Toate fotografiile aparțin autorului

Cât mai costă o răceală?

Zilele astea umblă răcelile de nebune să înhațe oameni, la fel de tiptil cum umbla ciuma bubonică pe vremea lui Caragea. Sezonul rece a debutat pe nesimțite, când toți așteptam deja primăvara.

La stop, un domn în etate strănută vast. E privit cu ură de către pietoni, care fac pasul în spate, la offside, făcând gol în jurul lui. Pe stradă, oamenii au umerii trași înspre sine, nasuri roșii pitite în batiste de unică folosință și ochi lăcrămoși, evident nostalgici după vara indiană care ne-a poleit pe toți cu aur, absolut nemeritat.

Primele răceli de sezon, adevărații vestitori ai lui Moș Crăciun, s-au întors croncănind a jelanie fix cum exultă cocorii primăvara, încântați de sezonul împerecherii, atunci când tandru, cu labele lor rășchirate, sărută pământul sfânt al patriei natale la întoarcerea din țările calde.

Dacă ești neatent la temperaturi, îmbrăcat cumva inadecvat, alergi în pădure pe vânt subțire sau ești doar victima colaterală a tusei cuiva, o răceală ‘te poate prinde’ imediat. Așa am pățit acum vreo două săptămâni.

Iar cum m-a prins, cum m-a răpus, amintindu-mi că sunt mai fragil decât coaja de ou. În plus, mi-a reamintit că sunt om și nimic omenesc nu-mi este străin: nici înțepătura intercostală, nici mucii, nici tusea, nici sudoarea rece noaptea și nici senzația că cineva ți-a așezat pe piept un acumulator de mașină, din care acidul se scurge alene până-ți corodează tot sufletul.

Cuprins de frisoane, am început imediat să bat farmaciile în căutarea izbăvirii. Cu o figură plouată, mi-am fabricat un text și am pornit la o cercetare de piață. Cu un drum, am și calculat cât am investit în această prima răceală a sezonului. Ajuns la ghișeu, grăiam așa:

„Ceva pentru o răceală de sezon cu tuse seacă și dureri în piept, ce mi-ați recomanda?”

Oferta de farmacii din centrul orașului este excesivă de-a dreptul. Rapid am numărat vreo 20 într-un perimetru destul de restrâns. Unele au chiar și reclame în geam: cumperi medicamente de x bani și poți câștiga 20 de Dacii, ca și cum are cineva nevoie de un parc auto plin de Dacii…

Intru așadar aleatoriu în prima farmacie, pe lângă piața Mihai Viteazu. Nimeresc la un domn farmacist cu alură de fost rugbist, pasionat în timpul liber de măcelărie și vânătoare de feline mari, dacă se poate cu mâinile goale.

Rapid îmi pune în față niște cutiuțe. Nu mă întreabă ce mă mai doare, dacă îmi convine, câți bani am, nimic. Omul e un fin psiholog, știe că n-am stofă de „Avarul” de Moliere când vine vorba de însănătoșirea mea grabnică. Drept urmare, mă plachează fără comentarii, cu o figură nemiloasă.

Cică pentru imunizare trebuie doze mari de vitamina C, apoi ar merge niște Coldrex de 2 ori pe zi și, înainte de culcare, o Aspirină efervescentă cu vitamina C, neapărat varianta Forte Plus tamponată (cea mai scumpă). Și multe lichide, nespecificat de care. Ca fulgii de pe o găină de curte, smotocită de un uliu pătimaș, îmi sar din buzunar 60 de lei, cât ai zice No-Spa.

Cu un rânjet care se voia zâmbet mi-a dat ca bonus-gratis pentru investiția mea o aiureală de prim rang numită Respiran, cică un decongestionant respirator. Mirosul îmi amintea de creioanele nazale sau de eterna cremuță vietnameză de dat pe la tâmple, să aromatizeze migrena.

Respiran e un plasture adeziv, cu aromă de eucalipt și camfor bun de lipit pe piept de bluză sau pijama, care eliberează vapori meniți să îmbunătățească respirația. Pe cutie scrie ceva convingător de științific: „acționează prin contracția vaselor capilare de la nivelul cavității nazale, împiedicând rinoreea”.

Oare o ieșire în natură n-ar fi un tratament mai bun?

