
Voicu Bojan
Redactor
A studiat Litere iar, de-a lungul vieții, a schimbat mai multe meserii. Azi, chiar și când stă locului, mintea-i umblă pe undeva. Aflat mai mereu în mers, observă, fotografiază, intră în vorbă, apoi filtrează totul și descrie ce merită spus.
Crede în oameni, cuvinte, imagini și în forța transformatoare a oricărui drum lung, făcut pe jos. E convins că lumea e o mare poveste. Iar această poveste de seară, ba captivantă, ba plictisitoare, până la urmă ne va adormi pe toți, unul câte unul.
A scris pentru copiii lui o carte mică de povești, inspirată din viețile unor șoareci adevărați. Ea poate fi găsită aici.
Cum să plimbi cămile prin Sahara dintr-o mansardă bucovineană.
Mersul pe jos zile în șir, privitul pe gaura cheii lumii, din mișcare, fără a avea un obiectiv foarte precis este nu doar un puternic antidepresiv, ci și o formă reală de evadare. Lași în urmă probleme, gânduri răscoapte, metehne obositoare, ce fac ca zilele să semene unele cu altele precum picăturile de apă.
Fluierul fermecat al lui Macovei Nicolae
Acolo, chiar lângă o bornă, este o veche gospodărie din lemn. Din ea răsare în poartă un om. Pe cap are o pălărie antică, găurită, cândva verde, cu un croi austriac. Când în Bucovina dai peste un om singur și cu chef de vorbă, musai să te oprești. Uită că vei ajunge la Sadova pe înserat, ceea ce și avea să se întâmple. Stai de vorbă, ascultă, descoase, așteaptă. Macovei Nicolae va pune de un show nesperat, unul care va da un farmec în plus călătoriei.
Sucevița – Moldovița. Meditație și transpirație între două mănăstiri.
Sucevița, Moldovița... uitați diminutivele, nu vă lăsați păcăliți. Aici, în Bucovina, totul devine ușor extrem. Nu e o etapă pentru suflete șovăielnice. Dacă vedeți pe undeva o pantă brutală, la deal, să știți că pe-acolo e drumul. Inevitabil. Capul plecat și privirea spre bocanci vor fi prilejuri bune de meditație. Luați-vă bețe, luați-vă multă apă, luați-vă niscaiva curaj și nu uitați să plecați odihniți și devreme. Orice ieșire în poieni va fi o răsplată pe măsură. Veți contempla peisaje superbe, până departe, dincolo de pădurile care au mai rămas în picioare. Iar coborârea de vis pe dealul golaș de deasupra localității Vatra Moldoviței e de poveste.
Bucovină, plai cu flori… îmi dai fiori!
Ne facem încălzirea cu o etapă ceva mai lejeră: Putna – Sucevița, sub 20 de kilometri. Asta dacă n-ai făcut cumva greșeala să mănânci tochitură bucovineană înainte, că atunci vei gâfâi la deal mai rău ca un buhai de baltă. Vă spune unul care a comis-o.
Arhipelagul GULAG - o carte mare cât Siberia
Cartea lui Alexandr Soljenițîn e monumentală, e un soi de ultramaraton pentru cititori de anduranță care, atunci când simt că nu mai pot, se resemnează cu ideea, dar aleargă mai departe, până la finiș, unde o fi el, nu contează. Orice ar fi, strângi din dinți și mai întorci o pagină, deși uneori în dinți îți scrâșnește nisipul din stepele kazahe, unde pe sute de kilometri pătrați nu afli picior de pom.
O fi ea Calea bună. Dar cum faci s-o găsești?
Calea noastră e ca un aisberg. Ceea ce se vede acum pe Via Transilvanica după ce totul e trasat, marcajele sunt puse și bornele așezate la verticală, au în spate o muncă enormă - partea scufundată a aisbergului. Care e deci fluxul de lucru dezvoltat de asociație pornind de la idee și până ce pietrele de hotar de andezit se înfig pe vecie în pământul patriei?
Mic roman rusesc în stare de ebrietate
Atunci m-a lovit în moalele capului revelația, după care mi-a dat pace până mai deunăzi, când mi-am amintit iar, după ani buni, că exact în acea clipă din gara obscură Petușki, îmi propusesem să recitesc cărțulia nebună și unică în toată cultura rusă, cărțulia amărâtă a mai marelui bețivilor, cel mai inegalabil alcoolic-romantic de pe planetă – Venedikt Erofeev, cândva un băiețaș bălai născut într-o gară din Murmansk, din niște părinți oarecare, despre care nu se poate spune nimic altceva decât că tatăl a supraviețuit miraculos Gulagului, vreme de vreo 16 ani.
Sabina Wurmbrand - discreția slujirii și noblețea suferinței
Pușcăria o poți părăsi la un moment dat, însă ea rămâne agățată de tine ca scaiul, pentru restul vieții. O duci cu tine, pe oriunde ai umbla, mai ales când ai conștiința că ai fost întemnițat pe nedrept.
„Dragostea în vremea holerei”. O relectură.
Ce cărți să citești în pandemie? Are Dragoste în vremea holerei, a lui Marquez, vreo lecție pentru noi? Nu vom da, însă, peste vreun manual de molimă. Dimpotrivă.
Noua limbă a pandemiei
Un glosar de pandemie ar fi util, măcar pentru a ne descreți un pic frunțile. Cu ajutorul colegilor mei, am încercat o inventariere, evident deloc completă, a unor cuvinte proaspăt intrate azi în vocabular. Printre ele, am selectat și câteva imagini de vastă circulație, menite să ne sugereze că omenirea se încăpățânează să creadă că se poate salva prin creativitate și umor, fie el și negru.
Tanti Ro și singurătățile ei vesele
Doamna Rodica Moraru e văduvă de fix 40 de ani. Deși a trăit în comunism traumele clasice - frică, foame și frig - nimic nu o oprește ca azi să fie veselă, pozitivă, pe alocuri chiar zurlie.
„Există o vreme pentru toate lucrurile”. Ecclesiastul, o lectură (2)
Unul dintre cele mai frumoase pasaje ale acestei cărți este cel dedicat tocmai timpului, a vremii oricărui lucru petrecut sub soare. Ni se reamintesc clipele aflate în registrul timpului nostru personal, pământesc, cele de care, aparent, dispunem.
Ceva nou sub soare? O deșertăciune. Ecclesiastul, o lectură (1)
Are viața vreun sens câtă vreme muncești ca prostul, doar ca altul să culeagă roadele? Degeaba te lupți să fii bun, când dușmanii te calcă-n picioare. Degeaba tot alegi, când ies tot ăia. Strângi avuții și moștenitorii iresponsabili le risipesc, fix ca nepotul lui Krupp, care a tocat averea familiei la carnavalul din Rio.
O neasemuită peregrinare prin singurătățile patriei
Într-o bună zi lăsată de Dumnezeu sub soare, anul de graţie 2014, patru frați creștini și prieteni se povestiră și se hotărâră să se preumble de capul lor prin patrie, ca să vadă mai îndeaproape lucrurile frumoase și neajunsurile dintr-însa.
Agapă - Banchet - Chermeză - Chef. La mănăstire.
Bine ferecați după zidurile unei mănăstiri, o mână de sfinți părinți transformă o modestă agapă într-un chef monstruos.