Opinie. De ce scriu despre „vraci” și impostori

Răzvan Filip

Reporter

De la „sfârșitul pandemiei” încoace, PressOne publică reportaje și investigații despre „vracii” care și-au deschis cabinete în social media și au adunat în jurul lor mii, uneori sute de mii de „clienți”. Am scris atât despre falși terapeuți care pretind că pot vindeca probleme medicale/psihologice complexe prin soluții minune, cât și despre terapeuți și doctori cu acte în regulă care promit rezultate pe care cei mai mulți colegi de breaslă nu-și permit să le promită. 

De ce o facem? Este o întrebare pe care ne-au pus-o - de obicei pe un ton retoric - mulți dintre cei vizați de anchetele noastre. 

Sunt trimis de stăpâni?

„E trimis de stăpânii din industria «sănătății»”, comenta pe Facebook un doctor-vedetă despre care am scris că dă sfaturi alimentare neortodoxe fără a avea vreo pregătire formală în domeniul nutriției. Cu o zi sau două înainte, la scurt timp după ce-mi acordase un interviu telefonic, același doctor îmi arăta pe WhatsApp că fostul finanțator (nu părea să știe că e „fost”) PressOne a gestionat, într-un punct al vieții sale, investiții în industria sănătății. 

Informația era luată chiar de pe site-ul nostru, dar îmi era prezentată ca o mare descoperire. Mesajul doctorului-influencer era clar: eu scriu despre metodele lui neortodoxe, unele din afara medicinei bazate pe dovezi, pentru că așa îmi dictează interesele patronatului. I-am trimis două linkuri despre sursele actuale de finanțare, dar nu a contat, pe Facebook a ajuns informația că aș fi teleghidat de „stăpânii din industria sănătății”. 

Cu riscul de a suna defensiv și de a-l dezamăgi pe domnul doctor, țin să precizez că nu „industria sănătății” este cea care mă mână să scriu despre cei care vând iluzii - uneori periculoase - în social media. 

Scriu pentru că sunt preocupat încă din adolescență de distincția dintre „știință” și „pseudoștiință”. Este o preocupare ce a venit la pachet cu propriile căutări politice și spirituale, proces în timpul căruia am mușcat la rândul meu momeli pe care astăzi le-aș califica paralele cu realitatea factuală - de obicei mușcam din lene, alteori sub influența grupului social din care făceam parte, ca orice puști fără o identitate bine conturată. 

Înțeleg de ce multe răspunsuri oferite de știința mainstream - sau de literatura de popularizare a științei - sunt nemulțumitoare. Prea multe nuanțe, prea multă îndoială, prea multe noțiuni tehnice greu de tradus în termeni simpli și prea multe cercetări care studiază același lucru și par să ajungă la concluzii diferite. Dacă ți-e greu să accepți că știința nu oferă, în general, răspunsuri definitive, orientarea către explicații alternative e firească. 

Dar o concluzie personală la care am ajuns relativ devreme este că cei care combină spiritualitatea (tradițională sau New Age) cu medicina sau psihologia alternativă sporesc confuzia în loc să ofere claritate și răspunsuri coerente la întrebări grele. Pentru o clipă te pot păcăli că simplifică realitatea. Dar când în peisaj apare întrebarea „de ce?”, în loc de dovezi și argumente, primești „salate de cuvinte” și sugestia că dacă ceva nu funcționează, e vina ta.

Poate nu ai crezut suficient în eficiența unei terapii alternative. Poate nu ai parcurs cu atenție pașii expuși în timpul „salatei de cuvinte”. Poate ai cumpărat doar pachetul silver, iar ca să te „faci bine” trebuia să-l cumperi pe cel platinum. Poate nu ai avut suficientă răbdare și soluția „minune” funcționează doar dacă aștepți mult și bine - timp în care continui să-i umpli buzunarele furnizorului de „miracole”, sub iluzia că lucrezi fără încetare la tine. 

De cealaltă parte, răspunsurile sunt, în general, mult mai cinstite, chiar și atunci când sunt livrate sec sau brutal. De ce se întâmplă asta? „Nu știm, dar sunt mai multe teorii, iată-le”, vine răspunsul. Ai o boală cronică? „Va trebui să iei medicamentele X, Y, Z, pentru tot restul vieții. Nu te vindecă, dar vei supraviețui”. Ai o boală fatală? „Mai ai de trăit X ani, iar între timp poți încerca tratamentele A, B și C - poate îți vor prelungi viața, poate nu sau poate vei fi un caz de 1 la un miliard și boala se duce singură.”