După patru zile în care nu s-a petrecut nici un dezastru rinoreeic, dar nici o minune instantanee a vindecării, așa cum descoperim la orbii și ciungii din Noul Testament, intru timid într-o altă farmacie. A doua. Zic textul.

Doamna e întruchiparea blândeții mămoase și a îndelungii răbdări, un apanaj al îngerilor. Mă măsoară atent de după tejghea până la piept, cât se poate. Mă întreabă cum e tusea. Demonstrativ, tușesc puțin, din străfunduri. În jur, două pensionare fac ochii mari și bat în retragere, cu ochii flămânzi după ieșire.

Primesc niște pastiluțe gumoase de supt, cu nume fermecător (Tantum Natura), conținând miere și propolis, plus un sirop naturist făcut cică din licheni de piatră, o dulcegărie absolut banală, de 3 ori pe zi câte o linguriță.

‘Și asigurați-vă că aveți gâtul protejat cu pastilele astea, puteți suge chiar și câte 10 pe zi’…

Acest intermezzo naturist protector, însă deloc promițător, mi-a mai săltat, cu o seninătate de care doar cuvântul Bio e în stare, 40 de lei de pe card. Am supt în următoarele 3 zile, până la exasperare, pastilele portocalii, ce ți se lipeau ca ventuzele de cerul gurii, iar apoi, cu simț de răspundere, am băut cu înghițituri mici și dese toată sticluța din lichenii de piatră, la fel cum obișnuia vecina lui H. de la Turda să bea „Frecție Diana”, când ieșea la săpat de cartofi în grădină. Apoi arunca sticluțele peste gard, să nu se prindă bărbatul ei, bețiv și el, dar atașat sentimental de un altfel de produs distilat, numit vodcă.

După o săptămână și ceva, jur, eram mai rău ca înainte, când răceala comună debutase cu o suită de strănuturi absolut banalissime. Boala se accentua vizibil, probabil jignită că nu o luasem deloc în serios. N-am stat defel la căldurică învăluit în arome de eucalipt, bând litri de ceai, cu o buiotă de apă caldă la picioare. O țineam în schimb pe a mea că bicicleta e singurul mijloc decent de transport într-un oraș cu trafic indigest.

Drept urmare, evident nepăsător la perfidia bolii, nu puteam scăpa de o senzație de gheară de gheață-n piept și o tuse tot mai de cavernă. O viram acum în mod clar spre ceea ce popular se poate numi „tuse măgărească”. Adică ceva care era atât de profund și rezonator, încât în momentul culminant ți se aprindeau în cap niște steluțe albe, ca de O, Tannenbaum.

Pe vremuri, pentru așa ceva primeai un produs anume dedicat, cu adresă și denumire ce nu lăsau loc de dubii – TusoMag. Avea până și acel gust de sirop de tuse al copilăriei, inegalabil. La fel de fără dubii e și reclama de azi la SlaboFicat, știi exact pentru ce e destinată. Sau sprayul MuscaMor. Dar lichenii de piatră cu gust călâu de peltea de gutui? Care nu fac nimic, însă mai și costă o grămadă? Hmmm.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Am mai așteptat câteva zile, suferind nepăsător și tușind ca un măgar uitat pe câmp la Stalingrad, după bătălia finală, înaintea unui ultim descălecat într-o farmacie proaspătă, care își făcea reclamă cu un singur selling point: Prețuri Mici. A treia farmacie în două săptămâni.

Înăuntru, nimeni în afară de trei doamne în alb, cu figuri de fete bătrâne moarte după goblen, dintr-un roman de Cehov. Mă ia în primire cea înaltă, brunetă și slabă. Are un aer sever-profesionist. Începe cu o anamneză: ce am luat până acum și cum mă simt. Zic tot, ca scos la tablă. „Da, tușesc și noaptea, văd steluțe albe, ca de Crăciun”.

Științific de-a dreptul, îmi explică despre importanța zincului în profilaxia răcelii comune și a unui sirop specific de noapte, care să nu cumva să fie expectorant. Primesc un Paxeladin. Apoi îmi pune înainte alte 2 cutiuțe: O chestie efervescentă de 2 ori pe zi numită Prospan, un extract uscat din frunze de iederă, pe care scrie două cuvinte adorabile, ca rupte dintr-un haiku: secretolitic și spasmolitic.

