Mic îndreptar de mușamalizare a doctoratelor plagiate. Studiu de caz: teza lui Cătălin Ioniță, șeful anticorupției din Poliție

Emilia Şercan

Senior Editor

PressOne scria, în ianuarie, că șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul de Interne și-a plagiat integral teza de doctorat. Câteva luni mai târziu, Comisia de Etică a Academiei de Poliție se grăbea să anunțe public că teza lui Ioniță este în regulă, că „procentul de similitudine” descoperit e de doar 9,22%; și că „propunerea unei sancțiuni de retragere a titlului de doctor apare ca nejustificată ca nerespectând cerința proporționalității” – asta în condițiile în care doar CNATDCU poate decide retragerea unui titlu de doctor, pe baza propriului verdict de plagiat.

În cele ce urmează, PressOne vă dezvăluie cum pentru această concluzie asupra tezei lui Ioniță – care nu are nicio valoare juridică – au fost invocate concepte fără legătură cu legea ori cu bunele practici universitare, au fost stabilite „praguri acceptabile”, și a fost creată, în premieră, „o cerință a proporționalității” de care n-a auzit nimeni. Iar acest întreg arsenal de termeni și de indicatori pare a fi noua linie de apărare a universităților românești care refuză să admită că au legitimat, ani de-a rândul, furtul academic.

***

Zguduite de acuzații zdrobitoare de plagiat în masă în teze de doctorat, parte dintre universitățile românești refuză să admită dovezile și acuzațiile publice, și căută mai degrabă variante să acopere practicile lipsite de onestitate academică.

Soluțiile de mușamalizare izvorăsc și se perfecționează, în mod ironic, din măsurile impuse universităților de Ministerul Educației, la presiunea opiniei publice, pentru a pune capăt furtului academic: obligația de a achiziționa softuri de verificare a similitudinilor și adoptarea de politici antiplagiat.

Cerințele Ministerului Educației s-au transformat, însă, în multe universități românești, în portițe pentru scăparea plagiatorilor.

Esența acestei transformări este estomparea ideii de plagiat – definită juridic și academic – și înlocuirea ei cu un concept nou, care nu e prevăzut nici de lege, nici de practicile academice românești ori internaționale: cel de similitudine.

Odată creată confuzia între plagiat și similitudine a apărut ideea ca universitățile să-și stabilească, după cum cred de cuviință, un prag acceptabil ori un prag de alertă pentru a depista tezele de doctorat necorespunzătoare înainte de susținerea publică a acestora.

Concret, dacă aceste praguri – stabilite la valori care ating frecvent 25% sau 50% – sunt depășite, atunci tezele atrag o examinare suplimentară.

Astfel, o teză de doctorat devine „suspicioasă”, așa cum stă scris într-o politică universitară antiplagiat, abia la depășirea pragului acceptabil stabilit de o instituție academică.

Exemplu: dacă într-o teză de doctorat care urmează a fi susținută la o universitate cu prag acceptabil de 50% e detectat un procent de 49% conținut similar cu alte lucrări existente în mediul online, atunci aceasta ar putea fi considerată „aptă” să-i aducă titlul de doctor autorului, fără vreo extra-verificare.

Emilia Șercan: “Autoritățile statului au orchestrat o operațiune de kompromat împotriva mea. Acum încearcă să o mușamalizeze”

Căderea lui Mihai Lucan. Istoria chirurgului care a falimentat un institut de stat pentru clinica proprie

Cunoscutul chirurg și fiul său sunt învinuiți că ar fi delapidat peste 5 milioane de lei de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj.

Prin urmare, pragurile de alertă sau pragurile acceptabile, stabilite de fiecare universitate în parte, reprezintă portița care poate permite acordarea titlului de doctor chiar și atunci când unele teze sunt masiv plagiate.

Prin extensie, pragurile se pot transforma și în portița prin care o universitate poate încerca mușamalizarea unui plagiat dovedit și după acordarea titlului de doctor.

