Noua limbă a pandemiei

Ați observat și voi, nu-i așa? Zilele nu mai au identitate, toate au devenit chipul și asemănarea cenușiului-șobolan de luni dimineața, dintr-o iarnă prelungă, burnițând din ceață, îndemnând la suicid. Statul în casă e salvator și înnebunitor deopotrivă. La ce bun să trăiești între patru pereți dacă ai luat-o razna și-ți vine să te dai cu capul de ei?

La început izolarea a părut exotică, acum a devenit o enciclopedie a nimicului prefirat în gesturi mici, sacadate, repetitive, cu rezonanțe de inutil. Începem să credem că într-adevăr, se poate muri din plictiseală. Micul sprint după troleu s-a convertit în ultramaraton. Capătul de linie pare-se, nici nu există și totuși, alergăm mai departe.

Vorba lui Pascal Bruckner: Am devenit niște extremiști ai rutinei. Ni se sugerează să devenim solidari în solitudinea noastră. Să demonstrăm altruism printr-un egoism radical, încuiați în casă, evitând orice contact, privindu-ne semenii de departe, ca pe niște ciumați cu măști pe figură. Infernul sunt ceilalți.

În paralel cu răspândirea virusului de rit nou s-a dezvoltat și o limbă nouă, au apărut termeni specifici, lumea a început să vorbească altfel, cumva codat. Un naufragiat vreme de câteva luni bune pe ceva insulă și reîntors în orașul său natal, acum aproape pustiu, s-ar dumiri greu despre ce e vorba dacă s-ar nimeri lângă un radio cu știri.

Cu ajutorul colegilor mei, am încercat o inventariere, evident deloc completă, a unor cuvinte proaspăt intrate azi în vocabular. Printre ele, am selectat și câteva imagini de vastă circulație, menite să ne sugereze că omenirea se încăpățânează să creadă că se poate salva prin creativitate și umor, fie el și negru.

COVID-19 e poate cel mai vehiculat, la fel ca boala care-i poartă numele. Virusul a fost numit inițial SARS-CoV2, dar n-a prea prins. S-a trecut la Coronavirus, apoi paradoxal, cu cât se împământenea mai rău și secera mai multe vieți, a primit particula de “nou”. Așadar, vinovat pentru nouva lingua straniera, e tocmai acest alintat peste tot “noul coronavirus”. Sau, pentru prieteni, mai simplu – Corona.

Numărul de selfiuri cu indivizi bând berea cu același nume depășește orice imaginație. Deși vânzările acestei beri au explodat, de emoție, proprietarii au închis fabrica.

În plină tragedie, oamenii se comportă precum copiii care râd în biserică: nu se pot opri din glumițe aruncate prin spațiul virtual, astfel că acest Covid-19 poate fi regăsit în expresii gen “Eu, tu și Covidiu” sau “Câini umblând cu Covid în coadă”.

Carantină, cu varianta sa indigestă de “încarantinare”. Cam trage a încarcerare, să o recunoaștem. Și tocmai asta și înseamnă – a izola preventiv indivizi sau comunități. Etimologia vine de la italienescul quarantina, care vine de la quarenta, respectiv 40 de zile, exact atât cât marii distribuitori de viruși ai epocii medievale, adică venețienii, erau blocați în porturi pe vasele lor, de frica epidemiilor.

Cam în toate limbile pământului rădăcina este aceeași, mai puțin la basci care, de când e lumea, sunt mai cu moț. În limba lor, carantinei i se zice mai poetic: “berrogeialdia”.

Lockdown – e varianta cercetătorilor britanici pentru carceră, pentru pedepsirea evadaților sau autorilor unei revolte în pușcărie. Termenul s-a extins, referindu-se mai nou la închiderea granițelor unei țări. Cel mai recent caz de lockdown după proclamarea eradicării “noului coronavirus” este Singapore. Cum i-a prins virusul cu garda jos, cum au explodat îmbolnăvirile, provocând o nouă închidere a granițelor.