La final, primesc și un tub de Redoxon, un susținător al sistemului imunitar. Conține 10 tablete efervescente cu zinc și vitamina D, una pe zi. Mă simt mai protejat de intemperii decât un teuton betonat în armură în drum spre o nouă cruciadă. Le iau frumos pe toate, după schema prescrisă. Și am mai dat 50 de lei cam degeaba.

După 3 zile în care s-au mai disipat din steluțele albe noaptea, dar răceala comună nu m-a părăsit de tot, îmi amintesc de siropul clasic făcut de bunica în sezonul rece. Fierb așadar vreo 4 cepe mari în apă puțină. Adaug multă miere și lămâie și trag câte o gură, două dintr-o sticluță în clipele dramatice când accesele de tuse îmi fac tâmplele să zvâcnească.

Bilanțul aventurii: 3 farmacii, o groază de cutiuțe, 150 lei duși, iar răceala comună pusă pe fugă, însă departe de a fi îngenuncheată. Poate măcar cu imunitatea oi fi stând ceva mai bine, mai știi? Trecerea prin sezonul rece o va dovedi.


Ca să mă lămuresc mai științific cum e cu răcelile astea, apelez la un vechi amic, care știe să explice frumos, cu detalii, chiar dacă e specializat în nutriție și nu în răceala comună. Liviu Deacu e singurul meu prieten medic care s-a întors în țară. Îl admir pentru asta. Deci:

– Știm că o răceală comună e o inflamație a căilor respiratorii, dar explică-ne, te rog, cum ajunge ea ‘să-l prindă’ pe bietul om. Există mitul ăsta că omul răcește de la aerul rece, că e prost îmbrăcat…

Bacteriile și virusurile sunt indispensabile vieții de pe planetă. Dacă ar dispărea brusc de pe Pământ toate bacteriile, nu numai că nici o materie organică nu ar mai putrezi, ci nu ar mai crește nicio plantă – creșterea plantelor este 100% dependentă de bacteriile din sol. Fără plante, nu ar mai crește niciun animal. Întreaga viață de pe planetă s-ar stinge atunci când proviziile de mâncare s-ar epuiza.

Bacteriile și virusurile devin rele atunci când apar mutații genetice favorabile acestora, mutații care le conferă câteva avantaje:  contagiozitate mare, rezistență în mediu, rezistență față de imunitatea organismului gazdă, înmulțire eficientă în organismul gazdă, eventual afectarea imunității gazdei.

Asemenea mutații apar mai frecvent în societățile aglomerate. Multe răceli apar și atunci când igiena oamenilor este necorespunzătoare:  igiena în spațiile publice aglomerate, la locuri de muncă expuse (grădinițe), igiena din partea industriei alimentare și din supermarket-uri, igiena spălatului pe mâini de fiecare dată când ajungi acasă și mai ales când te apuci de mâncat, igiena neprezentării la locul de muncă și la întâlniri în perioada în care ești contagios.

Răceala îl „prinde” pe om în funcție de doi parametri:  virulența agentului microbian și imunitatea gazdei. La care se adaugă factorul contaminare, vezi introducerea de mai sus. Avem de-a face cu un joc între cele două cauze. Uneori virulența este factorul determinant, alteori imunitatea slăbită a organismului-gazdă. Virulența este mare atunci când avem de-a face cu epidemii, cu cât acestea sunt mai ample. Imunitatea este implicată atunci când avem cazuri de răceli mai curând sporadice.

Imunitatea este afectată în următoarele condiții:  după o activitate fizică epuizantă (administrarea de 1 linguriță de drojdie inactivată -uscată- restabilește imunitatea nespecifică), în caz de oboseală psihică și nesomn, stres, alimentație nesănătoasă (cu prea puțini antioxidanți din plante sau care întreține o microbiotă intestinală slab sau ne-modulatoare a imunității – grăsimi animale), stări depresive și în unele infecții virale (fie că nu le sesizăm fiind asimptomatice, fie că peste o viroză banală se produce ulterior o suprainfecție bacteriană agravantă).

Cât despre frig, curent, haine și băut lichide reci – este adevărat că și acestea predispun la răceli. În special expunerea bruscă la frig a unei persoane neantrenate la frig. Sau consumul unor lichide reci la persoane sensibile. Putem să ne antrenăm gâtul la lichide reci printr-o abordare progresivă și cu multă răbdare.

