Gabriel Vlase, directorul SIE, a plagiat zeci de pagini din doctoratul susținut la Academia SRI

Emilia Şercan

Știri

24/09/2024

Peste 60 de pagini din teza de doctorat a lui Gabriel Vlase, directorul Serviciului de Informații Externe (SIE), sunt plagiate cuvânt cu cuvânt după o altă teză de doctorat. Cea mai lungă secvență de conținut plagiat numără 16 pagini consecutive.

Lucrarea, care i-a adus titlul științific de doctor șefului spionilor din România, a fost susținută în 2010 la Academia SRI, numele sub care este cunoscută Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a Serviciului Român de Informații (SRI). 

Conținutul plagiat identificat în lucrarea lui Vlase provine dintr-o singură sursă: o altă teză de doctorat, susținută în 2004 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale.

Este vorba despre doctoratul lui Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării în guvernele Mugur Isărescu (2000) și Călin Popescu Tăriceanu (2006 – 2007). 

Revista Newsweek România scria în 2018, la două zile după ce președintele Klaus Iohannis l-a numit pe Gabriel Vlase în funcția de director al SIE, că mai multe paragrafe din doctoratul acestuia sunt plagiate. 

Două dintre cele patru lucrări indicate de Newsweek România ca fiind plagiate de Vlase au, la rândul lor, conținut plagiat din cartea lui Frunzăverde, fapt descoperit pe parcursul documentării acestui articol.

„Nu neg, dar, în 99% din cazuri, am o construcție cinstită, care s-a răsfrânt asupra activității mele”, declara în 2018 Vlase pentru Newsweek România, referitor la paragrafele identificate de jurnalistul Sorin Semeniuc ca fiind plagiate.

Un raport de similitudine realizat de Academia SRI în 2018, în cadrul unui amplu proces de verificare a tezelor de doctorat, care a dus la identificarea a peste 50% din totalul tezelor susținute în universitate ca fiind plagiate, a relevat un procent infim pentru teza lui Gabriel Vlase: 2,4%. 

Lucrul acesta este perfect explicabil: softurile de identificare a similitudinilor sunt capabile să detecteze doar similitudinea cu conținutul digitalizat, accesibil pe internet. Teza de doctorat a lui Sorin Frunzăverde, din care a plagiat directorul SIE, nu se regăsește în spațiul online, aceasta putând fi citită doar la bibliotecă. 

***

Gabriel Vlase s-a înscris la doctorat în 2007 la Academia SRI, informația fiind menționată într-un CV mai vechi al acestuia. 

La acel moment era deputat de Bacău din partea PSD, poziție pe care o deținea și trei ani mai târziu, la momentul susținerii publice a tezei.

A făcut parte din prima promoție de doctoranzi înmatriculați la Academia SRI în chiar anul înființării Școlii doctorale în Științe militare și informații, care în primul său deceniu de existență a livrat pe piața academică generație după generație de doctori-plagiatori. 

Printre colegii de studii doctorale ai lui Vlase s-au numărat nr. 2 din SRI de la acea dată, prim-adjunctul Florian Coldea (general cu trei stele [r]); fostul premier, actual europarlamentar, Mihai Tudose; fostul director al Serviciului de Pază și Protecție (SPP), Gabriel Naghi (general cu trei stele [r]); fostul șef al Direcției Antitero, Sorin Gabriel Cozma, (general cu o stea [r]); fostul primar PSD Neculai Onțanu. 

Toți cei enumerați mai sus au fost acuzați de plagiat, unii prin dovezi publicate în presă, alții chiar de Academia SRI, cu o excepție: Florian Coldea, a cărui teză de doctorat a dispărut din fondul intangibil de la Biblioteca Națională, episod relatat pe larg de PressOne.   

***

Gabriel Vlase l-a avut coordonator pe Constantin Onișor, la acel moment decanul celei mai importante facultăți din cadrul Academiei SRI, cea de Informații.  

