Ordinea Publică: istoria unei "științe" în care România a dat 300 de doctori în 15 ani

2002 va rămâne în istoria educației din România ca anul de înfiinţare a primului domeniu doctoral care nu corespunde niciunei ştiinţe: Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

La pachet cu acest nou sector "academic" au venit şi înfiinţarea primei şcoli doctorale de specialitate, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", dar şi abilitarea primilor trei conducători de doctorat în această ramură de cercetare: Gabriel Oprea, Costică Voicu şi Ioan Dascălu.

Ministrul Educației care a aprobat, prin ordin, toate aceste premiere este Ecaterina Andronescu.

*

Primele două titluri de doctori au fost acordate la doar un an şi jumătate după admiterea primilor candidați la Şcoala Doctorală în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională de la Academia de Poliţie.

Remarcabila performanţă a fost reuşită de Radu Timofte (1949-2009), pe atunci director al Serviciului Român de Informaţii, şi de Marcel Sâmpetru, la acea vreme prim-adjunct al procurorului general al României.

14 ani mai târziu, România are nu mai puțin de 287 de doctori în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Printre aceștia, nume cu rezonanţă în viața publică:

  • Ionel Marin şi Dumitru Zamfir – foşti adjuncţi al directorului SRI Radu Timofte;
  • George Bălan, procuror, fost vicepreşedinte al CSM;
  • Remus Şpan, fostul şef al Departamentului Tehnic din cadrul Departamentului de Informații și de Protecție Internă (DIPI), structură a Ministerului Afacerilor Interne;
  • Alina Bica, fost procuror-şef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT);
  • Florentin Costel Pandele, primarul oraşului Voluntari;
  • Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3;
  • Adrian Petrache, om de afaceri, partener al lui Dorin Cocoş şi al lui Alexandru Bittner;
  • Corvin Nedelcu, fost secretar general în Ministerul Economiei;
  • Claudiu Ţupulan, membru al Şcolii Doctorale din Academia de Poliţie;
  • Bogdan Despescu, actualul şef al Poliţiei Române;
  • Viorel Vasile, actualul şef al Poliţiei Capitalei;
  • Ion Ţincu, actualul şef al Poliţiei Locale Bucureşti;
  • Christian Ciocan, fost purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei;
  • Dumitru Pârvu, fost adjunct al şefului Poliţiei Române;
  • Mircea Man, deputat PNL.

Din totalul de 287 de lucrări doctorale, câteva sunt suspecte de plagiat. Florentin Pandele a primit deja decizie definitivă din partea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). Și Robert Negoiţă a primit un verdict similar de la Comisia de Etică a Academiei de Poliţie.

Dumitru Pârvu şi Adrian Petrache s-au confruntat cu acuzaţii publice de plagiat aduse de HotNews, respectiv de publicaţia ieşeană 7est, dar care, deocamdată, nu au fost analizate oficial.

Noul rector al Academiei de Poliţie, Daniel Torje, anunţa în această vară, cu mare pompă, că vor fi verificate toate tezele de doctorat elaborate în cadrul celor două şcoli doctorale ale instituției.

După trei luni de la acel anunț, nu se cunoaşte public rezultatul verificărilor, iar Comisia de Etică a Academiei de Poliţie a fost dizolvată după ce, în septembrie, toţi membrii săi demisionaseră în bloc.

Actul I. Inventarea domeniului

Cum a fost posibil ca un concept care ţine de securitatea populaţiei – Ordine Publică şi Siguranţă Naţională – să devină domeniu de studiu doctoral? Cum a fost posibil ca o neştiinţă să fie transformată într-o specialitate academică?

Răspunsurile se găsesc în paginile a zeci de procese-verbale, referate, hotărâri sau ordine care au îmbrăcat o aberaţie structurală într-o aparentă legalitate.

Înfiinţarea Şcolii Doctorale în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", s-a produs simultan cu fulminanta ascensiune universitară a lui Gabriel Oprea.

Mai mulţi oameni din sistemul educaţional de apărare, care au preferat să rămână la adăpostul anonimatului, îl identifică pe fostul vicepremier şi ministru de Interne ca fiind artizanul acestei anomalii.

