Voicu Bojan

Vasile Voiculescu, doctorul fără arginți, avea să fie trimis spre moarte de malaxorul comunist incapabil să accepte că „omul nou” putea fi și altfel decât ancorat complet în material. Un personaj puternic tocmai prin fragilitatea sa, care ar trebui recuperat de cultura română.

Via Transilvanica propunea, cu îndrăzneală, o neașteptată așezare în problemă, chiar un fel de „lucru al oamenilor asupra lor înșiși”, vorba lui Tolstoi. Inițiatorii acestui traseu nu doreau să se mulțumească doar cu mâzgălirea unor pomi cu un marcaj și cu niște indicatoare, spunând călătorului: pe-aci ți-e drumul.

Boierul Constandin Radovici din Golești, pentru prieteni Dinicu Golescu, primul travel writer român, un personaj delicios, mi-a căzut cu tronc la inimă din clipa în care l-am descoperit citindu-i cartea mică și gălbejită, publicată în 1955, la Editura Tineretului, având un titlu deloc promițător: Însemnare a călătoriei mele. Cartea a apărut prima dată la Buda în 1826 și este primul jurnal românesc de călătorie.

"Curajul e ieșirea din orice spațiu de confort, boală de care suferim toți. Curaj înseamnă a lăsa în urmă toate fricile, indiferent de situație"

Când iarna pare eternă în cenușiul meu oraș cu nuanțe de gri-bloc-de-nefamiliști, iar inversiunea termică îmi promite soare la altitudine acolo sus, în satul ascuns, mai trag câte o fugă doar așa, ca să-mi exersez recluziunea. Și visez la o plapumă groasă de nea, ca cea de anul trecut, un strat mare care să acopere tot, tot gunoiul și lumea să fie, măcar o vreme, iar imaculată, la fel ca-n prima zi a creației.

Tibi Ușeriu are o treabă de rezolvat. Ceva care îi stă în gât, ca un oscior de pește. Anul trecut a înghețat în somn la Yukon Arctic Ultra, fără măcar să-și dea seama. Anul ăsta vrea să concureze din nou în cel mai dur maraton arctic de pe planetă.

În cei un pic peste 50 de ani de viață ai săi, în sufletul său de poet se înghesuie o groază de evenimente memorabile, majoritatea trecute cu vederea de restul lumii. Deși nu pare, Topîrceanu este, cred, un mic geniu neînțeles, de cârciumioară obscură, cu o bere trezită uitată pe bar. Se apucă de scris poeme de mic, ba chiar le recită colegilor de clasă, care cam strâmbă din nas. Le semnează G.Top.

Oamenii au căutat mereu forme de evaziune din cotidian, au căutat sens dincolo de munca de zi cu zi, corvoada care plătește ratele și coșul zilnic. Dragoș a descoperit kendo și așa, după ani de rătăcire, a ieșit la lumină. Povestea lui e despre soare și speranță. Și despre întoarcerea acasă.

În tot timpul în care trupul i-a fost captiv în închisorile comuniste, Lena Constante s-a strecurat demult printre zăbrelele geamului, teleportată de cuvinte, într-o meta-realitate, cu adevărat paralelă. Ai spune că tot ce e important în viață e mai presus de cuvinte, că dramele nu încape în cuvinte, că realul te face să amuțești.

Despre obiceiurile gastronomice ale românilor medievali nu știm mare lucru, fiindcă ai noștri cronicari nu se obosesc să ofere prea multe detalii, în afară de faptul că doar pomenesc ca pe un lucru de la sine înțeles că pe la ospețe și banchete postelnicii și stolnicii mănâncă și beau atât de mult că nu se mai pot ridica în picioare. „Cărticica meseriei” ridică un pic vălul de pe acest mister.

Iată de ce, cu toată groaza, va trebui totuși să mergem la Betleem, în locul de unde a început totul. La Betleem, în Biserica Nativității poți ajunge în două feluri: ori cu un tur organizat, unde devii anonim împachetat în burta unui bus și plimbat de un ghid cu umbrelă, care te pune să bifezi în carnețel încă un obiectiv turistic, ori ca palestinienii de rând, cei care stau noaptea la cozi imense ca să intre și să iasă din Ierusalim. Dacă te crezi tare și vrei să îți treacă pofta de speculații teologice, alegi varianta a doua. Neapărat, altfel ești laș.

Primele răceli de sezon, adevărații vestitori ai lui Moș Crăciun, s-au întors croncănind a jelanie. Autorul-victimă încearcă să afle cât poate costa un tratament și cere sfatul unui medic referitor la cauze și prevenție. Să-nă-ta-te! 

Subiectul Manuscrisului fanariot al Doinei Ruști este înșelător de simplu. Are la bază un manuscris real de secol XIII, descoperit la Biblioteca Academiei: un soi de contract ciudat de o singură pagină, în care un tânăr grec renunță, din dragoste pentru o țigancă aflată în proprietatea unui boier oarecare, la statutul său de om liber și alege să devină rob pentru a o putea lua de soție.

Poate azi, mai mult ca oricând, merită să ne amintim de acei câțiva oameni rarisimi, demni, care cu încăpățânare au ales să rămână verticali, în ciuda unor atractive oferte de destin vânturate de puternicii zilei de pe vremea când și-au trăit viețile. Acești oameni au rămas ca niște repere morale ferme ale istoriei noastre recente.

Cristi, Dani și Sandu sunt trei prieteni care s-au îndrăgostit de niște lucruri teribil de ciudate, cum ar fi: o gară, o cale ferată îngustă, o drezină și nu în ultimul rând, o mocăniță cu aburi cu 2 vagoane. Au nimerit în această poveste dintr-o întâmplare cu accente mistice, dar pe care o iau foarte în serios. Cristi, Dani și Sandu sunt trei prieteni care s-au îndrăgostit de niște lucruri teribil de ciudate, cum ar fi: o gară, o cale ferată îngustă, o drezină și nu în ultimul rând, o mocăniță cu aburi cu 2 vagoane.