Lucrarea pentru care actualul director SIE a obținut titlul științific de doctor are titlul Studiu cu privire la o strategie de securitate modernă pentru Europa de Sud-Est. 

Comisia de trei referenți, care a evaluat și decis să îi acorde lui Vlase titlul de doctor, a fost formată din Luca Iamandi (profesor la Academia de Poliție), Constantin Țenu (profesor la Universitatea Națională de Apărare) și Gheorghe Toma (profesor la Academia SRI).  

Vlase și-a publicat doctoratul în 2010, adică în același an în care a susținut public lucrarea, la Editura RAO. Cartea, care a fost tipărită tot în toamna lui 2010, are un titlu diferit de cel al tezei: Securitate în Europa de Sud-Est. Actualitate și perspective strategice.

Postafața cărții apărute la RAO este semnată de Iulian Vlad, ultimul șef al Securității comuniste, cea mai opresivă structură de poliție politică din blocul comunist cu excepția celei din URSS înainte de 1989. Iulian Vlad fost arestat pe 31 decembrie 1989 şi condamnat la 25 ani de închisoare pentru rolul jucat în represiunile de la Timişoara şi Bucureşti, însă pe 31 decembrie 1993 a fost amnistiat de președintele Ion Iliescu. 

După eliberarea sa din închisoare, Iulian Vlad a fost „spălat” și transformat în erou într-o campanie concertată, dusă de mai multe televiziuni și publicații. 

Vlad personal a condus o intensă, dar discretă ofensivă de reabilitare publică, construindu-și o imagine de disident al lui Nicolae Ceaușescu. La această campanie au participat activ foști ofițeri de Securitate, unii dintre ei cu poziții importante în SRI chiar și la 15 ani după 1990, dar și jurnaliști, unii dintre ei dovediți ca foști colaboratori ai Securității comuniste. 

Iulian Vlad a devenit influent mai ales printre politicienii social-democrați, unii dintre ei aflați în comisiile parlamentare de control ale SRI și SIE, cele care ar trebui să asigure un control civil real al serviciilor secrete și să fie garantul funcționării corecte, transparente, a acestora, cu respectarea legislației și a principiilor statului de drept.  

Un exemplu în acest sens este chiar Gabriel Vlase, deputat cu studii la Academia SRI și președinte în exercițiu al Comisiei parlamentare de control al SIE în perioada 2008-2012, care a găsit potrivit să-i ceară ultimului șef al detestatei Securități a lui Ceaușescu, prin invitația de a-i scrie postfața, să-i valideze doctoratul pe care urma să îl publice. 

Emilia Șercan: Legat de postfața scrisă de Iulian Vlad, care a fost șeful celei mai odioase poliții politice din blocul comunist.

Gabriel Vlase: Acum, vă așteptați să fim de acord toți unii cu alții? Sau putem avea și opinii diferite? 

E.Ș.: Sigur că putem. Dar ce v-a determinat să-i cereți să vă scrie postfața?

G.V.: Pentru că eu am altă opinie vizavi de domnul general Vlad, ca om în primul rând. L-am cunoscut personal și, din câte-mi amintesc, a fost invitat la ceremonia aia care se face la final, după prezentarea doctoratelor. Nu prea mi s-a părut că Academia [SRI] a considerat că e așa odios - fără să fiu ironic. 

E.Ș.: Deci domnul Vlad a participat la susținerea publică a doctoratului dvs.?

G.V.: A fost la prezentarea mea, nu-mi aduc aminte exact la care din momente. Dar asta zic, în momentul respectiv (2010 - n.r.) domnul Iulian Vlad nu era atât de condamnat… Sigur, fiecare are opinii diferite. Eu am o altă perspectivă asupra momentelor de-atunci (21-22 decembrie 1989 - n.r.). Știu exact și implicarea generalului Vlad, și cât a fost de bun, și de rău. Și așa am crezut eu de cuviință, fără să jignesc pe nimeni.