Este o mare greșeală ca vara să se seteze aerul condiționat la temperaturi prea mici (corect: 4-6 grade sub temperatura de afară) sau iarna să se facă prea cald în cameră (peste 20-22 grade). De asemenea se recomandă imperios ca noaptea temperatura camerei să fie 15-19 grade Celsius (sau mai puțin de 15). Cei care dorm noaptea la 21-25 grade își nimicesc apărarea locală a mucoaselor respiratorii, care se uscă și devin extrem de vulnerabile la un atac viral. Este drept că există și predispoziții genetice pentru răceli frecvente. Se poate opera împotriva acestora printr-un antrenament continuu de călire la frig cu dușuri reci etc. Însă progresiv și prudent (practicat nu în faze vulnerabile).

– Există metode profilactice? În special pentru sora mai mare a răcelii, care e temuta gripă? Vaccinul antigripal, de exemplu, e recomandat?

Profilaxie:  am menționat în mare parte la introducere și la punctul 1. Vaccinul antigripal este recomandat cu cât vârsta este mai înaintată. Se oferă granița de 65 ani peste care organismul este foarte vulnerabil la complicații extrem de periculoase ale gripei: pneumonie, meningită. Între 50-65 ani opțional, după preferința fiecăruia. Un lucru este sigur: curentul de opinie publică anti-vaccin nu este unul științific.

– Și dacă tot ne-am procopsit cu tuse, lacrimi și muci de sezon, ce-i de făcut? Visarea la cireșii în floare din luna mai ajută cu ceva? Ce recomandări avem? Cu ce punem capăt mai rapid suferinței? Dacă totuși am contactat o răceală, un guturai sau o gripă, trebuie să știm următoarele lucruri. În primul rând, acestea sunt cauzate cel mai adesea de virusuri și nu bacterii, motiv pentru care tratamentul cu antibiotice constituie o alegere proastă. Acesta se justifică doar în cazul unor boli infecțioase patente (nu răceli, ci pneumonii, enterocolite patente) cu agent cauzal bacterian, sau atunci când în cadrul unei viroze aceasta, scăzând imunitatea locală și generală, cauzează o suprainfecție bacteriană cu un al doilea val de agravare a bolii.

Eu personal prefer să nu iau niciodată antibiotice la răceli, guturai sau gripe. Sunt foarte împotrivă. Este bine să reținem câteva idei:


– antibioticele administrate prea des și fără recomandare specializată conduc la producerea de rezistență bacteriană la antibiotice, care ne poate arunca planeta în era de dinaintea antibioticelor;
– industria alimentară ne vâră pe gât antibiotice oricum, cel mai des (întotdeauna) în carnea de păsări din comerț, dar și în produse rezultate din creșterea bovinelor;
– antibioticele nu sunt ele cele care vindecă de infecție, ci ele sunt doar, ca să spun așa, un soi de „bobârnac” de ajutorare a imunității noastre proprii, pentru ca ea să treacă de la un ușor dezavantaj la un ușor avantaj în lupta contra microbilor;
– cel mai dur argument, distrugerea florei intestinale benefice (microbiotei); aici cel mai important aspect nu este acela al distrugerii cantitative a acesteia, fiindcă se pot administra probiotice și prebiotice, ci a distrugerii calitative: atenție, diversitatea bacteriană a microbiotei intestinale (foarte importantă pentru sănătate în general!) se reface abia după luni și ani de zile, iar profilul de diversitate al microbiotei nu va mai ajunge absolut niciodată la varianta de dinainte de tratament.

Dacă am făcut o răceală, câteva măsuri sunt importante: repaus (eventual la pat) (fizic și intelectual), lichide multe și cât mai mulți antioxidanți intracelulari (capabili să pătrundă în celulă): afine pe primul loc dar și alte fructe de pădure, mure, rodii și suc de sfeclă. Și desigur, cât mai puține calorii din produse animale și rafinate (zahăr, ulei). Mai mult decât atât nu se poate face.

Cu antioxidanți intracelulari, aceștia ajută mult întrucât celulele imunitare care se luptă contra infecției (leucocitele) nu însumează mai mult de volumul unei unghii și ele practic în timpul războiului cu microbii „fumegă și spumegă” producând cantități uriașe de radicali liber intracelulari, pe care celula imunitară nu-i poate contracara fără ajutor din afară, ajutor care este reprezentat de antioxidanți. Însă doar o minoritate din antioxidanții de origine alimentară reușesc să pătrundă până la celulă: afine, mure, rodie, suc de sfeclă.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...