Via Danubiana pe bicicletă. Pe urmele lui Vlad Țepeș, în locurile care reînvie istoria Dunării

Ana Coman

Viața

08/05/2026

Ulcioare, roți de căruță, un pătuț pentru copii, cuie de potcoave și bătătoare de unt - printre multe alte exponate, primite de la vecini, găsite prin poduri vechi sau salvate de la marginea satului, unde oamenii le-au azvârlit fără să știe ce potențial ascundeau.

Gheorghiță Zărafu început să colecționeze din plăcere, nu neapărat ca sa facă un muzeu, dar acum se bucură când primește vizite, prin proiectul Via Danubiana, care a adus mulți vizitatori curioși la el în bătătură. 

Colecția lui Gheorghiță este doar una dintre potențialele colecții etnografice și mici muzee locale, elemente de patrimoniu viu și identitate, pe care proiectul Via Danubiana - un traseu eco-turistic de-a lungul Dunării, ce își propune să creeze o rețea sustenabilă prin care să stimuleze economia locală și să sprijine conservarea biodiversității și a patrimoniului cultural de pe malul Dunării - contribuie la valorificarea lor.

Gândit și realizat de asociația MaiMultVerde, proiectul Via Danubiana a fost pus cap la cap de o echipă formată din doar câțiva oameni, care trebuie să meargă pe teren și să mapeze fiecare zonă care urmează să fie inclusă în traseu, să pună borne și semne, să curețe locațiile împreună cu voluntarii și să ia în considerare cum se schimbă relieful pe parcursul anului, când Dunărea iese din albie. 

Deși până la  acoperirea a tuturor celor 1075 de kilometri ai Dunării prin România mai e cale lungă, există deja trasee în Giurgiu și Teleorman, iar anul acesta se lucrează la cele din Călărași. 

Comunitățile locale sunt de mare ajutor în proiect: oamenii precum Gheorghiță știu cel mai bine împrejurimile, cine e gospodar și cine te poate ajuta să faci treabă, sau cine are o asociație locală și a mai lucrat, în trecut, pe proiecte de conservare.

Via Danubiana pe bicicletă

E o dimineață mohorâtă, e frig afară și urmează să pornim într-o plimbare de 17 km cu bicicleta pe unul din traseele Via Danubiana, la un loc cu încă vreo 30 de oameni din oraș și din satele din jur, toți echipați cu căciuli, geci de munte și bicicletele cu care mulți dintre ei merg la muncă. Câteva familii cu copii, cupluri de toate vârstele care merg frecvent în plimbări prin natură și un grup de adolescenți care șușotesc amuzați. 

Domnul Aldea a fost profesor de sport și e foarte entuziasmat de plimbare: „Am făcut traseul ăsta de 4 ori în ultimele zile, să mă asigur că totul e în regulă”, spune. E îmbrăcat într-o vestă reflectorizantă, are o bandană care îi ține de cald la urechi și e primul care pornește pe traseu. 

Tot din comunitate au venit și Emil Zorilă (naturalist și Ambasador al Pactului Climatic European în România), Ana Maria Pălăduș (expert în dezvoltare sustenabilă, dezvoltare locală și schimbări climatice) și Bogdan Mihalache (inginer peisagist și consultant în conservarea habitatelor și biodiversității). La fiecare popas, ei ne-au povestit despre istoria locului, animalele și plantele din zonă și importanța lor pentru comunitatea locală. Oamenii îi știu de la activitățile frecvente din zonă: se adună în jurul lor, povestesc și aduc în discuție alte excursii pe care le-au făcut împreună. 

În zonă sunt multe specii protejate, precum popândăul și țestoasele, dar și „locatari” mai frecvenți cum ar fi vidre, iepuri și multe specii de păsări. Vegetația a suferit mult în ultima perioadă: seceta profundă înseamnă că râul nu mai iese din albie, iar fără zonele inundate, copacii și plantele nu se pot dezvolta suficient, chiar dacă se fac eforturi de replantare constante. Pe lângă asta, acum ceva vreme au fost introduse specii de salcâm invazive, care au scăzut diversitatea în zonele pe care le-au acoperit și care continuă să crească. 

