De ce își bat românii femeile?

În România, violența domestică apare pe agenda publică doar atunci când o femeie este ucisă.

Nici măcar acum, în plină campanie electorală, ea nu pare să fie o prioritate pentru politicieni. 

De ce nu este încă violența domestică o prioritate în România? Și de ce fenomenul nu poate fi conținut? Am căutat răspunsurile la aceste întrebări discutând cu șase activiste pentru drepturile femeilor și consultând programele de guvernare propuse de principalele partide din România pentru perioada 2020-2024. 

Am descoperit o problemă sistemică de sănătate publică. O femeie bătută și abuzată din România are surse de sprijin puține. De cele mai multe ori, ea va fi învinovățită de societate și nu va găsi protecție și dreptate la autorități. În plus, interesele ei vor fi reprezentate, în Parlament, de o majoritate covârșitoare de bărbați. 

Așa cum am avut un pact național pentru educație, ar trebui să avem unul pentru prevenirea și sancționarea violenței domestice, spun experții din domeniu. Altfel, ea va continua să producă din ce în ce mai multe victime.

1 din 3 femei spun că au fost afectate de violenţa fizică sau sexuală la un moment dat în viaţă
1 din 4 femei au suferit violenţă din partea partenerului

(conform unui studiu al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene)

În România încă nu există încă egalitate între femei și bărbați

În România avem aceste zicale din popor pe care le auzim din nou și din nou”, spune Andreea Rusu, directoarea executivă a Centrului FILIA. „Bătaia e ruptă din rai, nu iese fum fără foc. Să ne uităm puțin la noi înșine atunci când ne întrebăm de ce violența domestică nu este adresată. Când aflăm de situații de violență, majoritatea oamenilor se întreabă: da ce-a făcut? De multe ori societatea acceptă violența și o mai și bagatelizează, că avem și tendința de a râde de situații de violență și de a le face divertisment”, spune ea. 

Protest împotriva violenteței domestice. Foto: Centrul FILIA

Pe 9 februarie, anul acesta, vedeta TV Daniela Crudu a sunat la 112 după ce a fost bătută crunt de iubitul ei. Deși poliția a găsit-o plină de sânge, cu un traumatism cranio-facial, entorsă de gleznă și o fractură de piramidă nazală, care a necesitat operație, internetul a explodat de comentarii care, în loc să sancționeze agresorul, râdeau de victimă. 

Astea merită să fie bătute dimineața, la prânz, seara și între mese” spunea unul din comentariile de pe Facebook, strânse de Vice într-un text care analiza felul în care a reacționat opinia publică din România la cazul Danielei Crudu. O parte consistentă a internetului nu părea să înțeleagă faptul că, indiferent cum se îmbracă și ce face o femeie, violența asupra acesteia nu are justificare.

Mulți români nici nu realizează faptul că agresiunile asupra femeilor se întâmplă indiferent de venituri, educație sau dacă familiile lor locuiesc în mediul urban sau rural. 

Noi am avut multe victime care au școală, au business-uri, au profesii. Am avut avocați, profesori, medici. Am avut chiar și judecătoare”, spune Iolanda Beldianu, de la Asociația Pas Alternativ, care activează de 20 de ani în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice. 

În cazul violenței domestice, este cazul să depășim prejudecățile care uneori au fost promovate și prin intermediul politicilor publice, că ar avea legătură cu nivelul de educație, alcoolism și alte probleme de genul acesta, când de fapt aceștia reprezintă doar niște factori care pot să fie favorizanți. Cauzele esențiale ale violenței împotriva femeilor sunt legate de inegalitățile dintre femei și bărbați și asta o spun toate convențiile internaționale în domeniu. Acolo trebuie să ne uităm, la cât de răspândite sunt stereotipurile legate de rolul femeii, rolul bărbatului în societate, în familie. Pentru că violența este justificată și apoi perpetuată de la o generație la alta pornind de la aceste prejudecăți și inegalități”, spune Camelia Proca, de la Asociația ALEG.  

