Marina știe ce mult îi lipsește acum, la 38 de ani, școala.
Doar că nu știe cum să explice asta copiilor ei.
Marina știe ce mult îi lipsește acum, la 38 de ani, școala.
Doar că nu știe cum să explice asta copiilor ei.
Patru povești despre școală și lipsuri. (II) Copii și porci
Știri
13/07/2020
Evaluarea Națională tocmai s-a încheiat. Doar 15% din copiii din mediul urban au luat sub nota 5, spre deosebire de mediul rural, unde peste 37% nu au trecut acest examen. Conform unui raport realizat de Institutul de Solidaritate Socială, și etnia influențează rezultatele școlare, în special în rândul elevilor de etnie romă: în localitățile care au cel puțin 10% cetățeni care s-au declarat romi la ultimul recensământ, 77% din copii părăsesc școala înainte de a termina opt clase.
Din start, inegalitățile sociale le oferă multor copii din România un dezavantaj încă de la naștere, indiferent că vorbim de sărăcie, etnie, sau perpetuarea abandonului școlar în familie. Nu în ultimul rând, să nu uităm că România e pe primul loc în Europa la numărul mamelor adolescente, care vor părăsi școala pentru a-și dedica viețile creșterii copiilor.
„Patru povești despre școală și lipsuri” este un serial PressOne din patru episoade, despre cât de greu e de fapt să mergi la școală în România anului 2020 și despre cum naște cercul vicios al precarității și al lipsei de educație.
Citește și:
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
| Părăsirea timpurie a școlii este una dintre cele mai mari probleme pentru tot sistemul educațional românesc dar și mai accentuată în ceea ce privește copiii romi. Conform Eurostat 2019, țara noastră are unul dintre procentele cele mai ridicate de părăsire timpurie din Europa: 16,4%. De asemenea, din 2011 până în prezent România a avut printre cele mai slabe rezultate în scăderea procentului de copii ce renunță la școală (...). Un procent de 77% de romi sunt aflați în situație de părăsire timpurie a școlii. Câteva cauze care contribuie în mod decisiv la acest procent ridicat: lipsa facilităților de transport, sărăcie (...), numărul de ani școlari repetați (...), prejudecățile și atitudinile discriminatorii din partea cadrelor didactice cât și a celorlalți părinți. (Extras din raportul „Ce ne spun noile rezultate PISA despre inegalitățile educaționale din România?”, realizat de Institutul pentru Solidaritate Socială) |
Mai am parizerul ăsta, dar atât
„Nu mai am nimic în frigider. Niște roșii și niște măsline, carne n-am. Mai niște fasole, am pus-o acum la înmuiat, poate reușesc să fac ceva din ea.”
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
E sâmbătă, e prânz, și doi dintre cei patru copii ai Marinei* încă dorm într-una dintre cele două camere ale apartamentului social din Berceni unde locuiesc.
Marina deschide frigiderul și se uită lung înăuntru. În afară de borcanele de murături și oala de fasole, găsește ce-a mai rămas dintr-un baton de parizer. „Bine, mai am parizerul ăsta, dar atât.”
Marina are 38 de ani și crește singură patru băieți. Unul de 19, unul de 18, unul de 16 și unul de 12. Bărbatul cu care i-a făcut a dispărut, după ce și-a petrecut cinci ani din viață în pușcărie. Marina crește, pe lângă băieții ei, și doi pui de pisică și doi de câine. Mici, abia au făcut ochi. Toate fete. Dorm unele peste altele sub un scaun, pe o pătură așezată pe podeaua din ciment.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
„Ce să fac, îi cresc și p-ăștia, și am grijă și de ei ca și de copiii mei. Îi spăl la fund, le dau de mâncare, îi iubesc. Dumnezeu mi-e martor, îi iubesc pe toți așa de mult, că au început să se iubească și ei între ei, ia uite cum stau toți acolo, câinii cu pisicile.”
Marinei i-a murit recent fratele. „Fratele meu bun”, cum îi place să zică, căruia i-a crescut copilul, o fată, dar care era toxicoman. Iar acum nu știe ce să mai facă cu băieții ei cei mari, care nu vor să se ducă la școală.
„Voiam să strâng bani să-mi iau copiii”
Marina n-a fost la școală aproape deloc. A învățat să scrie și să citească pentru că avea nevoie să știe să scrie declarații.
„Eu am o clasă. Am terminat-o, dar la 14 ani jumate. Mă lăsau două zile din săptămână, și restul mă țineau să cresc porci și nepoata care era mică. Am crescut copii și porci toată viața. Părinții mei asta făceau. Și au zis că ce, să mă mai duc la 14 ani la școală, îmi ajunge o clasă.”
În foaia matricolă a Marinei scrie că are două clase. Dar când a trecut într-a doua, a mai mers doar trei luni până când au oprit-o acasă.
Mai târziu, s-a înscris la „A doua șansă” și a mers în a treia și a patra. „Dar trebuia să mă întorc la muncă. Lucram 12 ore la curățenie și bucătărie la un restaurant. Era 9 lei pe oră și voiam să strâng bani să-mi iau copiii.”