La tur ni s-a alăturat și Doru Mitrana, președintele asociației MaiMultVerde, care a copilărit lângă Dunăre și pentru care proiectul are o dimensiune personală importantă. Ne spune că traseul este o modalitate de a da înapoi Dunărea oamenilor din zonă și de a ne reaminti rolul ei pe parcursul istoriei. 

„Pentru mine Via Danubiana este intersecția dintre nostalgie și viziune, dintre «a fost odată» și «ce-ar fi dacă?» Este un exercițiu de imaginație despre cum ar putea fi viața la Dunăre dacă am începe să vedem patrimoniul natural uriaș pe care ni-l oferă gratuit. Este o invitație adresată deopotrivă localnicilor, edililor și publicului larg de a se întoarce cu fața către apă, pentru a-i vedea atât potențialul cât și nevoile, pentru a o elibera de gunoaie, interese și exploatări meschine și pentru a o reda vieții sălbatice”, spune el. 

Muzeul din curtea lui Gheorghiță 

Fiul și nora lui Gheorghiță s-au alăturat turului de Via Danubiana cu bicicleta, iar el ni s-a alăturat cu mașina, mergând încet, în spatele bicicletelor, în caz că cineva obosește de la drum și are nevoie să se odihnească puțin la el pe banchetă. 

Când se simte obosit, își pune la boxe muzică populară ca să își încarce bateriile. E printre oamenii din sat care au noroc și nu au rămas singuri: tinerii din familia lui sunt încă în zonă, dar au prieteni și colegi care se mută, încet-încet, înspre locuri unde viața poate fi mai ușoară, iar lui Gheorghiță îi e teamă că, fără alți oameni de vârsta lor în jur, și lor o să le fie greu să rămână pe termen lung.

În dreptul mesei unde se adună cu toții la masă, pe perete, e agățat un covor tradițional primit zestre de la bunica lui și un arbore genealogic al familiei. Pe rafturi sunt teancuri de reviste din anii ‘60 (Săteanca, Luminița) și viniluri abandonate și recuperate de la marginea satului. 

Speră ca, la un moment dat, casa lui să arate ca cea din filmul Moromeții. Poate măcar așa să mai păstreze trecutul viu. Oamenii din sat știu că e colecționar și îl sună când mai găsesc câte ceva prin casă. „Un vecin mi-a zis că îmi dă exponatul dacă îl ajut să își repare gardul, așa că m-am dus”, povestește el. 

Adaugă cu mândrie că până și un un muzeograf de profesie i-a apreciat colecția. Și asta fără să vadă tot - are și alte obiecte, care stau ascunse în pod, din lipsă de spațiu. 

Cetatea Turnu

Cetatea medievală Turnu e cunoscută și sub numele de Nicopolis Minor sau Kule și se află la aproximativ 3 km sud de Turnu Măgurele. De la Domnul Teican și de la Ana Maria Pălăduș, expert în dezvoltare sustenabilă, dezvoltare locală și schimbări climatice, aflăm că cetatea e atestată din secolul 14, din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, și că a fost construită ca parte a sistemului defensiv de pe linia Dunării, menit să protejeze Țara Românească de expansiunea otomană. Pe lângă rolul militar, cetatea a funcționat și ca punct vamal important, situat pe rute comerciale care legau Transilvania de sudul Dunării. 

În apropierea ei a avut loc bătălia de la Turnu, din iunie 1462, dintre Vlad Țepeș și trupele lui Mahomed al II-lea. În conflictul cu Imperiul Otoman, Vlad Țepeș apăra zona Dunării, inclusiv cetatea Turnu, încercând să blocheze trecerea otomanilor pe la Nicopole. După lupte grele la fluviu, oastea lui Mahomed reușește totuși să pătrundă în țară, dar este hărțuită constant. În inferioritate numerică, Țepeș evită o bătălie decisivă, recurge la tactica pământului pârjolit și pregătește celebrul atac de noapte de lângă Târgoviște.