Un caz elocvent este cel al chestorului de poliție Cătălin Alexandru Ioniță, șeful DGA, pe care Comisia de Etică a Academiei de Poliție a încercat să-l îl exonereze de acuzația de plagiat în teza care i-a adus în 2012 titlul de doctor („Criminogeneza infracțiunilor cibernetice”, 196 pagini).

Însă, Academia de Poliție nu e un caz singular: măsurile anti-plagiat impuse de minister sunt acum folosite din plin de unele universități pentru a justifica și acoperi cazurile dovedite de plagiat după obținerea titlurilor.

Obligațiile legale ale universităților

Istoria falsei echivalențe între plagiat și similitudine începe după valul de dezvăluiri fără precedent despre teze de doctorat plagiate din 2015-2016, atunci când Ministerul Educației a operat două modificări legislative menite să oblige universitățile din România să instituie politici antiplagiat și să achiziționeze softuri de detectare a similitudinilor.

2 MARTIE 2016: Apare, printr-o hotărâre de guvern care completează Codul studiilor universitare de doctorat, obligația ca tezele de doctorat să fie analizate de universități înainte de susținere cu un instrument de detectare a similitudinilor.

Sunt trei lucruri esențiale care trebuie știute, de la bun început, despre limitările acestor softuri:

24 MARTIE 2016. Trei săptămâni mai târziu, ministrul Educației Adrian Curaj stabilea prin ordin de ministru lista soft-urilor de detectare a similitudinilor recunoscută de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Ulterior, aceste două măsuri – menite inițial să elimine eventualele situații de plagiat din viitor – au fost deturnate și transformate de numeroase universități în politici instituționale care conservă, protejează și justifică practici academice incorecte din trecut.

Similitudinea e acceptabilă, dar „pragul de alertă” îl stabilește universitatea

Din datele colectate de PressOne, cel puțin 14 universități românești – aproape o treime din cele circa 50 care au școli doctorale – au adoptat politici antiplagiat prin care au introdus praguri de alertă.

Pragurile fixate de aceste 14 universități variază între 5% la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și 50% la nu mai puțin de cinci universități: „Vasile Goldiș” din Arad, „Dunărea de Jos” din Galați, „George Bacovia” din Bacău, „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași.

Academia de Studii Economice din București (ASE) a avut prag de 50% până în februarie 2019, când a decis să-l coboare la 30%.

Academia de Studii Economice și-a fixat acum exact patru ani, pe 6 mai 2015, un prag de similitudine acceptabil de 50%; l-a coborât ulterior până la 30%

Există, în același timp, universități românești de top care nu au introdus niciun fel de prag de alertă; PressOne a identificat două: Universitatea din București și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Pragurile acceptabile au ca miză să identifice:

Pe lângă ideea de procent de similitudine acceptabil de până la 50%, își face loc, astfel, și aceea că o teză de doctorat poate conține, fără probleme, procente însemnate de conținut ne-original.

Cu alte cuvinte, unii cred că dacă preiau pagini întregi din alți autori, dar citează corect – utilizând ghilimele și atribuind sursa originală – sunt la adăpost de acuzația de plagiat. Greșit! În această situație se pune în discuție nu numai faptul că teza nu este originală, ci și faptul că ea este plagiată printr-o tehnică denumită plagiat de tip agregat, care înseamnă însăilare de citate. O teză de doctorat este prin excelență o cercetare științifică, iar cercetările trebuie să fie produse originale.

Ce praguri acceptabile și-au fixat universitățile

Soft-urile online de identificare a similitudinilor sunt instrumente care pot fi reglate după nevoi: pot fi setate astfel încât să descopere toate similitudinile existente într-un text sau doar pe cele care pleacă de la un anumit număr de cuvinte în sus.

Acești parametri pot fi setați de utilizatorul softului de la un minim de cinci cuvinte, setarea considerată cea mai eficientă de specialiști și chiar de către dezvoltatorii unor astfel de programe.

