Agapă - Banchet - Chermeză - Chef. La mănăstire.

Voicu Bojan

Reporter

Poate având premoniția unui final tragic, Vasile Voiculescu a devenit către sfârșitul vieții un soi de schimnic. Cultiva, cu demnă resemnare, sărăcia, anonimatul, „distanțarea socială”, plus un soi de fugă de lume, deși consemna și înțelegea lucid tot ce se petrecea în jurul său, cu o acribie de felină. Minimalismul său aproape extrem l-a împins spre ceva greu de închipuit în condiții normale: ca să aibă din ce trăi, a început să vândă din cărțile sale iubite, Patriarhiei.

Trăia izolat, retras și dispus mai degrabă sătacă și să asculte decât să-și dea cu părerea. Drept urmare, de dragulpăstrării libertății interioare, a participat vag pasiv la mișcarea RugulAprins, mai mult ca simplu simpatizant-observator, însă unulfoarte atent, de o superbă discreție.

Voiculescu, un fan al înotului în apemari și deschise, a fost mereu convins că afișarea prea zgomotoasă a credințeie asemănătoare cu stilul de înot al unui sportiv neexperimentat - risipă degestică vastă și multă energie stropită aiurea, cu rezultate aproape nule. Iatăce spunea într-o conferință despre acest subiect:

"Credinţaadevărată e aşijderi acestui instinct de tăcută şi lină plutire, e la fel caaceastă nesfielnică predare în puterea apelor, de cufundare şi menţinere graţieharului unei respiraţii tainice, graţie unei inspiraţii de aer pe care-l sorbiîntr-o clipă, de sus, ca să-l aduci cu tine la fund... credinţa e un instinctde ritm şi orientare, care nu se poate deșuruba în cuvinte, oricât de măiestre.

Domnilor,după mine, iertaţi-mă, poeziile noastre religioase, aceste gesturi verbale,sunt tot atât de departe de adâncul credinţei, cum sunt departe de înotuladevărat bălăcirile copiilor într-o băltoacă până la glezne. Când suntîntr-adevăr mari şi sfâşietoare, gesturile de artă pot fi cel mult mărturiaunui dramatic înec, cum s-a întâmplat cu toţi romanticii."

Scăpat din mână ca o lostriță lunecoasă șiaproape imposibil de încadrat, Voiculescu se efasează mereu, se pune șugubăț-lăturișclasificărilor naive, care îl situează de obicei în zonapoeziei religioase clasice, cu puternice influențe etno și înțesatăde taine, rugi și îngeri.

Poate nu e întâmplător faptul că tematica ultimelor sale povestiri au un iz de viețile sfinților combinat cu sondarea metehnelor ceva mai pământene ale călugărilor de pe atunci, luați în balon cu mare stil.

Chef la mănăstire. Ilustrații de Lucian Muntean

Așadar, suprema dovadă că autorul se joacă de-av-ați ascunselea cu receptorii săi e tocmai Chefla mănăstire, o nuvelă mai puțincunoscută, scrisă în 1952. După opinia mea, este una dintre cele mainăucitoare povești din cultura română. Se întâmpla cudoar câțiva ani înainte de a fi arestat, condamnat și practic, ucis decătre regimul comunist, care l-a asociat prostește pe Voiculescu cumisticismul, la rândul său mereu sinonim cu legionarismul. Oricum, în aniimarilor epurări de tip stalinist a anilor '50, nu trebuiau nu știu cemotive, ajungea orice denunț al vreunui târgoveț alcoolic.

Nuvela este o bombă cu efect postum, unul resimțitpână azi, o scriitură aproape unică în cultura română, deun umor și o ironie nemaivăzute, care reușește să măture de pe picioare un întregspectru, începând cu Caragiale și terminând curecentele show-uri gastronomice la modă.

Te întrebi, de bună seamă, cumde a fost în stare un tip atât de sobru, de credincios șide cumpătat din punct de vedere culinar și bahic să scrie ceva atât debaroc și de hilar, luând în răspăr gestica de fațadă șiobiceiurile credincioșilor de paradă, stăpânind perfect toate nuanțelelimbajului mănăstiresc deși, se știe prea bine, autorul a trăit în lume,printre oameni și nu ca ceva anahoret ascuns într-o peșteră din pustiulEgiptului.

