitatea din București și de la Academia de Poliție: Camelia Toader, Liviu Stănciulescu, Romeo Popescu. 

Este vorba despre volumul „Moștenirea testamentară. Transmisiunea și împărțeala moștenirii”, coordonat de profesorul de Drept Francisc Deak, de la Universitatea din București, viitor coordonator de doctorat al lui Stoica. 

Această carte a fost republicată de nu mai puțin de cinci ori între anii 1993 și 1997, cu exact același conținut de fiecare dată, fiind punctată însă de fiecare dată drept lucrare distinctă.

De altfel, normele academice permit punctarea unei cărți numai dacă este vorba de o ediţie revizuită, completată sau adăugită. 

Dacă nu s-ar cere ca edițiile următoare ale unei cărți să fie revizuite, completate sau adăugite, cu o singură lucrare - apărută, de exemplu, în trei ediții - se poate atinge punctajul care s-ar obține, în mod normal, în cazul publicării a două cărți diferite, dar originale. 

Or, o astfel de situație încalcă exact principiile care guvernează mediul academic: îmbunătățirea calității cercetării, a produselor științifice și primirea sau promovarea în rândul corpului profesoral a celor mai buni candidați. 

Marius Chivu, critic literar și editor, susține că retipărirea unei cărți cu exact același conținut reprezintă suplimentare de tiraj:

„În cazul în care cartea este retipărită la aceeași editură, după o perioadă relativ scurtă (de la câteva luni la câțiva ani), în aceeași prezentare grafică și cu același conținut, NU este vorba de o nouă ediție, ci doar de o suplimentare de tiraj (justificată îndeobște de epuizarea numărului de cópii în care a fost tipărită inițial), caz în care ISBN-ul rămâne neschimbat”.

Conținutul volumului „Moștenirea testamentară. Transmisiunea și împărțeala moștenirii” este identic de la prima până la cea de-a cincea ediție, lucru demonstrat și de numărul de pagini - și el identic, 210 - indicat inclusiv în lista de lucrări a Veronicăi Stoica. 

Cu un an înainte, în 1992, Veronica Stoica se angajase la Academia de Poliție și ocupa postul de asistent la Catedra de Drept civil (1993 - 1998).

Pe pagina de gardă a volumului „Moștenirea testamentară. Transmisiunea și împărțeala moștenirii” este specificat faptul că Veronica Stoica este autoarea Titlului II al cărții. 

De altfel, atunci când o carte este scrisă în coautorat, este recomandat să se precizeze exact partea de contribuție a fiecărui autor.

Acest Titlu II din cartea „Moștenirea testamentară. Transmisiunea și împărțeala moștenirii”, scris de Veronica Stoica se întinde de la pagina 99 la 140. 

Rectorul Academiei de Poliție Veronica Stoica a respins acuzațiile de autoplagiat, susținând faptul că lucrările incriminate sunt doar ediții ulterioare, adăugite și îmbunătățite, dar și faptul că ideile expuse în respectivele volume îi aparțin.  

„Eu știu că au tot fost discuții și la CEMU (n.m. – Consiliul Național pentru Management Universitar) pe autoplagiat, dar este punctul dumneavoastră de vedere. Dumneavoastră sunteți cea care decide în articol”, a răspuns Stoica.

RECICLAREA 1: Sarabanda celor 41 de pagini 

Cele 41 de pagini, scrise de Stoica în 1993, sunt copiate și republicate ulterior în alte două cărți, prima apărută la 10 ani distanță, în 2003, iar a doua după aproape 15 de ani, în 2007. 

Nicăieri în aceste trei cărți apărute ulterior nu este menționat faptul că o parte din conținutul lor a fost preluat din cartea „Moștenirea testamentară. Transmisiunea și împărțeala moștenirii”, iar cartea nu se află inclusă în bibliografie dintr-un motiv cel puțin straniu: niciuna dintre aceste cărți nu are o bibliografie. 

În schimb, toate aceste cărți se regăsesc în CV-ul rectorului Academiei de Poliție. 

În anul 2003, Veronica Stoica publică ca unic autor volumul „Drept succesoral. Curs Universitar” publicat la Editura Editas. 

În această carte, Stoica copiază cele 41 de pagini de conținut pe care le-a publicat în „Moștenirea testamentară. Transmisiunea și împărțeala moștenirii”, volum la care a fost coautor pentru Titlul II, după cum se specifică pe pagina de gardă a cărții.

Ulterior, cartea „Drept succesoral. Curs Universitar” se transformă ea însăși în scheletul pe care sunt construite alte două volume. 