Există, însă, două lucruri care trebuie luate în calcul:

Toate cele 14 universități din România care și-au setat praguri de alertă folosesc softul Sistem Antiplagiat, dezvoltat de o companie din Polonia, lista clienților din zona academică fiind de 50 de instituții din România. Asta face ca cel puțin o treime din universitățile care folosesc acest soft să-și fi fixat praguri de alertă.  

Cazul „Ioniță„: deconstrucția unei tentative de mușamalizare

PressOne dezvăluia în ianuarie, în exclusivitate, că șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul de Interne, chestorul de poliție Cătălin Alexandru Ioniță, a plagiat integral teza de doctorat.

Ioniță a fost pentru o jumătate de an șeful Poliției Române, iar numirea sa a generat un scandal public între premierul de atunci, Mihai Tudose, și ministrul de Interne Carmen Dan. De altfel, acest scandal a fost unul dintre motivele retragerii sprijinului politic lui Tudose de către PSD și, ulterior, al demisiei acestuia din funcția de prim-ministru.

O sesizare privind suspiciunile de plagiat în teza lui Ioniță a fost înregistrată patru zile mai târziu la CNATDCU, iar o alta la Comisia de Etică a Academiei de Poliție.

Tot la patru zile de la dezvăluiri, chestorul Ioniță a intrat în concediu medical. Surse din Ministerului de Interne ne-au declarat că intenția acestuia era de a se pensiona pe caz de boală, situație în care ar fi beneficiat de o pensie de cel puțin 15.000 de lei lunar.

Ioniță ar fi încercat prin această manevră să nu-și pericliteze ireversibil funcția și privilegiile, după ce în vara lui 2018 Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a pus sub acuzare pentru trafic influență și fals în declarații într-un dosar care vizează retrocedarea unui teren de peste 18 hectare din localitatea Popești-Leordeni.

Șeful DGA a revenit din concediul medical după aproape 70 de zile – și după ce intențiile sale de pensionare au fost făcute publice, iar ministrul de Interne Carmen Dan a criticat ”bolnavii închipuiți” din minister.  

Reîntors la serviciu, Ioniță a transmis semnale publice că este decis să rezolve rapid acuzația de plagiat cu ajutorul Comisiei de Etică a Academiei de Poliție. Iar instituția care i-a acordat titlul de doctor în 2012 s-a întrecut pe sine: deși în ianuarie 2018, Senatul Academiei de Poliție a prelungit termenul de răspuns la sesizările adresate Comisiei de Etică de la 45 de zile la 540 de zile (18 luni), aceasta s-a întrunit rapid și a emis pentru șeful DGA o decizie în doar 77 de zile, pe 25 aprilie 2019.

Comisia a stabilit, atunci, că teza acestuia însumează un procent de 9,22% de rânduri din alte lucrări, drept pentru care a hotărât că „propunerea unei sancțiuni de retragere a titlului de doctor apare ca nejustificată ca nerespectând cerința proporționalității”.

Apare astfel, pe lângă concepte precum similitudine și prag acceptabil, un alt termen inventat pentru mușamalizarea plagiatelor: cerința proporționalității.

Nu există, nicăieri în legislație sau în bunele practici academice, vreun prag tolerabil de proporționalitate a similitudinii.

Ce valoare are tentativa Academiei de Poliție de a-l exonera pe Ioniță

Decizia dată de Comisia de Etică a Academiei de Poliție are strict valoare consultativă și îi servește lui Ioniță doar în bătălia de imagine pe care o duce cu ministrul Carmen Dan și, eventual, pentru a crea în spațiul public impresia că acuzațiile de plagiat la adresa șefului DGA nu s-ar susține.