Nuvela debutează lent, la foc mic, cu protopopulIlie aflat în misiune secretă prin județ, înarmatcu cele două semne distinctive ale sale: potcapul roșu și brâulviolet. E un soi de inspector ANAF popesc, pus pe căpătuială, haleală șirotunjeală a unei diurne jalnice.

E spaima tuturor popilor de prin sate care, împrumutândobiceiul șoferilor de a-și face semne cu farurile înapropierea radarelor, trimit pe post de telegrafi vorbitori paraclisieri și țârcovnici,ca să-și avertizeze colegii din teritoriu de vizitele inopinate aleprotopopului. Descrierea atmosferei înălțătoare și mai ales,dătătoare de poftă de mâncare a popii, e superbă:

"Erao vreme a lui Dumnezeu. Văzduhul Moldovei, de obicei moale, acum învoalt şiadânc albastru, se sprijinea ocrotitor, cu buze de cleştar pe zările depărtateale ţării, de sub care răsărea soarele ca dintr-o uriaşă lacrimă de lumină.

Oboare răcoroasă, iscată din pajiştile înflorate, adiată cu miresme de căţuie,făcea şi mai tare aerul ager, proaspăt şi gustos al slăvitei dimineţi, carecreştea, se umfla, se subţia sus până la irizare. Tălăzuiau holdele, cârâiaucârsteii, țârâiau cosaşii, se strigau pe nume pitpalacii. Drumul negruse-ntindea neted, încă umed de rouă şi alunecos. Calul alerga voios, de lasine, fără îndemnul biciuştii.

A.I. schimbă totul - experții momentului vorbesc despre asta la Pitești! (P)

IQ DIGITAL Summit ajunge pentru prima dată la Pitești, luni, 3 noiembrie, la Filarmonică. În program: tot ce ar trebui să știi deja despre A.I. și modul în care îți poate ajuta sau impacta compania.

Părinteleprotopop simţi o înlesnire, o înviorare fără seamăn, care, din nările gâdilatede mirosuri, din barba uşor alintată de iuţeala mersului, i se strecură întrupul voinic şi se lăsă cu bucurie de aperitiv şi sprintene ghiorţăituri sprepântecele gol. Gândurile începură să-i alerge înainte, mai harnice decâtroibul, spre bucatele care ştia bine că-l aşteaptă."

După o seamă de ocolișuri șirateuri, aproape mort de foame, protopopul Ilie însoțit de popa Bolindache și de iapa dalbă Liza, descind în control inopinat la mănăstireapărintelui stareț Iosafat, care, alături de vreo 10 călugări zeloși, tocmaipritocesc vinurile în beciuri. Întâlnirea eprevestitoare:

"Dar tocmai atunci se ivi în gârliciul beciului de sub arhondaricpărintele stareţ Iosafat, care, cum zări pe protopop, îi alergă înainte, îlîmbrăţişă, îl sărută cu bucurie pe frunte, pe barbă şi pe umeri, în chip decruce. Era foarte vesel şi mirosea a vin bun."

Dorindsă scape basma curată de amenda protopopului, care găsea rapid oricui nod înpapură și mai ales, sesizând că musafirii sunt înfometați, starețul o cârmeștediscret spre o chermeză, care crește progresiv, ca un aluat în care s-a scăpatprea multă drojdie, sfârșind într-o adevărată orgie culinară și bahică.

Întunecatde foame și cu gura deschisă ca un pește zvârlit pe uscat, degeaba îl iaprotopopul pe stareț la întrebări, fiindcă acesta are răspunsuri meșteșugite șiscoate cu iuțeală de sub potcap texte de prin Scriptură bune la aproape orice,pe care le scuipă cu o sfântă nevinovăție.

"Azi ați slujit?" "Acolo jos, în beci, că Domnul nu stă într-un anume loc, El e pretutindeni". "Păi, cum aţi făcut?" "Am spus câteva rugăciuni şi ne-am închinat cu smerenie!" "Printre butoaie?" "Butoaiele păstrează în ele scump sângele Domnului..."

