Cum ar putea preveni România violența domestică?

Din 2003, în România funcționează o lege care urmărește prevenirea și combaterea violenței domestice, văzută de autorități ca o problemă de sănătate publică.

Actul normativ face parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei, iar autoritățile au obligația să ia măsurile necesare pentru „prevenirea violenței domestice, preîntâmpinarea unor situații de încălcare repetată a drepturilor fundamentale ale victimelor violenței domestice, inclusiv prin furnizarea de informații și programe de educație despre modalitățile în care se pot preveni, evita, recunoaște și raporta cazurile de violență”.

Însă ce mecanisme ar trebui puse în mișcare pentru a putea vorbi, cu adevărat, de prevenirea și combaterea violenței domestice? PressOne a identificat, cu ajutorul specialiștilor în domeniu, mai multe direcții de intervenție.

„În România, nu învățăm deloc de ce există mai mulți bărbați poeți decât femei”

1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de fostul partener, arată un unui studiu al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. Convențiile internaționale subliniază faptul că la baza violenței împotriva femeilor stă inegalitatea dintre femei și bărbați și dezechilibrul de putere dintre cei doi.

„Este necesară o adresare în școală a egalității de gen, pentru că de acolo pleacă tot, și a prevenirii violenței în familie. Nu există niciun fel de istoric al egalității de gen în România, nu învățăm deloc de ce există mai mulți bărbați poeți decât femei, nu știm când femeile au obținut dreptul la vot. Dacă nu adresăm toate astea în educație, la școală, vor fi schimbări foarte lente”, explică Andreea Rusu, specialistă în violența domestică de la Centrul Filia.

Educația este un mecanism de intervenție valorificat însă mai mult de organizațiile nonguvernamentale, decât de autoritățile statului.

Felicia Hrihorișan, ofițer în cadrul Poliției Române și activistă pentru drepturile femeilor, a participat și organizat mai multe campanii în școlile din Satu-Mare, pentru a putea adresa elevilor problema violenței domestice, dar și pentru a pune bazele unor comunități care să se autoeduce, pe termen lung.

„În perioada asta am încercat un proiect în care să construim o rețea de fete în fiecare liceu din Satu Mare. Am început în martie, am suspendat din cauza pandemiei, dar acum ne întâlnim online. Practic, este câte o fată din fiecare clasă din liceele din oraș, cu care ne întâlnim și avem discuții legate de violența împotriva femeilor, violență sexuală, educație sexuală, exploatarea femeie”, spune Felicia Hrihorișan.

Pe lângă introducerea educației de gen în școli, experții în domeniu vorbesc și de o educație la nivelul întregii populații, pentru a înțelege că violența nu are loc doar în mediul rural, că victime nu sunt doar femei cu un nivel scăzut al educației sau că violență domestică nu e doar atunci când apar răni fizice.

„Deseori, când noi atragem atenția asupra violenței de gen, oamenii, mai ales reprezentanții instituțiilor, poliție, primărie, spun că violența se întâmplă la persoanele needucate, în mediul rural, vin pe consum de alcool, la persoanele rome care sunt needucate și necivilizate și că acolo violența e mai mare decât în general, iar datele statistice și cazurile arată că violența se întâmplă la toate nivelele”, explică Carmen Gheorghe de la Asociația E-Romnja, care luptă pentru drepturile femeilor rome.

Unii angajatori tind să-și concedieze angajatele aflate în situații de violență domestică

Pe lângă autoritățile statului, un rol în prevenirea și combaterea violenței domestice îl pot avea și cei din cercul apropiat victimei. De exemplu, în momentul în care o femeie realizează că se află într-o relație abuzivă și decide să plece, adesea prima îngrijorare care apare este cea financiară. Mai ales dacă pe parcursul relației partenerul i-a interzis victimei să se angajeze sau i-a controlat fiecare sumă de bani câștigată.

În această situație, angajatorul este cel care poate interveni.

„Angajatorul trebuie să asigure tuturor angajaților un serviciu de consiliere”, spune Alina Ursu, învingătoare a violenței domestice.

„Dacă într-o companie ar exista astfel de servicii, femeia victimă ar avea unde să se îndrepte, cui să se adreseze. Angajatorul trebuie să fie pregătit să accepte că are ca angajată o femeie victimă, pentru că, uneori, se întâmplă ca femeia să intre în concediu medical din cauza loviturilor primite. Ori unii angajatori tind să-și concedieze acest tip de angajați. Trebuie să înțeleagă că atunci când concediază o victimă, nu-i mai dă nicio șansă”, adaugă Alina Ursu, învingătoare care în 2008 a reușit să iasă dintr-o căsnicie abuzivă și datorită ajutorului oferit de angajator.

Spre deosebire de alte domenii sociale, violența domestică a ajuns să fie atât de frecventă și de minimalizată, încât este necesară o sensibilizare a tuturor actorilor care intră în contact direct cu victimele, pentru a crea o plasă de siguranță de care ele au nevoie.

„Victimele violenței domestice trebuie să fie crezute, pentru că ele se tem mereu că nu vor fi crezute. Să fie păstrată confidențialitatea celor aflate, să existe un cod de comunicare atunci când sunt abordate, pentru a nu le pune în pericol. Cel care vrea să ajute să știe dacă e sigur să le scrie, ce întrebări poate pune. 