Singura instituție abilitată legal să emită un verdict de plagiat în cazul tezelor de doctorat asupra cărora planează suspiciuni este CNATDCU, iar procedura de emitere a unui verdict de plagiat e simplă:

Ce vedem în cazul Ioniță – în care Comisia de etică a Academiei de Poliție a stabilit rapid procentul de similitudine de 9,22% și a anunțat public că „propunerea unei sancțiuni de retragere a titlului de doctor apare ca nejustificată„ – e o tentativă de a seta la nivel de narațiune publică, în locul CNATDCU, falsa ideea de verdict privind teza de doctorat a șefului DGA.

Evident, concluzia amintitei comisii e strict consultativă, după cum a explicat pentru PressOne profesorul Horia Iovu, vicepreședintele CNATDCU:

„Am citit și eu ceea ce s-a scris despre decizia Comisiei de Etică de la Academia de Poliție, însă analiza respectivă este consultativă, nu are niciun rol. La CNATDCU analiza se începe de la zero, va fi o comisie anume stabilită, care va analiza cazul, așa cum se întâmplă cu orice sesizare, se votează în comisia de specialitate, iar mai apoi în Consiliul General”.

Cum a încercat Academia de Poliție să-l scape pe Ioniță, pas cu pas

Nicăieri în justificarea deciziei Comisiei de Etică a Academiei de Poliție nu este pomenit cuvântul plagiat, deși scopul comisiei a fost de a analiza o acuzație de plagiat.

Aflăm din decizie, totuși, că în teza chestorului Ioniță a fost identificată o abatere descrisă doar prin articole și aliniate juridice: „Comisia de Etică și Deontologie Universitară a constatat săvârșirea abaterii prevăzute de art. 21 alin. 2 lit. a, din Legea nr. 206/2004, în înțelesul dat termenului de art. 4 alin. 1, lit. d din același act normativ”.

Abaterea camuflată în texte de lege greu de înțeles pentru publicul larg este plagiatul, cuvânt evitat cu metodă pe parcursul argumentației.

În schimb, cuvântul similitudine apare de trei ori. Într-o singură frază. Plus sintagma cerința proporționalității – o invenție de PR convenabilă, care mizează pe faptul că publicul nu știe că nici legislația, nici rigorile academice nu acordă circumstanțe atenuante plagiatorilor pe motive de proporționalitate.

„Având în vedere că procentul de similitudine constatat este de 9,22%, situându-se așadar mult sub procentele de similitudine practicate a fi admise în domeniul de doctorat Ordine Publică și Siguranță Națională, de către CNATDCU în prezent, precum și faptul că în Regulamentul Școlii Doctorale în vigoare la momentul susținerii tezei de către dl. Alexandru Cătălin Ioniță nu se specifica un procent de similitudine admis, dar nici nu se indica «toleranță zero» pentru aceste situații (adresa nr. 4495491 din 19.02.2019 a Departamentului de Studii Doctorale), apreciem că, în cazul de față, propunerea unei sancțiuni de retragere a titlului de doctor apare ca nejustificată ca nerespectând cerința proporționalității”.

Vă prezentăm, în continuare, o ilustrare a ceea ce refuză să admită membrii Comisiei de Etică din Academia de Poliție: că șeful DGA își aduce contribuția științifică la „Criminogeneza infracțiunilor cibernetice”, în anul 2012, copiind mot à mot, în introducerea tezei sale de doctorat, dintr-o carte apărută în 2003 (an în care ne conectam cu toții prin dial-up și nu existau nici 3G, nici Facebook, nici Youtube, nici Wikileaks, iar Dark Web abia apăruse).

Concluzia membrilor Comisiei de Etică a Academiei de Poliție este că, pentru abaterile constatate, chestorul Ioniță trebuie sancționat cu avertisment scris, obligat să-și refacă în întregime capitolul VII al tezei de doctorat și i se interzice să-și publice teza până la obținerea unui aviz favorabil al Consiliului Școlii Doctorale de Ordine Publică și Siguranță Națională asupra capitolului refăcut.

