
Parcul Sticlăriei din Sector 2, București. Foto Lucian Muntean
20/07/2025
Eșec pe fonduri europene. Din sute de proiecte cu finanțare europeană pentru biodiversitate, autoritățile au reușit să finalizeze, în șase ani, doar 22
- Una dintre „urgențele naționale” identificate de premierul Ilie Bolojan, pe lângă reducerea deficitului bugetar, a fost atragerea de fonduri europene.
- Cum se descurcă, însă, România să implementeze proiecte pe fonduri europene? Cu frâna trasă de mână și cu derogări.
- PressOne a întrebat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene câte dintre proiectele de conservare a biodiversității finanțate în perioada 2014-2020 au și fost încheiate.
- Răspunsul ministerului: din cele 131 de proiecte cu acest specific, doar 22 au fost încheiate. Adică abia 16,8% din total.
- Ce s-a întâmplat cu restul? Au rămas fie nefinalizate, fie au fost fazate.
- Un exemplu este proiectul de îmbunătățire a Sistemul de Evaluare și Monitorizare a Calității Aerului, derulat de ministerul Mediului. Conform datelor obținute de PressOne, valoarea proiectului s-a ridicat la peste 80 de milioane de lei și ar fi trebuit să fie gata în decembrie 2023.
- Cu un progres de doar 0,96%, proiectul a fost mutat în exercițiul 2021-2027, ocazie cu care a mai primit o finanțare de 63 de milioane de lei.
- Pentru proiectele nefinalizate, ministerul prelungește prin ordonanțe de urgență termenul până la care ele pot fi încheiate. Altfel, finanțarea primită va trebui restituită.
Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, niciun proiect încheiat
După ce am arătat cum cele mai bune proiecte pe fonduri europene pentru conservarea biodiversității și refacerea ecosistemelor degradate au fost folosite pentru planuri de management ale ariilor protejate parte din rețeaua europeană Natura2000, PressOne a cerut Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene date privind stadiul acestor proiecte.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Fără ajutorul tău, nu putem continua să scriem astfel de articole. Cu doar 5 euro pe lună ne poți ajuta mai mult decât crezi și poți face diferența chiar acum!
Astfel, potrivit răspunsului oferit redacției, pentru perioada de finanțare 2014-2020, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), pentru axa prioritară 4, protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric, cu obiectivele specifice, au fost depuse 131 de proiecte.
Din aceste, doar 22 au fost încheiate. Adică proiectul a fost implementat în integralitate, iar plățile efectuate. Din totalul proiectelor care au primit finanțare pentru axa 4 din POIM, asta înseamnă doar 16,8%.
Un procent mult mai ridicat este înregistrat în cazul proiectelor nefinalizate, de 50,4%, adică mai bine de jumătate (66 de proiecte au rămas nefinalizate în decembrie 2023, când a avut loc închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2014-2020).
Pe primul loc la proiecte pentru care a fost semnat un contract de finanțare, dar proiectul n-a mai fost finalizat se află Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, cu zero proiecte de conservare a biodiversității duse la bun sfârșit.
Conform răspunsului oferit PressOne, instituția a depus 27 de proiecte în cadrul axei prioritare 4, majoritatea contractelor de finanțare fiind semnate în 2021 și având drept scop elaborarea planurilor de management pentru anumite arii protejate.
Copacii din Parcul Codrii Neamțului, rași de pe fața Pământului. Proprietarul terenului, patronul Auto Cobălcescu, spune că i-a tăiat pentru a preveni o nenorocire: „Eu bănuiesc că am făcut un lucru bun pentru copiii care sunt la școală”
Parcul Codrii Neamțului din Sectorul 3 a fost distrus în întregime de un afacerist abonat la contracte publice cu instituțiile statului - același stat care ar fi trebuit și ar fi putut putut să prevină dezastrul.
Europa nu mai are răbdare cu noi: După 18 ani în UE, România își dă examenul de maturitate. Din 2028, va trebui să ne gestionăm singuri banii europeni
Noul proiect de buget al Uniunii Europene pe următorii șapte ani se prezintă ca un veritabil test de maturitate pentru România care, întâmplător sau nu, „a împlinit” în 2025 fix 18 ani de la aderarea în UE. Bugetul propus de Comisia Europeană însumează aproape 2 trilioane de euro care urmează a fi cheltuiți în perioada 2028 – 2034. Noua filozofie bugetară a Uniunii nu mai acordă aceeași importanță fondurilor europene pentru agricultură și programelor de coeziune, prin care se încearcă aducerea zonelor sărace din UE la standarde similare zonelor sau regiunilor europene deja dezvoltate. Or, fondurile pentru agricultură și de coeziune s-au dovedit, până acum, vitale pentru dezvoltarea României și ridicarea nivelului de trai.
În decembrie 2023, la doi ani de la semnarea celor mai multe contracte de finanțare, stadiul de implementare a celor mai multe proiecte era de 0,00%, conform răspunsului oferit redacției.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Așa s-a ajuns ca, din cele 27 de proiecte depuse de agenție, 22 să fie „etapizate” (expresie folosită de autoritățile române pentru a descrie procesul fazării, adică relocarea unui proiect neterminat sau a anumitor etape dintr-un proiect în alt exercițiu de finanțare, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții), pentru perioada de programare 2021-2027, urmând să fie finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă.
Asta înseamnă că din noul program, o parte din fonduri vor fi folosite pentru închiderea unor proiecte care deja primiseră finanțare, dar care, din diverse motive, n-au ajuns la final.
