Patru povești despre școală și lipsuri. (I) Ventilatorul de la etajul 4

Ioana Epure

Știri

05/07/2020

Evaluarea Națională tocmai s-a încheiat. Doar 15% din copiii din mediul urban au luat sub nota 5, spre deosebire de mediul rural, unde peste 37% nu au trecut acest examen. Conform unui raport realizat de Institutul de Solidaritate Socială, și etnia influențează rezultatele școlare, în special în rândul elevilor de etnie romă: în localitățile care au cel puțin 10% cetățeni care s-au declarat romi la ultimul recensământ, 77% din copii părăsesc școala înainte de a termina opt clase. 

Din start, inegalitățile sociale le oferă multor copii din România un dezavantaj încă de la naștere, indiferent că vorbim de sărăcie, etnie, sau perpetuarea abandonului școlar în familie. Nu în ultimul rând, să nu uităm că România e pe primul loc în Europa la numărul mamelor adolescente, care vor părăsi școala pentru a-și dedica viețile creșterii copiilor. 

„Patru povești despre școală și lipsuri” este un serial PressOne din patru episoade, despre cât de greu e de fapt să mergi la școală în România anului 2020 și despre cum se naște cercul vicios al precarității și al lipsei de educație.

Citește și:

Patru povești despre școală și lipsuri. (II) Copii și porci

Patru povești despre școală și lipsuri. (III) Luiza vrea la magazin

Patru povești despre școală și lipsuri. (IV) Încă nu sunt mare-mare

Aici tre’ să mergi pe dungă

La etajul patru al blocului de garsoniere din Ferentari și-au făcut cuib niște rândunele. Geamurile de pe scară sunt sparte, din tavan atârnă cabluri și grinzi de metal, și e suficient de cald încât păsările să-și construiască liniștite cuibul.

Cosmin, de 14 ani, și mama lui, Ana, locuiesc împreună într-o garsonieră din acest bloc, de nefamiliști, cum le ziceau pe vremuri. În 12 metri pătrați, cei doi au o cameră, un hol, o baie și o chicinetă plus două geamuri micuțe, prin care abia intră aerul și lumina. Arhitectura socialistă, sadică și opresivă, pentru care omul nu este important decât prin prisma nevoii lui primare de adăpost, este în 2020 unul din factorii care i-au construit unui băiat de 14 ani întreaga viață. 

"Aici tre’ să mergi pe dungă, dacă suntem trei persoane”, spune amuzată Ana.

Orice mișcare în apartamentul Anei și al lui Cosmin e un dans în jurul ventilatorului, care trebuie să stea în mijloc - ca să se simtă cât de cât.

„Când fac mâncare, am un geam foarte mic. Curg apele de pe mine, parcă simt că mă sufoc. De la operație, am făcut și citostatice, și simt că mă sufoc așa, nu mai am aer”, povestește Ana.  

Ana a avut cancer ovarian, stadiul 3. S-a operat în 2014, ca ultimă soluție. „Nimeni nu mi-a mai dat nicio șansă. Nici eu nu știam ce-s ăia markeri tumorali. Mă topeam pe picioare pur și simplu.” Îmi arată operațiile. Are patru cu totul, și de la cancer, și de la alte probleme de sănătate. "Asta ultima, din capul pieptului în jos, a fost cea mai grea. Am fost spintecată pur și simplu", povestește Ana. 

Înainte să se opereze, intrase deja în șomaj, a fost agent de vânzări și s-au făcut disponibilizări. Avea un împrumut la casă, dar n-a mai putut să îl plătească, așa că a fost dat în executare silită.

Și apoi tatăl lui Cosmin a făcut și el cancer. Cancer care l-a și ucis, în 2018. 

„Dar trebuie să mergem mai departe, indiferent ce greutăți și obstacole avem. Cădem, ne ridicăm și începem să facem pași. Îi spuneam și lui Cosmin: mami, cazi, te ridici și faci pași mai departe. Mergi pe drumul tău. E greu, dar și dacă stăm pe loc, ce facem?”

Hai să te bați, n-ai curaj să te bați

Cosmin a terminat în anul pandemiei clasa a opta cu zece pe linie, iar la evaluarea națională a terminat cu 9,74, ceea ce înseamnă că va intra cam la orice liceu își dorește. El vrea la Sava. E pasionat de puzzle-uri și de lego de când avea trei ani. Unul din puzzle-urile lui este înrămat pe perete, iar celelalte sunt dosite în spatele unicului dulap din casă, că în altă parte nu e loc de ele. Scrie, citește, se uită la documentare și vrea să dea la Drept. 