O singură persoană vorbeşte public, însă, de un anumit "lobby ştiinţific de convingere" făcut de Oprea.

"Am multe defecte, dar principalele calităţi: mă organizez bine. Am ajuns general la 40 de ani, am ajuns şi profesor tot pe la 40, într-adevăr, cam întotdeauna la excepţional, dar m-am bătut pentru treaba asta, să ştiţi. Am căutat să am cât de cât acoperire", declara Gabriel Oprea într-un interviu realizat de Narcisa Iorga și publicat de "Evenimentul zilei" în februarie 2003.

"Organizarea" şi "acoperirea" sunt termenii care au marcat întreaga carieră universitară a lui Oprea, bazată pe un şir de ilegalităţi cuantificabile.

Prima. În ianuarie 2001, a devenit doctor în Drept în baza unei teze de doctorat plagiate, despre care HotNews a scris în 2015.

A doua. În august 2001, a fost numit profesor universitar la Colegiul Naţional de Apărare, care, nefiind o instituţie academică, nu avea dreptul de a scoate la concurs posturi didactice universitare.

A treia. În octombrie 2001, s-a mutat ilegal la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza"; Legea educaţiei interzicea explicit transferul de cadre didactice între universităţi.

PressOne a relatat pe larg despre aceste ilegalităţi încă de anul trecut.

Toate mişcările sale strategice indică un singur scop urmărit de Oprea, la acea vreme prefect al Capitalei: să devină conducător de doctorate într-un domeniu nou-nouţ.

Tot "organizarea" şi "acoperirea" au marcat şi înfiinţarea domeniului doctoral Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din cadrul Academiei de Poliţie.

costica-voicu-arhiva-academiei-de-politie-2Chestorul Costică Voicu (foto), rectorul Academiei de Poliţie la acea vreme, susţine că "în 2002 s-a pus problema lărgirii ariei instituţiilor care pot dobândi calitatea de Instituţie Organizatoare de Doctorat pe acest domeniu de Ordine Publică şi Siguranţă Naţională".

Este greu de înţeles logica ideii de "lărgirea a ariei", în condiţiile în care Academia de Poliţie a devenit prima, și a rămas și singura instituţie de învăţământ cu o şcoală doctorală în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

Primul pas pentru înfiinţarea acestei şcoli doctorale a fost întocmirea unui dosar de solicitare pe care Academia de Poliţie l-a trimis Ministerului Educaţiei, precum şi Consiliului Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Nici Academia de Poliţie, nici Ministerul Educaţiei şi nici CNATDCU nu deţin o copie după documentele prin care s-a cerut constituirea acestei şcoli doctorale, potrivit răspunsurilor care ne-au fost transmise.

Reconstituirea am făcut-o cu ajutorul altor acte publice.

Trei paşi pentru înfiinţarea unui domeniu ştiinţific

Potrivit Ordinului de Ministru nr. 4939/1999, calitatea de Instituţie Organizatoare de Doctorat (IOD) putea fi acordată dacă erau îndeplinite trei condiţii:

  • instituţia de învăţământ era acreditată în specializări corespunzătoare domeniului doctoral respectiv;
  • avea programe şi o infrastructură de cercetare care permiteau desfăşurarea de activităţi specifice în domeniul de doctorat respectiv;
  • avea minimum trei conducători de doctorat în domeniul respectiv, fie dacă unul sau mai mulţi coordonatori se transferau de la o altă şcoală doctorală sau dacă primeau calitatea de conducător de doctorat simultan cu aprobarea înfiinţării respectivei şcoli.

Potrivit acestor prevederi, Academia de Poliţie a făcut două solicitări distincte:

1) pentru înfiinţarea domeniului doctoral Ordine Publică şi Siguranţă Naţională;
2) pentru acordarea calităţii de IOD.

Dosarul de solicitare a fost înregistrat vineri, 4 octombrie 2002, la Ministerul Educaţiei, care l-a direcţionat mai departe la CNATDCU, după cum reiese din documentele acestei instituţii.

Cum Academia de Poliţie a solicitat ca viitoarea şcoală doctorală în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională să fie arondată domeniului de Ştiinţe Militare, cererea a intrat spre analiza Comisiei de Ştiinţe Militare a CNATDCU.