Protest împotriva cazului Caracal. Foto: Centrul FILIA

Mentalitatea tradițională și patriarhală există încă chiar și în țările mai dezvoltate. Ce e deficitar în România este lipsa conștientizării publice. La noi se vorbește despre acest subiect de 15-20 de ani, maximum, pe când alte țări au avut o mișcare feministă solidă care a evoluat și care a pus problema violenței domestice de-a lungul timpului, cu 30-50 de ani în urmă. Și prejudecățile sunt mai adânc înrădăcinate”, adaugă ea.

„Un fel de normalitate a vieții noastre”

O privire înspre de barometrul de gen, realizat în 2018 de centrul Filia, oferă multe informații legate de percepția oamenilor, care sunt încă tributari unor mentalități tradiționale. Femeile sunt considerate incapabile de a conduce o gospodărie. Iar violența este în continuare larg acceptată. 

Multe femei din România nici nu realizează că sunt în relații violente, până nu le prezinți cum este definită relația violentă, spune Iolanda Beldianu, pentru că așa au văzut că trăiesc toate femeile din jurul lor și nu și-au pus niciodată problema că ar putea să fie altfel. „Pentru ele e ceva normal. Așa a trăit și mama, e firesc.

Violența este considerată un fel de normalitate a vieții noastre”, adaugă ea. „Norma socială implică un soi de acceptare sau tolerare a violenței. E o transmitere transgenerațională. Dacă provin dintr-o familie în care bătaia a fost instrumentul principal de educație, modelul ăsta îl preiau și îl duc mai departe în familia mea. O duc sub formă de acceptare a violenței și devin victimă sau o duc sub formă de instrument de represiune față de ceilalți membri ai familiei, deci devin agresor.” 

Violența domestică nu e pe agenda publică a partidelor, iar femeile sunt subreprezentate în poziții decizionale 

Pe 7 februarie 2020, o femeie din Chitila, mamă a doi copii, de 3 și de 5 ani, a fost înjunghiată mortal de bărbatul ei. 

Femeia obținuse cu mai mult timp în urmă un ordin de protecție împotriva acestuia, pentru că de ani de zile era bătută. Însă hârtia n-a ajutat-o cu nimic – agresorul încălcase ordinul de 4-5 ori deja, fără ca autoritățile să facă ceva. 

În urma crimei, Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, anunța urgentarea legii brățărilor electronice, care ar asigura monitorizarea agresorilor cu dispozitive GPS, pentru a putea fi opriți și sancționați în cazul încălcării ordinelor de protecție. „Am să fac o scrisoare către preşedintele celor două camere pentru a grăbi discuţiile acestui proiect. Voi propune să fie o prioritate în programul de guvernare”, spunea atunci ministrul

Pe 1 aprilie, legea a trecut de Senat. De opt luni, însă, s-a blocat în Camera Deputaților. 

Între timp, mii de femei din România au fost izolate în casă, la un loc cu agresorii lor, pe timpul stării de urgență. 

O problemă identificată de activistele pentru drepturile femeilor din România este numărul mic al femeilor în poziții decizionale, care face ca problemele cu care se confruntă româncele – printre care și cea a violenței domestice – să fie, de multe ori, sacrificate în detrimentul unor subiecte care fac mai multă vâlvă. 

Protest „Împreună pentru siguranța femeilor”. Foto: Centrul FILIA

În momentul în care în Parlament ai atât de puține femei, în actualul legislativ avem 13% aproape, este firesc că nu sunt adresate problemele care sunt preponderent probleme feminine”, explică Andreea Rusu, de la Centrul Filia. „Atunci când vorbim despre violență domestică vorbim despre violență împotriva femeilor, pentru că majoritatea victimelor sunt femei și majoritatea agresorilor sunt bărbați. Și atunci când peste 90% din Parlament este reprezentat de bărbați, bineînțeles că această problemă nu li se pare o prioritate.