"De multe ori vine acasă seara și începe să-mi povestească”, spune Ana. „Sunt obosită, nu mai pot, câteodată îi zic, gata, Cosmin, mamă. Dar de cele mai multe ori îl ascult. Doar că eu nu înțeleg ce zice”, recunoaște ea, deși e mândră că băiatul ei are dragoste de carte, și nu doar că învață, dar vorbește cu ea atunci când are probleme. „Mama e confidenta mea”, spune Cosmin. 

Performanțele școlare ale unui copil „din cartier”, precum Cosmin, nu vin simplu. Pe de-o parte, pentru că Ana trăiește dintr-o pensie de boală. Pe de altă parte, pentru că școlile sunt locuri complicate în 2020, iar un copil care a crescut în condiții mai grele este expus la diferite forme de bullying. 

„Îmi place orice materie, la toate am reușit să iau zece. Dar mi-au pus colegii piedici. De vreo doi ani încoace mi-au pus multe piedici. Sunt violenți fizic și verbal. Și eu am fost puțin prea sensibil”, spune Cosmin. Pe lângă bullying-ul digital (spartul parolelor de la diferite conturi, din jocuri sau social media), până la bullying-ul fizic, în ultimii doi ani Cosmin a trecut prin toate. 

Unul din colegi l-a urmărit odată până acasă și l-a bătut. „Am fost la poliție și am depus plângere”, povestește Ana. „Îi spuneau: hai să te bați, n-ai curaj să te bați. Și el nu e violent. Și în tabere a renunțat să meargă, că el putea să meargă gratuit cu Proedus. Știind ura între copii, mi-a zis, mami, nu merg. L-am convins până la urmă cu greu.”

"Și-au bătut joc de tatăl meu”, adaugă Cosmin. „L-au făcut satanist, chiar în ziua următoare după a murit, m-am dus la școală, era vineri. Eram în clasa a șaptea. Aflase toată clasa. Unii m-au întrebat dacă mă simt bine, dar printre ei au fost unii care au zis că e mai bine e că s-a dus.” 

Din ghetou la Sava

Anei nu îi e foarte clar de ce copilul ei e expus la astfel de lucruri. De ce nici directoarea, nici diriginta n-au reușit să intervină. Bănuiește însă că e o combinație de factori. Cosmin merge la biserică, iar asta nu te face popular niciodată în școală. Învață bine, mai bine decât mulți copii cu mijloace financiare mult mai bune. Și vine din Ferentari.

"Când tu stai în 12 metri pătrați, ești luat în colimator, că stai în cartier. Că stai în Ferentari, că stăm în ghetouri, așa le zic ei la blocurile astea de nefamiliști. Ura asta că el provine dintr-o familie modestă, dar învață foarte bine”, spune ea. 

Acum, însă lucrurile astea pot fi date la o parte. Cosmin va intra la liceu, va începe o etapă nouă din viața lui. Atâta că nimeni nu-i poate promite că lucrurile nu o vor lua de la capăt. Și, mai mult decât atât, liceul nu vine decât cu un nou set de cheltuieli pentru mama lui. 

"Toată lumea spune că școala e gratis, dar școala chiar nu e gratis”, spune Ana. „Rechizite, fondul școlii, îmbrăcăminte. Încălțăminte. Detergent, mâncare la școală. Cărți, culegeri. Proiecte la școală. Dar de cumpărat i le-am cumpărat pe toate. Dar ca să fac asta am renunțat la altceva. Săptămâna asta nu mai iau atâta detergent, săpun sau mâncare. Iau doar atât. Săptămâna asta mâncăm mai puțină carne."

Până una-alta, Cosmin e mândru. A reușit să-și petreacă cele două luni de stare de urgență în 12 metri pătrați, învățând pentru evaluarea națională, iar rezultatele sunt pe măsură. Cine știe cu ce mai vine anul următor, când o să fie elev la Sava, unul dintre cele mai bune licee din București? 

„Am făcut multe nopți albe ca să termin testele la română în carantină, dar a meritat”, conchide el, cu un aer de satisfacție, în timp ce așază la loc pe raft un Chevrolet Camaro din lego.

„Tare mașina asta. Cred totuși că sunt prea mare ca să mai fac chestii din lego.”

Își așază picioarele în fața ventilatorului și zâmbește.