Și cicatricea Alexandrei* a apărut în bucătărie – a fost un cadou de la soțul ei, care i-a aruncat mămăliga încinsă peste braț, la beție. Nu cu mult timp după, i-a înfipt o furcă în picior și și-a aruncat propriul copil cu capul de perete. 

În România, una din trei femei au fost afectate de violență fizică sau sexuală la un moment dat din viața lor. 

În anul 2019 au fost sesizate aproape 26.000 de cazuri de loviri și alte violențe în familie. 91% dintre autorii acestora sunt bărbați, iar 77% dintre victime femei. 

Alexandra, de 38 de ani, mamă a doi copii, dintre care unul diagnosticat cu autism, n-a fost unul dintre cazurile raportate: ea a suferit în tăcere, din frica de a nu rămâne cu copiii în stradă și din lipsa de servicii sociale în comunitatea mică în care trăia.  

Diagnosticul pretext

Noi am avut o căsnicie la început frumoasă”, povestește Alexandra. Îi tremură vocea. Nu de tristețe – mai mult de emoție, pentru că nu-i o istorie ușor de povestit. Cei doi copii ai ei, Maria, de 14 ani și Vlad, de zece ani, fac școala online într-o altă încăpere din casă, dar pe Maria o poți auzi repetând obsesiv un refren de cântecel care sparge tăcerea din jurul poveștii Alexandrei. 

Pe Marius, fostul ei soț, l-a cunoscut la 24 de ani, când ea lucra ca bucătăreasă, iar el era agent de pază. „La început nu bea deloc. Dar după aia a început să bea mult. Nu mai putea să se oprească”, povestește ea.

Problemele au apărut după ce a fost Maria diagnosticată cu autism – atunci tatăl ei a devenit alcoolic, iar de la alcoolism a ajuns la violență, atât fizică, cât și psihică.

Eu îi spuneam: dacă bei în continuare atât, ai să mori, să știi. Și din cauza asta mă bătea”, spune Alexandra. „Din orice găsea motiv de scandal. Și tot timpul ajungeam la bătăi, bătăi crunte, cu opărit pe corp, aruncat furcoiul în picior.” 

De frică, Alexandra ajunsese să nu mai vorbească nici cu familia ei din Satu-Mare, un frate și o soră – Marius îi bănuia că o întorc împotriva lui. 

Când Maria avea 4 ani, Alexandra a rămas din nou însărcinată. „Din cauza bătăilor era să pierd sarcina. S-a dezlipit placenta și am pierdut lichid. Am născut copilul prin cezariană, pentru că, între timp, el mă îmbolnăvise și de hepatita B.” Din acest motiv, n-a avut voie nici să alăpteze.

În timpul sarcinii, a încercat pentru prima oară să evadeze. Marius a găsit-o, i-a luat fiica de lângă ea și a forțat-o să se întoarcă acasă. „Mereu mi-a fost teamă să nu îmi pierd copiii. Pentru mine, copiii erau totul”, povestește ea. 

Iar bătăile au continuat în fiecare seară, când soțul ei venea acasă, pentru motive arbitrare: că n-a făcut curățenie destul de bine, că n-a terminat de făcut toată treaba prin curte, orice lucru mărunt care îl nemulțumea se transforma într-o palmă sau pumn, îndreptate către Alexandra. 

Eu am crescut fără mamă, și atunci am zis, copiii mei să nu crească fără un părinte. Așa că am trăit așa.” 

Cercul violenței

Între victimele abuzului și agresori se construiește o relație de co-dependență, explică activiștii din domeniul violenței domestice, într-un așa-numit „cerc al violenței”. 

În primă fază, între cei doi parteneri se acumulează tensiunile, apoi izbucnește conflictul, momentul în care au loc, de multe ori, agresiunile fizice. Urmează însă luna de miere, pe care victima ajunge să o aștepte și care o păcălește că partenerul ei se poate, totuși, schimba. 

Însă după o vreme, procesul doar o ia de la capăt. 

Ele sunt în acest cerc tot timpul, tot timpul, tot timpul”, spune Carmen Nemeș, de la Asociația ANAIS. „Studiile spun că o femeie abuzată o să se întoarcă între 5 și 9 ori până va lua decizia finală”, încercând să explice care este mecanismul din cauza căruia femeile care fug de soți abuzivi ajung, de multe ori, să se întoarcă la aceștia de multe ori, înainte de a-i părăsi definitiv. 