Istoria anomaliei

Potrivit Ordinului de Ministru nr. 4890/1999 privind domeniile de doctorat, aflat în vigoare la acel moment, Ştiinţele Militare erau compuse din Artă Militară şi Logistică Militară şi se aflau la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

După apariţia Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale şi includerea sa printre Ştiinţele Militare, se produce o denaturare a acestui domeniu; doctoratele încep să nu mai aibă nimic cu arta militară sau logistica militară şi să abordeze tot mai des teme de drept, ştiinţe politice sau relaţii internaţionale.

Denaturarea a fost perpetuată şi la Academia Naţională de Informaţii a SRI, acolo unde a fost inventat un al doilea domeniu neştiintific de doctorat. În 2008, tot CNATDCU a aprobat domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii, dar şi înfiinţarea unei şcoli doctorale în această instituţie de învăţământ.

Marţi, 8 octombrie 2002, după numai o zi lucrătoare de la înregistrarea dosarului la Ministerul Educaţiei, Comisia de Ştiinţe Militare a CNATDCU a aprobat atât înfiinţarea domeniului Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, cât şi ca Academiei de Poliției să i se acorde calitatea de Instituţie Organizatoare de Doctorat (IOD) în domeniul Ştiinţe Militare.

Motivarea comisiei de specialitate a CNATDCU a fost următoarea: "Comisia este de acord cu organizarea şi desfăşurarea de doctorate în domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale. Pentru aceasta propunem înfiinţarea acestui domeniu de cercetare care este cerut de viaţă (sic!), ca doctorate necesare a se realiza în societatea romînească (sic!)".

doc-02

Documentul (foto) a fost semnat de toţi membrii Comisiei de Ştiinţe Militare: Liviu Habian (decedat), Florentin Vasile Moraru, Constantin Onişor, Constantin Romanoschi, Ion Suceavă (decedat) şi Gheorghe Toma.

Gheorghe Toma şi Constantin Romanoschi nu au răspuns la telefon.

În schimb, Constantin Onişor, care a fost conducător de doctorate la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", dar şi director al Şcolii Doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, a explicat pe larg cum s-a înfiinţat domeniul doctoral Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Onişor era la acea vreme vicepreşedintele Comisiei de Ştiinţe Militare a CNATDCU.

"Iniţiativa, reglementările interne, conectarea la reglementările naţionale au aparţinut în exclusivitate Ministerului de Interne, prin Academia de Poliţie. Au fost discuţii substanţiale în legătură cu definirea domeniului Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Domeniul care este acum era un piculeţ mai vag exprimat în documentele oficiale şi oficioase ale statului ca dimensiune de securitate naţională. Atunci s-a făcut convenţia că se asociază şi cu Dreptul, care era facultate în cadrul Academiei."

Lobbyistul ştiinţific Gabriel Oprea

Constantin Onişor susţine că în Comisia de Ştiinţe Militare a CNATDCU au fost prezenţi mai mulți profesori de la Academia de Poliţie care au pledat pentru înfiinţarea şcolii doctorale în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Între aceștia, rectorul Costică Voicu și Pavel Abraham, cărora li s-a adăugat Ion Suceavă - care era profesor la Academia de Poliţie, dar şi membru al Comisiei de Ştiinţe Militare a CNATDCU.

Onișor afirmă şi faptul că Gabriel Oprea a făcut "lobby ştiinţific de convingere" pentru înfiinţarea domeniului.

Întrebat în ce a constat acest "lobby ştiinţific", Onişor a detaliat:

"Adică a explicat. A explicat că, de fapt, este mai mult o convenţie, cu scopul de a dezvolta şi extinde acest domeniu şi către o parte a realităţii româneşti de care era nevoie şi încă este nevoie. 

Noi am acceptat din motive de dezvoltare. Nu am făcut un compromis, nu le-am făcut lor un favor, am zis că e bine să se dezvolte şi pe linia aceasta, chiar dacă poate ar fi părut artificial, în cadrul Știinţelor Militare. Am încheiat actele, iar lui Habian i-a revenit responsabilitatea să o susţină în CNATDCU. Acolo nu s-a susţinut, cert este că a devenit funcţional".

