Mic ghid de supraviețuire pentru ieșirea dintr-o relație abuzivă

„De ce nu pleacă pur și simplu?” e întrebarea ce apare imediat pe buzele multora dintre cei care aud despre un caz de violență domestică. De ce nu pleacă, de ce suportă, de ce stă, de ce se întoarce. Întrebările sunt poate superficiale, dar răspunsurile nu. Ițele complexe ale unei relații abuzive împletesc frica, traumele, iubirea, rușinea, izolarea, încrederea în sine, nevoia de siguranță și multe altele pe care doar victima le poate înțelege în profunzimea lor. 

De ce au nevoie femeile pentru a ieși din relații abuzive? Răspund pentru PressOne experți și activiști în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice. 

Ce înseamnă o relație violentă?

În lege, violența domestică este definită ca „orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima”. (Legea 217/2003 – republicată)

Chiar din formularea legii, vedem că violența domestică nu este numai fizică – ține și de condiționări economice (de pildă, bărbatul este cel care controlează bugetul familiei și femeia trebuie să-i ceară bani pentru orice fel de cumpărături), psihologice (cum ar fi jigniri sau orice poate apăsa „butoane” sensibile), sexuale (violul marital), de partea socială (se întâmplă, nu rar, ca victima să fie izolată de către partenerul ei de prieteni sau familie) și multe, multe altele. De cele mai multe ori, nu vorbim de o singură formă de violență domestică, ci de o încrengătură de multe, care subminează încrederea victimei în ea însăși, o face să se simtă dependentă de agresor și să normalizeze agresiunea. 

Iolanda Beldianu, de la Asociația Pas Alternativ, consideră că relația violentă se clădește în timp. Cum?

„Prin diverse atitudini, prin control. De cele mai multe ori, între cei doi există un raport de control și putere în relație. Mai ales că în primă fază te întrebi dacă nu cumva ai greșit, dacă nu ți s-a părut, te gândești că poate n-a fost chiar așa. Majoritatea victimelor își asumă un soi de vină pe ceea ce s-a întâmplat. Apoi constată că lucrurile se repetă. Repetiția aceluiași tipar de relaționare este pattern-ul violenței intrafamiliale.”

Întoarcerile

Există un cerc vicios al violenței, spun specialiștii care lucrează zi de zi cu femeile abuzate. Victimele violenței domestice încearcă de mai multe ori să iasă din situația de abuz dar, de aproape la fel de multe ori, se întorc. Încearcă să salveze relația, se simt singure, nu au încredere că se pot descurca pe cont propriu, cred promisiunile agresorului că lucrurile se vor schimba, le e teamă că își pierd copiii sau nu știu încotro să o ia. 

„Studiile spun că femeile trebuie să se întoarcă între 5 și 9 ori până iau decizia finală. Noi nu trebuie să mai judecăm victimele”, spune, într-un alt articol PressOne pe tema violenței domestice, Carmen Nemeș, de la Asociația ANAIS.

De ce se întorc? Aceeași întrebare obsesivă când vorbim de violența domestică, una care pune presiune pe victimă și contribuie la rușinea și stigma pe care aceasta le simte.

„Există acea spirală a violenței. În primul rând, se acumulează tensiunile între ei iar apoi izbucnește conflictul. Urmează luna de miere, pe care victima întotdeauna o așteaptă și aia o păcălește. Atunci ea zice gata, se poate schimba. Dar nu, urmează din nou o acumulare de tensiune. Și ele sunt în acest cerc tot timpul”, accentuează Carmen Nemeș ce înseamnă, de fapt, acest cerc al violenței. 

Felicia Hrihorișan, ofițer sociolog în cadrul Poliției Române și activistă pentru drepturile femeilor, vorbește despre o normalizare a abuzului. Ce se întâmplă când vezi abuz în familie și când relațiile de familie sunt asociate, dintotdeauna, cu violența? 

„Dacă nu reușesc să prelucreze foarte bine ce li s-a întâmplat și cum pot să iasă cu adevărat din ciclul al abuzului, victimele vor ajunge să repete același scenariu, mai ales dacă vin dintr-o familie de origine abuzivă, unde abuzul era normalizat. Ajung să creadă că așa funcționează orice familie. De asta este nevoie de consiliere și terapie pe termen îndelungat”, crede ea. 

Și Andreea Talmazan, psihanalist și psihoterapeut, crede că o mare parte din cauze vin din modele de relaționare emoțională învățate în copilărie. 