Noi nu trebuie să mai judecăm victimele. Ea iese o dată, după care se întoarce, pentru că își testează limitele, vrea să vadă unde ajunge. Dacă atunci când iese prima oară e descurajată, e foarte greu să mai iasă a doua oară. Noi când le vedem ezitante, le și întrebăm, e prima oară? Dacă zic da, ne așteptăm să dispară o perioadă – și după care iar apar. Dacă sunt susținute pe tot parcursul ăsta de cinci, de nouă ori, știu unde să vină. Știu că au un loc unde găsesc înțelegere, unde nu le judecă nimeni. Unde ți se oferă niște soluții, ți se oferă un adăpost, tot felul de detalii juridice care vin în completare”, adaugă Carmen. 

Relația violentă se clădește în timp”, spune și Iolanda Beldianu, de la Asociația Pas Alternativ. „Prin diverse atitudini, prin control. De cele mai multe ori, între cei doi există un raport de control și putere în relație. Dar lucrurile astea se întâmplă în timp. Abia când încep să primească terapie unele femei încep să conștientizeze că este un proces. Că nu mai reușesc să iasă din cercul ăla.

„Vine poliția, îi dă amendă, îți iei bătaie din nou”

Alexandra n-a sunat niciodată la poliție, de frica a ceea ce i s-ar fi întâmplat după aceea. Pentru că ordinul de protecție provizoriu –  care îl scoate pe agresor din locuință – a fost introdus abia din decembrie 2018, în perioada în care locuia cu soțul ei abuziv Alexandra nu avea vreo pârghie legală de care se putea folosi, în condițiile în care nu avea unde se duce: locuia într-un sat din Ialomița, în casa mamei lui Marius, împreună cu aceasta. „O bătea și pe ea”, își amintește Alexandra. 

Eu stau cu el în casă. Și vine poliția și-i dă amendă. Și după ce pleacă poliția, ce credeți că se întâmplă? Îți iei bătaie din nou. Dacă n-ai unde să pleci, nu poți să faci asta. Nici când am ajuns la spital cu furcoiul în mine – am zis că mi-a căzut în picior, deși putea să mă omoare.

Alexandra, Vlad și Maria, la ei acasă

Dacă nu există servicii în comunități, dacă acele servicii nu sunt cunoscute, nu acționează eficient, dacă serviciile nu răspund acelor nevoi, și victima care a ieșit odată dar n-a primit răspuns corespunzător pe nevoile ei, a doua oară zice «Asta e, mă resemnez. Ce-am făcut când am ieșit prima oară? Nu m-a ajutat nimeni»”, explică Iolanda Beldianu.  

Mai mult, în tot timpul în care Alexandra a fost abuzată de soțul ei, niciun vecin nu a intervenit vreodată. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Nu se băga nimeni. I-am și citat ca martori la divorț și n-a vrut nimeni. Nimeni nu vrea complicații. Nu le pasă. Sau se uită și râd. Iar dacă nu plecam, eram moartă acum.” 

Pentru Alexandra, abuzul a continuat în tăcere, până când, în cele din urmă a reușit să rupă cercul violenței și să evadeze definitiv.

„Am luat copiii, mințindu-l că mergem la o petrecere de 1 iunie”

Copiii sunt de multe ori vectorul principal care le determină să ceară ajutor. Copiii, care dacă sunt victime azi vor fi victimele sau agresorii de mâine”, spune Carmen Nemeș de la ANAIS. 

Așa a fost și pentru Alexandra. Era 2017 și Alexandra își amintește cu exactitate momentul când Marius a început să-și bată copiii, pentru că atunci a și decis că e timpul să-și construiască un plan de evadare, după aproape șapte ani de violență. 

A venit într-o după-amiază de duminică acasă cu o sticlă de suc. Copilul a luat sticla și a scăpat-o pe jos. Și s-a spart. A luat copilul și l-a aruncat în pat, cu capul de perete. Atunci am zis că nu mai e de stat, că într-una din crizele alea de nervi îi dă una în cap și moare copilul.

Să pleci cu doi copii după tine nu e ușor însă, mai ales în mediul rural, unde nu sunt adăposturi, iar oamenii nu au posibilitatea să te ajute cu prea multe. Pe ascuns, printr-un prieten de familie, a reușit să găsească un loc la un centru din București, adăpostul Diaconia, deși i-a fost greu – n-o primea nimeni în centre, pentru că nu avea buletin de București. Apoi, cu ajutorul asistentului social care se ocupa atunci de cazul ei, și-a scos hainele pe furiș din casă noaptea, când Marius dormea. 

