Flavia Lupu este tehnician dentar și supraviețuitoare a incendiului din clubul Colectiv. Iubește muzica rock atât de mult, încât, pe lângă jobul full time, este și redactor la o publicație unde scrie recenzii ale concertelor la care merge. Cel mai probabil ar fi scris o recenzie și despre concertul trupei „Goodbye to Gravity”, dar n-a mai apucat.

Incendiul a băgat-o în spital, de unde n-a mai ieșit decât două luni mai târziu. De-atunci, a trecut prin 19 intervenții chirurgicale, dintre care 18 cu anestezie generală. Trei din ele făcute la Spitalul de Arși din București, iar restul în Germania.

Tot de-atunci, Flavia nu mai iese din casă fără a îmbrăca un costum compresiv și bluze cu mâneci lungi, indiferent de anotimp.

La cinci ani de la incendiul din Colectiv, Flavia ne arată noua ei viață. Cu arsuri de gradul 3 pe 25% din suprafața corpului, ea a trebuit să învețe ce înseamnă să nu-și poată întinde mâna stângă din cauză că-i lipsește o bucată de mușchi. Sau cum, o dată la trei luni, trebuie să suporte înțepătura a zeci de ace pe pielea cicatrizată. Și cum, de două ori pe zi, trebuie să-și maseze cicatricile încă active, care se înroșesc și ustură. 

„Dacă ieșeam atunci…”

Concertul a început cu întârziere. Mi s-a părut că muzica era cam tare și era cam mult fum în club. La un moment dat am vrut să ies să fumez o țigară, că era prea încins înăuntru, dar prietenii mei au vrut să mai stăm o piesă. Dacă ieșeam atunci…”, îmi spune Flavia despre seara de 30 octombrie 2015.

E tot octombrie când vorbesc cu Flavia, doar că 2020. În plină pandemie, poartă o mască pe față și are după ea un recipient cu virucid. Își dă pe mâini și insistă pe palma stângă, unde i-a rămas o cicatrice vizibilă.

Flavia Lupu. Foto: arhiva personala

La a două jerbă de artificii s-a aprins stâlpul. Nici nu mi-am dat seama când, am văzut doar o altfel de agitație și că trupa s-a oprit din cântat. Când focul a pornit rapid în sus, spre tavan, Andrei, solistul Goodbye to Gravity, a strigat: ieșiți!

Am pornit cu greu spre ieșire. Nu credeam că se va întâmpla ceva grav, dar imediat s-a declanșat haosul. Mi-am dat seama după cum ne îmbulzeam spre ieșire că ceva nu este ok. M-am uitat în spate și am văzut cum focul, ajuns deja la tavan, mânca din grinzi, iar peste oameni picura păcură”, își amintește Flavia.

„Și acum, unul dintre coșmarurile mele este că nu pot telefona, că tastele nu mă ascultă și eu mă pierd undeva în întuneric, singură”

Flavia nu uită nici acum momentul în care a încercat să-și sune iubitul, care era afară.

M-am ghemuit cât mai jos și am încercat să-mi sun prietenul, care era afară. Mi-a răspuns, dar nu a auzit nimic. Totul vuia în jurul meu, iar eu nu știam cum să îi explic ce se întâmplă. A închis. Probabil credea că îl sun la o melodie preferată, așa cum obișnuiam să fac, doar că noi ardeam. Am încercat să-i scriu un mesaj, dar degetele nu nimereau destinatarul. Mă gândeam să nu cumva să intre în club, să fac cumva să ies eu mai repede, să știe că sunt ok. Să nu intre el în club, unde era moartea.

Știu doar că și acum unul dintre coșmarurile mele este că nu pot telefona, că tastele nu mă ascultă, că nu găsesc numărul de telefon și mă pierd undeva în întuneric, singură”, îmi spune Flavia.

Salvarea ei a purtat numele Claudiu. Claudiu Petre, cel căruia președintele Klaus Iohannis i-a conferit post-mortem Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, a reușit să iasă din club, dar s-a întors să o ajute pe Flavia.

Nu mă durea, dar știam că ard, că puloverul mi se topea în carne, că părul îmi luase foc. Am încercat chiar să-l sting cu mâna stângă. O mână străină m-a stins însă și am ridicat privirea să văd cine e. Era Claudiu. I-am mulțumit. Măcar am apucat să fac asta.”