„Cărțile de specialitate spun că, de multe ori, deși ele sunt funcționale și bine ancorate în realitate, la nivel emoțional au manifestări de copil și își tratează partenerul ca pe un părinte. Nici un copil nu își abandonează părinții”, spune ea. Repetă un tipar învățat în relația de familie, cu un părinte abuziv, un părinte prea preocupat de propria persoană, depresiv. Și așa, explică psihologul, ajung adulți dependenți în relațiile cu alte persoane. 

Ieșirea din relație este atunci o formă de maturizare emoțională? 

„Forțată, da. Dar, odată intrată în terapie, creșterea emoțională se produce. Se recuperează creșterea din momentul în care a fost blocată. Dar asta durează. Depinde de mulți factori. Depinde mult și de motivație și voință”, spune Andreea Talmazan. 

Mai e ceva, spune psihologul. Femeile rămân blocate în poveștile copilăriei, acelea cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” și, de multe ori, își asumă complet responsabilitatea relației sau a eșecului și se simt vinovate și rușinate. Există o presiune a relațiilor perfecte, care rezistă, o presiune care, într-o relație de abuz, este o piedică în calea desprinderii. 

Plecarea în siguranță

Există însă și momentul când întoarcerea nu mai e posibilă. După plecări și reveniri, victimele ajung în punctul în care violența domestică nu mai este tolerabilă. 

Cum apare momentul plecării? Cum se face trecerea, în interiorul și în viața unei femei, de la victimă la învingătoare? Am întrebat-o pe Andreea Talmazan, psihoterapeut în cadrul Asociației Necuvinte, despre mecanismele psihologice și emoționale care fac o femeie să stea sau să plece dintr-un cuplu abuziv. 

„Primul pas e să conștientizeze că nu e normal să trăiască într-o relație abuzivă. O palmă nu este normală. Abuzul psihic, șantajul emoțional nu sunt normale.” Și cum conștientizează că nu e normal, când violența e normalizată într-o mare măsură în societate?

„Își dau seama mai repede persoanele care au copii. Ei sunt primii care dau semnalul. Spun sau se manifestă când e ceva în neregulă. Și în cazul persoanelor fără copii sau cu copii mici, își dau seama la un moment dat că nu primesc ceea ce așteptau de la relație.”

Iolanda Beldianu, de la Asociația Pas Alternativ, a observat și ea acest lucru, în activitatea ei de sprijin al victimelor violenței domestice:

„De cele mai multe ori victimele ajung să iasă din cercul ăsta atunci când își spun că au suferit destul. Au ajuns foarte jos și nu mai suportă. Un alt moment în care victima mai face un pas este atunci când și copiii au de suferit foarte mult. Atunci își spune: ok, eu am suportat, dar ei nu au de ce s-o facă. Copiii sunt punctul sensibil.”

De ce mai este nevoie pentru ca o femeie să plece? Sprijin: financiar, logistic, emoțional

„Atunci când vorbim de victime aflate în situații de criză, prima soluție care ajută este un adăpost, fie că e oferit de stat, fie de ONG-uri, sau chiar de prieteni. Apoi, ce mai ajută sunt soluțiile pentru copii. Există centre de zi care sprijină cu un afterschool, cu o masă caldă. 

Toate pot fi de ajutor pentru femeile care vor să se pună pe picioare, să-și găsească un loc de muncă, mai ales dacă trebuie să se relocheze, pentru a face despărțirea de agresor mai ușoară. Ajută orice formă de consiliere, pentru că victimele nu știu pe unde să o apuce. Orice fel de organizație, grup de inițiativă sau chiar o persoană individuală e un ajutor binevenit”, crede Felicia Hrihorișan.

Primul pas, la nivel emoțional, spune psihologul Andreea Talmazan, e să știi că ești puternică. Că poți fi independentă.

„Cel mai important lucru pe care i l-aș spune unei femei despre care știu că se află într-o relație abuzivă că e o femeie puternică. Cu siguranță, poate realiza multe lucruri pe cont propriu. De pildă, dacă este mamă, este o femeie puternică ce a dat naștere unui copil. Faptul că și-a asumat responsabilitatea de a fi mamă e o decizie mare și arată mult curaj. 