Iar banchetul începe, cum altfel decât modest,cu niște aperitive înșiratefrumos, ca pe ață, aidoma scuzelor bălmăjite de stareț printre înghițituri - cum că sfinții călugări cică n-ar fi pregătiți,deoarece ba se luară cu treburile vinului, ba-i toropiră aburii grei, iscați din văzduhul pivniței... În spatele scenei însă, se află un mare meșter bucătar cu ajutoarele sale,rodat în astfel de grele încercări. Progresiv, situația tensionată se calmează,simultan cu începereaprocesului de deglutiție și digestie:

"Protopopul,năucit, nu mai spuse nimic... mai ales că gustările soseau. Îşi înghiţi uluireaodată cu câteva bucăţi de caşcaval. Urmară ouă fierte tăiate felii, şunculiţăafumată, frunzuliţe de pastramă de ied, bulzuri de brânză, gogoloaie de untproaspăt, un ghiudem cu mirodenii, cârnat trandafir... toate udate cu ţuicăfăcută din livezile sfintei mănăstiri. Odată cu foamea se molcomea de pesufletul protopopului şi toată ciuda strânsă în el, care se dovedea sporită denemâncare."

Aperitivul continuă în pivnița mucedă, cu o artilerie ceva mai grea de bucateservite expres, înpicioare: sarmale, mușchiuleț de porc scos de la saramură și fript pe grătar, cârnați fragezi ca roua, toate asezonte cu o mămăliguțănici prea pripită, nici prea vârtoasă.Vinul se bea exclusiv din bărdace de lut și carafe mai mereu pline fiindcă,după teoria starețului, simpla imagine a sticlelor goale, "înșirate ca niște jalnice oseminte", are darul de a băga omul în depresie.

Sau altfel spus, mai elaborat: vederealor "strică bunei voioșii,amintește oaspeților de o socoteală cât au băut, iar la cei slabi de înger deșteaptă gustul măsurii".

Cu acest prilej, protopopul face cunoștință cu restulcălugărilor, turliți deja bine de aburii licorilor, în timp ce prin fereastră se zgâiesc la ei iapa Liza și părintele portar, cel desemnat cu misiunea de a o păzistrașnic de eventualii hoți. Sărmanii slujitori ai Domnului munceau din greu lavin de trei zile, fiind cam trașila față și nemâncați,dar altfel veseli nevoie mare.

Printre dânșii,fratele Minodor, un fătălău mai rumeior, cu gene lungi și mieroase, răsfățatulstarețului. Minodor e mare amator de vinuri muierești, dulci și licoroase.Fiind de meserie protosinghel, primește sarcina nobilă de a asigura fondulsonor al petrecerii.

Când îi vede pe călugări așa formatați, protopopul îl ia pe stareț la întrebări, doar că sfinția sa are toate răspunsurile la îndemnă, bine tupilate în mânecile largi ale anteriului:"Suntem ameţiţi de aburii băuturii, traşi în piept, de o sută de ori mai tari decât vinul vârât în pântece. Cum ieşim la văzduh curat şi la mâncare grasă, cât ai zice Tatăl nostru, ne venim în fire, de nu ne mai cunoşti".

După săvârșireaantreurilor, cu un oftat, starețul propune să mănânce și ei, în sfârșit,ca oamenii, la masa întinsăla soare, la loc larg, în salacea mare a trapezei. E momentul de inflexiune, când începedelirul, simultan cu suspendarea tuturor măsurilor și ulterior, a inhibițiilor.

Vorba lui Rubem Alves în cartea sa despre bucătăria ca parabolă teologică: "Suntem nefericiți fiindcă nu putem mânca tot ceea ce vedem. Întregul univers trebuie servit ca banchet mesianic". Călugării noștri nu doar cam uită de Mesia, dar n-au deloc de gând să devină nefericiți, așa că se implică total în izbăvirea de duhul întristării și al akediei, mâncând cumințiși cu îndelungă răbdare tot ce lise așterne înainte.

Cu un entuziasm nestăvilit dedică această primă zi a ospățului,sfântului porc. Bucatele carese perindă de acum încascadă pe masă l-ar făcea pe regretatul Radu Anton Roman, regele neîncoronat al gastronomiei românești, să se fâstâcească îmbujorat, iar pe marii meșteri bucătari din industria tvsă se ascundă prin culise. Iată debutul adevăratei mese:

Ciorbăde perişoare, sarmale, muşchiuleţ şi costiţe fripte, purcei la tavă pe varzăcălită şi cartofi prăjiţi, chifteluţe mici şi pârjoale late cât palma, cârnaţisfârâitori, din care când înfigeai furculiţa săreau cât colo stropi de untură.Toate stropite cu cinci feluri de vinuri mari, sorbite din pahare adânci decleştar.