Mi-au spus să-mi bag mâna în apă, la robinetul de la chiuvetă

Flavia s-a numărat printre victimele transportate la Spitalul de Arși din Capitală. Ce părea un lucru bun la început, s-a dovedit a fi un coșmar care s-a întins pe două luni.

Mă gândeam că am nimerit foarte bine, un spital specializat pe arsuri. Am cerut ceva de durere, iar medicii au spus că mi-au dat deja un analgezic și că nu ne pot da mai mult. Mi-au spus să-mi bag mâna în apă, la robinetul de la chiuvetă.

Am stat aproape două luni în spital. Am intrat în noaptea de 30 octombrie și am ieșit pe 21 decembrie. Am avut 3 operații de grefare și, o dată la 2 zile, crunta „băiță” în care aproape că se smulgeau bandajele de pe noi. Fără anestezie. Doar Ketonal, nu era nevoie de mai mult, trebuia să rezistăm. A rămas în coșmarul tuturor celor care au fost la Spitalul de Arși cada verde în care intram pe rând. Acolo ne spălau și tot acolo rămâneau bucăți din carnea și sufletul nostru.

Am 25% din piele afectată, am avut arsuri de gradul 3 și piele prelevată de pe picioare pentru operațiile de grefare”, își amintește Flavia despre perioada petrecută la Spitalul de Arși din București.

„Bacteriile cu care am ajuns noi în Germania, ei nu le mai au din război”

Normalitatea și refacerea le-a cunoscut însă în afara Spitalului de Arși.

Am avut încredere în doctori, în spital, dar acum știu că tot ce s-a întâmplat între acele ziduri nu este normal. Normalitatea am văzut-o când am ajuns la kinetoterapie la Spitalul Militar, la hiperbară în Constanța, unde am stat 2 luni, și mai apoi la operații în Germania.

În Germania am aflat și că băițele se fac cu anestezie. Marele ars trebuie să se vindece, nu are nevoie de încă o suferință, pe lângă cea deja suportată. Noi am fost tratați ca în război, într-un cort de campanie, dar bacteriile cu care am ajuns noi în Germania, ei nu le mai au din război (n.r. Al Doilea Război Mondial)”, adaugă Flavia.

Potrivit profesorului kinetoterapeut Cristina Gorgonețu, de la Spitalul Militar, cea care s-a ocupat de recuperarea multor supraviețuitori din Colectiv, marele ars are nevoie de îngrijire de lungă durată.

Marele ars este un pacient care are nevoie de o îngrijire atentă și pe termen foarte lung. Patologia reprezintă tot felul de complicații și faptul că tratamentul durează așa de mult și vine după o traumă, indiferent de cum s-a produs, face și mai dificilă tratarea.

În primul rând, vorbim de sechelele combustiei, acele cicatrici care evoluează foarte diferit de la o persoană la alta. Depinde foarte mult de fiecare în parte, de ce se găsește în momentul în care s-a produs evenimentul: de textura pielii, de culoarea ei, de vârstă, cu cât sunt mai tineri, tratamentul este mai anevoios și mai îndelungat.

În al doilea rând, când vorbim de complicații, trebuie neapărat să ținem cont cu ce gaze au fost intoxicați și cât de grav au fost afectați plămânii. Plămânii și căile respiratorii au cel mai mult de suferit în cazul unui mare ars”, atrage atenția kinetoterapeutul Gorgonețu.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

„În 5 ani, am trecut prin 19 intervenții chirurgicale, dintre care 18 cu anestezie generală”

Viața după Colectiv este noua normalitate pentru Flavia, care a fost dispusă să ne arate corpul brăzdat de cicatrici și să ne explice rutina ei de zi cu zi.

Viața după 5 ani este o nouă normalitate. În Colectiv mi-au murit 12 prieteni și cunoștințe. Acum învăț să mă iubesc așa cum sunt acum, învăț să trăiesc fără ei.

În 5 ani, am trecut prin 19 intervenții chirurgicale, dintre care 18 cu anestezie generală, trei la Spitalul de Arși și 16 în spitale din Germania. Intervenții sunt însă și băițele, schimbarea bandajelor, deci încă vreo 25-30”, îmi spune Flavia, în timp ce-și masează brida de pe mâna stângă.

În termeni când mai simpli, kinetoterapeutul Cristina Gorgonețu descrie cicatricea care acoperă mare parte din brațul stâng al Flaviei ca pe o ață care trage țesutul din jur și îi limitează mobilitatea.