Cetatea Turnu a intrat în cele din urmă sub ocupație otomană, fiind recucerită doar temporar în timpul lui Vlad Țepeș și Mihai Viteazul și a revenit definitiv sub controlul Țării Românești în 1829, după care a fost însă incendiată și abandonată. 

Astăzi, situl este clasat ca monument istoric și se află în proces de restaurare și consolidare.

Ghidul călătorului curios

Eforturile echipei și ale comunității se reflectă cel mai bine în Ghidul Călătorului Teleorman, o cărticică ce îți răspunde la orice întrebare ai putea să ai cu privire la proiect, vei găsi o hartă detaliată și descrierile celor 4 rute recomandate deocamdată (și multelor trasee de pe fiecare rută), care sunt un real ajutor dacă încerci să îți planifici o excursie cu bicicleta în zonă. Așa poți afla cât de lungi sunt, nivelul de dificultate, ce provocări e posibil să întâmpini și de ce ai nevoie ca să te descurci pe drum. 

Fiecare rută are propria secțiune despre rezervațiile naturale pe care le poți vizita, despre floră și faună, obiectivele istorice (muzee, monumente și biserici), zone de cazare și mâncare și alte lucruri frumoase pe care poți să le vezi în comunitățile prin care treci. 

Ghidul e scris cu multă empatie față de călător și cu multă grijă față de natură: există pagini întregi despre biodiversitate, poluarea cu care se confruntă zona și cum să interacționezi cu natura fără să lași urme sau să faci rău. La final vei găsi o pagină cu numerele oamenilor pe care îi poți suna dacă ai nevoie de ajutor sau ești curios: de la pescari care te pot duce la pește, la localnici cu muzee la ei în curte, precum Gheorghiță, la preotul din Islaz care îți poate face un tur al bisericii. Ghidul poate fi găsit momentan pe site-ul Via Danubiana, însă planul este ca în viitor să apară și în format fizic în diferite puncte de interes pentru turiști. 

Emil Zorilă, naturalist și Ambasador al Pactului Climatic European în România și cel care ne-a ghidat pe tot parcursul traseului, spune că primul pas pentru dezvoltarea zonei e ca localnicii să vrea să valorifice ceea ce au și să redescopere potențialul local. Cu alte cuvinte, să fie curioși. 

Și poate nu suntem atât de departe: lângă borna de la finalul traseului ni se alătură încă doi tineri cu bicicleta. Se plimbă des pe aici, dar nu auziseră de Via Danubiana. Lângă panoul informativ citesc și comentează, pe un ton plăcut surprins: „Ia uite, sunt câțiva kilometri, tată!”

1075 de kilometri de potențial, mai precis. 

Susținător al acestui proiect editorial, Lidl România este implicat în proiecte de protejare a mediului. Un exemplu în acest sens este inițiativa Cu Apele Curate, inițiată în 2019, în parteneriat cu Asociația MaiMultVerde, cu scopul de a combate și preveni poluarea cu plastic a apelor Dunării, prin implicarea membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile riverane fluviului și afluenților. Prin campanii de conștientizare la nivel comunitar, educație și implicarea activă a publicului, programul Cu Apele Curate vizează creșterea gradului de conștientizare cu privire la impactul poluării cu plastic asupra ecosistemelor acvatice și promovarea schimbărilor de comportament pentru reducerea și prevenirea acestei probleme.

De asemenea, își propune prin acțiuni de advocacy sensibilizarea autorităților locale și centrale în privința pericolului poluării cu plastic, pentru a sublinia importanța urgentă a acțiunilor concrete în acest sens. Pe parcursul derulării programului a fost urmărită diminuarea poluării cu plastic, prin organizarea de acțiuni de colectare a deșeurilor existente pe malurile și luciul apelor și prin măsuri de prevenire a deversărilor viitoare, dar și prin implementarea unor modele de bună practică și inițierea unor proiecte speciale în domeniul protejării apelor. În perioada 2019-2025 au fost organizate 361 de acțiuni de igienizare, cu 12.708 voluntari implicați și 527 de tone de deșeuri de plastic colectate.