Evaluarea Națională tocmai s-a încheiat. Doar 15% din copiii din mediul urban au luat sub nota 5, spre deosebire de mediul rural, unde peste 37% nu au trecut acest examen. Conform unui raport realizat de Institutul de Solidaritate Socială, și etnia influențează rezultatele școlare, în special în rândul elevilor de etnie romă: în localitățile care au cel puțin 10% cetățeni care s-au declarat romi la ultimul recensământ, 77% din copii părăsesc școala înainte de a termina opt clase. 

Inegalitățile sociale le oferă, din start, multor copii din România un dezavantaj încă de la naștere, indiferent că vorbim de sărăcie, etnie, sau perpetuarea abandonului școlar în familie. Nu în ultimul rând, să nu uităm că România e pe primul loc în Europa la numărul mamelor adolescente, care vor părăsi școala pentru a-și dedica viețile creșterii copiilor. 

„Patru povești despre școală și lipsuri” este un serial PressOne din patru episoade, despre cât de greu e de fapt să mergi la școală în România anului 2020 și despre cum naște cercul vicios al precarității și al lipsei de educație.

Conform unui raport Unicef din 2019, în România:

- aproape 400.000 de copii nu merg la școală;
- doar patru din cinci copii termină clasa a VIII-a și doar șapte din zece finalizează liceul sau școala profesională;
- patru din zece elevi cu vârsta de 15 ani au dificultăți în a înțelege textele pe care le citesc;
- unul din cinci adolescenți și tineri nu merge la școală, nu urmează o formare profesională sau alte tipuri de formare și, prin urmare, nu își poate găsi un loc de muncă.

Mariana are 32 de ani, patru pisoi și patru copii

Taie feliile de salam mai groase, pentru că altceva n-are ce pune pe colțul de pâine pe care îl mănâncă la prânz cu copiii și căruia îi spun cu toții „sendviș”. 

Din același salam mănâncă și pisoii, iar în bordeiul lor de pe câmp, undeva la periferia Bucureștiului, e cald, podeaua e din pământ și muștele își așteaptă sfârșitul într-o lungă agonie, lipite de o bandă cu adeziv atârnată de tavan. 

Nu e cel mai rău loc în care au stat. „Înainte aveam o juma’ de tavan căzut, îmi ploua înăuntru. Trăgeam lumină de la vecini. N-aveam apă, luam tot de la vecini”. Aici măcar au cișmeaua lor, deși chiar și pe bordeiul ăsta trebuie să plătească o chirie. 

Mariana, în casa ei cea nouă, unde „e mai bine ca dincolo”

E însă un loc al lor, în care au ajuns după mulți ani de mutat de colo-colo. „Aici eram la mama, după aia nu mai eram la mama”, povestește Mariana. A stat cu copiii prin abuzive pe la Gara de Nord, de acolo prin Berceni, tot așa, mereu singură cu copiii după ea. 

„Tata a murit”, zice unul din băieți, în timp ce învârte printre degete niște mărgele de plastic. 

Pe-astea le-am găsit.

„Amândouă fetele sunt uituce. Și de-asta le-am băgat la școală specială

Nu vreau să ajungă copiii mei să stea pe la cămine. Cât pot eu și mai trăiesc eu și pot să mi-i cresc eu, mi-i cresc eu. Când nu se mai poate și se întâmplă doamne ferește ceva cu mine, atunci să facă mama ce vrea cu ei sau să facă statul ce vrea cu ei”, spune Mariana.

Fetele Marianei merg la o școală pentru copii cu nevoi speciale

Dar să ții patru copiii la școală când trăiești din alocații și pensie de handicap e greu. „La școala generală trebuie să plătești rechizite, manuale, uniformă. O uniformă e 60 de lei, plus manualele încă 30 de lei, fondul clasei 10 lei sau mai mult, caiete, pixuri, creioane.”

Dar toți patru merg, cel mai mare la o școală normală, iar cele două fete de 9 și 7 ani, Luiza și Andreea, la o școală pentru copii cu nevoie speciale din Dămăroaia, care şcolarizează elevi cu deficienţă mintală medie și severă și deficienţe asociate. 

Le duce lunea, le ia vinerea. Acolo dorm, mănâncă, învață și se joacă în timpul săptămânii. 

Când sunt acasă, aici dorm Luiza și Andreea

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Nici Luiza, nici Andreea nu s-au născut cu nevoi speciale. Dar copiii crescuți în condiții dificile sau pe străzi nu știu să spună zilele săptămânii sau culorile, așa cum știu ceilalți copii. Nu știu multe cuvinte, nu au obișnuința de a învăța constant lucruri noi și le este greu să țină pasul cu copiii ai căror părinți au posibilitatea de a le oferi stimularea mentală de care au nevoie. Un handicap, într-adevăr. Dar un handicap recuperabil, pentru care nu trebuie înscriși la o școală specială, ci doar ajutați să ajungă la nivelul celorlalți copii din școlile obișnuite – dacă ar avea cine să se ocupe de ei.

