Știri

Nea Cosmin : dubioasa maturizare a unui tânăr furios

Nea Cosmin : dubioasa maturizare a unui tânăr furios

În fotbalul românesc postbelic, apelativul tradițional al antrenorului era nea: nea Imi (Jenei), nea Mircea (Lucescu), nea Puiu (Iordănescu). Jucătorii plecați în străinătate, mai ales în Italia anilor 90, au dorit după intrarea în antrenorat să vină cu o imagine nouă, occidentalizată. Așa a apărut și în România termenul de mister. A fost și cazul lui Contra : și-a dorit să fie mister, a ajuns doar nea Cosmin.

19/11/2019


Viață pentru urs, însă doar pe hârtie

Viață pentru urs, însă doar pe hârtie

România a cheltuit, până în octombrie 2019, peste 1,5 milioane de euro într-un proiect de cercetare destinat întocmirii unui plan de acțiune pentru conservarea ursului brun în România. Degeaba.

18/11/2019


Granița de 1000 de ani

Granița de 1000 de ani

Pe 6 iunie 2019, în localitatea Valea Uzului, românii și maghiarii din zonă de graniță a județelor Bacău și Harghita au ajuns la violență fizică, după ce au fost ambalați de reprezentanții locali ai partidelor politice, UDMR și ALDE, să participe la două comemorări ale unor soldați, morți în primul război mondial.


"Câinele de lucru e un câine fericit"

"Câinele de lucru e un câine fericit"

În România, câinii de lucru sunt încă o raritate. PressOne relata în luna mai că există doar aproximativ 50 de câini-ghid pentru cei 100.000 de nevăzători din România. În cadrul Autorității Vamale există doar în jur de 40 de câini de lucru. Alex Ioniță, șeful structurii de echipe canine din cadrul Autorității Vamale, este unul din oamenii care lucrează, zi de zi, cu astfel de câini. De la el am aflat că pregătirea unui câine de detecție e un proces care implică antrenamente constante, dar și o relație foarte strânsă între om și animal. Și, cel mai important, că în afara jobului câinii stau cu stăpânii lor acasă, se joacă și merg cu ei în concedii, și că atunci când se pensionează (în jurul vârstei de 8-10 ani), sunt adoptați și rămân împreună cu oamenii cu care au lucrat de-a lungul timpului. Împreună cu Alex, am fost la Vama Giurgiu pentru a vedea cum se desfășoară o zi de lucru din viața unui câine de lucru.

13/11/2019


Ce s-a întâmplat pe 10 noiembrie

Ce s-a întâmplat pe 10 noiembrie

La europarlamentare, din fiecare 100 de voturi acordate vreuneia din cele două opțiuni de vot mai sus, USR-PLUS a luat 45 iar PNL celelalte 55. Acum Barna a luat 29 și Iohannis 71.

11/11/2019


Ultima zi de fericire a fostului viitor președinte

Ultima zi de fericire a fostului viitor președinte

Cum a fost ziua în care Dan Barna a sperat că va intra în turul doi al alegerilor prezidențiale? O echipă de filmare l-a urmărit pe candidatul USR PLUS pe tot parcursul zilei, încercând să surprindă îndeaproape emoțiile, agitația, speranțele și, în cele din urmă, dezamăgirea unei prime ratări electorale din partea a două partide în care și-au pus speranța mai ales cei tineri. Un reportaj de Octavian Coman. Imagine și montaj: Andrei Dobrescu și Sergiu Mihăescu

11/11/2019


LIVE: Alegeri prezidențiale 2019: cine intră în turul doi?

LIVE: Alegeri prezidențiale 2019: cine intră în turul doi?

Conform exit-poll-urilor Avangarde de la ora 21:00 publicate de Digi24, cursa pentru intrarea în turul doi al alegerilor prezidențiale are un singur candidat cert: Klaus Iohannis, cotat cu 39%. Pentru locul doi se luptă Viorica Dăncilă, cu 22.5% și Dan Barna cu 16.4%. Ei sunt urmați de Mircea Diaconu cu 7.9% și Theodor Paleologu cu 6.1%.


Rezultatele votului la alegerile prezidențiale 2019, live

Rezultatele votului la alegerile prezidențiale 2019, live

Rezultatele votului la alegerile prezidențiale 2019, în direct, alături de cele mai importante evenimente din ziua primului tur al alegerilor pentru Președinția României.


Campania incitantă care n-a fost

Campania incitantă care n-a fost

Odată cu europarlamentarele s-au scufundat, măcar temporar, teme precum europenism vs. naționalism, anti-corupție vs. anti-anti-corupție, Iohannis vs. Dragnea. Nimic nu le-a luat locul.

07/11/2019


Modernizarea Gării de Nord: o poveste românească „undeva la 100 de milioane” de euro

Modernizarea Gării de Nord: o poveste românească „undeva la 100 de milioane” de euro

Gara de Nord trebuia să fie modernizată, în cadrul unui program de „vreo 100 de milioane de euro”, până în vara lui 2020, cel puțin la nivelul peroanelor. În noiembrie 2019 nu există nici măcar studiu de fezabilitate...

06/11/2019


Tudose vs. Ministerul Educației: fostul premier încearcă să forțeze retragerea titlului de doctor

Tudose vs. Ministerul Educației: fostul premier încearcă să forțeze retragerea titlului de doctor

Fostul premier Mihai Tudose, în prezent europarlamentar din partea Pro România, se folosește de același tertip încercat și de procurorul general interimar Bogdan Licu pentru a scăpa de un rușinos - și previzibil - verdict de plagiat: a dat în judecată Ministerul Educației. Vrea să forțeze Ministerul Educației, prin intermediul instanței de judecată, să îi recunoască cererea de renunțare la titlul de doctor - și să scape, astfel, de un iminent verdict de plagiat.

05/11/2019


CumpăIașu’. Cum poți conduce un aeroport fără să fi terminat o facultate

CumpăIașu’. Cum poți conduce un aeroport fără să fi terminat o facultate

Președintele Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Iași nu a absolvit vreo formă de studii superioare necesare pentru a ocupa funcția deținută. În CV-ul său sunt trecute trei școli de aviație care nu existau sub titulatura menționată de acesta, în anii în care Mitică Rebegea pretinde că le-ar fi absolvit.

05/11/2019


Trei publicații independente au finanțat din bani proprii publicitate pentru știri despre PNL

Trei publicații independente au finanțat din bani proprii publicitate pentru știri despre PNL

PNL a avut parte de vizibilitate crescută în rândul unui public care simpatizează, mai degrabă, USR PLUS.

03/11/2019


Doamna și vagabonzii

Doamna și vagabonzii

PSD Cluj a evacuat presa, dar a păstrat patronii ei, la întâlnirea Vioricăi Dăncilă cu electoratul clujean. Descinderea doamnei Viorica Dăncilă la Cluj în seara de 29 octombrie 2019 a adus cu ea un parfum de 1987, pe care cei prezenți l-au inspirat cu fremătare și, desigur, nostalgie.