O soluție pe termen lung? Mai multe femei în politică, sugerează Andreea Rusu. Însă printre consecințele acestei disproporții de reprezentare se numără tergiversarea unor măsuri care, dacă ar fi fost adoptate la timp, ar fi salvat vieților multor femei – precum legea brățărilor electronice.

Statul român le-a permis bine mersi românilor să-și bată partenerele de viață până în 2003, pentru că abia în 2003 a binevoit să adopte o lege pentru prevenirea și combaterea violenței”, spune Oana Băluță, activistă pentru drepturile femeilor și conferențiar universitar doctor la Universitatea București. 

Noi am făcut doar pași foarte mici. Abia în 2012 a fost introdus ordinul de protecție. România era printre ultimele state, dacă nu chiar ultimul din UE care nu avea ordin de protecție. Vorbim de o incapacitate a statului român și a partidelor politice de a înțelege fenomenul și că trebuie să devină o prioritate națională”, adaugă ea.

„De ce nu puteți să fiți mai înțelegătoare?”

Un alt aspect deficitar în România este partea de formare a specialiștilor care lucrează în intervenție. „Dacă polițiștii și asistenții sociali au mai avut parte de unele formări, o categorie foarte importantă care nu prea a fost formată sunt judecătorii, procurorii, avocații. Am avut femei care ne spuneau la consiliere că judecătorul le-a descurajat, le-a întrebat: dar de ce nu puteți să fiți mai înțelegătoare? Le blama pe ele pentru violența suportată”, spune Camelia Proca de la Asociația ALEG. 

Studiile spun că femeile trebuie să se întoarcă la partenerul abuziv de între 5 și 9 ori până iau decizia finală. Dacă atunci când iese prima oară o femeie dă peste vreun polițist tâmpit, vreo judecătoare care respinge ordinul, e foarte greu să mai iasă a doua oară. De-aia le spun judecătorilor, dați ordinele de protecție, nu le respingeți! Dacă femeia se întoarce acasă cu un ordin de protecție în mână, n-ai muncit degeaba, ea își stabilizează puțin relația de control și putere cu agresorul. Noi când le vedem ezitante, le și întrebăm, e prima oară? Dacă zic da, ne așteptăm să dispară o perioadă și după care iar apar”, adaugă și Carmen Nemeș, de la Asociația ANAIS.

Protest de 8 Martie în fața Tribunalului București. Foto: Centrul FILIA

Iar lucrurile stau și mai prost atunci când vorbim de violența împotriva femeilor rome, care se lovesc nu doar de sexism, ci și de rasism atunci când încearcă să scape dintr-o relație abuzivă. 

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Am avut nenumărate cazuri în care femeile rome s-au dus la poliție să depună o plângere și au fost trimise acasă”, explică Carmen Gheorghe de la Asociația E-Romnja, care luptă pentru drepturile femeilor rome. 

Nici măcar nu li s-a înregistrat o plângere pe motivul că «voi, țiganii, vă împăcați între voi și noi rămânem cu un dosar de rezolvat». Dacă o femeie romă e victima violenței domestice, poliția o să vină și o să sesizeze că de fapt femeia era gălăgioasă, s-a certat cu bărbatul, l-a deranjat, l-a enervat, a vorbit urât și atunci și-a luat bătaie și și-a meritat-o. Astea sunt lucruri pe care nouă, cei de la poliție, ni le spun. În momentul în care noi avem întâlniri, ateliere cu ei, ei ne spun lucrurile astea. Și ne mai spun: «Învățați-vă femeile rome mai întâi să scrie o cerere, o declarație, ca apoi să aibă pretenția ca noi să o înregistrăm».