Parte din conținutul acestei cărți este copiat într-o formă cvasi-identică 4 ani mai târziu, în 2007. 

„Dreptul la moștenire”, tipărită la Editura Universul Juridic, reia nu mai puțin de 202 pagini din textul cărții „Drept succesoral. Curs Universitar”, însă acest lucru nu este menționat nicăieri.

Profesorul Marian Popescu de la centrul de integritate CARFIA al Universității București susține că reciclarea de conținut, este cel puțin imorală. 

„Moralmente, e dubioasă procedura – dacă nu e justificată – de a-ți refolosi texte mai vechi fără să menționezi într-o notă sau în prefață sau pe copertă acest lucru. Sunt însă situații în care refolosirea e justificată de domeniul de cunoaștere, procesualități cognitive, augmentarea volumului datelor noi pe fundamentul celor mai vechi etc”.

***

Doi ani mai târziu, în 2012, Veronica Stoica publică volumul „Moștenirea legală în noul Cod Civil”, la Editura Universul Juridic. 

Acest volum păstrează structura celorlalte două cărți - „Drept succesoral” și „Dreptul la moștenire” - cu aceleași titluri de subcapitole în cea mai mare parte. 

„Moștenirea legală în noul Cod Civil” nu are bibliografie, iar nicăieri nu se menționează faptul că această carte preia conținut din altă lucrare.  

Cartea este semnată împreună cu Laurențiu Dragu, finul de cununie al lui Stoica, dar și lector universitar la Facultatea de Științe Juridice și Administrative din Academia de Poliție - unde Stoica a fost prodecan (2012 – 2015) și decan (2017 – 2018).  

Nicăieri în această carte nu se menționează care este contribuția individuală a fiecăruia dintre autori, ceea ce ar presupune că aportul la scrierea cărții a fost comun. 

Problema este că această carte copiază, la rândul ei, conținut din volumul „Dreptul la moștenire”, singurele diferențe semnificative între cele două cărți fiind actualizarea legislației menționate cu noul Cod Civil intrat în vigoare în 2012, dar și câteva scheme care nu se regăsesc în prima carte. 

Criticul Marius Chivu susține că publicarea aceluiași conținut cu un titlu schimbat este o practică inadecvată, blamabilă: 

„Dacă cartea este retipărită cu conținutul revizuit și/sau adăugit și cu titlul schimbat, dar nu este prezentată drept ediția a doua, ci drept o nouă carte, chiar dacă cartea va fi tipărită cu alt ISBN, ea nu este decât un autoplagiat și poate face cazul blamului academic”. 

În cartea „Dreptul la moștenire”, la paginile 61 și 62 apar o serie de scheme care sunt copiate și în „Moștenirea legală în noul Cod Civil” la pagina 65, însă aceste scheme nu se regăsesc în cartea-mamă, „Drept succesoral. Curs universitar”. 

Capitolul I din Titlul II „Moștenirea legală” al cărții „Moștenirea legală în noul Cod Civil” (paginile 69 - 74) are conținut nou, care nu se regăsește în celelalte două cărți. 

De asemenea, în această lucrare există și o serie de scheme care nu se regăsesc în celelalte cărți (la paginile 79 și 95).

Pentru Veronica Stoica, faptul că a preluat conținutul primei sale cărți, din 1993, și l-a republicat în alte două cărți, din 2003 și 2007, iar, apoi, parte din conținutul unei cărți din 2003 l-a inclus în alte două cărți din 2007 și 2012, fără a menționa acest lucru și fără a se cita, reprezintă autoplagiat. 

Finul ei, Laurențiu Dragu, care își pune semnătura pe conținut al unor lucrări scrise anterior de o altă persoană, comite plagiat. 

Rectorul Veronica Stoica s-a apărat susținând că lucrarea „Moștenirea legală în noul Cod Civil” este o ediție a II-a a lucrării „Dreptul la moștenire”, deși are un alt titlu și un număr redus de pagini. 

„Cartea «Moștenirea legală» din 2012 e la fel ca cea din 2010 (n.m. - «Dreptul la moștenire»), decât (sic!) are modificările din Noul Cod Civil și sunt tot ideile mele”.

Cea de-a doua parte a cărților „Drept succesoral. Curs universitar” și „Dreptul la moștenire” este identică, fără diferențe semnificative de conținut sau structură. 

Totuși, în cartea „Dreptul la moștenire” există și conținut nou, pagini sau pasaje care nu se regăsesc în cartea originală, „Dreptul succesoral. Curs universitar”. 

