Întrebarea care îi călăuzește: ce efecte poate avea redescoperirea fibrei intime a patriei, văzută de aproape, la pas?

Răspunsul diferit și-l va afla fiecare după 9 zile și aproximativ 200 de kilometri de umblătură. Iar jurnalul acesta, scris ba la cald, ba la rece, va încerca să redea frânturi din poveștile de pe drum.


 6.48 am, Tășuleasa Social.

Azi noapte a fost furtună. Acum plouă mărunt, e vânt și umiditate mare. Tășuleasa și vârfurile din jur sunt în neguri.

Nu e tocmai genul de zi care te face să sari în sus de entuziasm, dar alta nu avem. Ziua asta ni s-a dat cadou și, de voie, de nevoie, ne bucurăm de ea. La fel ca atunci când, de Crăciun, primeai în loc de schiuri o pijama, că bieții părinți atâta puteau: încercau și ei să îmbine utilul cu plăcutul.

Ce era să faci? Te bucurai și de pijama, doar nu era să-i întristezi de Crăciun, nu?

14 iunie 2018 e ziua sfântă la care visăm toți patru de mult, de când am hotărât-o, în urmă cu 8 luni. De dragul ei, ne-am suspendat tot, inclusiv viețile, așa cum ni le știam fiecare.

E ziua în care ne pornim la drum, încercând să cartografiem o bucată din acest vis care se cheamă Via Transilvanica. Fiindcă orice drum care se cere bătut pas cu pas e un fel de vis, și se va preschimba încetișor într-o realitate timidă, despre care avem doar bănuieli.

Știm încotro vom merge, dar nu știm ce-o să găsim. Nu știm cum se va putea valida visul ăsta monumental de a pune pietre de aducere aminte pe o distanță de aproape 1000 de kilometri, pornind de la Dunăre și încheind în Bucovina.

Un lucru e limpede. Într-o realitate imprevizibilă și cu accente depresive, cum e săraca noastră țară neodihnită, parcurgerea unui astfel de drum înseamnă propunerea unui sens.

Înseamnă să rulezi în minte cuvinte mari precum unitate, stabilitate, țel − chestii simple la care, așteptând să se întâmple, am uitat de când tot visăm.

Negurile se ridică și iese un pic soarele. Cu rucsacii în spate, ieșim pe poarta campusului, o luăm spre dreapta și, ca niște pelerini, o pornim încetișor, la pas măsurat, pe drumul străjuit de brazi.

Pornim către un loc cu nume frumos: Valea Străjii. Acolo, cineva lucrează deja la o ciorbă de burtă inegalabilă, pe care o cunoaștem toți patru prea bine.

Și, uite-așa, visul timid al dimineții primește un sens vectorial, concret: cu smântână și ardei iute, așa cum îi place călătorului.

Cu gânduri ușoare și entuziasm de ziua întâi, am umblat din campusul Tășuleasa Social până la cabana lui nea Vasile de pe Blidireasa, în Bistrița Bârgăului.

Nici că pășim bine pe Via Transilvanica și aflăm de la webmaster că, în doar două zile de la lansare, oameni din 264 de orașe s-au uitat pe site-ul proiectului.

E remarcabil, mai ales că unii au făcut deja și donații. Vă mulțumim frumos!

Plecăm pe Drumul Romanilor și stăm cu capul vag întors spre Munții Rodnei, către vârfurile care răsar încet din dreapta: Roșu, Ineu, Inăuț.

Prima chestie notabilă peste care dăm e o pajiște imensă cu Bulbuci de munte, o specie rară și protejată de flori galbene și fragile.

Panorama se deschide de pe Dosul Zâmbroaiei și începem coborârea spre vale. Ne bâlbâim un pic pe lângă șoseaua națională, suflați de tiruri, până găsim un drum paralel.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Cumva ajungem la liman, la Valea Străjii. Textura impecabilă a burții din ciorbă e acompaniată de mugetele unor vaci live, care pasc peste tot în jur.

Primii 10 kilometri sunt de acomodare, urmați de o rătăcire pe la marginea unor prisăci din Mureșenii Bârgăului. Ciugulim cireșe din mers. Și dulci, și amare.

Urmează o urcare destul de dură spre Brazii Buni, timp în care marcăm pe GPS locurile care contează.

Priveliștea de la cumpăna apelor, în locul numit Poarta Bistriței, se deschide spre cinci localități de pe Valea Bârgăului: Mureșeni, Tureac, Tiha, Prund și Bistrița Bârgăului.

Pe drumul spre cabana lui nea Vasile, care ne-a cules din mers, dăm peste trei păstrăvării − închise, dar promițătoare.

Regele păstrăvarilor e însuși nea Vasile, care, pe vremuri, în anii ’90, rupea malul cu vânzări de jumate de tonă în preajma Revelioanelor. Apoi l-a halit concurența și s-a lăsat.

De-a lungul vieții, nea Vasile a construit multe cabane, printre care și aceasta, într-un loc pe inima lui. O mai închiriază uneori, dar numai unor oameni serioși, care nu strică.

Acum are probleme cu coloana, așa că o lasă mai moale cu antreprenoriatul și vânătoarea.

Povestea lui cea mai tare e cu un urs care, în 1974, s-a dedulcit să-i halească un vițel. De ciudă, nea Vasile, tânăr și viteaz pe atunci, s-a repezit la urs. A pus toporul jos și i-a dat cu o piatră în cap.

Greșeală. Treaba l-a costat o lună de spitalizare și un ochi pierdut, fiindcă „ursul s-a inervat rău”.

Acum, nea Vasile se jură că face el rost de niște păstrăvi și vine să ne povestească aventuri din tinerețe. Îl așteptăm, dar nu pentru multă vreme.

E aproape ora 9 seara, suntem rupți, și tot ce ne dorim e o noapte neagră, lungă, fără vise, fiindcă mâine ne propunem să o tăiem devreme.

Update 9.30, seara. Nea Vasile a venit cu soția. Bubuie de veselie. Au adus păstrăvi. Și o „uiagă” (sticlă) de țuică galbenă, de mere.

Cheers, fraților!

(Va urma)

Fotografii: Voicu Bojan

Celelalte părţi ale seriei:

2. Via Transilvanica. Suspecţii de serviciu de la vila lui Ceaușescu

3. Via Transilvanica. Din Şieu pân’ la Monor, drumul e un basm de flori

4. Via Transilvanica. Să te fereşti de omul roş şi când îţi arată traseul!

5. Via Transilvanica. Slalom printre sate părăsite și Cristoși sculptați până în ținutul mândrilor secui

6. Via Transilvanica. Traiul bun de la Sovata ne ispitește să rămânem pe vecie

7. Via Transilvanica. Marea sete de pe Drumul Mariei și sfânta împăcare din Atia

8. Via Transilvanica. Căderea din paradis într-un han depresiv din Lupeni

9. Via Transilvanica. Părăsim lumea satelor pentru a redeveni anonimi perfecți în Odorhei

10. Via Transilvanica. Învățămintele fraților la capătul călătoriei, după ce i-au ajuns sufletele din urmă


Această serie de articole despre redescoperirea la pas a țării noastre este susținută de Raiffeisen Bank, ca o contribuție la promovarea culturii și tradițiilor românești. Raiffeisen Bank este partener strategic al proiectului Via Transilvanica și al Asociației Tășuleasa Social și a susținut amenajarea a 300 de kilometri ai traseului, în ultimii trei ani.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.