Alte cinci proiecte depuse de ANANP spre finanțare în cadrul aceleiași axe au rămas nefinalizate. În cazul lor, agenția mai are la dispoziție doar până în decembrie 2026 să le încheie, dar lucrările necesare se realizează cu bani din bugetul propriu al instituției. În caz contrar, fondurile primite vor trebui restituite.
Din totalul proiectelor finanțate în axa prioritară 4 din Programul Operațional Infrastructură Mare și fazate în Programul Dezvoltare Durabilă, mai bine de jumătate sunt proiecte ale Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), rezultă din analiza datelor primite de la minister.
Din cele 43 de proiecte fazate, 22 aparțin ANANP.
Topul instituțiilor codașe este întregit de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și ROMSILVA
Din același răspuns oferit de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene redacției rezultă că Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, în calitate de administrator de arie protejată, a depus 17 proiecte pentru finanțare în cadrul axei prioritare 4 din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Din cele 17, ROMSILVA a reușit să încheie un singur proiect, în valoare totală de peste 19 milioane de lei.
Ce s-a întâmpla cu restul proiectelor? Zece au rămas nefinalizate, valoarea lor totală ridicându-se la peste 98 de milioane de lei, iar șase au fost fazate pentru perioada 2021-2027.
La rândul ei, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a reușit, din 10 proiecte depuse, să încheie doar unul, să lase nefinalizate două și să fazeze pentru exercițiul financiar următor restul de 7 proiecte.
Valoarea totală a proiectele fazate de către ARBDD se ridică la peste 223 de milioane de lei.
Niciun proiect contractat după 2021 n-a fost încheiat
Potrivit aceluiași răspuns oferit PressOne, în anul 2021 au fost semnat 24 de contracte noi de finanțare cu beneficiari care au aplicat pentru finanțare în cadrul axei 4 din cadrul POIM 2014-2020.
În decembrie 2023, când toate proiectele contractate ar fi trebuit să fie încheiate, statistica ministerului arată că niciun proiect pentru care s-a semnat contractul de finanțare în 2021 n-a fost finalizat. Din cele 24, 3 au rămas nefinalizate și alte 21, pentru că îndeplineau criteriile de eligibilitate, au fost fazate în Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Valoarea proiectelor nefinalizate se ridică la 22 de milioane de lei, în timp ce proiectele fazate ajung, în total, la peste 600 de milioane de lei. O parte din aceste fonduri au fost folosite, pentru că unele proiecte fazate aveau un procent ridicat de implementare. Altele însă, conform MIPE, înregistrau, la momentul fazării, progres fizic de 0%, ceea ce înseamnă că, într-o foarte mare măsură, banii nu au fost folosiți.
Situația este asemănătoare și pentru 2022, cu 14 noi contracte semnate, dintre care șapte au rămas nefinalizate și alte 7 au fost fazate pentru noul program.
Cu toate că programele operaționale finanțate în perioada exercițiului 2014-2020 ar fi trebuit să se închidă în decembrie 2023, au fost semnate contracte de finanțare chiar și-n luna iulie a anului 2023. Asta înseamnă doar 6 luni pentru implementare integrală a proiectului.
Un exemplu este proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului de importanţă comunitară ROSCI0240 Tăşad”, pentru care Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate a semnat cu autoritatea de management în iulie 2023 un contract de finanțare în valoare de peste 11 milioane de lei.
Cu 0% progres fizic înregistrat până la închiderea perioadei de finanțare, proiectul a rămas nefinalizat.
Un alt exemplu este un proiect din ianuarie 2023, pentru care Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a primit o finanțare de peste 47 de milioane de lei.
Cu 0,28% progres fizic în decembrie 2023, proiectul a fost fazat pentru Programul Dezvoltare Durabilă și a primit o nouă finanțare de peste 45 de milioane de lei. Asta înseamnă că din prima finanțare au fost folosite doar aproximativ 2 milioane de lei, iar pentru ca proiectul să poată fi dus la bun sfârșit a fost nevoie de alte 45 de milioane de lei din noul exercițiu.
Restituirea fondurilor, amânată prin ordonanțe de urgență
În mai 2023, guvernul condus de Nicolae Ciucă emite OUG 36 prin intermediul căreia este stabilit cadrul general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014-2020.
În contextul în care perioada de implementare a proiectelor din POIM 2014-2020 era până în decembrie 2023, autoritatea de management a trebuit, în baza OUG 36, să întrunească liste cu proiectele rămase nefinalizate, nefuncționale sau care îndeplinesc criteriile pentru fazare.
Potrivit OUG 36, proiectele nefinalizate sunt cele care n-au putut fi implementate integral până în decembrie 2023, dar pentru care beneficiarul mai are la dispoziție încă un an, până decembrie 2024, pentru a le închide. Terminarea proiectelor nu mai beneficiază de fonduri europene, ci trebuie realizată din bugete proprii.
În cazul în care nici în decembrie 2024 aceste proiecte n-ar fi fost gata, beneficiarul, în cele mai multe cazuri o instituție a statului, ar fi trebuit să restituie sumele primite din fonduri externe nerambursabile, împreună cu cofinanțarea de la bugetul de stat și plata eventualelor dobânzi și penalități.
În iulie 2024, guvernul Ciolacu vine cu o nouă ordonanță de urgență, care mută termenul până la care pot fi încheiate proiectele nefinalizate până în decembrie 2025.
Potrivit statisticii de la nivelul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene trimisă PressOne, cele 66 de proiecte nefinalizate din POIM 2014-2020, axa prioritară 4, cu obiectivele specifice, au o valoare totală de peste 620 de milioane de lei.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this