Pangolin – strecurat pe șestache în meniul unor chinezi bogați, acest mamifer bonom și solzos, cu bot de ursuleț furnicar, este în continuare primul pe lista posibililor vinovați pentru intermedierea transmiterii bolii de la liliac la om. Privit îndeaproape, chiar are o mutră ușor vinovată.

Pliul Cotului – iată o redescoperire a unei părți anatomice uitate. Tușitul și strănutatul au devenit brusc din banale, importante, de speriat chiar. Recomandarea este ca acestea să se execute nu doar simultan cu flexarea spre interior a cotului, ci tocmai în pliul respectiv. Se zice că acest gest, deși pare mic pentru om, o fi mare pentru omenire.

Plierea cotului mai folosește la ceva – înlocuiește vechiul salut fist-bump, cel care înlocuia cinstita strângere de mână. Am observat că mai nou, maxima apropiere umană e atingerea coatelor. Cum vechile îmbrățișările soldățești și pupăturile zemoase au devenit istorie, de când cu meciul fatal Atalanta-Valencia, posibil vinovat de explozia virală din Italia și Spania, acestea au fost înlocuite de atingerea înfricoșată a coatelor.

Se pare că efuziunile de entuziasm generatoare de îmbrățișări excesive or fi bune pe moment, dar nu duc la nimic bun pe termen lung, drept urmare gripa spaniolă din 1918 s-a răspândit atât de brutal tocmai datorită euforiei generate de finalul primului război mondial.

Dispenser. Englezism adoptat rapid, în paralel cu escaladarea pasiunii pentru Mona, spirtul, devenit un produs scump și cam pe degeaba elogiat, deoarece gradul său scăzut de alcoolemie doar sperie virusul, nu-l și amețește. Mai nou, aceste “dispensere” – dispozitive de dezinsecție umană se găsesc peste tot, în speță în spitale, dar și la intrările în magazine sau scări de bloc. Dilema e la fel de mare precum aria lor de răspândire – când ne dezinfectăm, la intrare sau la ieșire?

Banana Bread. O altă dumă de import. Omenirea a cunoscut o adevărată isterie în producerea ei, de parcă ar fi ceva panaceu universal. Merge la pachet cu goana după drojdie sau vechile rețete de maia. Toți obscurii pasionați de făcut pâine acasă au cunoscut în vremurile acestea o popularitate excesivă, neașteptată, fiind considerați printre salvatorii unei umanități flămânde și plictisite, avidă să posteze imediat tot ce mănâncă sau mă rog, coace.

Pandemie. Se referă la o epidemie generalizată, iar azi termenul este vehiculat pe scară largă. Cuvântul vine din doi termeni grecești: pan înseamnă tot, întreg, iar demos înseamnă populație. Exemplele istorice clasice sunt trei – 1. molima din vremea lui Iustinian (secolul al VI-lea) care a ras cam jumătate din populația lumii. 2. Ciuma bubonică sau moartea neagră (secolul al XIV-lea). 3. Gripa (deloc) spaniolă din 1918, respectiv H1N1, responsabilă de moartea a peste 50 de milioane de oameni.

Distanțare socială. Ea poate fi sumarizată prin privirea piezișă peste mască dacă te apropii prea mult de cineva în magazin, chiar și prin învăluire, cum se zice în fotbal. Recomandarea este trasată ferm pe podea prin benzi roșii pe care scrie “Păstrați distanța de 1.5m”.

Uitate sunt vechile cozi ceaușiste unde simpla intimitate deraia în împingeri, apăsări sau turtiri de corpuri lipite, în adevărate lupte greco-romane, totul de dragul unei hârtii igienice sau unui kil de zahăr. Azi cozile se răsfiră suav și absolut descurajant, cum era aceea de la Dedeman, cu îmbârligături, întinsă pe cam 80m. Am privit-o de la distanță și am fugit.

Mască. Accesoriu de bază în lupta cu pandemia. Dosul urechilor, la fel ca pliul cotului au câștigat în importanță, fiindcă de acolo se agață măștile de protecție. Cum se pare că împrăștiem vapori de saliva mult mai mult decât credeam, măștile vor deveni chiar obligatorii. Acestea au diferite forme și culori, cele mai adorabile fiind cele botoase, cu trimiteri clare spre filmul Planeta Maimuțelor.