Aflat în acest punct de răscruce al ospățului, comesenii întâmpină o problemă: Ghiftuit deja de mai să-i pocnească brâul violet pe pântec nu alta, protopopul Ilie încearcă o eschivă timidă: dă să plece. Doar că starețul, care luase viteză, fiindcă mâncase și băuse deja cât doi schimbă tonul, devine dictatorial de-a dreptul, drept urmare răzvrătitul e pus la punct instant. De la cheful abia pornit, nu pleacă oricine când i se năzare. Nu e sprint, ci ultramaraton, cum vom vedea.

"Ce, sfinţia-ta eşti oaspe numai de o zi, terchea-berchea?... îl apostrofă stareţul, care se proţăpi cu picioarele răşchirate şi braţele lăţite în lături. 'Treci peste mine, răstoarnă-mă, calcă-mă!' strigă el. La gestul ăsta înfiorător, ridicară cu toţi glasurile cu mare gălăgie ca la război, cerură cu asprime de la musafiri ascultare şi supunere, cum se cuvine cinului preoţesc."

Ca unveritabil regizor, starețul orchestrează totul ca la carte, oferind ilustruluibucătar din umbră, indicații de oprecizie maniacală:

"Mâineeste ziua păsării. Să ai grijă, părinte bucătar. Vezi gâştele alea îndopate,alege curcanul care ne-a călcat ca un curvar până ne-a ucis găinile. Să-i tornidouă ceşti de rom pe gât. Dă iama prin puii scoşi de la Crăciun, ocheşte şivreo două pichere. N-am putut prăsi fazani, se-ntoarse el cu mâhnire spreprotopop. Dar o să tăiem nişte claponi cu carnea la fel... Auzi, părinte! Şi nuuita porumbeii pentru ciulama!"

Parede necrezut, dar cheful continuă cu vervă nestăvilită. Marile problemeteologice ale sfinților părinți se rezumă acum la potrivirea corectă avinurilor cu bucatele. Pe masa cu orătănii se proptesc așadar vinuri sprințare,înaripate, din care urcă bobițe înțepătoareca din apele minerale, plus trei soiuri de alb, vreo două de chihlimbariu și unroșu aprins, cu gust de busuioc.

"Ziua a treia, adică marţi, a fost precum se hotărâse: ziua peştelui, ihtios. Heleşteiele mănăstirii, prefirate cu năvoade, vărsaseră la lumină şi trimiseseră la masă ca într-o minune, gata fierţi şi fripţi somni bulbucaţi, crapi borţoşi, ştiuci zvelte, mrene aurii, plătici turtite, lini cu pieliţa de şarpe, caracudă, ţipari, scoici, raci în tot soiul de gustări şi înfăţişări, ciorbe, plachii marinate, rasoale pe varză, umpluţi cu stafide, cu ceapă, cu nuci, scordolele şi pilaf de gâturi de raci, ghiveciuri la tavă, cu untdelemn grecesc, cu măsline de Volo, clăbuci de icre, stive de raci roşii ca obrajii părinţilor."

Starețul, aflat la pupitrul său de dirijor culinar, hotărăște că la toate dihăiile astea cu iz greu de mâl și baltă merge un vin mai acriu, urmat de altele ceva mai vârtoase, răspicate, "cu fund de coniac și iz de cotnăraș, în care peștii să nu mai înoate ca în apă, ci să se mistuie îndată".

Turulde forță nu se încheie nici după trei zile pline, deși parcă te aștepți din clipă în clipă să crape vreun ascet. Casă reziste acestui asalt hipercaloric asupra redutelor trupești, părinții seapucă de cântat, de jucat polca, hore și învârtite, mânate de „clanaretul” unuipărinte mai înclinat spre cele lumești, ajungând până laextrem: la răsucit de țigări și băut nenumărate cafele, determinați să nu selase răpuși cu una cu două.

Cuduhul înviorat, dedică ziua a patra taman Domnului, recunoscut drept Mielul dejertfă. Salatele și deserturile sunt și ele, un delir.