Așa arată lumea de la geamul apartamentului social în care locuiesc Marina și cei patru copii ai ei.
Copiii ei cei mari, Sorin și Mircea, au stat, până în urmă cu aproape doi ani, într-un centru de plasament. Mircea nu s-a adaptat niciodată la mediul de acolo. A fost unul din motivele pentru care a abandonat școala după primele trei clase.
Sorin n-a terminat nici nouă clase. Doar Ioan, care e clasa a zecea, și Daniel, care e într-a cincea, mai merg la școală. Dar Daniel și Ioan au crescut acasă, cu mama lor.
„Lui Mircea i-am zis, sunt în stare să merg cu tine de mână la școală. Să facem amândoi școala. Hai, că stăm degeaba, și trece timpul. Tu nu vezi că-mi semeni că n-am făcut școală? Tu nu vezi când deschidem amândoi gura că nu știm să vorbim? Tu vrei să-ți fie rușine când deschizi gura? Vorbești greșit, i-am zis, ca și mine. Nu vrei să corectăm?”, povestește Marina.
Dar băieții nu vor și pace. Spun că le ajunge școala pe care au făcut-o și că vor să se ducă la muncă.
„Îi duc la școală și fug. Și sunt mari acum, ce să le mai fac? Ce să îi fac eu lui Sorin, care e mare acum și el în clasa a noua a zis că nu se mai duce la școală? Că el se duce la muncă. Ce să îi fac eu lui Mircea, care are trei clase, și când deschide gura, nu înțelege nimeni ce zice. E foarte greu să nu știi în ziua de azi să vorbești”, mai spune Marina.
Are un mare regret pentru faptul că n-a știut să-și convingă toți copiii că școala e importantă. Le-ar fi luat și cărți, și caiete, și tot ce mai aveau nevoie, numai să se ducă. Dar în ochii băieților lumea de afară, cu mirajele ei de câștig imediat, e mult mai atractivă.
Un tort la doi oameni
Marina știe însă mai bine ce mult îi lipsește acum, la 38 de ani, școala. Doar că nu știe cum să explice asta copiilor ei.
„Eu am fost copil cu copii. Am fost oprită de la școală ca să am grijă de casă. De nepoată, de fratele meu care la 13 ani s-a însurat, la 15 ani avea copil în casă. El s-a dus la muncă, eu am rămas să îngrijesc nepoata și porcii. Și boala mea (spondilită anchilozantă, o boală autoimună, n. red.) s-a declanșat pentru că am muncit prea mult. Căram apă cu două găleți de la cișmea. Spărgeam lemne cu toporul, tăiam cu fierăstrăul.”
Cu toate astea, Marina a reușit să facă școala de șoferi și a luat sala. A picat de 4-5 ori, avea emoții, „că mă știe lumea că sunt analfabetă”.
„Când intram în sală aveam impresia că se gândesc toți, uite-o și pe asta, nu știe să citească, da a venit și ea să dea. N-are nicio clasă, nu vede, nu știe să vorbească. Dar a șasea oară nu reușeam să scanez codul de bare. Și mi-a zis doamna aia de acolo, mai în stânga, mai în dreapta, și după aia: dacă tu nu ești în stare să scanezi un cod de bare, cum o să te descurci cu volanul? Și vă zic sincer, când am văzut că am trecut de 22, n-am mai văzut nimic în fața ochilor. Gata, trecusem.”
Daniel și Ioan, singurii doi copii din cei patru ai Marinei care mai merg la școală.
Iar acum, în timp ce se uită în frigider și se întreabă dacă are tot ce-i trebuie să le facă o fasole copiilor, se bucură că măcar a reușit să-i facă un tort lui Sorin de ziua lui, când a împlinit 19 ani.
„A făcut acum pe 12 când plângeam eu la telefon că n-am să-i fac nimic de ziua lui. Când mai avea o zi să facă 14 ani, Sorin a intrat în cămin. Și acum când a făcut 19 ani, știind că n-am nimic, am început să plâng. Dar a venit poștașul cu pensia de handicap și am reușit. Eu n-am avut tort. Primul meu tort a fost la 25 de ani. L-a făcut sora mea în casă, cu bani de la o prietenă. Și nu era numai al meu, l-am împărțit cu Mircea, că era și ziua lui peste două săptămâni.”
Se teme că Mircea și Sorin n-or să aibă niciodată din ce să le facă tort copiilor lor. Dar până atunci, le face ea, și-a și legat masca de coc, ca să n-o mai uite când se duce să le ia de mâncare. Are o mască cu 5gang și e foarte încântată de ideea ei.
Doar copiii o ceartă: „Se vede urât, mamă.”
„Dar ce vreți, să se vadă frumos sau să vă aduc ceva de la magazin?”
*Numele personajelor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.
| Marina și copiii ei sunt sunt ajutați de organizația Hope and Homes for Children Romania. Îi poți ajuta și tu printr-o donație aici. |
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this