Patru povești despre școală și lipsuri. (IV) Încă nu sunt mare-mare

Evaluarea Națională tocmai s-a încheiat. Doar 15% din copiii din mediul urban au luat sub nota 5, spre deosebire de mediul rural, unde peste 37% nu au trecut acest examen. Conform unui raport realizat de Institutul de Solidaritate Socială, și etnia influențează rezultatele școlare, în special în rândul elevilor de etnie romă: în localitățile care au cel puțin 10% cetățeni care s-au declarat romi la ultimul recensământ, 77% din copii părăsesc școala înainte de a termina opt clase. 

Inegalitățile sociale le oferă, din start, multor copii din România un dezavantaj încă de la naștere, indiferent că vorbim de sărăcie, etnie, sau perpetuarea abandonului școlar în familie. Nu în ultimul rând, să nu uităm că România e pe primul loc în Europa la numărul mamelor adolescente, care vor părăsi școala pentru a-și dedica viețile creșterii copiilor. 

„Patru povești despre școală și lipsuri” este un serial PressOne din patru episoade, despre cât de greu e de fapt să mergi la școală în România anului 2020 și despre cum naște cercul vicios al precarității și al lipsei de educație.

Patru povești despre școală și lipsuri. (I) Ventilatorul de la etajul 4

Patru povești despre școală și lipsuri. (II) Copii și porci

Patru povești despre școală și lipsuri. (III) Luiza vrea la magazin

„Știam cum să schimb copiii, dar nu știam cum se fac”

Călina* s-a născut în Polonia, într-o familie de romi nomazi, care își plimbau turmele prin Europa. Când avea 6 luni, s-au întors împreună în România, inițial la Rupea, apoi în București.

„Acum tata lucrează pe șantier. Când are, când nu are. Când are lucrări, lucrează, când nu, stă acasă”, povestește Călina. 

Are un fel de a vorbi despre lucruri care transformă orice scoate pe gură într-un fapt care pur și simplu există. Ceva ce pur și simplu i s-a întâmplat, și asupra căruia n-are rost să te apleci prea mult.  

Călina și Ilie s-au cunoscut pe stradă, la o fermă de animale din zonă. Tatăl ei lucra la patronul fermei. Și Ilie îl ajuta pe patron la animale. 

„El s-a îndrăgostit de mine, eu de el. Maică-sa nu prea m-a plăcut la început, că sunt țigancă. Dar după aia m-a acceptat. Dar ea nu vine pe aici pe la noi.”

A rămas gravidă la aproape 15 ani. “N-am știut nici eu ce se întâmplase. Am aflat când am făcut un test de-ăla de sarcină după două luni. M-am emoționat.” 

S-a emoționat, dar nici nu a înțeles prea bine ce i se întâmplase.

„Acuma vă spun și eu ceva: parcă primul copil nu ți se pare așa drăguț. Adică după ce l-am născut nu prindeam așa drag de el. Nu știu ce aveam în cap atunci. Eram mai mică. Nu știam cum să-l țin, cum să fac orice. Ilie s-a bucurat, și-a luat o bere, să facă cinste la oameni.” 

Călina nu știa cum se fac copiii, pentru că în familia ei nu s-a vorbit niciodată despre asta. Auzise de menstruație de la sora ei mai mare, care a murit la 27 de ani, și n-a putut să facă copii, deși nimănui nu îi e foarte clar din ce cauză, pentru că nu a mers niciodată la doctor. 

N-a știut nici când trebuie să nască, nici ce se întâmplă când naști. A născut prin cezariană, la Maternitatea Polizu. „Că n-am știut, am pierdut prea multă apă. Eu mă tot duceam la toaletă, și nu știam ce se întâmplă. Și până la urmă m-am gândit, tre’ să nasc. Și am chemat salvarea. Curgea din mine val. Și după aia m-am descurcat numai singură. Nu m-a ajutat mama, nicio vecină, eu. Am știut să îi fac lapte praf, i-am dat sân până la 8 luni. Știam să schimb, să culc copiii, că aveam grijă de frățiorii mei. Dar nu știam cum se fac.”

De la „cotcodac” la rulotă, „pur și simplu”

„Cum de-am ajuns să stau în rulotă? Pur și simplu, nu știu. Am cumpărat-o înainte să se nască copilul, din banii strânși de Ilie.” 

Ilie, iubitul ei, lucrează cu ziua în construcții. “În chirie nu ne ia cu copil mic. Am încercat, nu vor să ne primească. Că face gălăgie. Și am decis să ne luăm rulotă, să stăm în ea”, spune el.

Rulota Călinei e mică și încinsă de soare. Are un televizor pornit pe desene animate și o sobă cu lemne, improvizată de Ilie, cu care se încălzesc iarna. Într-un colț sunt agățate două măști, „să putem intra și noi în magazin”.

E foarte mulțumită că a reușit, atât cât a putut, să-și crească copilul singură până acum, deși în rulotă abia încape un pat, merg la baie într-o hazna și iau apă și curent de la vecini, pe care îi mai ajută din când în când cu câte o treabă. 

Înainte de rulotă, cei doi au locuit într-un garaj. Cu părinții, până să se ia cu Ilie, a stat într-o baracă. „Pe la Cotcodac, încolo.” Nu mai știe pe unde vine nici asta, dar știe că e departe.

Călina nu a fost niciodată la școală. Nu știe să scrie și să citească. În familia ei, tatăl ei știe, mama nu. Cumva, școala n-a părut niciodată esențială. Doar băieții din familie mai ajung până în clasa a patra sau a opta, ca să știe totuși să scrie și să citească. 

Călina are nevoie de iubitul ei pentru orice vizită cu copilul la dispensar, pentru a-l înscrie la grădiniță, pentru a rezolva orice chestiune birocratică. 

Toată ziua, Călina spală haine, face mâncare, stă cu copilul, îl culcă. Uneori stă lângă el și se uită împreună la desene animate pe patul din rulotă. Iar în zilele toride scoate un lighean afară, pe câmp, și lasă apa la soare ca să îi facă baie copilului. 

Dar pe copil vrea să îl dea la școală. “Măcar el să știe dacă nu știu eu.”

Și poate, dacă intră copilul la școală, și-o găsi și ea timp să învețe una-alta. 

“Dacă mă apuc să muncesc, măcar până în 12, poate scări de bloc, curățenie, sau la spălat de vase, nu contează, nu știu dacă mai am timp și de școală. Dar mi-ar plăcea. Mă mai gândesc.

Încă nu sunt mare-mare, să nu mă primească.” 

*Numele personajelor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.