Via Transilvanica are de oferit de toate pentru toți, chiar și atunci când în jur nu se întâmplă mai nimic. Drumul în sine conține totul. Mai ales în Bucovina, unde ai ocazia să-ți privești bocancii îndeaproape. Tu și respirația ta se fac una. Dacă se face liniște și tragi bine cu urechea poți chiar auzi pietrele de pe drum povestind între ele.

Zice frumos Henry Miller: „O călătorie nu înseamnă neapărat o destinație, ci un mod de a privi lucrurile”.

Mănăstirea Putna, kilometrul zero al drumului nostru.

La drum se pleacă lent, nu avântat

Așa cum am promis, iată, ne aflăm în punctul zero al călătoriei noastre pe Via Transilvanica. Pornim lent, cu răbdare, ca o salamandră croindu-și drum printr-o pădure de stejar. Ne facem încălzirea cu o etapă ceva mai lejeră: Putna – Sucevița, sub 20 de kilometri. Asta dacă n-ai făcut cumva greșeala să mănânci tochitură bucovineană înainte, că atunci vei gâfâi la deal mai rău ca un buhai de baltă. Vă spune unul care a comis-o.

Plecăm așadar de la Putna, iar înainte ni se întind la picioare peste 1000 de kilometri, până vom poposi pe malul Dunării, la Severin, unde ne vom odihni la piciorul podului lui Apolodor din Damasc. Avem timp să povestim pe îndelete și să descriem fiecare etapă a acestui parcurs magic, calea noastră regală, drumul care își adună acasă toți fiii risipitori, indiferent de etnie, vârstă, meserie sau împrăștierea lor printre străini.

Vă previn însă – magia asta a României noastre nu e ceva întotdeauna idilic și ușor de apucat, ca filmările clasice din dronă în lumina perfectă de dimineață. Privită îndeaproape, din umblătura la pas, magia se lasă mai greu descifrată, e un drum incomod, presărat uneori cu pante abrupte, pietre ascuțite, scaieți și urzici, rampe de gunoaie te miri unde, ploi năprasnice, ba chiar pericole mari sau mici.

Nu e o cale destinată drumeților de duminică, pentru care parcursul de la mașină la grătar trebuie să conțină doar câțiva pași. Drumul nostru e făcut pentru pelerini de anduranță, pentru curajoși, pentru căutători sinceri, cei al căror efort va fi răsplătit la final cu ceva atât de inefabil, încât va fi greu de tradus în cuvinte.

Casă tradițională bucovineană, nu departe de mănăstire.

Mijlocul, ca un început

Așa va fi, vă promite cronicarul oficial Via Transilvanica, cel care a umblat pentru voi uneori și de trei ori pe aceeași bucată de traseu, încercând să priceapă cât mai bine ce ne pune înainte acest drum. Voi încerca să vă ofer realități personale, cât mai realiste și nefardate, cu bune și rele amestecate, așa cum e țara toată de altfel. Nu vând nimănui nimic, vreau doar să vă fac cunoștință cu niște realități absorbite din mers și să vă dezvălui câte ceva despre țările ascunse și atât de diferite pe care le conține țara noastră.

Dacă El Camino are ca punct final mormântul Sfântului Iacob, drumul nostru începe de la mormântul Sfântului Ștefan cel Mare. Plecăm așadar de sus în jos, din munți și păduri către șes și câmpie până la drumul fără pulbere al apei cele mari, care ne trece ca într-o sită prin Deltă, ne varsă pe trei guri în mare și, cu un drum, ne dă un brânci spre lumea largă. Mie așa-mi place să interpretez drumul nostru, de la nord la sud, nu invers.

Suntem și noi, românii, un mic afluent al Planetei albastre și poate că a sosit vremea să demonstrăm ce avem unic de oferit lumii. Aici până și amestecul de bun și rău are farmec. Plecarea de la deal la vale e o alegere, o convenție, să ne înțelegem. Fiecare își poate croi propriul traseu după cum simte, îl poate începe și termina după pofta inimii. Cine a zis că mijlocul nu e un loc perfect pentru start?

Un sătean amator de bere a creat din peturi un isteț sistem defensiv de luptă împotriva uliilor.

Patria cuvintelor mari

Cu Bucovina, dragi frați călători, nu e șagă. Vorba lui Steinhardt: „Aici e ca la Scăldătoarea Vitezda: te arunci ori ba”. Aș zice că Bucovina, cu obcinele ei cu tot, bată-le cucul, reprezintă cea mai dură etapă de pe Via Transilvanica. Aici e meci de box greu, cu pumnii goi, e 70% push bike dacă te țin curelele. Nu e pentru suflete împărțite și călători neantrenați. Cu restul regiunilor mai negociezi una-alta, aici nu. Dacă te-ai pornit e musai să și ajungi, altfel te înghite pădurea, nu prea e loc de întors.