În septembrie 2019, în Zalău, Florica Moldovan venea de la spital cu cei doi copii ai ei și a încercat să se urce într-un autobuz. A fost refuzată, pe motive de etnie, apoi, când a insistat să urce, a fost bătută de șofer cu o coadă de mop. Când a sunat la 112, Florica s-a lovit de rasismul operatoarei, care a umilit-o la telefon: 

Florica (disperată): Da mi-o lovit copilul, doamnă.
Operator 112: Tu femeie, eu te-am întrebat dacă îi trebe ambulanță!
Florica: Nu-i trebe, nu-i trebe.
Operator 112: Încheie cu țigănia asta și nu mai urla! Da??? Deci ești în autogara din Zalău?
Operator 112: Femeie, ești în autogara din Zalău? Repet întrebarea.
Mândra: Da, doamnă.
Operator 112: Vorbește la poliție că vorbiți ca ciorile.
Mândra: Bine că vorbim ca ciorii, ca ciorii vorbim
Operator 112: Trăzni-v-ar! Du-te drecu!”

Operatoarea de la 112 a fost, în cele din urmă, demisă, dar împotriva Floricăi Moldovan șoferul care a bătut-o a depus o plângere pe motiv că a deranjat ordinea publică. 

Dacă Florica nu apela la ONG-uri și nu exista înregistrarea, cazul ar fi fost închis ca «femeie romă care a făcut scandal și normal că și-a meritat bătaie»”, mai spune Carmen Gheorghe. 

În plus, tu ca femeie romă, dacă locuiești într-o zonă rurală, distanța pentru a merge la IML este destul de mare. Îți trebuie bani, îți trebuie în primul rând această informație de la poliție, că trebuie să mergi, ori la poliție nu ți se spune. Ești trimisă acasă. Cum poți merge mai departe în instanță? Cum poți merge tu mai departe să-ți cauți dreptatea?

„Noi, în E-Romnja, nu avem în momentul de față nicio situație în care poliția a emis un ordin de protecție provizoriu atunci când vine vorba de o femeie romă. Ceea ce iarăși îți arată nu că nu există violență, ci că felul în care instituțiile intervin atunci când vine vorba de femei rome este foarte subiectiv și bazat pe stereotipuri”, mai spune Carmen Gheorghe. 

E nevoie de profesionalizarea celor care împart dreptatea. Poliția, magistrați bine pregătiți. Ai mai mulți actori care trebuie să fie profesionalizați, pentru că dacă nu-ți funcționează o verigă, se rupe plasa aceasta de siguranță de care au nevoie victimele violenței pentru a ieși din situații. Ai nevoie de servicii, un sistem coerent prin care victimele violenței să-și acceseze independența economică”, adaugă și Oana Băluță.

În România nu se face prevenție

În 2018 a fost introdus, în sfârșit, ordinul provizoriu de protecție, emis de polițistul care constată agresiunea, și care înseamnă îndepărtarea agresorului din locuință pentru 72 de ore, chiar dacă este proprietarul acesteia.  

Dar acum urmează partea cealaltă”, atrage atenție Iolanda Beldianu, de la Asociația Pas Alternativ. „Ce fac cu agresorul, pentru că furia lui crește. Îl las de izbeliște și după aia mă mir c-a urmărit-o și a băgat cuțitul în ea? Pentru că nu există niciun fel de program pentru el.” 

Nu există, în acest moment, aproape niciun program de consiliere pentru agresori, cu excepția unor inițiative locale, ale unor ONG-uri precum Pas Alternativ, care începuse un astfel de program în Brașov, până când pandemia le-a sistat activitatea, și a trei centre de stat care oferă asistență agresorilor (două în București și unul în Baia Mare). 

În școli programele nu prevăd niciun fel de educație pe acest subiect. 

Din 2003 până acum, ce s-a făcut pe partea asta? Cum faci prevenție?”, se întreabă Oana Băluță. „Doar prin campanii de conștientizare? Trebuie să faci prevenție substanțială în școli. În ce măsură Ministerul Educației și-a asumat atribuțiile legale – le are prin lege – în domeniul combaterii și prevenirii violenței domestice? Vorbim de o viziune strategică, nu de măsuri punctuale. Noi am luat mai degrabă măsuri punctuale și nu i-am pregătit ulterior bine pe oameni ca să implementeze măsurile respective.” 