Pe ultima copertă a cărții lui Vlase apare un text semnat de Mihai-Răzvan Ungureanu, fost director al SIE (2007 - 2012 și 2015 - 2016). 

Gabriel Vlase: „Am citit și am scris multe hârtii și materiale. Ale cui erau, în ciornă, de unde veneau, nu pot să vă garantez [...]”

Având în vedere accesul problematic la tezele de doctorat, am făcut analiza de față pe varianta publicată la Editura RAO, după ce anterior am verificat că nu există nicio diferență de conținut între cele două lucrări cu ajutorul unui raport de similitudine realizat pentru teza lui Gabriel Vlase de Academia SRI și obținut de la Academia SRI. 

Așa cum am precizat deja, sursa de unde Vlase a copiat porțiunile identificate este doctoratul lui Sorin Frunzăverde, unul dintre cei mai puternici baroni locali PD/PDL/PNL din anii 2000. Frunzăverde a murit în 2019.

Lucrarea acestuia, cu titlul Evoluții ale dimensiunilor [politică, economică, militară] de securitate în Europa de Sud-Est, a fost susținută în 2004 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), din subordinea Ministerului Apărării Naționale. 

Punctul comun dintre Frunzăverde și Vlase este Constantin Onișor, cel care le-a fost conducător de doctorat amândurora. 

***

Inițial am presupus că teza lui Vlase este plagiată din cartea Europa de Sud-Est. Dimensiuni principale de securitate, semnată de Sorin Frunzăverde și Constantin Onișor. 

Totuși, formulări de genul „rezultatele cercetării științifice”, „instrumente științifice adecvate”, „cercetarea noastră științifică” etc., regăsite în cartea semnată de Frunzăverde și Onișor, care sunt specifice unei lucrări de doctorat, m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva volumul Europa de Sud-Est. Dimensiuni principale de securitate are la bază o teză de doctorat. 

Plecând de la această presupunere am reușit să confirm faptul că volumul Europa de Sud-Est. Dimensiuni principale de securitate reprezintă lucrarea care i-a adus lui Sorin Frunzăverde titlul de doctor la UNAP. 

La fel ca Vlase, și Frunzăverde și-a publicat teza de doctorat imediat după susținerea publică. 

Lucrarea, apărută în 2004 la Editura A’92 din Iași, are titlul Europa de Sud-Est. Dimensiuni principale de securitate și este semnată de Sorin Frunzăverde și, în mod surprinzător, de Constantin Onișor. 

Nimic neobișnuit ca un doctorand să își publice doctoratul. Este, însă, total neuzual ca o teză de doctorat să fie publicată sub semnătura doctorandului și a conducătorului acestuia. 

O teză de doctorat este munca exclusivă a doctorandului, chiar dacă parcursul doctoral al acestuia este supravegheat de un profesor-îndrumător.     

66 de pagini sunt plagiate identic, la punct și virgulă

Pentru compararea celor două lucrări am folosit, așadar, volumele Securitate în Europa de Sud-Est. Actualitate și perspective strategice, semnat de Vlase și publicat în 2010 la Editura RAO, și Europa de Sud-Est. Dimensiuni principale de securitate, semnat de Frunzăverde și Onișor, apărut în 2004 la Editura A’92 din Iași. 

Doctoratul publicat de Vlase la RAO numără 234 de pagini de conținut. Din acest total, 66 de pagini sunt plagiate identic, la punct și virgulă - în secvențe de multiple pagini consecutive - din teza de doctorat a lui Frunzăverde.

Prima pagină și jumătate din Introducerea tezei lui Vlase (pp. 21 - 22) este identică cu partea de început din Introducerea doctoratului lui de Frunzăverde. 

Gabriel Vlase preia în teza lui de doctorat inclusiv exprimările dintr-un registru personal din în lucrarea lui Frunzăverde: „după opinia noastră”, „putem afirma”, „în viziunea noastră”, „studiul nostru”, „apreciem că”, „credem noi”, „avem convingerea”, „după părerea noastră” etc. 

