ANALIZĂ / ÎN DERIVĂ: România, sever retrogradată de la „democrație deficitară” la „regim hibrid” în Indexul Democrației 2024. Câteva explicații

Emilia Şercan

Corupție

07/03/2025

România a fost retrogradată de la „democrație deficitară” la „regim hibrid” în Indexul Democrației pentru 2024, realizat de Economist Intelligence Unit (EIU)* și lansat săptămâna trecută. 

Țara noastră a coborât 12 poziții - una dintre cele mai mari scăderi din întregul clasament -, principalul motiv indicat în raport fiind „anularea controversată” și „în circumstanțe neclare” a alegerilor prezidențiale din 2024. Motivația Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a turului II este considerată „șubredă”, luată pe baza unor „rapoarte obscure ale serviciilor de informații privind interferența Rusiei în alegeri”, în care „dovezile au fost, în cel mai bun caz, discutabile”. 

În acest moment, cu un scor de 5,99 - față de 6,45 în 2023 - România devine singura țară din UE calificată drept „regim hibrid”, plasându-se sub Moldova, cotată acum cu un indice de 6,04 (Ungaria este cotată cu 6,51, Serbia cu 6,26 și Albania cu 6,20).

***

România se afla, de câțiva ani, pe o traiectorie descendentă în Indexul democrațiilor, iar raportul EIU arată că declinul în clasament ar fi continuat chiar și „fără dezastrul de la sfârșitul anului”. Puțin probabil, însă, că am fi coborât la statutul de „regim hibrid” într-un singur an.

O serie de indicatori pe baza cărora se calculează gradul de democratizare al unei țări erau, așadar, deja în scădere: încrederea publică în partidele politice, încrederea în guvern sau combaterea corupției. 

Cum a ajuns România în această situație? Se poate prăbuși o democrație subit, de la un an la altul, fără ca nimeni să observe? 

Regimul hibrid este al treilea dintre cele patru tipuri de regimuri clasificate în Indexul democrațiilor: democrație funcțională (cum sunt Norvegia, Olanda ori Canada); democrație deficitară; regim hibrid; și regim autoritar (Rusia).

Pe hârtie, România îndeplinește cerințele de funcționare ale unei democrații cel puțin deficitare: alegerile libere, instituții funcționale, echilibrul puterilor, libertatea presei și combaterea corupției. Cum spuneam, pe hârtie. 

De cel puțin un deceniu, există semne clare ale vulnerabilităților care au transformat instituțiile și mecanismele democratice în unele cu trăsături de regim autoritar, iar cazul „Călin Georgescu” le expune fără echivoc. 

Serviciile secrete ineficiente în protejarea democrației

Alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 au fost anulate pe baza unor rapoarte întocmite de Direcția Generală de Protecție Internă a Ministrului Afacerilor Interne, Serviciul de Informații Externe (SIE), Serviciul Român de Informații (SRI) – documentul I și documentul II –, și de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Documentele au fost inițial clasificate „strict secret”.

Sub presiunea unui rezultat-surpriză, care amenința să propulseze la Cotroceni un președinte pro-rus, anti-UE și anti-NATO, și a întrebării „Cum a putut un necunoscut – Călin Georgescu – să iasă pe primul loc în opțiunile electoratului în turul ?I”, Administrația Prezidențială a desecretizat documentele.  

Rapoartele serviciilor de informații vorbesc despre „război hibrid”, „acțiuni ale unui actor cibernetic statal”, „manipulare electorală”, „narative pro-ruse”. 

Dacă mizăm pe veridicitatea lucrurilor scrise în acele documente, de ce beneficiarii informațiilor adunate de serviciile de informații – adică decidenții politici în măsură să limiteze riscurile la adresa țării –, au primit post factum date despre ingerințele străine în alegerile interne, când răul era deja făcut? 

Documentele SRI, SIE și STS sunt datate 28 și 29 noiembrie 2024, fiind emise așadar la patru, respectiv cinci zile după turul I, când toată lumea se întreba cu furie crescândă dacă serviciile secrete l-au informat pe președintele Klaus Iohannis despre „războiul hibrid” pornit de un actor statal împotriva României, cu scopul de a impune un președinte cu evidente convingeri pro-ruse. (În cazul raportului MAI, data nu este vizibilă pe document).

Misiunea SRI se concentrează pe „protejarea valorilor democratice ale României, a siguranței cetățenilor, a securității economice și a secretelor de stat”, se specifică pe site-ul instituției. 

De cealaltă parte, SIE precizează că misiunea sa este de „avertizare timpurie asupra riscurilor și amenințărilor” dar și „culegerea de informații relevante pentru securitatea națională a României, informații care asigură baza de decizie pentru autoritățile statului”. 