A doua zi am luat copiii, mințindu-l că mergem la o petrecere de 1 iunie, dată de centrul unde făceam recuperare cu Maria.” 

Cel mai important era ca bărbatul să n-o găsească, să nu-i ia copiii înapoi. „Pentru mine, copiii erau totul”, povestește Alexandra. 

S-a dus cu copiii direct la centru și a întrerupt orice legătură cu Marius. Și doar așa a putut, în sfârșit, să respire.

Vă dați seama cât de greu mi-a fost, cu doi copii, n-aveam casă. Au fost câteva luni când n-am avut ce să dau de mâncare la copii, m-au ajutat de la centru.” În plus, Alexandra avea mereu în minte și cuvintele fostului ei soț, care încercau mereu să-i cimenteze dependența de el. 

El zicea mereu: cine o să te ajute? O să-ți dea toată lumea cu șutul, o să ajungi pe stradă.

Două-trei săptămâni, Marius nu i-a căutat. Apoi și-a trimis avocatul după familie, preferând să mute lupta la tribunal: din cauza apelurilor acestuia, divorțul a durat doi ani și jumătate. 

În cele din urmă, Marius a pierdut, dar a primit primit dreptul de a-și vizita copiii, deși n-a făcut-o aproape niciodată. 

Evadarea Alexandrei ar fi fost aproape imposibilă în lipsa societății civile, a ONG-urilor care au ajutat-o pe parcurs: i-au oferit adăpost, ajutor financiar – atunci când a fost nevoie, consiliere juridică (îndrumare pentru obținerea ordinului de restricție împotriva soțului și pentru obținerea divorțului) și ajutor inclusiv pentru găsirea unui specialist în terapia ABA pentru Maria. 

Servicii pe care statul român ori nu le oferă deloc, ori le oferă incomplet, ceea ce le face, în multe cazuri, inutile.

Există 14 județe din țară fără niciun adăpost de stat, multe oferă cazare, dar nu și consiliere, sau nu sunt la dispoziția victimelor 24 de ore din 24. 

Copiii au o minte pură

Pentru Alexandra și copiii ei, zilele astea, încărcate pentru mulți dintre noi, sunt liniștite. Pe lângă indemnizația de asistent personal al Mariei, Alexandra și-a găsit și un job part time la o florărie, după ce a absolvit un curs de designer floral de la Samusocial. Copiii au primit tablete de la Salvați Copiii – care au asistat-o, prin care să încerce măcar să țină pasul cu școala.  

Și, cel mai important, nimeni nu îi mai amenință cu pumnul.

Doar în 2019, 51 de femei au fost ucise de partenerii lor, iar în 2018, 45 de femei au fost ucise de partenerii lor și 29 de copii de părinții lor. 

Alexandra și copiii ei puteau fi unele dintre aceste victime, dacă femeia n-ar fi găsit puterea să plece de acasă. 

Maria avea 3 ani și 8 luni când a primit diagnosticul de autism, dar se pare că problemele ar fi început cu mult mai devreme, de la un an, când, în urma unor convulsii febrile, nu s-a mai putut ridica în picioare decât susținută, nu mai avea stabilitate, nu mai vorbea, nu mai făcea contact vizual. „Până la trei ani și șapte luni n-a vorbit”, povestește Alexandra. 

Diagnosticul de autism a fost urmat de ore de recuperare și terapie ABA, prin intermediul unui ONG, care însă n-au ajutat foarte mult, pentru că acasă Maria revenea într-un mediu violent.

Eu veneam de la terapie cu copilul, și el începea să țipe la ea. N-o ajuta cu nimic. Când îl vedea așa, fata se ascundea sub pernă, sub pat. Și băiatul, mai târziu, avea coșmaruri noaptea.

Dar în ciuda abuzurilor tatălui lor, copiilor tot le-ar plăcea să-l vadă din când în când.

Maria are o minte pură. Și ea și Vlad tot întreabă, când vine tati, când vine tati”, spune Alexandra. 

Erau mici, poate nu-și aduc aminte de ce făcea.

*Numele personajelor din acest material au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.

Alexandra și familia ei sunt asistați de organizația Salvați Copiii România. Îi poți ajuta și tu printr-o donație folosind linkul de aici. 


Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.