Vlase a negat, în discuția cu PressOne, vreo legătură cu Frunzăverde, însă nu a negat că a plagiat din cartea acestuia:

Emilia Șercan: Domnule Vlase, urmează să public faptul că teza dumneavoastră de doctorat este plagiată dintr-o altă teză de doctorat susținută în 2004 la Universitatea Națională de Apărare. E vorba despre teza domnului Sorin Frunzăverde. 

Gabriel Vlase: OK… (râde). Mda. Păi, nu știu ce să vă răspund. Nu-l cunosc pe domnul [Frunzăverde]. Eu sunt și mai mic ca el, nu-mi amintesc să fi avut vreo conexiune cu o asemenea speță. Dacă așa considerați dumneavoastră, mai mult de-atâta nu știu ce să vă zic. 

E.Ș.: Conexiunea ar fi domnul Constantin Onișor, care v-a fost coordonator de doctorat și dumneavoastră, și domnului Frunzăverde.

G.V.: (Oftează). OK. Da. Dacă-i așa, poate… Dar nu am nicio legătură. Mai ales că, nu știu cum să vă zic, dar după 15 ani, nici nu mai știu ce s-a întâmplat atunci. OK, cu ce vă pot fi de folos acum? 

E.Ș.: Voiam să vă cer un punct de vedere. Și să-mi spuneți dacă domnul Onișor v-a dat vreodată teza sau cartea domnului Frunzăverde. 

G.V.: Nu. Niciodată. Nu. Păi v-am zis din prima. N-am avut nici măcar cea mai mică conexiune cu numele ăsta și cu alte teze de doctorat. Acuma nu știu, eu am citit și am scris multe hârtii și materiale. Ale cui erau, în ciornă, de unde veneau, nu pot să vă garantez că n-aveți dumneavoastră dreptate sau am eu. Dacă-i așa, nu știu ce să vă zic. Eu știu că am primit un… S-au făcut niște verificări, am niște certificate care s-au clarificat acum vreo câțiva ani (rapoarte de verificare prin softul anti-plagiat - n.r.). Dar… Dacă e o problemă în continuare, mai mult de-atâta nu mă pricep. 

***

Doctoratul publicat al lui Gabriel Vlase începe la pagina 21, după paginile introductive. 

Conținutul de la pagina 21 până la pagina 91, din versiunea publicată a doctoratului lui Vlase, este identic cu cel aflat între paginile 5 și 46 din lucrarea publicată de Frunzăverde și Onișor. 

Gabriel Vlase face o singură trimitere la lucrarea lui Frunzăverde și Onișor la pagina 35, însă paragraful preluat nu este marcat cu ghilimele.  

În plus, menționarea lucrării într-o notă de subsol nu poate acoperi un număr de 66 de pagini copiate dintr-o altă lucrare, astfel încât să se considere că citarea și atribuirea s-au făcut corect și că nu există o situație de plagiat. 

Până la pagina 91 din lucrare, unde se încheie secțiunea de conținut preluată din cei doi autori, Frunzăverde și Onișor nu mai sunt menționați. 

Lista hărților copiate

Nu doar o bună parte a conținutului doctoratului lui Gabriel Vlase este copiat cuvânt cu cuvânt din teza lui Frunzăverde, ci și o parte dintre hărțile utilizate de acesta. 

În teza directorului SIE, hărțile sunt inserate în interiorul lucrării, pe când în cea a lui Frunzăverde ele se află la final, într-o secțiune de anexe.  

Prima imagine din lucrarea de doctorat a directorului SIE, aflată la pagina 25, este o hartă care reprezintă chiar imaginea de pe coperta cărții Europa de Sud-Est. Dimensiuni principale de securitate, semnată Frunzăverde și de Onișor. 

Există „similitudine” între cele două lucrări? Constantin Onișor: „Absolut, sigur că da!”