"Pentrua patra zi, vrea să zică miercuri, s-a poruncit mielul, mielul în cele treiipostaze ale lui, miel fraged de lapte, oaie şi berbec, fie întreg, fie bătut,adică batal, cu toate anexele lor, de la creier, uger, căpăţână, până lafudulii, plăcintă de gichir, ce se mai cheamă şi drob, borşuri răcoritoare,stufaturi, mâncare de tarhon, măruntaie la frigare încununate cu măţişoareîntoarse pe dos şi spălate în zece ape.

Bineînţeles,toate salatele potrivite: păpădie, untişor, năsturaşi, creson, ceapă şi usturoiverde, spanac, cu osebire lăptuci răsfăţate în zarzavageria mănăstirii, iar laurmă clătite cu dulceaţă de vişine şi gogoşi, plăcinte învârtite şi poale-nbrâu."

Cu alegerea vinurilor, de această dată, sfinții alunecă în cenușiul confuziei. Pur și simplu nu mai știu care s-arpotrivi mai bine, așa că decid, acum că banchetul a atins punctul culminant, săscoată la lumină toată artileria de care dispun și să tragă cu această ocazie,o învățătură pentru altă dată.

"Şi un alai de cincisprezece carafe mari, pline ochi, îşi făcu intrarea şi se propti pe masă."

Voiculescue rafinat și subtil. Păstrează tonul șitensiunea poveștii la cote fără compromisuri. Nu dă nici o clipă senzația dederapaj al scriiturii sau al lipsei de control asupra limbajului. Nu ne dăindicii, decât celmult prin ricoșeu, care e gradul de macheală al călugărilor. Pentru aceastafolosește două ingrediente drept barometru bahic, ca oglindă a îmbuibării și alcoolemiei: iapa Liza și protosinghelul(evident gay) Minodor, căruia i se mai zicea și 'fetișcanul'.

La un moment dat, călugării își dau seama, cu groază, că sunt fix 13, numărul luiIuda, ghinion curat. Se dau de ceasul morții să rezolve problema. După feluritepropuneri, sare și Minodor cu una: să dea jos icoana Mântuitorului și să o pună-n capul mesei, cu un tacâm înainte,ca la nunta din Cana. Într-ominimă străfulgerare de luciditate, starețul se scapă:

"Taci,proasto! Pe vremea nunţii din Cana, Isus eracarne şi oase şi umbla printre oameni. Acum e dumnezeul nostru şi netrăsneşte!"

În cele din urmă, 'pontul Iscariotului' e trecut cu bine când o aduc în trapeză pe iapa Liza. Cum, potrivit credinței populare,un cal face cât șapteoameni, toți respiră ușurați înfulecând mai departe. Doar că dobitocul, tot dobitoc. Chiar în toiul mesei, cuprinsă de nevoi firești, iapa desfacefără rușine picioarele dinapoi și iscă o baltă atât de mare că sfinții părinți se văd nevoiți să ridicetălpile pe stinghiile mesei.

Urmează o nouă dezbatere furtunoasă: totuși, unde să pună iapa, la loc sigur, ferită de hoți? În grajd nu că-i jegos, în biserică nu, că-i lăcașul Domnului, în beci nu, că-i umezeală și capătă reumatism la încheieturi... În cele din urmă, decid: cel mai bun loc e în clopotniță, la aer curat, zăvorâtă cu lacăte și sârme după o ușă de gorun.

"Iapaera adăpată, mâncată. O porniră binişor de căpăstru, alintând-o pe bot,mângâind-o pe gât, bătând-o cu palmape spate şi o mânară până la intrare. Animalul alb, în fruntea gloatei negre,părea că trage după el un dric."

Scena urcării iepei în clopotniță tot ispitind-o cu o găleată de ovăz, împingând-ode la spate 'cu blândul'pe scara abruptă și mutându-ipicioarele cu mâinile e, vizual vorbind,demnă de  Kusturica, pe fond de dialoguri de Tarantino. Mănăstirea e acum șiea securizată toată, deci cheful poate continua nestingherit, maiales că toată zdroaba cu iapa le-aprovocat pustnicilor o foame cumplită.