La trei zile după discuţia din Comisia de Ştiinţe Militare a CNATDCU, pe 11 octombrie 2002, într-o şedinţă condusă de Eugen Simion, preşedintele de atunci al CNATDCU, s-a aprobat înfiinţarea domeniului de doctorat Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, dar şi acordarea calităţii de Instituţie Organizatoare de Doctorat în domeniul Ştiințe Militare Academiei de Poliţie.

Cele două decizii au devenit aplicabile abia după ce au fost statuate prin ordine de ministru.

Prin Ordinul de Ministru nr. 4820 din 24 octombrie 2002 s-a aprobat înfiinţarea domeniului de doctorat Ordine Publică şi Siguranţă Naţională în cadrul domeniului fundamental Ştiinţe Militare.

Referatul de aprobare al OM nr. 4820 din 24 octombrie 2002 este datat 25 octombrie 2002 (foto), deşi logic ar fi fost ca acesta să fie întocmit anterior Ordinului de Ministru.

doc-01

A durat o săptămână până la emiterea ordinului prin care Academiei de Poliție i s-a acordat calitatea de Instituţie Organizatoare de Doctorat, deoarece era nevoie ca şi cea de-a treia condiţie cerută de lege să fie îndeplinită simultan: trebuia să fie inventaţi rapid trei conducători de doctorate în domeniul respectiv.

Astfel, în numai o săptămână, Gabriel Oprea, Costică Voicu şi Ioan Dascălu au susţinut un concurs la Academia de Poliţie pentru a deveni conducători de doctorate în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, iar Comisia de Ştiinţe Militare a CNATDCU le-a validat noile poziţii.

Prin Ordinul de Ministru nr. 4847 din 30 octombrie 2002 s-a acordat Academiei de Poliţie calitatea de Instituţie Organizatoare de Doctorat, iar prin Ordinul de Ministru nr. 4848 din 30 octombrie 2002 le-a fost conferită calitatea de conducător de doctorat lui Gabriel Oprea, lui Costică Voicu şi lui Ioan Dascălu.

Ministrul care a pecetluit toate aceste documente este Ecaterina Andronescu.

Actul II. Doctoratul-viteză

Pentru că anul universitar 2002/2003 era deja început când a avut loc înfiinţarea domeniului şi a şcolii doctorale în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, prima admitere la doctorat a fost organizată de Academia de Poliţie la începutul semestrului II, în data de 15 februarie 2003.

A fost speculată o dispoziţie din Legea educaţiei care prevedea faptul că "admiterea la doctorat se face prin concurs, organizat anual, de regulă la începutul anului universitar".

alexandru-radu-timofte-sri-roPrimii doctoranzi admişi au fost Radu Timofte (foto), atunci director al SRI, Marcel Sâmpetru, prim-adjunct al procurorului general al României, Ionel Marin, adjunct al directorului SRI, şi Adrian Petrache, om de afaceri din anturajul lui Adrian Năstase şi partener de business cu Alexandru Bittner.

Cu toţii l-au avut conducător de doctorat pe Gabriel Oprea.

Cei patru au reuşit o performanţă greu de imaginat pentru orice doctorand: Timofte şi Sâmpetru şi-au susţinut public tezele după un an şi şase luni, iar Marin şi Petrache – după un an şi şapte luni.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 37/1999, privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului, perioada studiilor doctorale cu frecvenţă era de 4 ani, iar la fără frecvenţă – de 7 ani.

Parcursul doctoranzilor Timofte, Sâmpetru, Marin şi Petrache este identic. Potrivit unui răspuns oficial primit de la Academia de Poliţie, aceştia au susţinut trei examene şi trei referate la aceleaşi date, având aceleaşi comisii, formate în mod variabil din Gabriel Oprea, Costică Voicu, Ioan Dascălu şi Ion Suceavă.

Cele trei materii la care Timofte, Sâmpetru, Marin şi Petrache au susţinut examene sunt specifice Dreptului şi n-au nimic de-a face cu Ordinea Publică şi Siguranţa Naţională: Teoria generală a dreptului, Protecția juridică a drepturilor omului şi Criminologie.