Constantin Onișor, conducătorul de doctorat al lui Gabriel Vlase, a declarat că nu știe dacă teza acestuia este plagiată după cea a lui Sorin Frunzăverde. 

Întrebat dacă i-a dat cumva actualului șef al SIE teza de doctorat a lui Frunzăverde pentru a o avea ca model, acesta susține că nu a fost cazul: „Nu, omul a luat singur cartea, pentru că teza lui Frunzăverde este carte”.

Onișor a răspuns telegrafic la aproape toată întrebările adresate de PressOne, inclusiv la cea legată de faptul că numele său apare lângă cel al lui Frunzăverde pe teza publicată a acestuia, lucru inacceptabil, având în vedere că doctoratul reprezintă munca doctorandului. 

„Doamnă, nu mă interesează, sunt lucruri de acum zece ani și care nu mă mai interesează, nu mă mai preocupă. Înțelegeți?”. 

Rugat să explice de ce o parte din teza lui Gabriel Vlase este identică cu cea a lui Sorin Frunzăverde, având în vedere că punctul comun dintre cei doi în privința lucrărilor lor științifice este chiar el, Constantin Onișor s-a rezumat să spună: „Atâta explicație dau: similitudine. Atât, în rest, nimic. Similitudine referitoare la conținut, ideatică, logică, construcție etc". 

Întrebat dacă confirmă că există o similitudine între cele două lucrări, Onișor a răspuns: „Absolut, sigur că da!”. 

Note de subsol puse din burtă

O diferență notabilă între teza lui Vlase și cea a lui Frunzăverde o reprezintă notele de subsol. 

În lucrarea semnată de Frunzăverde și Onișor nu există nicio notă de subsol, pe când în cea lui Vlase sunt incluse 16 de note în secțiunea de conținut plagiată de la aceștia. 

Notele de subsol au fost puse, efectiv, din burtă. Niciuna nu corespunde conținutului indicat. 

De exemplu, la pagina 29 din cartea lui Vlase arată două note de subsol. În prima este citat Eugen Bădălan (general cu patru stele, fost șef al Statului Major al Armatei), cu o lucrare din anul 2001, iar în cea de-a doua, Dorel Bahrin (fost deputat PSD), cu un volum din anul 2009. 

Lucrarea lui Bahrin, apărută în 2009, ar fi fost chiar imposibil să fie citată în doctoratul lui Frunzăverde, care a fost susținut public în 2004.  

La pagina 111 din cartea lui Vlase apare următoarea notă de subsol: Vasile Popa, Mihai-Ștefan Dinu, Procesul de stabilizare regională, București, Editura AISM, 2004, p. 34. 

Cartea indicată se numește, de fapt, România și procesul de stabilizare regional. Editura este și ea trecută greșit, deoarece denumirea de Academia de Înalte Studii Militare (ASIM) fusese schimbată în 2003 cu cea de Universitatea Națională de Apărare (UNAP). 

Un alt lucru legat de această notă de subsol este, însă, de-a dreptul uimitor. 

Directorul SIE indică drept referință pagina 34 din lucrarea România și procesul de stabilizare regional, însă aceasta este o broșură de doar 32 de pagini!  

Aceeași situație se repetă cu o altă broșură de doar 32 de pagini, intitulată NATO și UE. Determinări și finalități, semnată de Vasile Popa și Nicolae Dolghin, publicată tot la Editura UNAP, în 2005. 

Această lucrare este citată de Vlase de mai multe ori, la paginile 109, 156 și 204, făcând trimitere, pe rând, la paginile 103, 204, respectiv 89. 

Broșura NATO și UE. Determinări și finalități are doar 32 de pagini. 

Un alt exemplu este nota de subsol de la pagina 60 din cartea lui Vlase, care indică un citat din Ezzatollah Ezzati (Ezzatollah Ezzati, Geopolitica secolului XX, București, Editura Top Form, 2009, p. 99). Acest citat nu există la pagina 99 din volumul lui Ezzati. 