Prin urmare, suntem în situația în care cuiva care și-a luat doctoratul în 2012 i se cere să-și rescrie, în 2019, un capitol din teza cu care și-a obținut titlul.

Mistificarea evidențelor: o cascadă de pseudo-argumente care ignoră plagiatul

Toate argumentele și deciziile Comisiei de Etică a Academiei de Poliție reprezintă o cascadă de ilegalități și interpretări abuzive ale legislației care sancționează plagiatul.

Hotărârea comisiei susține că procentul de similitudine constatat în teză este de 9,22%. Acest procent se bazează pe explicații care sfidează ridicolul, dar mai ales prevederile legale și cutumiare în materie de integritate academică. Pe alocuri, chiar și bunul-simț.

Argumentele Comisiei de Etică a Academiei de Poliție:

Reiese, din această argumentație, că poți copia sute de pagini din alți autori fără ghilimele: dacă-i indici în note de subsol sau la surse bibliografice, nu e plagiat.

Astfel își justifică Academia de Poliție – o instituție aflată în pragul imploziei din cauza zecilor de plagiate pe care le ascunde – opinia despre teza chestorului Ioniță, în cazul căruia consideră „nejustificată” retragerea titlului de doctor „ca nerespectând cerința proporționalității”.

Și aici ajungem, după acrobațiile pe lângă lege pe tema similitudinii, a pragului acceptat și a procentului de originalitate, la invocata cerință a proporționalității.

Așa ceva nu există în nicio lege sau în alt tip de prevedere juridică și în nicio cutumă academică – deși ideea s-a mai vehiculat în cazul fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kövesi, descoperită că și-ar fi plagiat 4% din teza de doctorat; acela a fost, însă, verdict CNATDCU („proporția […] afectează o mică parte a tezei”).

În fapt, plagiat este și atunci când ai copiat un singur paragraf sau o singură pagină: nicăieri în mediul academic din această lume nu se poate pune în discuție proporționalitatea plagiatului într-o lucrare științifică.

Dar, cu toate acestea, o universitate militară din România – una care face parte dintr-o structură a sistemului național de apărare – invocă public argumente în afara legilor și a cutumelor academice pentru a legitima un plagiat; iar de la emiterea acestei sentințe, deși au trecut 12 zile, nici ministrul Educației, nici secretarul de stat responsabil cu învățământul superior nu ies în fața publicului să-și spună punctul de vedere.

***

Asistăm, de fapt, la o tentativă de înlocuire a noțiunii de plagiat cu cea de similitudine – prima e o noțiune reglementată juridic și academic, cea de-a doua nu. Confuzia de termeni îi favorizează pe plagiatori, iar înțelesul lor este forțat într-atât de mult în decizia Comisiei de Etică a Academiei de Poliție în cazul Ioniță încât ei par identici. Spre clarificare:

Trei contraargumente

Dincolo de explicații, trei argumente au stat la baza deciziei de păstrare a titlului de doctor acordat lui Ioniță. Niciunul nu are, însă, acoperire legală sau cutumiară, ci toate reprezintă o interpretare forțată și grosolană a normelor de integritate academică.

Să le luăm pe rând:  

Procentul de 9,22%, un rezultat care poate fi reglat din setările de similitudine, nu demonstrează nimic. Acuzațiile de plagiat fundamentează strict pe dovezi tehnice. În plus, Academia de Poliție susține că procentul de 9,22% se situează mult sub procentele de similitudine „practicate a fi admise în domeniul de doctorat Ordine Publică și Siguranță Națională, de către CNATDCU în prezent”.

Acesta este un argument complet fals: nici Ministerul Educației, nici CNATDCU nu au stabilit vreodată – prin ordine, hotărâri sau decizii – procente de similitudine „practicate a fi admise” în niciun domeniu științific, fapt reafirmat categoric și de profesorul Horia Iovu, vicepreședinte al CNATDCU, care ne-a declarat că „nu există un procent admis de similitudine în nicio prevedere a CNATDCU, și în nicio cutumă, și nicio comisie a CNATDCU nu are stabilit așa ceva”.