Nu există servicii, sau, atunci când există, nu sunt eficiente

Cele mai multe servicii dedicate victimelor violenței domestice din România vin prin intermediul societății civile. Pentru că femeile nu au nevoie doar de adăpost, ci și de consiliere psihologică, juridică, economică. 

Din păcate, multe dintre aceste inițiative se închid, din cauza lipsei de finanțare și a incapacității statului de a colabora în mod eficient cu societatea civilă. În zonele rurale, unde bugetele de asistență socială sunt administrate de primărie și de consiliile locale, multe femei nu au acces la niciun fel de ajutor în situații de violență domestică. „La sat, singura variantă a femeilor e să sune la 112”, spune Carmen Nemeș, de la Asocțiația ANAIS.

Foto: Centrul FILIA

Dacă nu există servicii în comunități, dacă acele servicii nu sunt cunoscute, nu acționează eficient, dacă serviciile nu răspund nevoilor, și victima care a ieșit odată din relația abuzivă dar n-a primit răspuns corespunzător pe nevoile ei, a doua oară zice: «Asta e, mă resemnez. Ce-am făcut când am ieșit prima oară? Nu m-a ajutat nimeni. M-am întors»”, adaugă Iolanda Beldianu.   

Statul a preferat să-și creeze propriile servicii pornind de la zero”, adaugă Camela Proca, de la Asociația ALEG. „Prea puțin a reușit să construiască pe baza a ceea ce a pornit societatea civilă și să sprijine finanțarea și continuitatea unor servicii existente. Aici se produce o sincopă – pentru a avea soluții în violența domestică este nevoie de intervenții pe termen lung. Nu rezolvi cu un proiect, cu un centru care se deschide și funcționează doi ani. E nevoie de centre care să funcționeze continuu timp de zeci de ani ca să produci într-adevăr o schimbare.” 

Femeile ajută femei

O soluție pe care E-Romjia o pune în practică este aceea de a crea mai multă solidaritate în rândul comunităților. Pentru că persoanele rome nu au încredere în instituțiile publice, ONG-ul dezvoltă în comunități grupuri de inițiativă menite să creeze spații de solidaritate între femei, astfel încât atunci când se întâmplă situații de violență femeile să reacționeze între ele. 

Și în ultimii ani am avut cazuri în care femei din comunitate erau victime ale violenței domestice și alte femei din grup fie ne sesizau nouă că lucrul ăsta se întâmplă, fie mergeau ele și luau femeia din casa respectivă și o adăposteau la ele sau se duceau cu femeia la IML”, explică Carmen Gheorghe. 

Solidaritatea în rândul comunității este foarte importantă, pentru că este și un tip de a sancționa agresorul la nivel comunitar. În lipsa mecanismelor instituționale, și comunitățile pot fi responsabile pentru a lua atitudine împotriva agresorilor. 

Și e important și atunci când o femeie fuge noaptea la 12 cu copiii-n brațe. Unde să se ducă dacă trăiește într-o comunitate izolată?”, se întreabă Carmen Gheorghe.  

Foto: Centrul FILIA

Rețelele de sprijin sunt importante în special în acest context al izolării unei victime a violenței domestice de către agresor”, spune și Camelia Proca. „Și în contextul pandemiei cu atât mai adâncă este izolarea aceasta, iar comunitățile învingătoarelor, care oferă șansa de a ține legătura prin mijloace de comunicare la distanță, prin grupuri de Facebook închise, prin evenimente online, le oferă femeilor șansa de a vedea o ieșire din violență. De a vedea exemplele altor femei și a primi îndrumare concretă de la specialiști”. 

Ce propun partidele pentru 2020-2024?