Ele pot deveni extrem de dure și pot să împiedice, nu doar să limiteze mișcarea. De exemplu, în cazul celor care au arsuri la nivel feței, o astfel de cicatrice lăsată netratată poate să evolueze până la a lăsa un ochi deschis tot timpul sau închis.

Reducerea lor se face prin tratamentul kinetic, care constă într-o mobilizare a pielii. Nu este un masaj, este o tehnică de mobilizare a țesutului astfel încât aceste bride să nu fie lăsate să se dezvolte. O alternanță de presiuni, de mobilizări, de tracțiuni foarte delicate, foarte fine, dar foarte ferme și care trebuie făcute pe toată suprafața”, explică profesorul kinetoterapeut.

Costumele compresive, parte din noua rutină

Dimineața fac duș și aplic o cremă hidratantă cât mai curată chimic, fără miros și alte adaosuri. Apoi îmi pun costumul compresiv și mănușa, pe care încă le port și după 5 ani, deoarece cicatricile sunt încă active și compresivele mă ajută să mă simt în siguranță. Muncesc 10 ore și seara repet procedura. Duș și cremă. Sunt dimineți în care am ședințe de kinetoterapie și masaj sau terapie la psiholog”, îmi spune Flavia despre rutina ei.

Costumele compresive, explică kinetoterapeutul Cristina Gorgonețu, au rolul de a ține sub control dezvoltarea necontrolată a cicatricilor și, pe cât posibil, aplatizarea lor.

Pielea are tendința de a se dezvolta, iar organismul intră în alertă în momentul în care este agresat și trebuie să repare o suprafață așa de mare. Uneori, din păcate, reparația este aberantă, cicatricile devin foarte groase și exagerate, iar pentru a preveni asta trebuie să aplici o presiune negativă. Asta fac costumele compresive, pe lângă faptul că protejează pielea de a fi rănită de orice alt factor mecanic sau chimic, de razele solare de care trebuie să se ferească ani de zile, fiind o piele nouă și foarte sensibilă. Costumele compresive au și o oarecare protecție UV, dar rolul lor principal este de a crea o presiune negativă și de a nu lăsa cicatricile să se dezvolte”, explică kinetoterapeutul care a urmărit recuperea Flaviei încă din primăvara lui 2016.

În procesul de recuperare, Flaviei îi este cel mai greu să învețe că nu mai poate face aproape nimic din ce era obișnuită. Fostă sportivă de performanță, Flavia iubește mișcarea. După incendiu însă, nu-și mai poate folosi mâna stângă ca pe vremuri.

Mâna stângă este cam la 90% din capacitate. Nu mai pot face nimic ca înainte cu ea, din cauză că am o parte din mușchiul brațului excizat și o bridă de-a lungul lui. Asta împiedică executarea mișcărilor la capacitate normală. Sunt tehnician dentar, lucrez cu mult praf, alergeni și lucruri care mă pot răni și în condiții normale și îmi este greu să o protejez complet”, spune Flavia.

Operații o dată la trei luni și riscul de a face cancer de piele

Pentru a se putea regenera, pielea Flaviei are nevoie de tratament continuu. Astfel, o dată la 2-3 luni, Flavia merge în Germania la operații de needling. Intervențiile de tip needling constau în zeci de ace trecute peste țesutul cicatrizat, pentru a determina pielea să genereze colagen, astfel încât să-și recapete elasticitatea. O procedură dureroasă, făcută fie cu anestezie generală, fie locală, care ajută la regenerarea celulară, uniformizarea, aplatizarea și înmuierea zonelor cicatriceale.

În zilele de după operațiile de needling, Flavia face duș și de câte 6 ori pe zi, cu un săpun special, iar apoi aplică un ulei cu vitamine pentru regenerare.

Și la job a fost greu. Nu toți șefii acceptă ca la 2-3 luni să pleci pentru 1-2 săptămâni să te operezi”, adăugă Flavia.

De curând, ca urmare a mobilizării puternice din partea societății civile, Parlamentul a votat proiectul de lege prin care supraviețuitorilor din Colectiv le sunt acoperite cheltuielile cu tratamentul pentru o perioadă nedeterminată. Pentru Flavia, asta înseamnă o relaxare psihică.

