La Academia de Poliție se desfășoară astăzi alegeri pentru desemnarea unui nou rector. 109 cadre didactice vor participa la procedura de desemnare a unui nou conducător al instituției care educă și pregătește viitorii ofițeri de poliție.
Funcția a devenit vacantă la data de 24 mai 2019, când chestorul Adrian Iacob, fostul rector, a fost obligat să demisioneze și a primit interdicția de a mai preda la Academia de Poliție după ce a fost inculpat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru instigare la șantaj în dosarul în care am fost amenințată cu moartea. Amenințarea a venit la trei săptămâni după ce am dezvăluit, în premieră, că teza lui Iacob este plagiată în proporție de peste 70%.
Singura persoană care și-a depus candidatura la aceste alegeri este profesorul universitar și comisarul-șef Veronica Stoica, care ocupă în prezent funcția de rector interimar.
Din numărul doi, Stoica a devenit numărul unu în Academia de Poliție în data de 3 iulie 2019, când a fost împuternicită rector pentru o perioadă de șase luni de către fostul ministru de Interne Carmen Dan.
Decizia de împuternicire fost confirmată în data de 12 iulie și de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Acceptul dat de ministrul Educației a fost unul obligatoriu, având în vedere că funcționarea Academia este reglementată de două legi: cea a educației și cea care reglementează statutul polițistului.
Niciun alt profesor din Academie nu s-a încumetat să se înscrie la aceste alegeri universitare. Surse din universitate susțin că sunt două motive majore pentru care funcția de rector nu este una atractivă în acest moment: scandalurile de plagiat care au șubrezit serios credibilitatea instituției – în acest moment, sunt 16 cadre didactice asupra cărora planează suspiciuni – și durata foarte scurtă pentru care ar fi valabil mandatul de rector, de circa zece luni.
***
Profesorul universitar Veronica Stoica încearcă, prin alegerile de astăzi, să obțină confirmarea în funcția de rector pe care a fost împuternicită să o exercite prin dublă decizie, luată atât de fostul ministru de Interne Carmen Dan, cât și de ministrul Educației Ecaterina Andronescu.
Stoica se afla în echipa de conducere a Academiei de Poliție încă din ianuarie 2018, când a fost numită prorector de Adrian Iacob, cel căruia dorește acum să îi succeadă în funcție.
Când rectorul Adrian Iacob și Mihail Marcoci, celălalt prorector al Academiei, au fost obligați de DNA să-și părăsească funcțiile de conducere, dar și pe cele didactice, Stoica a fost opțiunea numărul unu pentru a prelua conducerea Academiei.
Senatul Academiei de Poliție a luat act, în mod oficial, de demisia lui Adrian Iacob – depusă la 24 mai – într-o decizie din data de 27 mai. Prin aceeași hotărâre, prorectorul Veronica Stoica a fost desemnată drept persoana care să îndeplinească atribuțiile de rector până la confirmarea unui nou șef al instituției.
Astfel, între 27 mai, ziua în care demisia lui Iacob a fost înregistrată în Academie, și 3 iulie, ziua împuternicirii oficiale a lui Stoica în poziția de rector, aceasta a fost desemnată la comanda universității astfel încât să poată asigura funcționarea instituției.
Numirea Veronicăi Stoica ca interimar nu a fost o decizie simplă, susțin surse din Ministerul de Interne, având în vedere scandalurile uriașe de plagiat, încercarea de blocare a accesului la biblioteca instituției – unde sunt depozitate lucrările științifice – și amenințarea cu moartea pe care am primit-o, pentru care fostul rector și fostul prorector au fost puși sub acuzare și sub control judiciar – prelungit cu încă 60 de zile pe 17 iulie.
O lună și zece zile a durat până ca Stoica să fie împuternicită la conducerea Academiei de Poliție, timp în care i-a fost verificată teza de doctorat pentru a se stabili dacă este sau nu plagiată, susțin surse tot din Ministerul de Interne.
Determinarea acestui fapt a fost extrem de importantă, deoarece fostul rector al Academiei, Adrian Iacob, a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat. Dovezile că circa trei sferturi din lucrarea științifică a lui Iacob erau copiate din diverse surse au fost prezentate public, în exclusivitate, de PressOne.
***
Oficial, Veronica Stoica poate ocupa prin împuternicire funcția de rector următoarele șase luni. Atât i-a fost delegată conducerea Academiei de Poliție de ministrul de Interne și de cel al Educației.
Dacă va fi aleasă astăzi de majoritatea celor 125 de electori din Academia de Poliție, Stoica va fi rector pentru zece luni, până în iunie 2020.
Singurul lucru care se va schimba în urma scrutinului de astăzi va fi doar titulatura, din cea de rector interimar în cea de rector, iar în fața numelui Veronicăi Stoica nu va mai apărea pe documentele oficiale litera „Δ, de la împuternicit.
Aceasta va putea îndeplini funcția rector doar până în iunie 2020, adică zece luni, deoarece, potrivit Legii educației și a Cartei Universitare a Academiei de Poliție, ea este obligată să ducă la capăt mandatul început în iunie 2016 de fostul rector Daniel Torje și continuat de Adrian Iacob din mai 2018.
Potrivit Legii educației, mandatul de rector este de patru ani, iar dacă din varii motive un rector nu îl poate duce până la capăt, cel care îi va succede în funcție nu va începe un nou mandat, de patru ani; va trebui să întregească mandatul început de rectorul ales inițial.
Mai exact, în cazul de față, mandatul de rector de patru ani a fost început de Daniel Torje în luna iunie 2016.
După demisia acestuia, în ianuarie 2018, la comanda Academiei a venit Adrian Iacob, ca împuternicit, iar din aprilie 2018 acesta a fost ales în funcție pentru a continua mandatul început de Torje.
Nici Iacob nu a dus la capăt perioada pentru care a fost ales, fiind obligat să-și dea demisia în mai 2019, iar pentru restul de mandat, rămas până în iunie 2020, se organizează astăzi alegeri.
***
Academia de Poliție numără circa 430 de angajați, însă doar 109 dintre aceștia vor participa la procedura de alegere a unui nou rector pentru că, potrivit Legii educației, doar cadrele didactice și de cercetare titulare au drept de vot.
Lor li se adaugă reprezentanții studenților din Senatul Universitar și din consiliile facultăților care sunt în număr de 16, astfel că numărul total de electori este de 125.
Tot potrivit Legii educației, dacă postul de rector devine vacant, un nou rector trebuie desemnat prin una din cele două modalități prevăzute: concurs sau alegeri. În cazul Academiei de Poliție, opțiunea majorității a fost alegerea prin vot.
Legea mai spune că stabilirea unui nou rector trebuie făcută în cel mult trei luni de zile de la vacantarea poziției. Așa se face că, exact la o lună după demisia lui Adrian Iacob, pe 24 iunie 2019, Senatul Academiei de Poliție hotăra declanșarea procedurii de desemnare a unui nou rector și stabilea calendarul alegerilor.