În cazul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, cele mai importante servicii de informații românești, hrănite generos cu bani de la bugetul public, și-au ratat misiunea de a „proteja valorile democratice ale României” și de a „avertiza timpuriu asupra riscurilor și amenințărilor”. 

Cum a ajuns România pe buza prăpastiei, cu milioane de oameni care, pentru că nu mai au încredere în partidele politice tradiționale și în guvern, sunt dispuși să se arunce în brațele primului șarlatan cu discurs anti-sistem? 

De ce SRI și SIE nu au protejat valorile democratice declarate ale României și de ce nu au prevenit și avertizat la timp autoritățile civile, constituționale, despre „războiul hibrid”, „acțiunile unui actor cibernetic statal”, „manipularea electorală” și „narative pro-ruse”? 

Controlul civil asupra serviciilor secrete: un eșec istoric

Competența, bună-credință și echidistanța oamenilor din SRI și SIE este pusă la îndoială de ani buni. România este un caz unic în această parte a lumii: de ani întregi pompează bani în modernizarea și profesionalizarea serviciilor construite pe infrastructura umană moștenită de la regimul ceaușist, însă contribuabilul nu este informat pentru ce plătește miliarde de lei anual. 

Serviciile secrete nu respectă nici minima obligație legală de a depune rapoarte anuale de activitate în Parlamentul României și nici nu fac publice evaluări periodice despre riscurile la care țara este supusă, așa cum procedează serviciile din alte state democratice. 

Controlul civil al serviciilor secrete, prin comisiile parlamentare, reprezintă unul dintre cele mai mari eșecuri ale clasei politice din ultimii 35 de ani. Una dintre cele mai scandaloase dezvăluiri recente e informația din documentarul Recorder „Deceniul Iohannis”, conform căreia în 2021 partidele politice, care prin lege ar trebui să supravegheze activitatea SRI, au negociat formarea guvernului Ciucă în incinta vilei K2 a SRI, sub supravegherea fostului director Eduard Hellvig în rol de „moderator”. 

De-a lungul anilor, SRI, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul de Interne și-au dezvoltat rețele proprii de recrutat civili cu potențial de ascensiune direcționată în zona politică, pe care i-au format în universități și colegii proprii - transformate rapid în fabrici de legitimat impostura, incompetența, clientelismul și corupția. 

Mulți dintre mentorii generațiilor de absolvenți ai universităților militare au fost ofițeri ai Securității ceaușiste - care, trași pe linie moartă, s-au transformat peste noapte în profesori universitari. Nostalgici ai perioadei comuniste, mulți dintre aceștia au propovăduit în sălile de curs naționalismul ceaușist, narative pro-ruse, idei anti-occidentale și chiar anti-NATO, sau au fost reabilitați prin campanii susținute de spălare a imaginii - cum s-a întâmplat în cazul ultimului șef al Securității comuniste, Iulian Vlad, pe care actualul director al SIE, pe atunci șef al comisiei parlamentare de supraveghere a serviciului, l-a invitat să-i semneze postfața cărții publicate în 2010.

Noua elită politică astfel manufacturată, instruită prin universități militare - nu civile, specializate în administrație și bună guvernare - a fost trimisă la post și a devenit parte integrantă din structurile Parlamentului, guvernului sau ale altor instituții-cheie care ar trebui să vegheze la echilibrul puterilor în stat. 

Așa a fost fabricată o elită de tip nou, lipsită de competențe profesionale și de valori democratice, instruită să servească nu interesele publicului, ci interesele unor grupări obscure, cuplate la nodurile de putere și de resurse publice. Un termen potrivit pentru a o descrie e cel de kakistocrație, guvernarea prin cei mai inadecvați dintre cetățeni (​din grecescul kakistos - cel mai rău, și kratia - putere, guvernare).

***

Odată instruiți, reprezentanții acestei noi pseudo-elite au împânzit instituțiile înființate să deservească statul democratic și să protejeze România - folosindu-se de resurse publice alocate cu prioritate, total netransparent - de interferența unor actori statali sau non-statali în procesul electoral. 

Un exemplu e Gabriel Vlase, cel mai longeviv șef al Serviciului de Informații Externe (SIE), care a rămas în funcție până astăzi în ciuda dezvăluirilor PressOne privind plagiatul în teza de doctorat susținută la Academia SRI, a dezvăluirilor G4media.ro despre cele două excursii cu jet-uri private la curse de Formula 1 din Baku și Abu-Dhabi în plină criză de securitate națională, și mai ales în ciuda eșecului răsunător de a avertiza instituțiile statului despre interferența Rusiei - desemnată oficial ca stat ostil României în Strategia Națională de Apărare a Țării - în procesul electoral din 2024.