Tratament pentru toată viața înseamnă că putem să ne recuperăm fără să fim forțați de o dată limită. Că putem să facem doar 2-3 operații pe an, nu 5 ca până acum. Înseamnă o relaxare psihică și speranță în mai bine. Eu simt și văd o mare îmbunătățire. Am trecut prin patru operații de reconstrucție, cele de la Spitalul de Arși, în cele 2 luni de spitalizare, și una de extirpare de cicatrici și bride în Germania. Și după operațiile de needling. Pielea este mult mai întinsă, elastică și colorația este aproape normală”, îmi spune Flavia, care-mi arată că singură diferență la palpare este la brida de pe mâna stângă, care pare un elastic întins la maximum.

Flavia a fost una dintre persoanele cele mai hotărâte și decise să facă ceva pentru ea, spune kinetoterapeutul care s-a ocupat de recuperarea ei.  

Având acele plăgi pe tot spatele, Flavia a avut nevoie de foarte multă îngrijire. A respectat însă tot protocolul de recupere, care a însemnat ședințe de kinetoterapie zilnice timp de ani de zile. A început să facă și needling, iar asta a ajutat-o foarte mult.

Cea mai grea etapă în recuperarea ei a fost imediat după ce a ieșit din Spitalul de Arși. Atunci i-a fost foarte dificil, dar a avut șansa să ajungă în Constanța, la tratament la hiperbară. Este un instrument medical, ca o capsulă, unde sunt introduși pacienți, presiunea scade foarte mult și asta favorizează refacerea țesuturilor și grăbește ameliorarea chiar și a infecțiilor”, explică profesorul kinetoterapeut.

Pandemia, o nouă lovitură

Cu un sistem imunitar zdruncinat, Flavia și toți cei care au supraviețuit incendiului din Colectiv intră în categoria persoanelor cu factor de risc în pandemie.

Au un sistem imunitar încă slăbit. Și psihic trec mai greu peste această perioadă care ne afectează pe toți. Mai mult, în perioada asta este limitat accesul la recuperare pentru genul acesta de afecțiuni. Riscurile sunt prea mari și pacienții nu vin”, explică kinetoterapeutul Cristina Gorgonețu.

În acest context, pandemia m-a blocat. Suntem în categoria de risc, din cauză că suntem bolnavi cronici, cu un deficit mare de vitamina D de la lipsa expunerii la soare, cu depresie și atacuri de panică, care în perioada asta s-au accentuat. Am stat 2 luni în șomaj tehnic. Am pierdut două intervenții de needling în Germania și, cel mai probabil, voi mai rata încă una, care este programată pentru finalul lui decembrie”, adaugă Flavia.

Flavia are puterea să recunoască schimbările prin care a trecut și ce traume au provocat ele.

În 2015, mă credeam puternică și invincibilă, credeam că am timp. Flavia de acum știe că suntem ca un fluture, efemeri ca o bătaie de aripi. Lumea zice că se citește pe fața noastră suferința. Cred că se întâmplă și la mine același lucru. Am pierdut o anume inocență.

În urmă cu ceva timp, mă uitam la un serial. Într-un episod al serialului, cineva dăduse foc unei case și s-au găsit ruinele. Printre ele, și trupuri carbonizate, iar afară era o tânăra arsă care încă mai respira. M-am blocat. Nu puteam nici să opresc filmul, nici să dau mai departe. Am paralizat, mă uitam la trupul ars care încă mai avea viață și care încerca să respire, să vorbească, să ceară ajutor și mă gândeam dacă așa au murit și ei. Am început să plâng”, încheie Flavia.

Flavia, înainte de Colectiv, la un concert. Foto arhiva personala

Colectiv e pe viață

Colectiv ar fi trebuit să fie o lecție pentru România. În fiecare an, la 30 octombrie, tragem o linie a schimbărilor apărute în urma incendiului. Spitalul de Arși din București, locul în care Flavia s-a bucurat inițial că a ajuns, dar unde i s-a spus să-și bage mâna în apă rece ca remediu, a fost închis și renovat.

A fost suplimentat, la nivel național, numărul de paturi pentru tratarea marilor arși. Pandemia de noul coronavirus ne-a arătat, însă, că sistemul medical din România nu este cu mult mai pregătit decât era în octombrie 2015. Dosarul Colectiv și găsirea celor vinovați este departe a ajunge la un rezultat.

La cinci ani de la incendiul din Colectiv, cea mai mare schimbare a avut loc în viețile celor care au supraviețuit. Iar această schimbare este permanentă.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.