Poziția lui Iovu e similară cu cea a profesorului Ioan Crăciun, președintele Comisiei de Științe Militare din CNATDCU, care ne-a declarat că „procentul de similitudine acceptat de universități nu reprezintă un procent în care o teză de doctorat poate conține preluări de texte sursă fără citarea științifică/academică a acestora” (sublinierea îi aparține lui Ioan Crăciun).

Ideea pe care încercă să o inducă Comisia de Etică a Academiei de Poliție se referă la cu totul și cu totul altceva: la acele praguri de alertă stabilite de unele universități – fără vreo justificare – pentru verificările făcute cu softuri de identificare a similitudinilor înainte de susținerea tezelor.  

În cazul Academiei de Poliție, pragul de alertă stabilit printr-o hotărâre a Senatului din 15.11.2018 este de 25% pentru coeficientul 1 și de 5% pentru coeficientul 2. Când spune „se situează mult sub procentele de similitudine practicate”, decizia se referă, probabil, la procentul de 25% stabilit de Academia de Poliție, despre care am explicat deja că nu este un procent de plagiat acceptat, ci un procent care alertează conducătorul și școala doctorală cu privire la potențiale situații de plagiat.

În mod normal, într-o ipotetică situație de acest tip, doctorandul ar trebui să refacă porțiunile plagiate, apoi lucrarea să fie recontrolată și abia apoi să poată intra în susținerea publică.

Facsimil din hotărârea luată în noiembrie 2018 de Senatul Academiei de Poliție

Prin acest argument, Comisia de Etică a Academiei de Poliție spune, de fapt, că în 2012, atunci când Ioniță a obținut titlul de doctor, nu exista un procent de similitudine admis în tezele de doctorat. Existau, în schimb, prevederi juridice privind plagiatul și bune practici academice.

Profesorul Ioan Crăciun, președintele Comisiei de Științe Militare din CNATDCU – cea care trebuie să se pronunțe asupra lucrărilor lui Ioniță și Iacob -, susține că „procentul de similitudine acceptat de universități este un indicator care impune gradul de originalitate pentru tezele de doctorat”.

„Procentul de similitudine acceptat de universități […] reprezintă un prag maxim pentru preluarea de texte sursă în corpusul tezei de doctorat, cu citarea științifică/academică a sursei respective: textul prezentat între ghilimele, sursa citată în subsolul paginii în care este folosit textul respectiv, sursa prezentată în lista cu bibliografie atașată tezei respective”, mai susține Crăciun.

Cu alte cuvinte, profesorul Crăciun spune clar – contrazicând justificarea Comisiei de Etică a Academiei de Poliție – că textele preluate trebuie puse în ghilimele și nu e suficientă indicarea în note de subsol la sfârșitul paginilor preluate, unul dintre motivele pentru care chestorul Ioniță a fost absolvit.

În final, gradul de originalitate acceptat al unei teze nu se stabilește printr-o decizie și nici nu se exprimă în procente. Tezele de doctorat sunt, prin definiție, lucrări științifice prin excelență originale.

No comment. Reiese, per a contrario, că plagiatul era permis la Academia de Poliție până în 2012.

Ridicolul deplin

Decizia Comisiei de Etică se încheie și cu o sancțiune pentru chestorul Ioniță: cu avertisment scris și cu obligarea acestuia de a reface în întregime capitolul VII al tezei de doctorat: „Totodată, Comisia interzice domnului Alexandru Cătălin Ioniță să își publice teza de doctorat până la obținerea avizului favorabil al Consiliului Școlii Doctorale de Ordine Publică și Siguranță Națională asupra capitolului astfel refăcut”.

Această parte a deciziei este în afara oricăror norme sau cutume naționale sau internaționale, deși ea este inclusă în Codul de Etică al Academiei de Poliție, care la art. 33, alin. 1, lit. f prevede: „retragerea și/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită în cercetarea științifică, în condițiile legii”.

