Voicu Bojan

Cristi, Dani și Sandu sunt trei prieteni care s-au îndrăgostit de niște lucruri teribil de ciudate, cum ar fi: o gară, o cale ferată îngustă, o drezină și nu în ultimul rând, o mocăniță cu aburi cu 2 vagoane. Au nimerit în această poveste dintr-o întâmplare cu accente mistice, dar pe care o iau foarte în serios. Cristi, Dani și Sandu sunt trei prieteni care s-au îndrăgostit de niște lucruri teribil de ciudate, cum ar fi: o gară, o cale ferată îngustă, o drezină și nu în ultimul rând, o mocăniță cu aburi cu 2 vagoane.

Poate unul din cele mai depresive locuri prin care mi-a fost dat să trec pe această planetă se numește Kazarman. E un orășel obscur și prăfuit care iarna este complet izolat, rupt de lume. E situat undeva între niște munți zvelți din masivul Tian-Șan, stăpânind centrul Statului Kârgâstan

Țin minte prea bine când au apărut în peisaj - Tobias și Stephanie parcă erau mereu una, așa i-am simțit de la bun început în marea masă de voluntari români și germani care erau implicați în acțiunea anuală Camionul de Crăciun, organizată de Tășuleasa Social în parteneriat cu Die Johanniter. Dacă cumva unul dintre ei lipsea, îl căutam imediat privind în jur, pe celălalt. Erau mereu alături, mereu zâmbitori, nedespărțiți. Aveau umor și emanau un soi de energie atât de generoasă, încât voiai să le fii în preajmă.

Omul și-a zis: "N-am face oare mai bine să ne împrietenim cu atomul?" Iar astfel atomul, blând ca un cățeluș de pripas, a devenit prietenul omului. Iar omul i-a construit o colibă a lui. Așa s-au născut centralele atomoelectrice furnizoare de energie electrică și nu de bombe atomice capabile să ucidă pe loc suficient de multe suflete, încât să pună punct chiar și unui război mondial.

E toamnă și făbricuța de pălincă se reactivează. Cazanul înseamnă sărbătoare şi deopotrivă spectacol atent regizat. Acolo, Nea Nicu Rus din Satul Bârlea e El Comandante. E un loc plin de viață, cu oameni care aduc cu ei povești și, uneori, tăceri inexplicabile, întinse pe ore întregi. Peste acestea toate se aude, ca o mantră, sunetul clopoțelului atașat la învârtitorul de pe fundul cazanului. Câtă vreme sună, e bine: înseamnă că paletele aferente lucrează, deci țuica nu se afumă. La chemarea clopoțelului, cazanul devine poiană a lui Iocan în variantă transilvană, dar și loc de pelerinaj sau liman de respiro, unde răsar de te miri unde, ca din Hades, umbre și suflete aflate în căutarea unei vorbe bune. Și a unui păhărel.

Oare poți turna în cuvinte o viață de om? Nu poți. Dar merită să încerci. Povestea lui Simion Roba a Petriții din Negrești, satul Măguri, comuna Măguri-Răcătău, te va lăsa răvășit, ca o despărțire de un prieten bun, un prieten de-o viață.

Așa i se mai zice legendarei Fierării a lui Simion a Florii, om vrednic din satul Măguri. Căuăcia lui e locul unde n-ai cum să te plictisești. Când se adună laolaltă cai, câini și oameni interesanți printre foale, jar, baroase, potcoave și chef de povești e rost de stat și căscat larg ochii și urechile. Când l-am întrebat odată ce mai face mi-a răspuns: “Heavy Metal, păi ce altceva?” Cum să nu-ți placă așa om? De când îl știu mă testează la istorie și geografie. “Care-i capitala Cambogiei? Da’ de khmerii roșii știi? Da’ Insulele Bahamas, alea cu uraganul, în ce ocean or fi?” Nenea Simion e un one man show. Nu-i e rușine cu meseria lui de o viață. În fierăria lui, lucrurile se mișcă după cum dictează el. Om mândru și simpatic, adoră ca printre ciocane și copite să dezbată politică, să povestească întâmplări din vechime, să glumească cu oamenii și să le dea copiilor bomboane. E genul de țăran luminat și înțelept, care și azi citește cărți, fiindcă ține musai să priceapă lumea cu mintea lui.

Camera lui tanti Ica, nu mai mare de câţiva metri pătraţi, părea decupată dintr-o proză suprarealistă, cu accente sudamericane. Peste tot în jur regăseai niște desene ciudate cu îngeri, sfinţi şi hristoşi toţi semănând leit cu autoarea lor. În clipa în care am trecut pragul acelei camere, am ştiut că mă voi întoarce acolo până voi înţelege totul.

O idee născută în urmă cu șase ani, la bere, între prieteni, s-a transformat într-o mișcare care adună, în prezent, peste 600 de oameni. ONG-ul clujean Beard Brothers - Frăția Bărboșilor și-a încheiat campania cu numărul 12. Au strâns 165.000 de euro într-un an și jumătate cu care au cumpărat două ambulanțe pentru SMURD. Pe a doua au predat-o vinerea trecută, de Ziua Pompierilor, în uralele voluntarilor. Va înlocui o ambulanță care la ultima intervenție n-a mai pornit decât împinsă. Cornel Hoza, unul dintre inițiatorii Beard Brothers, spune că voluntariatul poate fi cool, dar e și o chestiune de responsabilitate. ”Treaba asta cu făcutul de lucruri pentru comunitate ar trebui să fie o atitudine normală. Nu e nimic wow! Uite, un exercițiu simplu: dacă fiecare dintre noi ar ridica un gunoi de pe jos, cu siguranță mâine orașul sau țara ar fi mult mai curate. În loc să ne plângem zilnic, am ales să ne implicăm”.

E o întrebare frecventă. Dar ce înseamnă acest “bun”? La cărți, se știe, e ca la vinuri, nu există adevăruri absolute.

Oare cum e să te întorci din moarte? De două ori? Cum e să fii încercat la limită și, prin ceva miracole nebănuite, să supraviețuiești? Cum e atunci când deschizi deodată ochii după săptămâni întregi de comă și tot ce vezi e un tavan cu un neon?

Vara vine, de obicei, la pachet cu anumite pericole specifice, de sezon. Printre ele se numără arsurile solare, colacii de burtică, rod al unor concedii reușite și... cărțile proaste.