MIERCURI, 20 DECEMBRIE. În timp ce locuinţa familiei sale era percheziţionată, profesorul Lucan s-a dus cu un jandarm după el să le dea de mâncare câinilor şi să ude florile. Foto: Raul Ştef
MIERCURI, 20 DECEMBRIE. În timp ce locuinţa familiei sale era percheziţionată, profesorul Lucan s-a dus cu un jandarm după el să le dea de mâncare câinilor şi să ude florile. Foto: Raul Ştef
20/12/2017
Căderea lui Mihai Lucan. Istoria chirurgului care a falimentat un institut de stat pentru clinica proprie
UPDATE 21.12.2017. Doctorul Mihai Lucan şi fiul său, Ciprian Lucan, au fost reținuți de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, după ce fuseseră audiaţi la Bucureşti pe tot parcursul zilei de joi, 21 decembrie.
Anterior, anchetatorii impuseseră măsura reţinerii a doi foști directori (administrativ și economic) din Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Dan Emil Fofiu-Sânpătreanu, respectiv Sanda Rodica Baciu, arată agenția News.ro.
____
ARTICOLUL ORIGINAL:
Perchezițiile efectuate în locuința și la clinica privată ale profesorului universitar Mihai Lucan (69 de ani), fost șef al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca în perioada 2000-2017, reprezintă sfârșitul epocii în care cunoscutul chirurg a fost unul dintre răsfățații presei românești.
Procurori ai DIICOT și polițiști de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate și de la Direcția de Investigații Criminale au descins miercuri, 20 decembrie, la cinci adrese din Cluj-Napoca legate de numele și afacerile lui Mihai Lucan.
Această percheziție extinsă are la bază un dosar de delapidare în care Mihai Lucan este cercetat alături de fiul său, Valerian Ciprian Lucan, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
DIICOT folosește pentru acest dosar termenii de „grupare infracțională specializată în delapidare”.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Împreună cu Lucan tatăl și fiul mai este cercetat Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu, fost manager al ICUTR, dar și membru fondator al Asociației „Cercul Social” pentru Dezvoltarea de Modele Reziliente și Colaborative de Economie Circulară.
Cei trei sunt învinuiți că ar fi prejudiciat Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal cu peste 5 milioane de lei (mai precis, 5.169.406 lei).
Dosarul Lucan este edificator pentru unul dintre cele mai grave fenomene petrecute în sistemul de sănătate din România după 1990: „căpușarea” unor clinici de stat de către medici care și-au înființat firme private cu același profil.
Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, plagiat cu repetiţie
Mai multe articole ştiinţifice semnate de Marilen Pirtea ca prim autor au probleme etice. De curând, el făcea apel la curăţirea învăţământului.
Mihai Lucan are 69 de ani și s-a mutat la Cluj în 1990, când a devenit medic primar și șeful catedrei de urologie de la UMF. Foto: Adevărul
Mihai Lucan este unul dintre cei mai mediatizați medici din țară. Ani la rând, i-a plăcut să cheme televiziunile pentru tot felul de „premiere” naționale și europene în domeniul chirurgiei urologice.
La sfârșitul lunii octombrie 2017, adică după numai 9 luni de la plecarea lui Lucan din fruntea ICUTR, medicii de aici lansau un apel public prin intermediul presei, cerându-le foștilor și potențialilor pacienți să contribuie financiar la „asigurarea continuității activității medicale”.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Era o situație fără precedent. O instituție de stat − finanțată, deci, din impozitele cetățenilor − le cerea tot acestora să o salveze. Pur și simplu, ICUTR nu mai putea plăti nici salariile personalului medical.
Cum s-a ajuns aici?
„Pacienții erau internați aici, apoi, când să se facă operația, trimiși la Lukmed”
În ianuarie 2017, profesorul Mihai Lucan, una dintre cele mai cunoscute figuri din medicina românească, demisiona din toate funcțiile pe care le deținea la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal.
Era sfârșitul unei epoci, dar și al unui sistem de îmbogățire.
În acești 17 ani, Mihai Lucan a devenit nu doar un chirurg ultra-mediatizat, ci și membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), fondator al Societăţii Române de Transplant, dar și consilier al premierului Emil Boc.
A fost decorat de Președinție (cu „Steaua României”), de Academia Română, de Colegiul Medicilor și de foruri chirurgicale internaționale.
Un mic „dumnezeu” din Sănătate.
Între timp, sporeau controversele referitoare atât la felul în care pacienților le erau repartizate organele transplantate, cât și la premierele sale din domeniul chirurgiei.
În Cluj devenise de notorietate faptul că bolnavi care se duceau pentru consult la Institutul de stat condus de Mihai Lucan erau trimiși pentru intervenții la clinica sa privată, denumită Lukmed.
Într-o conferință de presă din 13 noiembrie, noul manager al ICUTR, doctorul Silviu Moga, povestea:
„Pacienții erau internați inițial aici, apoi, când să se facă operația, erau trimiși la Lukmed. Li se motiva că sistemul de stat este finanțat prost și că nu am deține aparatura necesară pentru realizarea intervenției. Apoi, după operație, erau aduși și îngrijiți tot la Institut”.