Suntem în patria superlativelor aici, e ținutul unde nimeni nu se teme de hiperbole. E locul cuvintelor mari, grele, unde oamenii încă îi mai iau în serios pe Ștefan, Eminescu, Regele Ferdinand sau chiar pe Dumnezeu.

Totul are în spate o poveste cu ceva răzeși, cu fapte de vitejie, jertfe pentru credință și o istorie tulbure, marcată de trădări și eroisme în numele creștinătății. Aici, pe vremuri, niște domnitori chiar s-au pus scut de-a curmezișul istoriei pentru a apăra niște valori – curaj nebunesc și credință pusă în act.

Drept urmare, Putna e „Ierusalimul neamului românesc”, iar mormântul lui Ștefan cel Mare e „Altar al conștiinței naționale”. Suntem în patria voievodului devenit sfânt, cel care face mănăstiri după locul unde i se înfige săgeata trasă din arc. Iar cum din treizeci și șase de bătălii a pierdut doar două, aici drumul ți-e pavat cu biserici la tot pasul. Te miști într-un spațiu specific, aerul e impregnat peste tot de spiritualitatea ortodoxă, fie că acest lucru te coafează sau nu.

Părintele Dosoftei și Alin lângă borna de unde pornesc cei 1000 de kilometri spre sud.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

La plecare merge o binecuvântare

Părintele Dosoftei de la Putna e tânăr, înalt și simpatic. Cum totuși de s-a călugărit? îl întrebăm. E evident că ar fi putut fi orice. „Pentru că uneori merită să-i facă și omul lui Dumnezeu câte un cadou frumos”, așa a zis.

Azi e răcit cobză. Dar altfel, e binedispus nevoie mare. Nici urmă de bățoșenie la el, e cât se poate de deschis, de natural. Călugăr rupt de lume aflat pe calea cea grea a desăvârșirii? Rob al ascultării totale, fără a pune nimic sub interogație? N-ai zice. Vorbește ca un om normal, are umor, simți că face parte din realitate, e cumva alfel decât ți-ai imagina un pustnic.

Alin are ideea trăznită să-i cerem o binecuvântare înainte de a ne porni la drum, cică așa se face și pe Camino. Ne facem o poză cu borna din fața mănăstirii și dăm un tur înăuntru. Părintele ne măsoară pe toți trei atent cu privirea, zâmbește și nu zice nimic. Ne plimbă prin muzeu și povestește în timp ce de noi le lipesc mici grupuri, să tragă cu urechea.

Într-un buzunar al sutanei are un carnețel cu notițe, în celălalt un smartphone. Din primul mai răsfoiește, în celălalt îi intră mesaje. Cu o mână dă binecuvântări pe creștetul celor care se apropie să-i ceară, pe cealaltă și-o ascunde la spate, să nu cumva să i-o sărute careva. Vorbește egal și fără patos și de Ștefan cel Sfânt și de hashtag Via Transilvanica, pe care cică „n-ar fi rău să-l folosim mai des”. :)

Mare noroc am avut cu acest simpatic lupișor care mi-a mai cerșit din tochitura dinaintea plecării.

Cum ne-a tocat tochitura

Plecăm deci, lăsând în urmă frumusețe de mănăstire. Dar nu înainte de a opri să mâncăm ceva într-un loc unde mai fuseserăm cu câțiva ani în urmă, venind însă taman dinspre păduri, după vreo 8 zile de mers. Atunci Putna a fost pentru noi izbăvirea, punctul terminus. Acum e punctul de start. Atunci veniserăm după o tură cam sălbatică, cu dormit în cort și focuri la ceas de seară, acum ne vom răsfăța dintr-o pensiune în alta. Facem pe turiștii, testăm traseul marcat frumos, vedem cum se așază, verificăm saltele, gastronomie locală, un vis.

Bucovina e perfectă pentru cei care vor să ia viața-n piept, pieptiș. E perfectă dacă ai de pus niște draci la punct. Nu vă lăsați păcăliți de șugubățul refren al bucovinenilor dirli da și de pașii mărunței din jocurile lor populare. Deși pașii se fac mereu în lateral, înaintările sunt de fapt eschive, totul e prudență și negociere, iar balcanismul e reinterpretat original, cu puternic accent slav.

Una caldă, una rece. Un ochi râde, altul plânge. Așa e Bucovina. De parcă cineva te mângâie drăgăstos pe creștet în timp ce-ți bagă un ghiont în coaste, așa, din prietenie, zâmbind. Te doare, da’ zâmbești înapoi, ce să-i faci?

Drumul, ca o poezie, urcă lent o ditamai obcina.