Cartea „Dreptul la moștenire”, sub exact acest titlu, este publicată în trei ediții diferite - 2007, 2009 și 2010 -, punctate ca atare în CV-ul Veronicăi Stoica.

Totuși, între cele trei cărți nu exista nicio diferență, ba mai mult, cărțile sunt imprimate identic.

Fiecare pagină din cele trei ediții are structură și formă identică, încep și se termină cu același conținut, singura diferență dintre ele fiind că pe coperțile cărților din 2009 și 2010 este imprimat Ediția a II-a, respectiv Ediția a III-a. 

Normele Bibliotecii Naționale 

Conform normelor Centrului Național ISBN - care funcționează în cadrul Bibliotecii Naționale a României și care este responsabil de înregistrarea editurilor și de acordarea codurilor ISBN pentru cărți – ediția a II-a și următoarele ediții ale unei cărți înseamnă simpla retipărire, fie că acesteia i se aduc sau nu modificări.  

Doar că trebuie să fie întrunite câteva condiții pentru o ediție a II-a: 

În toate aceste cazuri, ediția a II-a a unei cărți trebuie să primească un nou ISBN.  

ISBN-ul este CNP-ul cărților - acest cod de identificare atestă unicitatea unei cărți. 

În cazul promovărilor didactice, lucrurile sunt radical diferite în privința ediției a II-a și a următoarelor - acestea trebuie să fie revizuite, îmbunătățite și adăugite pentru a putea fi punctate în cazul unor concursuri de promovare.

Totuși, în lipsa aplicării normelor specifice de concurs și a unor verificări riguroase, simpla mențiune într-un CV a unui ISBN a devenit chiar mai importantă decât conținutul cărții în sine. 

Candidații la diverse posturi didactice în învățământul academic urmăresc doar îndeplinirea criteriului care cere publicarea unei cărți, fără a se mai preocupa de conținut, pentru că în cele mai multe situații posturile sunt scoase la concurs cu dedicație, iar majoritatea comisiilor care ar trebui să verifice conținutul dosarelor nu fac acest lucru. 

Problema majoră este faptul că mediul academic a transformat cerința de comunicare a ISBN-ului unei cărți la un concurs didactic într-o formalitate, cantitatea fiind mai importantă decât calitatea. 

***

O altă carte semnată de Veronica Stoica și de finul ei, Laurențiu Dragu, este publicată în trei ediții diferite fără să aibă diferențe semnificative de conținut. 

Astfel, cartea „Drept civil. Contracte speciale. Dreptul la moștenire”, apare mai întâi în anul 2003 la Editura Editas Publishing House. 

Mai apoi, cartea este publicată în 2008 și în 2010 la Editura Universul Juridic.

Schimbarea editurii are și ea o explicație. Editas nu se număra, de la un moment dat încolo, printre editurile recunoscute în domeniul Științelor Juridice, pe când Universul Juridic, da. 

Edițiile apărute în 2008 și 2010 au 143 de pagini fiecare cu tot cu bibliografie, care se intitulează, ironic, „Surse de inspirație”, iar cuprinsul este poziționat la final. 

RECICLAREA 2: Trei cărți de drept civil, același conținut

În 2003, Veronica Stoica semnează alături de Nicolae Pușcaș și Petrică Trușcă cartea „Drept civil. Instituții de drept civil”. 

Pe pagina de gardă scrie că Veronica Stoica este autoarea Titlurilor IV și V din acest volum. 

Cartea apare în 2004 în ediția a II-a cu o parte nouă de conținut.

Însă, în 2008, Veronica Stoica publică în calitate de unic autor, la Editura Universul Juridic, cartea „Drept civil. Contracte speciale”, Volumul I.  

Această carte, care are 237 pagini cu tot cu Cuprins, nu are bibliografie. 

Conținutul acestei lucrări este preluat din Capitolul I „Contractul de vânzare – cumpărare” din Titlul IV „Contracte civile” al cărții „Drept civil. Instituții de drept civil”, conținut care se regăsește și în ediția 2003, și în ediția 2004.  

Stoica nu menționează nicăieri faptul că lucrarea „Drept civil. Contracte speciale”, Volumul I, preia conținutul din cartea „Drept civil. Instituții de drept civil”, edițiile 2003 și 2004.  

Niciuna dintre aceste cărți nu are bibliografie. 

În aceste cazuri, Veronica Stoica comite autoplagiat.

RECICLAREA 3: Grilele de examen

Veronica Stoica comite autoplagiat și în cazul unor cărți de grile destinate studenților și candidaților la admiterea în profesiile juridice specializate.  