Cu toate celelalte note de subsol sunt probleme, dincolo de faptul că ele fac trimitere la un conținut inexistent în volumele originale. 

În unele cazuri sunt trecuți doi autori, deși au fost semnate de un singur autor, sau este menționat un singur autor, deși lucrarea este semnată de patru autori. 

Nota de la pagina 196 nu corespunde conținutului indicat, mai exact paginii 146 din lucrarea Securitatea civilă și globalizarea, semnată de Cătălin Zamfir (București, 2004). 

Nici referința de la pagina 201 nu corespunde conținutului indicat ca citat de la pagina 183 din lucrarea Balcani - Cultură și geopolitică, de Georgis Prevelakis (Editura Corint, 2006). 

De asemenea, notele de la paginile 82 și 166 nu au nicio legatură cu cartea Mediul de securitate global și euroatlantic. Vlase menționează că acest volum este scris de Stan Petrescu și Micador Nicolae. În realitate, volumul este semnat doar de Stan Petrescu. Conținutul nu are nicio legătură cu cel existent la paginile 346 și 324 din cartea lui Petrescu, indicat prin notele de subsol. 

O altă notă pusă din burtă este cea de la pagina 180. Directorul SIE face următoarea mențiune: David Held, Transformări globale. Politică, economie și cultură, București, Editura Polirom, 2004, p. 35. 

Acest volum are, de fapt, patru autori: David Held, Anthony McGrew, David Goldblatt și Jonathan Perraton. O altă eroare este cea a orașului indicat, și anume București. Este de notorietate că Editura Polirom, unde a apărut lucrarea, nu se află în București, ci la Iași. 

În plus, nici conținutul de la pagina 180 din teza lui Vlase nu are nicio legătură cu cel de la pagina 35 din această lucrare. 

***

În 2018, Academia SRI, care i-a acordat lui Vlase titlul de doctor în 2010, a început un amplu proces de verificare a tezelor de doctorat susținute în instituție, soldat cu 40 de teze de doctorat reclamate pentru plagiat la Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). 

Patru lucrări, despre care presa scrisese anterior că sunt plagiate, nu s-au regăsit, însă, în lotul extins al doctoratelor reclamate la CNATDCU. 

Este vorba despre tezele susținute de Bogdan Licu, actual judecător la Curtea Constituțională, la acel moment prim-adjunct al procurorului general al României, și de Loredana Claudia Radu, fostă avocată și nepoată a lui Gabriel Oprea (ambele coordonate de Gabriel Oprea); și despre tezele susținute de Mihai Tudose, actual europarlamentar, fost premier al României (2017-2018) și de Gabriel Vlase, director al SIE atât la acel moment, cât și în prezent (ambele coordonate de Constantin Onișor). 

Într-o declarație dată în 2018 Newsweek România, Vlase a precizat că a fost sunat, în 2017, de Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI, care l-a asigurat că lucrarea sa este în regulă, fiind verificată „în contextul acuzelor repetate de plagiat la adresa unor lucrări susţinute aici”. 

„Am trecut prin toate chestiile astea, că am mai avut…”, declară azi Gabriel Vlase, referindu-se la acuzațiile aduse de Newsweek România în 2018, când justificarea sa a fost că „în 2010 nu era atâta atenţie pentru punctuleț şi virguliță”. 

„Doar discuția asta [despre plagiate] nu e de azi, e de ani de zile. [...] Într-adevăr, cu plagiatul ăsta, dacă așa scrie la lege, așa scrie. Dar, era mai bine dacă stăteam tractorist, așa, prin Moldova? Sau că practic am mai citit vreo 100 de cărți și am mai pus ceva în cap?”, a continuat Vlase în discuția cu PressOne.  „Rău nu ne-au făcut [studiile doctorale]. Dar unde-i greșeală, să fie greșeală. Rea intenție n-a fost. Vă spun sincer”. 