Un alt exemplu al elitei pregătite la Academia SRI, așa cum este cunoscută Academia Națională „Mihai Viteazul”, este Bogdan Licu, unul dintre cei 9 judecători CCR care au decis anularea turului II al alegerilor prezidențiale. 

Un student mediocru, cu nota 5 la Drept penal la examenul de licență, Licu a ajuns să ocupe funcții importante în instituții-cheie din sistemul de justiție, după ce a început un doctorat la Academia SRI, în 2008. 

Timp de 9 ani (2013 – 2022), înainte de a fi numit judecător la CCR, Licu fost prim-adjunct al procurorului general al României. 

Pe când ocupa această funcție, după ce am demonstrat că teza de doctorat a lui Licu este plagiată, acesta a încercat în repetate rânduri să renunțe la titlul de doctor, reușind, în final, să scape de doctoratul plagiat printr-o decizie a instanței. 

Bogdan Licu nu are doar o problemă de integritate academică, ci și una legată de propria avere. 

Public Records a documentat recent un păienjeniș de tranzacții imobiliare care au urmărit același model: proprietăți cumpărate ieftin, vândute după un an sau doi cu profituri de zeci sau sute de mii de euro de familia Licu. 

Hotărârea CCR de anulare a turului II – votată inclusiv de judecătorul constituțional Bogdan Licu –, considerată „șubredă” în Indexul Democrațiilor pe 2024, este principalul motiv pentru care România a fost retrogradată la statutul de „regim hibrid”, iar „dovezile” furnizate de serviciile secrete, inclusiv de SRI – a cărui Academie i-a acordat lui Licu un doctorat plagiat – au fost etichetate ca „discutabile”. 

Eșecul de lungă durată al structurilor de informații ale Armatei

Cazul „Călin Georgescu” scoate la lumină o altă problemă majoră a instituțiilor de forță ale statului, dar și a justiției. 

După ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost ridicat din trafic pe 26 februarie și pus ulterior sub control judiciar de Parchetul General, au ieșit la suprafață detalii despre o rețea paramilitară, formată din zeci de mercenari, condusă de Horațiu Potra, la care procurorii au găsit milioane de euro cash și zeci de arme letale. Datele adunate de procurori în ultimele luni arată cât de strânsă este relația dintre candidatul pro-rus Călin Georgescu și liderul mercenarilor, Horațiu Potra.

Poate că Georgescu era un necunoscut pentru autoritățile statului - lucru puțin plauzibil, având în vedere că aceasta gravitează încă din anii ‘90 în eșaloane secundare ale structurilor guvernamentale - însă nu și Horațiu Potra. Când a fost săltat de comisarul Traian Berbeceanu acum zece ani, Potra avea sub pernă un pistol cu glonț pe țeavă. 

Tovarășul lui Georgescu a construit în Africa o rețea paramilitară de mercenari, asemănătoare temutului Grup Wagner - organizație finanțată de statul rus și condusă de Evgheni Prigojin, mort în condiții suspecte la scurt timp după ce s-a răzvrătit împotriva ierarhiei militare a Rusiei.

***

PressOne a publicat, în exclusivitate, mai multe dovezi în anchete semnate de Bianca Felseghi și Răzvan Filip, care arată că zeci de militari români activi și jandarmi și-au luat concedii pentru a merge în Congo să lupte pentru compania militară privată a lui Horațiu Potra. 

Reprezintă un risc pentru securitatea națională faptul că militari activi în Armata Română și-au luat „liber” pentru a lupta în Congo? 

Timp de două luni, Ministerul Apărării a negat vehement prezența militarilor activi în comandourile conduse de Potra. 

Însă, a doua zi după ce Parchetul General a cerut mandat de arestare pe numele acestuia, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a declarat că a cerut verificarea militarilor români care au mers în Congo și că urmează să ia o decizie. Ministrul a mai declarat că nu știe „în ce măsură acest lucru afectează securitatea națională”. 

Ministerul Apărării Naționale (MApN) are o structură de informații considerată a fi printre cele mai puternice din România: Direcția Generală de Informații a Armatei (DGIA). Dacă serviciul de informații al Armatei nu a știut despre concediile militarilor luate pentru a lupta în armata privată a lui Potra și nu a informat decidenții politici, putem vorbi despre un eșec monumental al acestei structuri. 