Potrivit unui răspuns al Academiei de Poliţie, ultimul dintre examenele susţinute de cei patru a fost în data de 23 decembrie 2003, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului, dată la care, de regulă, universităţile sunt în vacanţa de sărbători.

Şi comisia de susţinere a tezelor de doctorat a fost aceeași pentru toţi patru, fiind formată din Gabriel Oprea, Costică Voicu, Ion Suceavă, Gheorghe Toma şi Vasile Ozunu, ultimii doi fiind cunoscuţi ca apropiaţi ai lui Gabriel Oprea.

Gheorghe Toma a coordonat tezele de doctorat ale fiicei şi ginerelui lui Gabriel Oprea, iar Vasile Ozunu s-a aflat în ambele comisii de susţinere, după cum a relatat PressOne.

Frăţia conducătorilor şi-a doctoranzilor

Gabriel Oprea a fost conducătorul de doctorate în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională care a "scos" primul doctor din România în acest domeniu, pe directorul SRI de atunci, Radu Timofte.

Susţinerea publică a doctoratului lui Timofte a avut loc la data de 25 august 2004, în plină vacanţă de vară, când universităţile sunt închise. Presa vremii a consemnat numele celor prezenți: Ioan Mircea Pașcu, ministru al Apărării, Nicolae Popa, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Virgil Măgureanu, fost director al SRI, şi Gheorghe Onişoru, preşedinte al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS).

Şapte ani mai târziu, când s-a mutat de la Academia de Poliţie la Academia Naţională de Informaţii a SRI, unde tocmai se înfiinţase şcoala doctorală în Ştiinţe Militare şi Informaţii, Gabriel Oprea a devenit primul conducător de doctorate și în acest domeniu.

Oprea a bifat încă o premieră şi la această instituţie de învăţământ: l-a coordonat pe primul doctorand care a devenit doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii, prim-adjunctul directorului SRI Florian Coldea.

Întrebat cum e posibil ca din momentul admiterii la doctorat şi până la susţinerea tezei să treacă un an şi şase luni, Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliţie, dar şi membru în comisia de susţinere a tezei lui Radu Timofte, ne-a spus că aşa ceva nu este posibil.

"Nu cred. La Academie a fost un astfel de caz? Este imposibil. Eu nu concep, pentru că legea spune clar, cel puţin trei ani."

Când i-am replicat nu doar că a fost posibil, ci că el s-a aflat în comisia lui Radu Timofte, Costică Voicu şi-a nuanţat poziţia:

"Dacă din documentele parcurse şi verificate rezultă treaba asta... Cum a fost posibil? A fost posibil. Dacă omul şi-a terminat teza de doctorat? Care-i problema? De la orice dispoziţiune sunt şi excepţii".

Gabriel Oprea nu a răspuns nici de această dată la telefon sau la mesajele prin care i-am solicitat un punct de vedere.

Cea de-a doua şcoală doctorală de la Poliţie

Academia de Poliţie mai are o şcoală doctorală – în Drept, pe lângă cea în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Această şcoală există din 1992, însă în ultimii ani şi-a redus atât numărul de conducători de doctorate, cât şi numărul de doctoranzi.

Din 1992 şi până acum, la Academia de Poliţie au fost acordate 354 de doctorate în Drept. Patru teze au fost susţinute în 2016, 8 teze în 2015 şi alte 14 în 2014.

În schimb, domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională s-a aflat în plin avânt în ultimii ani. De la înfiinţarea şcolii, în 2002, şi până azi, au fost atribuite 287 de titluri de doctor. Anul acesta au fost susţinute deja 32 de teze, în 2015 au fost 42 de teze, iar în 2014 - 23 de teze.

În prezent, există 19 profesori abilitaţi pe Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, dintre care 8 au primit dreptul de a conduce doctorate în ultimii trei ani.

Printre aceştia se numără Daniel Torje, actualul rector, la bază absolvent al unei facultăţi de Sport, și Claudiu Ţupulan, membru în comisia de lucru a CNATDCU care a dat verdictul inițial de neplagiat în cazul tezei lui Petre Tobă, fost ministru de Interne. Țupulan a fost el însuşi acuzat de plagiat.