Verificarea cu un soft specializat, realizată de Academia SRI în mai 2018, a indicat în raportul de similitudine un procent derizoriu pentru teza lui Gabriel Vlase: 2,4%, însă acest lucru nu este surprinzător. 

Softurile de identificare a similitudinilor sunt capabile să identifice doar similitudinea dintre două lucrări al căror conținut este digitalizat și accesibil pe internet. 

Nici doctoratul lui Sorin Frunzăverde și nici varianta publicată a acestuia, din care a plagiat directorul SIE, nu se regăsesc în spațiul online, acestea putând fi citite doar în bibliotecă. 

Frunzăverde, magnet pentru plagiate în cascadă

La două zile după ce Gabriel Vlase a fost numit șef al spionajului românesc, mai multe paragrafe din teza acestuia erau prezentate, într-o analiză Newsweek România, ca fiind plagiate din patru lucrări. 

Verificarea de față arată că lucrurile stau ușor diferit: autorii a două dintre cele patru lucrări presupus plagiate de Vlase l-au plagiat, de fapt, la rândul lor, pe Sorin Frunzăverde. 

Aceste două lucrări au apărut ulterior anului 2004, după ce Frunzăverde și-a publicat doctoratul alături de Constantin Onișor, iar lucrurile, stau, în realitate astfel: 

(1). Cele 7 paragrafe indicate de Newsweek România ca plagiate de Vlase din volumul Provocări ale mileniului III. Elemente ale reformei Armatei României şi ale reconversiei industriei de apărare, apărut în 2006 la Editura Ion Basgan din Bucureşti, și semnat de Gabriel I. Năstase şi Mihai Micador Nicolae, sunt plagiate, toate, din cartea semnată de Frunzăverde și Onișor. 

Năstase și Nicolae menționează în câteva note de subsol lucrarea lui Frunzăverde și Onișor, însă conținutul indicat nu este marcat cu ghilimele, iar notele indică, de regulă, alte pagini decât cele în care se află conținutul plagiat. 

(2). O a doua situație de plagiat a unui paragraf din lucrarea lui Frunzăverde și Onișor se regăsește în articolul „Cadrul geopolitic și geostrategic global și european”, apărut în 2005 în Revista Geopolitica și semnat de Stan Petrescu. Acesta a fost director adjunct al Direcţiei Protecție și Siguranță Militară (1999 - 2000), integrată ulterior în Direcția Generală de Informații a Apărării, dar și profesor la Academia SRI, printre multe alte funcții ocupate, potrivit CV-ul său public.

Cine este Gabriel Vlase

Gabriel Petru Vlase a ajuns în politica mare în 2004, când a fost ales deputat pe listele PSD, după ce anterior, în perioada guvernării Năstase, între 2001 și 2004, a fost subprefect al județului Bacău. 

Îi datorează consolidarea statutului său politic lui Viorel Hrebenciuc, eminența cenușie și negociatorul PSD din anii 2000, cel care a condus puternica organizație a partidului din județul Bacău. 

Ajuns în Parlament, Vlase a fost în perioada primului său mandat de deputat (2004 – 2008) vicepreședinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SIE. 

Tot atunci a fost numit președinte al Comisiei de anchetă pentru investigări și clarificări referitoare la activitatea „ICE Dunărea”. 

În următoarea legislatură parlamentară (2008 – 2012), Vlase a fost chiar președintele Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SIE.

În 2005, a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare, unde a fost coleg de promoție cu alți politicieni de carieră: Elena Udrea, Niculae Bădălău, Claudiu Manda, Cristian Adomniței, Cristian Bușoi, Titus Corlățean, Ramona Mănescu, Dan Motreanu sau Florentin Pandele.

Un an mai târziu, în 2006, a urmat Colegiul Superior de Securitate Națională din cadrul Academiei SRI, devenit ulterior Colegiul Național de Informații, instituție care a fost desființată la începutul anului 2018, după ce s-a constat că elibera diplome unor politicieni nu fuseseră prezenți vreodată la cursuri. 