Neclintiți de la masă 'ca la o mare și înfricoșată priveghere' delirul fraților continuă cu evidente derapaje spre desfrâu, în sensulabsenței oricărui frâu. Timpulse suspendă, limitele sunt abolite, măștilecad, inhibițiile dispar, și vinul începe să dicteze regulile jocului.

Cum toaleta se află cam departe, în ceva capăt întunecos de sală, și având proaspătă în minte pilda iepei, cucernicii nu se mai sinchisesc să se deranjeze pentru treburile mici, ci contribuie cu voioșie la balta deja formată sub masă. Peste toate, se pun pe cântat amestecând ba troparele Învierii, ba stihuri din prohod, ba cântece de lume.

"Stareţul, înfoiat în jilţ, trase la el, pe un genunchi scos mai afară, pe fratele Minodor, care cu obrăjorii lui bucălaţi, ochii lâncezi albaştri, şi abia o mijire de perişori negri pe buza de sus, cu părul inele revărsat pe spate şi-n lungul veşmânt de mohair, părea un înger rezemat pe pieptul unui bătrân sfânt. Îngerul cânta cu glas melodios de copil 'Călugărul din vechiul schit' şi stareţul îi ţinea hangul."

După vreo 4 zile cică 'se lăsase peste ei şi oseninătate, o dezlegare de toate, o uitare de griji vecină cu vrăjile, care-iînchidea ca într-un ostrov fericit'. Ai zice că sfinții părinți se nevoiesc a practica diverse exercițiide manevră cu scopul de a se obișnui cu plinătatea belșugului din Împărăția cerurilor, ca nu cumva să sufere un șoc preamare atunci când vorajunge acolo.

Petrecerea de pomină ar fi continuat bine mersi dacă nui-ar fi trezit din vesela întovărășiregastronomică bătăile neregulate ale clopotelor propriei lor turle, tocmai când se dedulceau la 'ochi de miel rasol cu hrean și niște fudulii trufașe caniște pepenași'.

Zgomotele crescânde îiîmpart în două cete - unii cred că-i lucrare diavolească, ceilalțică-i îngerească. Nenumăratelecarafe de vin însoțindalaiul de bucate îi făcuseră să uite complet de biata iapa închisă înclopotniță care, nebăută și nemâncată,se apucase de ronțăit, de disperare, toate funiile clopotelor, trăgând alandala de ele.

Înarmați cu cruci, cruciulițe și cu icoana făcătoare deminuni la înaintare, părinții cutează să pășească în curte și să se îndrepte cu fețele spre turn. Dezmeticit, popa Bolindachee lovit de revelație: 'Liza,Lizușca, puica tatii, stai, că vin acuș!'

Și aici urmează scena unui final glorios: toatetentativele de coborâre ale iepșoarei pe scările abrupte și înguste ale clopotniței eșuează. Au ademenit-o, au legat-o la ochi, au împins-o. Tot mai stresată, sărmana rânjea dinții la dânșii, dândsă-i muște, noroc cu dibaciul părinte Natanail, care i-a venit de hac cu un plan năstrușnic. A amestecat ovăz cu rachiu și a îmblânzitfiara, apoi i-au turnat din sticlă direct pe gâtlej. Drept urmare...

"Iapanecheză moale şi duios, bălăbănind capul ca un clopot, tremură, căscă, seclătină turlacă şi curând îngenunche şi se culcă beată turtă, întinsă lapământ, şi începu să sforăie."

Cuchiu cu vai, ocoboară pe sus în curte și așteaptă să se trezească din mahmureală. Bachiar, aburiți cum sunt, au fanteziisă-i toarne pe gât niștezeamă de potroace sau chiar o bărdacă de cafea, să-și revină mai dihai. Între timp, stăpânul ei cugetă îngrijorat: 'De n-ar cădea în darul beției...'

După aproape o săptămână de chef susținut, în care culmea! nimeni n-a căzut sub masă, urmează crunta clipă a despărțirii. Caruselul se oprește, la fel ca sarabanda din bucătărie. Cu întristare, starețul le dă binecuvântarea de drum bun, în vreme ce frații, înduioșați, fluturând mânecile largi ale mantiilor le urează: 'Mai poftiți cât mai curând la noi, ne mai scoateți din amorțeala mănăstirii, a postului și rugăciunilor'.

Chef la mănăstire e un delir absolut. Aștept filmul.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€