EXCLUSIV. Mircea Geoană a plagiat din doi președinți americani: Bill Clinton și George W. Bush

PressOne vă prezintă, astăzi, probele care demonstrează că Mircea Geoană a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush

INTERVIU. Mircea Geoană: „Pe ceea ce înseamnă plagiat, eu sunt mult mai aproape de opiniile dvs. N-am niciun fel de problemă dacă ceva e demonstrat în afară normelor academice de atunci”

Mircea Geoană a reacționat astăzi, la câteva ore după publicarea probelor plagiatului în teza sa de doctorat, printr-o postare pe Facebook în care susține că demersul jurnalistic al PressOne e parte dintr-o murdară campanie împotriva sa: “Mă așteptam la astfel de atacuri murdare, așa cum, de 3 luni, anumite posturi de televiziune duc o campanie de denigrare la adresa mea. Încă o campanie de fake news nu e nimic nou sub soare”. 

La început a fost fake-news-ul 

În contextul acestor dezbateri interioare am ajuns, cu timpul, să scriu despre cei care promit ceva ce nu pot livra. Sau despre cei care nu promit nimic, pentru că nu au abilitatea să o facă, dar atrag oameni de partea lor prin întreținerea fricii de necunoscut și cultivarea unei viziuni apocaliptice asupra lumii - care nu oferă soluții, ci țapi ispășitori.

Pentru o perioadă, activitatea mea jurnalistică se rezuma la deconstruirea unor știri sau narațiuni false care se viralizau în social media. Unele articole aveau legătură cu pandemia și mișcarea antivaccinistă. Altele se refereau la teorii ale conspirației ce au fost importate din afara țării deodată cu cele antivacciniste, fiind propagate de aceiași actori care au parazitat o criză sanitară mondială pentru a deveni celebri sau pentru a face politică de la tribuna Parlamentului. 

Este un gen de jurnalism care oferă anumite satisfacții profesionale, dar cu un impact discutabil. Sigur, poate fi util și-n interesul cititorilor să demitizezi, cu ajutorul experților, ideea că UE ne-ar obliga să mâncăm gândaci, mai ales când ea devine parte a discursului oficial. Dar de multe ori simțeam că nu fac decât să predic în fața unui public care știa deja, de exemplu, că Europa nu-și va forța cetățenii să însoțească omleta de dimineață cu o garnitură generoasă de insecte. 

Consumatorii narațiunilor false reacționau asemenea doctorului care mă acuza acum 2 săptămâni că servesc niște interese mari și care se nimeresc mereu la mijloc. Faptele expuse contau mai puțin, eu deja eram plasat într-o tabără ideologică opusă prin simplul fapt că ziceam „stați așa, că nu e chiar așa”. 

Nu a ajutat nici că lupta împotriva dezinformării a fost deturnată de instituții publice cunoscute mai degrabă pentru ascunderea adevărului sub preș decât pentru transparență. La finele anului trecut, chiar PressOne, așa-zisa unealtă a sistemului, arăta că MAE vrea să „combată dezinformarea” în colaborare cu o companie românească ce a fost acuzată de fraudă pe piața cripto. Ulterior aveam să aflăm că oamenii din spatele firmei au dezvoltat și aplicația partidului AUR, campionul neîncoronat al dezinformării. 

Profeții Apocalipsei și „vracii” lucrează cu materialul sistemului

Pornind de la premisa că nu voi avea niciodată impactul pe care îl are un parlamentar de extremă-dreapta care urlă „NU larve, NU gândaci!”, mi-am pus niște întrebări. OK, ce anume a făcut ca mesajele „anti-sistem” să devină atât de populare în timpul pandemiei? Răspunsurile găsite sunt multe, iar o parte din vină o are și presa, care cu o mână lua bani de la guvern „pentru a informa corect”, cu alta organiza „dezbateri” între propagandiști și experți. 

Dar cea mai convingătoare explicație este că antreprenorii dezinformării au lucrat cu materialul sistemului. În primul rând, cu discursul tip „dăm milităria jos din pod” și lipsa de transparență instituțională. Apoi, nu trebuie să fiu antivaxx și anti-medicină modernă pentru a avea un nod în gât de fiecare dată când calc într-un cabinet medical românesc. La fel ca pentru mulți colegi de generație, primele interacțiuni cu sistemul sanitar din România au fost de la neplăcute în jos. 