Același ministru Angel Tîlvăr și-a cerut scuze publice ieri, 6 martie, pentru că ministerul pe care-l conduce i-a transmis felicitări oficiale generalului în rezervă Radu Theodoru, cunoscut de două decenii pentru vederile sale anti-semite, xenofobe, de negaționist militant - asta pentru că Theodoru, de altfel frecvent invitat al Ambasadei Rusiei, este investigat într-un dosar de trădare națională. 

În acest dosar, DIICOT investighează șase persoane care au format așa-numitul Comandament „Vlad Țepeș”, o structură paramilitară care plănuia răsturnarea ordinii constituționale. 

Lui Theodoru i-a luat imediat apărarea Gabriel Oprea, fost vicepremier și ministru de Interne/al Apărării. Oprea, unul dintre ctitorii Academiei SRI și ai rău-famatei Academii de Științe ale Securității Naționale - este, la rândul său, plagiator în teza doctorală, coordonator al unei lungi serii de teze de doctorat plagiate girate de Academia SRI și de asemenea mentor al rețelei subterane de indivizi care controlează, la adăpost de ochii publicului, ierarhiile instituțiilor de forță ale României.

***

Serviciul secret al armatei a fost implicat în mai multe scandaluri în ultimii ani, în centrul acestora fiind implicați chiar șefii direcției, general Marian Hăpău și adjunctul său, Iulian Gherghe. Un apropiat al lui Gabriel Oprea, fostul vicepremier și ministru al Apărării, Hăpău a fost păstrat timp de 9 ani la conducerea DGIA, deși sub conducerea sa a operat fără probleme o rețea care a furat tone de motorină de la baza militară NATO de la Mihail Kogălniceanu, iar generalul Gherghe a sustras aproape 200.000 de euro din fondul de război pentru a-și cumpăra o casă și un teren, folosind o ștampilă cu semnatura șefului DGIA, Marian Hăpău. 

Un alt eșec lamentabil al serviciului secret al MApN este cazul de corupție al șefului înzestrării Armatei, generalul (r) Cătălin Ștefăniță Zisu, la care procurorii militari au găsit peste 4.600 de tablouri, 31 de ceasuri (inclusiv unul evaluat la 500.000 de euro), 3.600 de sticle cu băutură, genți de damă exclusiviste, dar și acte ale unor proprietăți din Turcia şi a două apartamente în complexul rezidenţial Caelia Mamaia, aflate pe numele unei firme a fiului său. 

Toate aceste bunuri descoperite de procurori nu puteau fi adunate dintr-o sigură mită, cea pentru care Zisu a fost pus sub acuzare și trecut de urgență în rezervă, ci indică profesionalizarea corupției și siguranța impunității. 

Aceste cazuri nu doar că pun sub semnul întrebării competența și integritatea DGIA, dar ridică și serioase semne de întrebare privind capacitatea României de a-și proteja securitatea națională.

Justiția selectivă 

Un rol important în funcționarea unei democrații îl are justiția, însă Indexul Democrației 2024 menționează un regres al României la capitolul „combaterea corupției”. 

Problema nu e numai eșecul luptei anticorupție, subminată de campaniile agresive ale televiziunilor deținute de persoane condamnate la închisoare, cum sunt patronul postului Antena 3 și cel al Realitatea Plus, sau de indivizi urmăriți penal, cum este cazul patronului România TV, Sebastian Ghiță - unul dintre parlamentarii desemnați să asigure controlul civil al SRI, care din 2016 are statut de fugar. 

Justiția, în întregul, ei funcționează deficitar de ani buni, iar încrederea oamenilor în ideea de echitate și dreptate, împărțită de judecători în sălile de judecată, s-a prăbușit în ultimul deceniu.

De ani buni, care coincid cu asaltul televiziunilor condamnaților și urmăriților penal, persoane condamnate definitiv la ani grei de închisoare scapă de pedepse fie prin hotărârile controversate ale aceleiași Curți Constituționale, care a anulat turul II al alegerilor prezidențiale, fie prin diverse căi extraordinare de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție, fie prin prescripție. 

Sentimentul acut este că justiția în România este una selectivă, în care doar „fraierii” ajung după gratii pentru faptele lor, nu și „băieții deștepți”, care s-au bucurat de protecția clasei politice sau a serviciilor, a căror complicitate sistemică, de lungă durată, ne-a retrogradat țara în categoria de „regim hibrid” - alături de Turcia, Serbia și Georgia. 

*EIU este parte a The Economist Group, din care face parte și publicația The Economist, și este lider mondial în domeniul informațiilor de afaceri globale și al perspectivelor de piață. Cu o experiență de 75 de ani, EIU furnizează previziuni politice, economice și de politică pentru 200 de țări.

Editor: Mona Dîrțu