Atenție la diminutive!

Nu știu dacă am văzut pe undeva păduri mai maiestuoase și defrișări mai brutale ca pe aici. Am văzut peisaje ca-n povești și prădăciuni ca-n junglă, la ras. Am văzut munți de lemn rotund la margine de drum, așteptând să fie dus. Am întâlnit oameni de mare caracter, dar și mafioți gata să te măture cu gipanu-n șanț. Am văzut pensiuni stilate și mizerii de cabane uriașe construite cu bani spălați din defrișări. Am văzut râuri ca de argint și râuri abuzate, folosite la tras buștenii cu taful direct pe cursurile lor.

Nu știu dacă am dat undeva peste meniuri mai gustoase, dar mai greu de cărat în picioare. Fraților, în Bucovina asta a contrastelor, de o frumusețe mândră, nu vă lăsați ademeniți de diminutive gen ciorbiță (rădăuțeană, normal) tocăniță sau mămăliguță. Toate conțin smântânică… pusă cu linguroiul.

O tochitură bucovineană (un fel de carne cu garnitură de cârnați afumați și un ou prăjit deasupra, de capac) poate răpune rapid orice corporatist cu ochelari. Dacă scapă cumva nebăgat sub masă din prima, lovitura finală i-o va da desertul – fie clătitele cu brânză dulce și sos de vanilie, fie papanașii înecați în smântână și poleiți cu dulceață de afine.

Peisaj cu fostă pădure, gata de plecare.

Bucovina cea dulce-amară, de poveste

Am uitat să vă zic că aici în Bucovina totul vine la pachet cu un parfum de basm, gen sălățile din Grădina ursului, Feți frumoși ațipiți și Zmei neciopliți. De exemplu, în meniul tavernei unde ne-a făcut felul rădăuțeana urmată de tochitură, povestea sună cam așa:

Să tot fie mai bine de cinci veacuri de când călători din toate colțurile lumii vin aici pentru a-și potoli foamea și setea. Și unde s-ar putea găsi un loc mai potrivit de tihnă decât în inima naturii, pe frumoasa vale a pârâului Putna, unde brazii înalți fac umbră apei reci și cristaline ce coboară din munți?”

Genial! Dacă ar semăna cu realitatea ar fi brici. Ia să luăm la purecat nițel ”inima naturii”… Taverna noastră da, e într-adevăr pe malul râului Putna, doar că un „investitor” a trântit mai sus o micro-hidrocentrală, care a ucis apa, în sensul că săraca a dispărut, s-a scurs pe undeva. Au rămas bolovanii mari, triști și atât.

În amonte, de cum ieși din pădure e un fel de groapă de gunoi, din care se ițește mândrețe de mănăstire. Cât despre apa rece și cristalină care coboară din munți, o fi vorba despre afluentul Putnișoara, cea pe care urcăm spre culme, ca apoi să coborâm în Sucevița. Doar că pe albia acestui pârâu, cândva idilic, se trag acum bușteni cu taful și e transformat în mocirlă, avem deci un frumos ecosistem distrus.

Câțiva turiști cazați la o pensiune din zonă ies să se plimbe. Neavând habar încotro s-o ia, merg pe drumul de pământ, urcând spre pădure. Mașinile de teren trec în viteză pe lângă ei și îi umplu de praf. Și pe noi, la pachet. Drumul forestier e presărat cu arbori tăiați, munți întregi. Ar fi frumos, dacă n-ar fi depresiv. Te uiți atent la bocanci, bagi capul în pământ și mergi înainte. Bucovină dulce-amară, îmi rupi inima!

Locul fatal de unde începe o urcare destul de brutală.

Pădurea care a rămas te ia în brațe, te mângâie pe cap. „Hai, că n-o fi dracu’ așa de negru”, sună vorba românească. În coaste simți un junghi, trecând prin inimă. Miroase frumos a toamnă și a seară și a ceva promisiune șoptită: Mâine ar putea fi o zi mai bună.

E deja întuneric când ajungem în Sucevița. E liniște, pace și luminile pensiunii licăresc a nădejdi noi și mese întinse.Tragi cu urechea la ultimii greieri ai înserării și în cap îți reverberează versurile cântecului devenit celebru, de care nu poți să scapi:

„Cântă cucu bată-l vina / De răsună Bucovina. Cântă cucu-ntr-un brăduț / De răsună-n Cernăuți.” Măi…

Această serie de articole despre redescoperirea la pas a țării noastre este susținută de Raiffeisen Bank, ca o contribuție la promovarea culturii și tradițiilor românești. Raiffeisen Bank este partener strategic al proiectului Via Transilvanica și al Asociației Tășuleasa Social și a susținut amenajarea a 300 de kilometri ai traseului, în ultimii trei ani.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.