Să fim conștienți de faptul că partenerul le-ar putea cunoaște datele de acces de la e-mail și atunci n-ar fi cea mai bună soluție să-i recomandăm să-și schimbe parolele, ci să-și facă un cont nou la care agresorul nu are acces. Să fie învățate să folosească funcția incognito pentru a căuta informații de ieșire. Să le învățăm să strângă probe”, explică Loredana Kaschovits, președinta Asociației Luthelo, ONG care oferă sprijin persoanelor afectate de violența domestică.

În ultimii trei ani de când am început să implementăm politici de egalitate de gen, am observat că au ajutat angajații să aibă mai multă încredere în companie, să se simtă mai recunoscuți și mai înțeleși.

Violeta Neniță, IKEA România

Nu există prevenție și combatere fără reabilitarea agresorului

În Brașov a funcționat, până la începutul pandemiei, un grup terapeutic destinat agresorilor, înființat de Asociația Pas Alternativ, într-un parteneriat local cu serviciul de probațiune, un ONG specializat pe adicții și două cabinete de avocatură.

„N-am avut mulți beneficiari. Am distribuit pe la toate secțiile de poliție fluturași ca atunci când polițistul se confruntă cu o astfel de situație să-i spună victimei că poate merge la grupul de suport, iar agresorului că există un grup unde poate fi ajutat și el. Unii sunau, alții nu. Alții sunau împreună. După câteva zile de la momentul de criză, ne sunau de pe același telefon și ne întrebau dacă ei s-au împăcat mai este nevoie să vină la grup? Noi le spuneam că nu s-au împăcat, ci au încălcat ordinul de protecție împreună. Și că dacă vor să se împace serios, să vină fiecare la grupul corespunzător, că poate învață fiecare ceva”, spune Iolanda Beldianu, de la Asociația Pas Alternativ.

Relația violentă n-ar avea loc dacă n-ar fi două persoane. Așa cum victima trebuie să fie ajutată să înțeleagă ce i s-a întâmplat și cum poate ieși cu adevărat din ciclul abuzului, la fel și agresorul trebuie ajutat să conștientizeze de unde îi vine furia.

„Există o multitudine de justificări pentru comportamentul agresiv: «m-a provocat», «nu tăcea din gură». În momentul în care agresorul înțelege că e în puterea lui să oprească comportamentul agresiv, nu în al victimei, atunci putem vorbi de reabilitarea lui. Agresorul trebuie să înțeleagă de unde vine furia, acel comportament pe care nu-l poate gestiona corespunzător, și să găsească o alternativă la violență”, adaugă Iolanda Beldianu.

„În România, avem tendința de a pune lupa pe victimă. Dacă într-o familie există violență, ne uităm către victimă: de ce stă, ce a făcut de e victimă. Nu ne uităm însă spre agresor, nu ne întrebăm de ce o bate, de ce este violent. E necesar să ne mutăm, la nivel de societate, de autorități, punctul de a privi situația înspre agresor, nu înspre victimă. De multe ori, judecătorul recomandă servicii psihologice pentru agresori, dar ele nu există”, explica și Andreea Rusu de la Centrul Filia.

Mai mult, reabilitarea agresorului n-ar trebui să rămână la nivel de recomandare, ci ar trebui să fie impusă de o instanță de judecată, este de părere Felicia Hrihorișan.

„Este nevoie și de o reabilitare a agresorului, dar este un pas greu de făcut și nu poate fi făcut de aceleași persoane care sprijină și victimele.

Cine acordă sprijin victimelor n-ar trebui să acorde sprijin și agresorilor, pentru că poate pierde încrederea ambilor.

Poți face asta doar dacă participarea la un grup de agresori este impusă de o instanță și ar trebuie să aibă o durată de minim 20 de ore.”

„De ce atunci când spunem că una din patru femei este bătută, n-am spune invers: unul din patru bărbați își bate nevasta?”

O recomandare făcută de experții din cadrul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene spune că „bărbații trebuie implicați în mod pozitiv în inițiative care scot în evidență în mod critic felul în care unii dintre ei fac uz de violență împotriva femeilor”.

Când asupra agresorului se va pune mai multă lumină, când educația de gen va fi inclusă în sistemul de învățământ și când violența domestică va fi văzută ca o prioritate națională, atunci vom putea vorbi de prevenire și combatere. 

„Mă gândeam cum ar fi o campanie de conștientizare a violenței domestice în care pe trupul bărbaților să apară în oglindă fix vânătăile de pe trupurile femeii.

Sau, de ce atunci când spunem că una din patru femei este bătută, n-am spune invers: unul din patru bărbați își bate nevasta?

Nu spunem invers pentru că un bărbat își poate bate și nevasta, și copilul, care poate fi fată sau băiat, și mama și amanta. Deci, un agresor poate să agreseze mai multe persoane, mai multe victime”, este concluzia Iolandei Beldianu.

25 noiembrie a fost Ziua Internațională a Combaterii Violenței împotriva Femeilor. Ea reprezintă și începutul unei campanii pe subiectul violenței împotriva femeilor. În cadrul acesteia, PressOne, împreună cu IKEA România, propune o serie de trei articole atât asupra fenomenului în sine, cât și din perspectiva unor potențiale soluții.