Așa că Mariana a primit de la medicul de familie un bilet de trimitere la psihiatru, de la psihiatru a primit o scrisoare medicală, de acolo a mers la o comisie și uite așa a primit certificatul medical A5, de încadrare în grad de handicap a copiilor cu dizabilități, care i-a permis să le înscrie pe fete la școala specială.

Cu ele am probleme mari cu capu’”, spune Mariana. „O trimit pe Luiza la magazin, cea de nouă ani. Și îi spun mamă, ia-mi un pachet de cafea. Ea dacă șade 5-10 minute, uită. Mai vine odată, iar îi spun. Dacă nu pleacă în momentul ăla, e uitucă, cum ar fi. Amândouă fetele sunt uituce. Și de-asta le-am băgat la școală specială. Nu au ținere de minte, sunt agitate, sunt nervoase. Mi-am dat seama că au nevoie de școală specială după mintea lor.”

Ceilalți copii ai Marianei, pisoii, au mirosit imediat mâncarea din sacoșele primite de la asociația Carusel

„Eu nu pot să le ofer ce le oferă acolo. Nu am pretenții să se facă avocat sau profesor”

Dar, la urma urmei, faptul că fetele au, cel puțin pe hârtie, o dizabilitate, nu e cel mai rău lucru din lume. Sigur că nu învață așa cum ar face-o într-o școală normală, dar viața lor e mai bună acolo din alte puncte de vedere. 

Drept să vă zic nu vreau să le mut”, spune Mariana. „Îmi este mai bine așa. Eu nu pot să le ofer ce le oferă acolo. O baie caldă zi de zi, o mâncare caldă zi de zi, hainele curate, nu mai zic. Se scoală dimineața, coboară scările, jos e școală. Au un calculator, un loc unde să se joace.” 

Băiatul cel mic al Marianei a găsit un fluier, iar acum e jucăria lui preferată

Primesc și abonament la metrou. 

Îmi este mult mai bine așa. Dacă le țineam acasă, de la mine nu învățau nimic. Că eu nu mai sunt bună de nimic. Oricine m-a întrebat, unde ai copiii la școală, i-am spus: e bine. Nu sunt bătuți, nu sunt jigniiți că sunt țigani, e bine”, adaugă Mariana.

Curtea Marianei

Faptul că în primul semestru din clasa I Luiza a desenat un semestru întreg, fără să pună pe foaie o liniuță sau niște litere contează mai puțin. La fel și faptul că atât ea, cât și sora ei, sunt, într-o măsură mai mică sau mai mare, diferite de ceilalți copii care învață acolo. „Unii sunt mai nebuni, unii dau așa din cap, se mușcă. Se mai bat”, povestește Luiza. 

Pentru fetele Marianei, performanța școlară nu e decât un concept abstract, care pică pe planul doi atunci când e pus în balanță cu nevoile imediate, precum aceea a unei mese calde pe zi. La urma urmei, nici măcar mama lor nu-și imaginează că ar putea ajunge să ducă o viață cu mult diferită față de cea pe care o au acum:

Eu m-aș mulțumi doar să învețe să scrie și să citească. Să aibă un loc de muncă. Ce o fi, nu contează, să poată să-și câștige banul, să poată să trăiască de pe-o zi pe alta. În rest, nu am pretenții să se facă avocat sau profesor.

Mariana hrănește și copii, și pisoii cu care se joacă fetele ei

Nici copiii n-au. La 9 ani, Luiza visează să fie vânzătoare. „Vreau să lucrez la magazin când o să fiu mare. Sau la restaurant. Să fac mâncare”, spune ea, în timp ce-și privește unghiile făcute pe ascuns cu ojă la școală și își imaginează, poate, bucătării întregi pline de farfurii cu feluri și feluri de mâncare, din care poate gusta ori de câte ori îi e poftă. 

Doar Andreea, sora ei mai mică, se învârte pe podelele din pământ cu unul dintre cei patru pisoi în brațe, în timp ce mărgelele pe care le-a găsit pe undeva, pe stradă, îi sar în toate direcțiile, și anunță triumfătoare:

Eu vreau să fiu prințesă!

Tu nu vrei să fii prințesă, Luizo?”, o întreabă Mariana pe fata ei cea mare. 

Nu! Eu vreau la magazin!

Mariana și copiii ei sunt sunt ajutați de asociația Carusel. Îi poți ajuta și tu printr-o donație aici
Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.