Rectorul Academiei de Poliție publică în 2007 cartea „Teste grilă pentru examenul de licență și pentru admiterea în magistratură și avocatură”, apărută la Editura Universitară din București, pe care o semnează alături de Valerică Lazăr, Florea Măgureanu și Violeta Asadi. 

Pe coperta de interior a cărții se precizează că Veronica Stoica a realizat testele aferente secțiunii de Drept civil, care se regăsesc la paginile 5 – 117. 

Grilele publicate în această carte de Veronica Stoica sunt republicate în format identic trei ani mai târziu, în anul 2010, în volumul „Teste grilă pentru admiterea în magistratură, avocatură și notariat”, semnat alături de Laurențiu Dragu și Cornel Fălcușan și apărut la Editura Universul Juridic.

Preluarea de conținut dintr-o carte în alta, fără menționarea acestui lucru, reprezintă autoplagiat pentru Veronica Stoica. 

În cazul lui Laurențiu Dragu și Cornel Fălcușan, pentru că nu există o delimitare clară a contribuției avute de fiecare dintre cei doi la scrierea cărții, aceștia pot fi acuzați de plagiat. 

Cartea „Teste grilă pentru admiterea în magistratură, avocatură și notariat” a fost republicată în anul 2012 sub forma ediției a II-a tot la Editura Universul Juridic. 

Diferența dintre aceste două cărți o reprezintă 17 grile introduse în plus la finalul Capitolul V „Succesiuni”.

Și mai există o diferență: aranjarea grilelor în pagină este diferită în această a ediție a II-a: toate întrebările sunt scrise îngroșat (bolduite), spre deosebire de prima ediție. 

***

După alți doi ani, în 2012, rectorul Academie de Poliție publică o nouă carte de grile, care apare la Editura Victor din București. 

„Teste grilă pentru pregătirea examenului de licență zi și ID” este semnată împreună cu Alexandru Boroi și Tudor Amza. 

Cartea are două părți - prima, dedicată Dreptului Civil, și a doua, dedicată Dreptului penal. 

Deși nu există nicăieri vreo mențiune referitoare la contribuția fiecărui autor adusă cărții, este de presupus că Boroi și Amza au realiza partea de grile de Drept penal având în vedere faptul că ambii sunt „penaliști”. 

Și în această situație, în care Veronica Stoica a publicat din nou același conținut, comite autoplagiat.

Rectorul Veronica Stoica s-a încurcat în propriile lucrări de grile, nemaiștiind exact câte cărți a semnat și în câte ediții. 

„Cea apărută la Universul Juridic este ediție revizuită și sunt grilele mele și mai sunt adăugate. Am o carte de grile împreună cu încă trei colegi, cred, dacă despre aceea vorbim, pe urmă am o carte cu încă doi colegi, care apare în două, trei, patru, ediții – nu mai știu - la Universul Juridic. La Universul Juridic sunt ediții revizuite și adăugite”.

Dar celelalte două?

„Mai sunt două, parcă, la Editura Universitară, numai partea de civil este făcută de mine. Nu mai știu exact, sunt 13 ani de atunci. Nu pot să vă spun acum”, susține Veronica Stoica.

Profesorul Marian Popescu, coordonatorul Centrului CARFIA pentru Integritate Academică al Universității din București, punctează faptul că practici de reciclare au fost folosite pentru construirea de cariere academice. 

„Refolosirea ilicită are consecințe vizibile și în situația în care cariere universitare s-au construit majoritar pe acest procedeu sau când au fost obținute avantaje în urma cantității (număr de articole, cărți, studii) măsurate în sistemul academic”.

Veronica Stoica își intensifică activitatea publicistică în câteva momente cheie, mai ales înaintea unor promovări didactice importante. 

Lucrul acesta este evident mai ales în anul 2007, când numărul cărților și articolelor pe care le semnează Stoica crește spectaculos. 

Tot în 2007, Stoica a publicat alte două cărți în coautorat, 5 articole ca unic autor și 7 articole în coautorat. 

În 2008, în martie, Stoica a devenit profesor universitar. 

Rectorul Academiei de Poliție menționează în propriul CV că a publicat în anul 2007 trei cărți ca unic autor, din care două la Editura Sitech din Craiova. 

Cele două volume publicate la Sitech nu figurează nu figurează în baza de date a Bibliotecii Naționale. Este vorba despre:

Întrebată despre cele două cărți publicate la Editura Sitech cu un an înainte de a deveni profesor universitar, dar care nu există nicăieri, în nicio bibliotecă din țară, rectorul Stoica a devenit nesigură când a fost întrebată dacă are un exemplar din aceste cărți. 