Mențiunea de la finalul acestei prevederi – „în condițiile legii” – este inutil inclusă, în condițiile în care nicio lege nu prevede posibilitatea ca o lucrare publicată să poată fi corectată, cu atât mai mult o teză de doctorat.

O teză care a fost deja susținută, care i-a adus autorului titlul de doctor, nu poate fi refăcută – odată ce procedura a fost încheiată, prin emiterea unui ordine de ministru de atribuire a titlului și prin eliberarea unei diplome de doctor.

Legislația românească nu prevede o astfel de opțiune, care contravine nu numai din punct de vedere juridic, ci și logic prevederilor din Legea Educației, din codul studiilor doctorale și din Regulamentul de funcționare al CNATDCU.

Istoria unei non-științe

Academia de Poliție a devenit prima – și a rămas și singura instituție de învățământ din România și din lume – cu o școală doctorală în Ordine Publică și Siguranță Națională (OPSN).

Înființarea acestei școlii doctorale s-a produs simultan cu fulminanta ascensiune universitară și politică a lui Gabriel Oprea – fost vicepremier, general cu patru stele, academician, profesor universitar, plagiator și coordonator de 21 doctorate (din care 11 dovedit plagiate la Academia SRI și unul la Academia de Poliție). Oprea a rămas fără titlul de doctor după o decizie a CNATDCU în vara lui 2016.  

De altfel, Gabriel Oprea este cel care a făcut pe lângă Ecaterina Andronescu, colega lui de partid de la acea vreme, „lobby științific” – după cum s-a exprimat Constantin Onișor, care a coordonat și el 25 de teze de doctorat, din care 14 dovedit plagiate – pentru înființarea domeniului OPSN, obținând în final alături de Costică Voicu, fostul rector al Academiei de Poliție, și Ioan Dascălu, profesor la Academia de Poliție și un apropiat al lui Oprea, abilitarea de a fi primii conducători de doctorate.  

După includerea OPSN în ramura Științelor Militare, se produce o denaturare a acestui domeniu; doctoratele încep să nu mai aibă nimic în comun cu arta sau logistica militară și să abordeze tot mai des teme de drept, științe politice sau relații internaționale.

[Istoria înființării Școlii Doctorale în OPSN de la Academia de Poliție poate fi citită pe larg aici].

Până acum, în presă au apărut articole privind nouă teze plagiate susținute în OPSN la Academia de Poliție – cele semnate de Robert Negoiță, Dumitru Pârvu, Liviu Marian Pop, Lucian Netejoru, Alexandru Cătălin Ioniță, Adrian Iacob, Florea Oprea, Bogdan Ciobanu și Dorel Matei.

Dezvăluirile au determinat conducerea ministerului de Interne și cea Academiei de Poliție să anunțe nu mai puțin de trei controale, niciunul finalizat. Tot ceea ce se știe oficial în acest moment este faptul că 149 de teze din perioada 2011-2018 au fost verificate, iar 55 depășesc pragul de similitudine admis – ceea ce ar putea însemna plagiat.

Mizele exonerării chestorului Ioniță

Decizia pe care Comisia de Etică a Academiei de Poliție a făcut-o publică – înainte ca CNATDCU, instituția cu atribuții de păstrare sau de retragere a unui titlu, să se pronunțe – are o miză mai degrabă simbolică; și una de test pentru bătăliile de care se pregătesc alte nume importante din Academie.

***

În final, anunțul de exonerare a chestorului Cătălin Ioniță – și procentul de 9,22% invocat drept admisibil – n-au nicio valoare, așa cum n-au nici paginile de argumente care, prin indicatori și termeni inventați, forțează legea, practicile academice și decența publică.

Decizia în privința cazurilor Ioniță, Iacob & altele o va lua CNATDCU, singura instituție abilitată să verifice acuzațiile aduse celor suspectați de plagiat.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€