Masca FFP2, de exemplu, se spune că filtrează 94% din aerosoli. Este un obiect râvnit, rezervat personalului medical, respectiv celor din linia întâi a luptei. Din păcate, măștile nu pot apăra de viruși culturali, cum ar fi stalinismul de tip cercelian manifestat de unii epidemiologi.

Contacți. Jargon medical pentru persoanele cu care a intrat în contact un pacient infectat. Această abstracțiune tinde să transforme oamenii în simple cifre, în statistici, la fel cum obișnuitele strângeri de mână s-au preschimbat în “vectori de transmitere” a bolilor, de unde și obsedantul: “Spălați-vă des pe mâini”. Dacă măcar atât ar reține omenirea după povestea asta, n-ar fi rău deloc.

Vacanță Mare. Acest termen îndrăgit de elevi și profesori a suferit în ultima vreme o mutație destul de suspectă, din fericire nematerializată. Este vorba de un plan de izolare a cetățenilor români conceput de doctorul Streinu-Cercel, conform căruia persoanele între 40-65 de ani ar putea ieși din izolare doar la muncă, iar cei peste 65 ar urma să fie extrași din zona lor de confort și izolați permanent, eventual în clădiri special amenajate.

Planul are un iz clar stalinist, oamenii fiind imaginați nu ca niște trestii gânditoare, ci ca simple entități biologice, putând fi mutate de colo-colo cu grația cu care se încarcă o căruță cu saci de cartofi în vremea recoltei.

Ordonanță militară. Are un aer grav, de speriat, însă conține subliminal și ceva suav, protectiv. Este cică un rău necesar, spre binele nostru. Se livrează de obicei de către un ministru îmbrăcat în geacă de piele, plin de morgă, oferind impresia că ar ști foarte bine ce vorbește. Ca să fie mai convingătoare, expresia poate fi însoțită de termeni specifici, cum ar fi “anchetă epidemiologică” sau “combinezon de protecție”. Se livrează de obicei la pachet cu cifre și statistici îngrijorătoare, iar președintele are talentul de a pigmenta ordonanța militară, urmată de lista cu amenzile aferente, cu duiosul “dragi români”.

Balcon. Fie el închis sau deschis, de când cu statul acasă, balconul s-a revalorizat. Îl mai întreb pe tata la telefon: “Și, ce ai mai făcut azi?” “Ei, niște pași prin casă, apoi am stat o vreme în balcon”. Într-o zi mi-a zis cu un ton nostalgic că de pe balcon se vede printre blocuri o bucată de pădure, unde mergeam noi pe vremuri după ciuperci. A doua zi m-am enervat, l-am extras din apartament și ne-am plimbat clandestin o oră în bucata aia de pădure, pe care acum o privește cu alți ochi. Din balcon.

Izoletă. Termen intrat furibund în noul vocabular, acum ușor abandonat puțin pe traseu. Neștiind prea bine ce e, am apelat la colegul Adrian Mihălțianu, specialist în chestii tehnice, cum ar fi mașinile Porsche. Iar el a venit cu această definiție:

“Echipament pentru izolarea și transportul pacienților suspecți sau confirmați ca fiind contaminați. Cu acest dispozitiv probabil vor fi dotate restaurantele care vor dori să se redeschidă, conform noilor norme de distanțare socială. De aici și viitoarea expresie: O porție de mici la Izoleta 2.

Telemuncă. E munca prestată de la o respectabilă distanță socială, realizată în mici ecrane prin care unii oameni vorbesc între ei, oferind impresia că se spetesc lucrând. E rezervată doar unor anumite categorii sociale, azi destul de privilegiate.

Pe tanti care încasează cu religiozitate taxa de salubrizare nu mi-o pot închipui deloc telemuncind, la fel cum nici pe stomatolog, instalator, frizer sau fermier. Numai în ceva SF trăznit îți poți imagina teledinți, telecanal, teletuns sau teleplivit.