Am verificat ce măsuri prevăd programele de guvernare al principalelor partide din România, PNL, PSD, USR-PLUS, pentru a preveni și combate violența împotriva femeiii. 

Programul de guvernare al PNL precizează doar că va lua în considerare problema, printre alte măsuri de siguranță publică: 

  • „Acțiuni prioritare: siguranța școlară, prevenirea delincvenței juvenile, combaterea violenței domestice și a agresiunilor de natură sexuală;”

PNL nu propune nicio acțiune concretă sau măsură punctuală, și nici vreo strategie pe termen lung, care să integreze toți actorii implicați în combaterea acestui fenomen. 

Mie mi-e greu să înțeleg ce face PNL în momentul ăsta. Tu ai o criză sanitară care afectează în mod diferit femeile și bărbații. Guvernul Orban nici măcar nu recunoaște, nici măcar nu a comunicat o dată despre violența asupra femeilor. În condițiile în care în presă s-au scris foarte multe articole care au punctat cât de vulnerabilă și problematică este această zonă. Eu nu știu ce face guvernul României, și mai ales ANES, în legătură cu cele 42 de locuințe pe care le gestionează, care sunt un fel de adăposturi pentru victimele violenței.

Parlamentul tace mâlc în legătură cu brățările electronice. Am foarte multe întrebări. Noi ne aflăm acum în campanie electorală și nu am aflat până acum în ce fel e tema violenței în familie abordată în această campanie. Pentru că e limpede că e nevoie politici publice aici și o recunoaștere a fenomenului. România are printre cele mai mari costuri din Uniunea Europeană generate de violența în familie. Costuri legate de sănătate, care țin de încălcarea drepturilor persoanelor”, spune Oana Băluță.

Foto: Centrul FILIA

Programul de guvernare al PSD este la fel de vag pe acest subiect, dar aduce în discuție și problema egalității de șanse, ceea ce măcar sugerează un interes ceva mai accentuat asupra acestui tip de probleme: 

„Măsuri pentru asigurării egalității de șanse și protejarea drepturilor femeii: 

  • Plan pentru îmbunătățirea structurii ocupaționale și de continuare a traseului început în guvernările PSD spre o remunerare egală a femeilor cu bărbații și participarea la procesul de decizie
  • Continuarea Programului Național pentru Combaterea Violenței Împotriva Femeilor și a Violenței Domestice
  • Creșterea numărului femeilor împuternicite economic și politic în administrația centrală și locală
  • Sprijin financiar pentru autoritățile locale pentru a susține Rețeaua de Locuințe Protejate pentru Victimele Violenței Domestice (câte o locuință protejată cu 6 locuri pentru fiecare județ)”.

Singurii care dedică mai multe paragrafe acestei probleme sunt cei de la USR-PLUS, care propun măsuri personalizate pentru a ajuta „autoritățile locale, școlile și ONG-urile să facă proiecte care să răspundă cel mai bine nevoilor locale, dându-le în același timp instrumentele și resursele financiare”, mai concret, pe lângă înființarea și susținerea funcționării centrelor de primiri în regim de urgență:

  • Formarea asistenților sociali, a polițiștilor, și a magistraților în domeniul prevenirii și combaterii violenței domestice
  • Programe de consiliere și suport pentru agresori
  • Sprijinirea rețelelor de suport pentru victime
  • Introducerea unui ajutor financiar limitat 4-6 luni pentru victimele violenței domestice care au nevoie 
  • Pedepsirea și încălcarea ordinelor de protecție
  • Monitorizarea electronică a încălcării ordinelor de protecție 

O să fiu cinică acum, dar violența domestică nu vinde”, spune Oana Băluță. „La fel cum partidele și-au asumat că fac un pact național pe educație, așa trebuie să facă acum un pact național pe prevenirea și sancționarea violenței, în care ele să-și asume problema asta ca prioritate. Dacă ai asta, o să ai și legislație în parlament, o să ai și măsuri guvernamentale, o să ai și măsuri locale.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...