Interesul pe care Academia de Poliţie îl arată domeniului Ordine Publică şi Siguranţă Naţională este indicat şi de numărul de locuri scoase anul acesta la concurs: 70, comparativ cu 24 în domeniul Drept. În total: 94.

Spre exemplu, celelalte două şcoli doctorale ale universităţilor militare, și ele confruntate cu acuzaţii de plagiat, au admis 3 doctoranzi – Academia Naţională de Informaţii a SRI, respectiv 66 de doctoranzi – Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".

Actul III. Cum se vede problema din interior şi de afară

Profesorii din sistemul de apărare recunosc cu jumătate de gură că Academia de Poliţie are o şcoală doctorală într-un domeniu neştiinţific, dar susţin că doctoratele care se acordă aici sunt utile.

Profesorul Constantin Onişor, fost membru al Comisiei de Ştiinţe Militare a CNATDCU, afirmă că acest domeniu este util pentru că este vorba despre apărarea naţională.

constantin-onisor"La vremea respectivă, în 2002, apărarea naţională era privită ca o obligaţie în cadrul NATO, dar şi ca o necesitate internă privind statul de drept, privind mediul societal, societatea civilă, privind cetăţeanul.

Plecând de la faptul că fondul principal la vremea respectivă era totuşi dimensiunea militară, am făcut acest compromis.

Nu ne vom duce cu puşca şi cu tunul, dar ne vom duce cu structuri adecvate, care sunt şi ele militarizate", spune Constantin Onişor (foto).

Un punct de vedere opus are profesorul Damian Miclea, de la Academia de Poliţie, conducător de doctorate în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

"Eu nu o consider ca fiind o ştiinţă de sine stătătoare, cu domeniu propriu, obiective, trăsături etc. Este un domeniu delimitat de altele – social, economic, cultural – prin specificitatea siguranţei publice şi siguranţei naţionale. Domeniul Ordinii Publice şi Siguranţei Naţionale are în componenţă structuri ce pot avea propriile reglementări ori componente ale unor ştiinţe adaptate domeniului, precum dreptul, ştiinţele exacte, medicina. Este de discutat dacă managementul integrat al acestora este o ştiinţă distinctă sau o procedură pe situaţii anume. Personal, cred că este o procedură", susţine Damian Miclea.

Profesorul Marian Zulean, de la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, specialist în sociologie militară şi studii de securitate, afirmă că Ordinea Publică şi Siguranţa Naţională nu este considerată ştiinţă nicăieri în spaţiul euroatlantic.

"Problema doctoratelor în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională trebuie judecată în contextul general al ultimelor două decenii – al creşterii exponenţiale a numărului de doctoranzi, fără evaluarea şcolilor doctorale –, dar şi în contextul special românesc, unde s-au creat peste noapte domenii de doctorat pe scheletul unor instituţii de învăţământ vocaţional, cum ar fi fostele şcoli militare.

Nu am auzit altundeva în spaţiul euroatlantic ca «Ordinea publică» să mai fie considerată o ştiinţă. Pentru a fi ştiinţă, acest domeniu trebuie să aibă un domeniu de studiu (se poate spune că munca polițiştilor sau a jandarmilor poate fi un domeniu de interes ştiinţific) şi un set de metode specifice de cercetare ştiinţifică (ceea ce acest domeniu nu are)."

Profesorul Zulean mai spune că temele abordate în doctoratele din zona Știinţelor Militare sunt unele generale, uşor de studiat în domenii ca Știinţe Politice, Sociologie, Criminologie sau Drept.

"Cred că acest domeniu, ca şi cel al «Știinţelor Militare» sau «Intelligence», ar trebui să organizeze doctorate profesionale", mai spune Zulean.

"Ştiinţa poliţienească"

De partea cealaltă, profesorul Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliţie, a avut o scurtă ezitare când a fost întrebat despre domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională:

"Cărei ştiinţe îi aparţine Ordinea Publică şi Siguranţă Naţională? Din moment ce avem un domeniu de doctorat, înseamnă că trebuie să se facă cercetare într-o ştiinţă".