Potrivit Registrului Comerțului, Lukmed SRL este o firmă deținută de soții Maria și Mihai Lucan, fiind administrată de fiul lor, Valerian Ciprian Lucan. Maria Lucan a fost șefa Curții de Conturi Cluj până în 2012.
Până în aprilie 2017, nici o instituție a statului nu a declanșat vreo investigație oficială a afacerilor lui Mihai Lucan.
Acum știm că, cel puțin din 2007 încoace, ICUTR a fost transformat într-un soi de „centru de triaj” pentru bolnavii operabili.
Potrivit agenției de presă News.ro, care citează din dosarul DIICOT, cel puțin 150 de pacienți au fost tratați în acest fel, fiindu-le percepute sume între 3.000 și 6.700 de euro per intervenție.
Cum au fost folosite resursele Institutului în beneficiul Lukmed
Suma de peste 5 milioane de lei despre care procurorii DIICOT susțin că a fost delapidată de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca este compusă din:
- contravaloarea unor determinări anatomo-patologice,
- spitalizarea unui mare număr de pacienţi,
- folosirea unor aparate și bunuri sanitare.
Prima dintre modalităţile prin care s-ar fi realizat delapidarea ICUTR a constat în folosirea personalului medical și a resurselor materiale și financiare ale laboratorului de analize din cadrul ICUTR pentru determinări anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând SC Lukmed SRL, fără a se achita contravaloarea serviciilor medicale.
O a doua modalitate a constat în diminuarea valorii cheltuielilor reale pe care le presupunea internarea pre- şi post-operatorie în cadrul ICUTR a pacienţilor operați în cadrul clinicii aparţinând SC Lukmed SRL.
A treia modalitate a constat în utilizarea, la SC Lukmed SRL, a unui aparat performant de la ICUTR, folosit pentru tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate.
Astfel, în 2007, reprezentanţii Institutului au dispus transferul aparatului în sediul clinicii private fără a se întocmi nici un fel de act.
Apoi, în perioada 2007-2013, atât aparatura respectivă, precum şi consumabilele aferente, achiziţionate din bugetul ICUTR, au fost utilizate exclusiv în beneficiul SC Lukmed SRL.
Sursa: News.ro
Ce ne spun, așadar, informațiile de mai sus, care sunt extrase din dosarul întocmit de DIICOT?
Ne spun că oameni bolnavi ajungeau la spitalul de stat, iar dacă necesitau o intervenție chirurgicală, erau îndrumați înspre clinica doctorului Lucan. În plus, aparatură cumpărată din bani publici era folosită, din dispoziția managerului Lucan, la firma sa privată.
Potrivit informațiilor furnizate de ICUTR la solicitarea oficială a PressOne, Institutul de Urologie a început să semneze contracte de „asistență medicală spitalicească” cu clinica privată Lukmed la 23 octombrie 2007.
Au fost semnate trei contracte: cel din 2007, un altul din 2008 și un al treilea, din 26 iunie 2012.
Pentru acesta din urmă s-au încheiat 4 acte adiționale, pe 30 iunie 2013, 30 decembrie 2013, 30 decembrie 2014 și 30 decembrie 2015.
„Сonform prevederilor contractuale, valoarea acestora se constituia din sumele facturate pentru servicii medicale prestate pentru pacienții adresați de către Beneficiar”, se arată în răspunsul ICUTR.
Actuala conducere evită să spună ce sume deconta Institutul de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca urmare a contractelor semnate cu clinica Lukmed.
Indicatori mediocri, finanțare insuficientă
Conducerea managerială a Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj a fost schimbată la începutul lui 2017.
Noul manager, Silviu Moga, declara în noiembrie că găsise ICUTR într-o situație financiară dezastruoasă.
Institutul avea datorii mari, dosare de executare silită pe rolul instanțelor, servicii medicale necorespunzătoare, majoritatea constând în îngrijiri de pacienților tratați în altă unitate.
Ca urmare, principalii indicatori de performanță erau la valori mici, ceea ce a dus la o finanțare insuficientă.
Potrivit lui Moga, ICM-ul (indice de complexitate al cazurilor) aferent anului 2016 fusese de 1,1699. Acest indice este raportul dintre numărul de cazuri ponderate și totalul cazurilor rezolvate de un spital.
Tot în 2016, ponderea de cazuri chirurgicale a fost între 46,81 în trimestrul I și 49,94 în trimestrul IV, iar durata medie a spitalizării, de 7 zile.
Acești parametri mediocri au condus la scăderea majoră a sumelor contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate a județului Cluj, mult sub capacitatea de asigurare a unor servicii decente.
Fragment dintr-un comunicat de presă al ICUTR din noiembrie 2017
Jumătate dintre medicii de la Institut au lucrat și la clinica lui Lucan
Potrivit unui grafic referitor la transplanturile renale realizate la ICUTR începând din 1992, după ce a atins un record de 167 de cazuri în 2013, numărul pacienților operați a scăzut continuu, ajungându-se ca în 2017 să fie operați doar 42 de bolnavi.