Am crescut înconjurat de povești - ori ale familiei, ori ale altora - despre cazuri de malpraxis sau ambulanțe care au intervenit mult prea târziu. Din presă am aflat despre Doctor Ciomu, Doctor Burnei și Doctor Lucan. Știu cum arată multe spitale românești. Știu și ce înseamnă să interacționezi cu un medic la care te duci răcit, iar el fumează de față cu tine și-ți prescrie antibiotice fără a verifica dacă infecția respiratorie este de natură virală sau bacteriană. 

Și atunci, prin articolele din ultimii 2 ani vreau să arăt, dincolo de debunking, că „vracii” despre care scriu nu fac decât să umple un gol. Care a fost lăsat în urmă fie de un sistem medical abrutizat prin subfinanțare și protocoale învechite, fie de o societate care nu dă 2 lei pe sănătatea mintală. Dacă adaugi un sistem de educație (și el subfinanțat) care nu prețuiește foarte mult simțul critic și cunoașterea științifică, rezultă un teren foarte fertil pentru ceea ce americanii numeau cândva „vânzători de ulei de șarpe”. 

Nu suntem obsedați de diplome, dar specializarea contează

Tot în contextul acestor articole sunt acuzat că pun prea mult preț pe diplome. Culmea, personajele despre care am scris în ultimele 7-8 luni au diplome peste diplome și le menționează de fiecare dată când cred că le avantajează. Da, în domenii cu multe specializări și nișe, precum medicina sau psihologia, contează ce scrie pe diplomă sau ușa cabinetului. Dar asta nu înseamnă că mă închin la hârtiile produse de facultățile din România. 

PressOne a scris de nenumărate ori despre impostura din universitățile românești, iar unul dintre semnalele de alarmă pe care încerc să le trag prin materialele mele este că sistemul stă cu mâinile în sân în timp ce „piața sănătății” este inundată de vraci, șamani și alți prestatori de servicii slab reglementate.  

Tot PressOne a documentat nenumărate cazuri în care oameni acoperiți de diplome și girați de sistem au comis abuzuri. Am scris, de exemplu, despre abuzul terapeutic și inabilitatea Colegiului Psihologilor din România (deci sistemului) de a sancționa un psihoterapeut care a recunoscut pentru PressOne că s-a culcat cu o clientă. 

O colegă a documentat recent felul în care o rețea privată de sănătate își pune pacienții să facă RMN-uri la miezul nopții, totul în aplauzele furtunoase ale Casei Naționale de Sănătate (deci ale sistemului). Articole de tipul acesta, critice la adresa sistemului, se scriu dintotdeauna în PressOne, încă de pe vremea patronului cu „industria sănătății" în CV. Când trag linie, nu pare să existe o relație de iubire necondiționată între redacție și establishment. 

Atitudinea „anti-sistem” este tot un business

„Păcatul” meu și al altor jurnaliști este că nu suntem anti-sistem de amorul artei și nu în sensul dorit de cei care activează în industrii care concurează direct cu sistemul. Arătăm punctual și argumentat derapajele lui, atunci când le descoperim, eventual prezentăm soluții și tragem de mânecă autoritățile care ar trebui să le implementeze. 

Pentru alții, însă, atitudinea anti-sistem pare mai mult o alegere estetică și un model de business foarte profitabil. De aceea, când documentez cazul unui astfel de guru, insist destul de mult asupra câștigurilor financiare pe care le generează. O fac și pentru că mi se par informații de interes public, dar și pentru a sublinia că între un vraci care vinde soluții miraculoase și ceea ce el numește „sistem” nu se dă neapărat o luptă între David și Goliat. 

De exemplu, bula lor este plină de narațiuni alarmiste privind Big Pharma, dar nu se suflă o vorbă despre Big Homeopathy sau Big Supplements - industrii extrem de profitabile și care nu sunt supuse acelorași rigori ca cea a medicamentelor. De regulă, dacă știm lucruri concrete, dovedibile, despre abuzurile Big Pharma, le știm tot datorită presei, mediului academic și autorităților reglementatoare, nu din TikTok-urile lui Gică Tămăduitorul. Cel din urmă nu face decât să repete descoperirile altora pe un ton conspiraționist, în timp ce încearcă să le vândă urmăritorilor suplimente sau produse „naturiste”. 

În final, mesajul cu care vreau să rămână cititorii este că dezinformarea, impostura și derapajele etice nu sunt doar apanajul sistemului - reprezentat de politicieni, guvernanți și instituții publice. Despre ei/ele s-a scris și se va mai scrie în PressOne, mult timp de acum încolo. Dar pentru că sunt fenomene care zburdă libere și nebăgate în seamă inclusiv în afara sistemului, printre „alternativi”, „vraci” și „holiști”, promitem că vom mai scrie și despre aceștia, mult timp de acum încolo.