Voicu s-a repliat imediat cu un răspuns:

"Aşa cum avem Știinţe Militare, aşa avem ştiinţe dedicate dreptului poliţienesc. Dacă doriţi o denumire mai rotundă, aparţine ştiinţelor poliţieneşti. Sigur, puteţi să vă păstraţi punctul de vedere, dar să nu exageraţi pe ideea că asta nu este o ştiinţă. Păi, este un domeniu care trebuie cercetat, domnule! Poliţia are atât de multe probleme".

adrian_miroiu-snspaProfesorul universitar Adrian Miroiu (foto), de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), specialist în politici educaţionale, consideră că una dintre explicaţiile pentru apariţia unui număr imens de specializări, "care de care mai halucinante", este dorinţa universităţilor de a atrage cât mai mulţi studenţi, dar şi de a avea cât mai multe posturi didactice.

"Trebuie distins între două aspecte: mai întâi, fiecare domeniu al vieţii sociale poate şi trebuie studiat în mod ştiinţific. Domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică nu este o excepţie. Însă întrebarea priveşte îndeosebi altceva: este acesta un domeniu atât de specific încât să ceară o abordare ştiinţifică distinctă de cele pe care le întâlnim în alte domenii ale vieţii sociale? Iar aici răspunsul meu este în mod ferm: nu."

Profesorul Miroiu consideră inacceptabil ca sub umbrela domeniului de studii Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică să se propună teze care vizează tematici din cadrul altor ştiinţe sociale, dar care nu ţin cont de teoriile şi metodele din respectivele ştiinţe şi nu îndeplinesc exigenţele unei lucrări doctorale.

"Un domeniu de cercetare nu este dat ca atare a priori, nu este dat de «obiectul» lui, ci de metoda de cercetare, de cadrele teoretice folosite. Cred că domeniul Știinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică poate fi cercetat ştiinţific făcând apel la teoriile şi la metodele pe care le utilizează şi cercetătorii din alte domenii – de exemplu, de cei din Drept sau de cei din Sociologie ori Știinţa Politică.

De aceea, eu cred că Ştiinţele Militare, Informaţii şi Ordine Publică sunt parte a Știinţelor Sociale, că ele trebuie să facă apel la aceleaşi cadre teoretice şi la aceleaşi metode de cercetare ca şi acestea, iar produsele cercetării din cadrul lor să fie evaluate cu aceleaşi standarde ca şi cele din celelalte domenii."

Adrian Miroiu are şi o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii: Comisia de Ştiinţe militare, Informaţii şi Ordine publică din cadrul CNATDCU să nu mai funcţioneze separat, ci să fie integrată în cea de Sociologie, Ştiinţe politice, Administrative şi Ştiințe ale comunicării. În felul acesta, toate tezele de doctorat ar fi evaluate după aceleaşi standarde.

Ideea este îmbrăţişată de profesorul universitar Adrian Ivan, noul director al Şcolii Doctorale a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI. La această instituţie au fost descoperite cel puţin şapte teze suspecte de plagiat masiv, iar nouă deţinători ai titlului de doctor au cerut ca acesta să le fie retras.

"În România există de ceva vreme foarte multe confuzii conceptuale. În orice manual de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate din Statele Unite, ţara unde s-a născut domeniul, obiectivele strategice privind securitatea cetăţeanului, combaterea criminalităţii organizate şi a criminalităţii economice se regăsesc în domeniul Studii de Securitate.

Logic ar fi fost ca domenii precum Ordinea Publică și Siguranţa Naţională, Ştiinţele Militare, Informaţii şi securitate naţională să fie integrate acestui domeniu", consideră Adrian Ivan.

În fine, profesorul Miroiu mai susţine că, pentru o reformare a acestui domeniu, este necesară extinderea, către toate cadrele din domeniul Ştiinţelor militare, Informaţii şi Ordine publică, a standardelor pe care Comisia de Sociologie, Ştiinţe politice şi Ştiinţe ale comunicării le foloseşte pentru conferirea titlurilor şi a gradelor de cercetare.