Gabriel Vlase, de profesie inginer, a explicat pentru PressOne că s-a orientat spre ceea ce el numește zona de „defense, security, geopolitică” după 2004, când a devenit deputat, pentru că i s-a părut că acesta e un culoar bun în cariera politică.

„Toată lumea [din Parlament] se pricepea la tot, numai la partea asta (securitatea națională - n.r.) nu era nimeni atent. Și zic: «hai, că pe-aici e un culoar mai…». Și era și frumos, trebuie să recunosc că defense, security, geopolitică e altceva. Și eu consider că Academia [SRI], lăsând la o parte necazurile care-au fost pe-acolo și poveștile din ultimii ani ... școala asta de intelligence nu e rea de făcut”.

Legat de studiile doctorale, Vlase spune că și-a ales acest domeniu pentru că ingineria nu l-ar fi ajutat:

„Eu sunt inginer de profesie. Ce doctorat să fac? Să fac în rulmenți, în ce să fac? În șuruburi? Nu mi-ar fi folosit la nimic în viața asta. În altă ordine de idei, nici ăsta… în afară de faptul că mi-au crescut niște circumvoluțiuni noi în creier și am început să înțeleg altfel lumea, mai mult rău mi-am făcut decât bine. Pentru că bani nu câștig, nu mi-a folosit. N-am mers cu diploma aia pe frunte nicăieri. Subordonații mei iau o chestie [financiară], acolo, pentru doctorat, eu fiind demnitar n-am voie”. 

Cine este îndrumătorul lui Vlase, Constantin Onișor?

Constantin Onișor a fost general de brigadă și profesor la UNAP, unde a deținut și abilitarea pentru a coordona doctorate în științe militare. 

În 2003, pe când era comandant al Școlii Militare de Aplicații pentru Tancuri „Mihai Viteazu” și comandant al Garnizoanei Pitești, a fost acuzat de cel puțin trei subordonate de hărțuire sexuală, potrivit presei vremii. 

A fost destituit din funcții și trecut în rezervă de Ministerul Apărării Naționale (MAPN), iar UNAP i-a încetat contractul de muncă. 

A fost, însă, recuperat rapid de Gabriel Oprea - la acel moment Ministru delegat pentru Administrație și Interne în cadrul Ministerului Administrației și Internelor -, care l-a ajutat pe Onișor să rămână în sistem. 

Oprea, care a rămas în viața publică ca unul dintre ctitorii celei mai vaste rețele de doctorate plagiate din istoria post-decembristă a României, l-a numit pe Onișor consilier la minister, iar apoi l-a mutat pe aceeași poziție în Parlament, după ce a fost ales deputat din partea PSD. 

Relațiile dintre Oprea și Onișor s-au cimentat la finalul anilor ‘90 la Colegiul Național de Apărare din cadrul UNAP, unde ambii au deținut funcția de vicepreședinte al fundației care controla această structură de învățământ. 

În 2006, Onișor s-a angajat la Academia SRI, unde, un an mai târziu, înființa Școala doctorală de la Academia SRI alături de Gabriel Oprea și Gheorghe Toma, toți trei fiind acuzați că au coordonat zeci de doctorate plagiate.

Surse din mediul academic și din cel de informații susțin că cel care și-a dorit înființarea unei școli doctorale la Academia SRI a fost George Maior, fost șef al SRI (2006 – 2015), actual ambasador al României în Iordania și fost ambasador în SUA (2015 - 2023), bun prieten cu Oprea. 

Constantin Onișor a coordonat 25 de teze de doctorat la Academia SRI, 12 dintre ele declarate plagiate chiar de instituție și raportate la CNATDCU. În această cifră nu sunt incluse, însă, și tezele lui Gabriel Vlase și Mihai Tudose. La UNAP, Onișor a coordonat alte 23 de doctorate. 

Mâine, în PressOne, citiți o altă dezvăluire în exclusivitate despre activitatea științifică a șefului spionajului românesc.

Editor: Mona Dîrțu