Dacă aceste cărți nu au fost niciodată tipărite, ci doar s-au aflat pe lista Editurii Sitech printre cărțile „în curs de apariție”, dar au fost punctate în dosarul de profesor universitar al lui Stoica, acest lucru poate constitui o problemă. 

PressOne: Aș dori să vă întreb despre două cărți apărute în 2007 la Editura Sitech. Este vorba despre „Consideraţii generale privind contractul de asigurare” și „Drept civil. Contracte speciale”.

Veronica Stoica: Am predat eu aceste chestii la masterat, nici nu mai știu în ce an.

PressOne: Cărțile acestea există?

Veronica Stoica: Bineînțeles că există. Cum să nu existe?

PressOne: Aceste cărți nu există la Biblioteca Națională și nu există nicăieri, la nicio bibliotecă din țară. Ele au figurat doar ca fiind în curs de apariție sau au fost publicate?

Veronica Stoica: Există cursul, eu așa îmi aduc aminte, că cursul a fost distribuit masteranzilor, dar nu a fost băgat în bibliotecă.

PressOne: Dumneavoastră aveți un exemplar acasă din aceste două cărți?

Veronica Stoica: Nu mai îmi aduc aminte. O să mă uit, nu știu să vă spun. Nici nu știu din ce an sunt.

PressOne: Din 2007, cu un an înainte ca dumneavoastră să susțineți concursul pentru postul de profesor.

Veronica Stoica: Nu știu să vă spun dacă mai am cartea.

PressOne: Dacă le aveți acasă, puteți să îmi spuneți lucrul acesta mai târziu?

Veronica Stoica: Da, sigur. 

Veronica Stoica a revenit telefonic după câteva ore pentru a confirma faptul că nu are cele două cărți acasă, dar a ținut să întărească faptul că cele două cărți au apărut. „Sunt 13 - 14 ani de atunci”, a motivat aceasta spunând și faptul că „toate cărțile mele au apărut”.

Ce spune legea despre autoplagiat

Autoplagiatul este una dintre formele grave de încălcare a eticii universitare.

Se comite un autoplagiat când un autor publică o lucrare (articol științific, studiu, capitol de carte sau chiar carte) de două sau de mai multe ori, fără a menționa că respectivul text a fost publicat anterior și fără a-l însoți de elementele de identificare ale jurnalului sau volumului în care a apărut prima dată.

Autoplagiatul este reglementat foarte clar de legislația națională. 

În articolul 2 din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, autoplagiatul este inclus în seria abaterilor de la normele de bună conduită în cercetarea științifică.

La articolul 4 din aceeași lege, autoplagiatul este definit ca: 

„[...] expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale”.

În Ghidul pentru identificarea plagiatului în lucrările științifice, folosit curent în practica adoptată de către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 206/2004, se specifică:

„Autoplagiatul nu este plagiat, în sensul strict, adoptat prin definiția dată. Preluarea în acest caz se face nu după opera unui alt autor, ci din lucrări proprii autorului în discuție, dar fără specificarea faptului că opera actuală reproduce total sau parțial o operă mai veche a aceluiași autor.

Autoplagiatul este de inclus mai mult în seria practicilor de conduită științifică inadecvată. Trebuie descurajat însă, pentru că poate duce la recunoașteri profesionale nefundamentate prin multiplicarea aceleiași lucrări ca fiind probă de nouă producție intelectuală”.

Fuga lui Vela din calea plagiatelor

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut săptămâna trecută prima sa declarație de presă pe tema Academiei de Poliție: a anunțat public faptul că o eroare de corectare a comisiei de admitere în Academie - făcută în septembrie 2019 - a fost îndreptată în urma analizei Corpului de Control al ministrului.  

Astfel, o tânără respinsă în septembrie a fost în final admisă în ianuarie în anul I; „o minune”, a spus ministrul Vela.

În înregistrarea video conferinței, chiar la finalul ei, se poate vedea cum ministrul Marcel Vela fuge în culise de întrebarea unuia dintre jurnaliștii prezenți la conferință: „Sunt mai multe probleme la Academia de Poliție: ne puteți spune despre acele teze de plagiat - pentru că nu s-a mai discutat despre ele?”.

Niciun răspuns la întrebare. 

Chestiunea plagiatelor de la Academia de Poliție îi provoacă un disconfort ministrului Vela dintr-un motiv foarte clar: secretarul său de stat Bogdan Despescu, numărul 2 în Ministerul de Interne, are teza plagiată, așa cum am arătată recent. 

Asupra acestui subiect Marcel Vela nu s-a pronunțat.

Episoadele anterioare ale seriei

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€