Operabilitatea scăzută a fost, potrivit noii conduceri a ICUTR, principala cauză a reducerii bugetului.
În aceste condiții, cum se face că nicio instituție a statului nu s-a întrebat de ce cazurile complexe erau tot mai puține, dar banii decontați pentru tratamentele post-operatorii erau atât de mulți?
Suma necesară doar pentru medicamentele administrate unui bolnav care a beneficiat de transplant variază între 20.000 și 80.000 de lei.
De ce nimeni de la ICUTR nu a depus vreo reclamație?
La Institut sunt angajate 125 persoane, dintre care 17 medici.
În 2016, opt dintre acești medici au lucrat și pentru clinica Lukmed. În 2017, numărul lor s-a redus la cinci.
Actuala conducere spune că numai medicii au obligativitatea de a-și declara activitatea desfășurată în alte unități sanitare.
„Pentru celelalte categorii de personal medical nu există obligativitatea de a comunica activitățile și natura acestora în afara orelor de program”, a explicat managerul Silviu Moga.
El a recunoscut însă, în conferința de presă din noiembrie, că cea mai mare parte a echipei medicale de la Lukmed era aceeași de la ICUTR.
Cu alte cuvinte, doctorii și asistentele medicale de la Institutul de stat își rotunjeau veniturile lucrând la clinica privată a lui Mihai Lucan.
Practica de „căpușare” a sistemului public era una la vedere. „Pe noi ne-a preocupat doar actul medical”, s-a apărat Silviu Moga.
Deputatul de Cluj Emanuel Ungureanu, unul dintre cei mai înverșunați acuzatori publici ai lui Mihai Lucan, are o altă teorie cu privire la tratamentul preferențial de care chirurgul a beneficiat ani la rând.
„Mihai Lucan a operat pe cine trebuie de fiecare dată, miniștri, prim-miniștri. De pildă, l-a operat pe Iliescu în 1994”, a declarat el.
Managerul Silviu Moga (al doilea din dreapta), alături de deputatul Emanuel Ungureanu (cu cravată), la conferința de presă organizată de ICUTR în luna noiembrie. Foto: Raul Ștef
„Motivul principal pentru care totul este în pragul falimentului este această spoliere a unei instituții de stat, care a fost tratată ca o moșie. Foarte mulți oameni care veneau dinafara Clujului erau transferați printr-un circuit neortodox, care trebuie demonstrat mai repede de procurori, pentru că urlă un oraș întreg”.
Emanuel Ungureanu, deputat USR de Cluj
Terenul oferit de Primăria Cluj firmei Lukmed
În 2004, la una dintre ultimele ședințe de Consiliu Local din mandatele lui Gheorghe Funar, firma Lukmed a primit un teren cu dedicație din partea municipalității.
Se întâmpla cu o lună înainte de validarea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale, în care Emil Boc avea să câștige primul mandat de primar.
Terenul are o suprafață de 1000 de metri pătrați și este situat pe strada Republicii din Cluj-Napoca. Asocierea Lukmed cu Primăria viza o perioadă de 45 de ani, firma urmând să achite 70 de euro pe metru pătrat.
Practic, Lukmed a plătit 70.000 de euro pentru un teren a cărui valoare de piață era de cel puțin de trei ori mai mare. Înțelegerea nici măcar nu specifica un calendar al plăților.
Doi ani mai târziu, în ianuarie, apoi în februarie 2006, Consiliul Local Cluj-Napoca valida asocierea cu Lukmed, însă solicita ca beneficiarul să plătească 15.000 de euro în momentul în care obține autorizația de construcție, iar restul sumei, în 100 de rate trimestriale a câte 550 de euro.
Tot atunci era modificată prevederea privind durata asocierii. Se renunța la cei 45 de ani, iar Hotărârea de Consiliu Local stipula că „durata asocierii este pe durata existenței construcției”.
Apoi, în 2008, primarul Emil Boc s-a operat de litiază renală tocmai la clinica Lukmed, a profesorului Lucan.
Tatăl a coordonat doctoratul fiului
Mihai Lucan a fost profesor al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Acum, la UMF predă fiul său, Valerian Ciprian Lucan, care este șef de lucrări tot la catedra de urologie.
De altfel, Lucan senior i-a fost fiului său și coordonator al tezei de doctorat, intitulată „Utilizarea crioterapiei în tratamentul tumorilor renale strict localizate. Alternativă terapeutică minim invazivă”.
În 2014, potrivit unor informații de pe site-ul Colegiului Medicilor, Valerian Ciprian Lucan organiza, din partea UMF, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, condus pe atunci de tatăl său, cursuri postuniversitare în Crioterapie prostatică și Tratamente minim invazive în urologie.
Potrivit unui răspuns al UMF Cluj, la solicitarea PressOne, contractul de muncă al lui Valerian Lucan a fost suspendat la cererea acestuia în 2 noiembrie 2017. Acesta se află, de atunci, în concediu fără salariu de la UMF. El este însă administratorul oficial al clinicii Lukmed.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this