Pentru fiecare caz în parte, punctăm punctele forte. Mereu trebuie să facem asocieri – ai reușit personal, poți reuși și profesional. Sau poți afla ce și-au dorit să facă în copilărie și să le încurajezi să își urmeze aspirațiile de atunci”, adaugă ea. 

Serviciile specializate

Un lucru extrem de important, atunci când vrei să pleci dintr-o relație abuzivă, este stabilirea unui cerc de încredere. Cine din familie te poate sprijini? Unde poți merge, măcar temporar? Cine îți va fi alături cu toate chestiunile logistice? Cu cine vei putea vorbi?

Organizațiile pun la dispoziție resurse importante, ghiduri, povești de viață și, mai ales, au o abordare integrată, care adresează toate aspectele violenței domestice. Pentru o victimă, astfel de resurse sunt foarte importante în procesul de pregătire al ieșirii din relația abuzivă.

Ce e important însă e că, în cazul unei situații de criză, primul pas este telefonul la 112. 

Camelia Proca, de la ALEG, subliniază și ea importanța accesării unor servicii specializate, care să răspundă nevoilor. „Pentru a putea ieși dintr-o situație de violență, mai ales dacă e vorba de violență repetată și dusă de-a lungul mai multor ani, ai nevoie de ajutor specializat din afară. Nu e așa de simplu, să zici nu-mi place și am plecat. Pentru că sunt niște mecanism de codependență, inclusiv financiară, dar și emoțională, care nu se rup foarte ușor. 

Femeia are nevoie de suport în ceea ce privește o locație sigură unde să poată să meargă, un plan de siguranță, care presupune inclusiv cum își va reconstrui viața, inclusiv sub aspectul veniturilor, sub aspect juridic. Foarte multe femei se tem că dacă pleacă de acasă își vor pierde niște drepturi, multe se tem pentru copii și nu pleacă din cauza lor, fie că vor pierde custodia sau că nu doresc să îi lase fără tată.” 

Și legătura cu alte femei care au trecut prin aceleași experiențe e importantă, pentru că majoritatea victimelor sunt izolate. Un mecanism pe care agresorii îl pun în funcțiune este izolarea victimei de cercul de prieteni, de familie. Plus că, fiind o chestiune intimă, pe care femeile o asociază cu rușinea, tind să ascundă violența și atunci multe dintre ele au impresia că doar lor li se întâmplă, că e ceva greșit la ele pentru că li se întâmplă, de aceea este foarte prețioasă această legătură cu alte femei care pot să le arate că violența are de fapt niște tipare și că nu este vina victimei.”

Ajutorul financiar poate fi un colac de salvare

Una dintre cauzele pentru care victimele nu își părăsesc partenerul sunt de ordin financiar. Prin condiționarea economică, partenerul abuziv este cel care fie îi interzice să muncească, fie controlează finanțele familiei, fie o face să creadă că, fără el, va sfârși în sărăcie.

„Un ajutor financiar ar fi util. Sunt două cazuri aici: cel al victimelor care au un venit stabilit și cel al victimelor care nu au loc de muncă, care nu au resurse sau au ca singură sursă de venit alocațiile copiilor sau pensia bunicii. Acestea sunt cazuri mult mai sensibile. De altfel, scopul oricărui agresor domestic este să țină victima sub control, iar atâta timp cât victima nu lucrează, ea este legată de agresor. El ajunge să le controleze foarte bine cu acest abuz financiar, care nu vine niciodată singur, ci vine la pachet cu un abuz psihologic”, crede Felicia Hrihorișan.

Femeile au nevoie de un loc de muncă, de un timp să se pună pe picioare, de sprijin în creșterea copilului. Dacă acestea sunt asigurate, ieșirea din relația de abuz poate veni mai repede. 

Dar, este important de știut, spune Andreea Talmazan, „relațiile abuzive nu țin de sărăcie, se întâmplă la toate nivelurile sociale, indiferent de statut sau venituri”. 

Prejudecata că doar în cuplurile cu venituri reduse apare violența domestică ne face, uneori, să ignorăm semnele abuzului din relațiile unor oameni cu venituri și statut social.

Pe cale legală

Sunt mai multe instrumente legale pe care o victimă le are la dispoziție pentru a se apăra de agresorul ei. În primul rând, în situații de risc, cel mai important este apelul la 112. „La 112 pot suna atât victima, cât și cei care cunosc astfel de situații de violență domestică”, spune Giulia Crișan, avocat în cadrul Asociației Anais. 

Ordinul de restricție provizoriu este emis pe loc de către polițiști pe baza evaluării situației de fapt, atât pe baza unui chestionar, cât și pe baza observației lor directe.  

„Vorbim despre ordinul de protecție provizoriu doar în cauză de violență fizică sau lipsire de libertate. Pentru celelalte tipuri de violență, doar instanța de judecată poate să emită un ordin de protecție”, precizează avocata. 

Acesta este valabil 5 zile și poate dispune mai multe măsuri de protecție, de la evacuarea agresorului din locuință, obligarea acestuia de păstra distanța față de victimă și față de familia ei. Încălcarea lui reprezintă infracțiune. Ordinul ajunge la parchet, unde procurorul îl aprobă, poate dispune încetarea sau prelungirea lui.

Dacă procurorul constată că acesta trebuie prelungit, îl trimite la judecătorie, însoțit de o cerere de emitere a ordinului de protecție valabil maxim 6 luni, însoțit de tot probatoriul oferit de polițist.  Emiterea ordinului de protecție se poate face și în urma unei cereri scrise – un model găsiți aici.

„În fața instanței de judecată se pornește un proces civil, atenție, nu unul penal”, spune Giulia Crișan. 

De ce este acest lucru important? 

În cazul ordinului de protecție, se acceptă orice mijloc de probă prin care poate fi dovedită agresiunea. De aceea, avocata le sfătuiește pe femei să strângă dovezi – mesaje, fotografii, înregistrări, scrisori, orice act medical, dovada că s-a prezentat la IML etc. Spre deosebire de alte tipuri de procese civile, aici pot fi martori și descendenții, copiii spre exemplu, plecând de la premiza că actele de violență domestică se petrec mai mult în familie, drept urmare victimei îi va fi greu să producă probele clasice, adică înscrisuri sau martori. 

Din păcate, spune avocata, de multe ori nu te poți baza pe vecini sau rude. „De cele mai multe ori, vecinii nu doresc să depună mărturie. Justificarea este că victima se va împăca cu agresorul și ei vor suporta consecințele. Martorii trebuie aduși personal de către parte atunci când se judecă ordinul de protecție. În acest tip de procese, martorii nu sunt citați de către instanță. Dacă nu vin de bunăvoie, femeia este în imposibilitatea de a produce proba cu martori.” 

Măsurile dispuse de către judecător sunt personalizate – agresorul poate fi obligat să plătească chirie, de pildă, pentru locuința victimei, sau interdicția de a vizita anumite localități (dacă ea, să zicem, își vizitează părinții des, care locuiesc într-o anumită localitate). 

În 2013, își amintește Giulia Crișan, a avut un ordin de protecție prin care judecătorul interzicea agresorului să se apropie de mormântul copilului cuplului. De ce? Victima fusese răpită de agresor chiar de la mormântul copilului, după ce stătuse ascunsă în adăpost, pentru că știa că ea va merge acolo pentru pomenire. „Atunci când judecătorul a văzut-o, nu a mai avut nevoie de nici un probatoriu. Era desfigurată.” 

Victima poate face și plângere penală pentru agresiune. Ea se formulează de regulă la organul de poliție. Ea se poate trimite, însă, și direct către parchet. 

Uneori victimele renunță la plângerile penale din varii motive: sunt dependente economic de agresor și sunt șantajate. Femeile sunt amenințate că nu vor primi pensia de întreținere pentru copil, că nu vor primi domiciliul copilului, fără să știe că decizia este la judecător. „Victimele trebuie să înțeleagă că pensia alimentară este un drept al copilului, că nici unul dintre părinți nu poate renunța la ea și nu o poate tranzacționa”, subliniază avocata Giulia Crișan. 

Interesul superior al copilului primează întotdeauna pentru instanțe, iar decizia e luată luând în considerare foarte mulți factori. „Este nevoie și de figura paternă în viața copilului”, spune ea. Dar dacă există o istorie a agresiunilor față de copil, acestuia nu i se va stabili domiciliul la părintele agresor. Iar, dacă minorul are peste 10 ani, este ascultat și el de către instanță. 

25 noiembrie a fost Ziua Internațională a Combaterii Violenței împotriva Femeilor. Ea reprezintă și începutul unei campanii pe subiectul violenței împotriva femeilor. În cadrul acesteia, PressOne, împreună cu IKEA România, propune o serie de trei articole atât asupra fenomenului în sine, cât și din perspectiva unor potențiale soluții.