REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Ce mai ronțăie sătenii? Inventar de ambalaje

Articol din care aflăm cum autorul, aflat într-o excursie la munte, studiază îndeaproape gunoaiele de pe marginea drumului, în încercarea sa de a descifra sociologic cum întâmpină sătenii consumismul și mai ales, cum li s-au schimbat în ultima vreme obiceiurile alimentare.

Știu undeva (nu spui unde) un loc ascuns și furișat, uitat rău de lume. Știu mai multe, dar în caz de ceva calamitate, pe ăsta unul l-aș alege ca ascunzătoare perfectă.

Dacă ar veni o comeată cu coadă roșie vestind sfârșitul lumii, vreo pandemie globală sau i-ar apuca din nou pe tătari nostalgia năvălitului, acolo m-aș refugia. Fiindcă prea puțini s-ar încumeta să se cocoațe pe cărări neștiute înfundate în pădure sau drumuri șubrede ca să ajungă acolo, în acel vârf nebănuit de munte, departe de lumea normală.

Iată de ce cred că toți românii, prin sfânta tradiție milenară a eschivei elegante din calea barbarilor, ar trebui să aibă propriul vârf neștiut de munte, unde să se tupileze, în caz de.

Locul acela s-a format pe un fost domeniu de vânătoare al grofilor unguri. Când venea vorba de petreceri îndrăcite, până și nobilii trebuiau să se ascundă de ochii lumii. O anume groapă cam dreptunghiulară, azi plină de gunoaie, frigidere stricate rânjind cu uși întredeschise și fotolii desfundate cu cracii-n sus, mărturisește despre locul unde, în vremuri apuse și văratice, se scăldau domnițe stropindu-se cu apă și ciripind în maghiară. Groapa reprezenta fosta piscină a conacului boieresc devenit ocol silvic, înainte de deveni ruină, una cu pământul.

Sătucul acela e populat azi de puțini oameni, marea lor majoritate tăcuți și încruntați cum sunt toți muntenii, locuind în căsuțe modeste și îmbufnate, întoarse cu spatele una către alta. Gurile rele zic că vatra aceea de sat s-a născut din împerecherea dintre bandiți și haiduci, cam la fel cum poporul român a venit pe lume din amorul neînțeles dintre daci și romani, normal după ce au încheiat cu războaiele.

Cum nu vreau să-l dau în vileag, cel mai bine aș imagina acel loc împrumutând stilul evaziv al lui Steinbeck, cel care ne descrie Strada Sardinelor din Monterey astfel: “locul e un poem, o duhoare, un zgomot iritant, o însușire a luminii, o nuanță, un obicei, o nostalgie, un vis”.

Când o iei pe drumul tăind pădurea, te desparți de lumea știută ca să intri în alta, tainică și pierdută, la fel cum dacă vrei să urci în podul unei case nu te poți teleporta, musai trebuie să te cocoți pe ceva scară.

De obicei satul e tăcut. Mai demult, când încă nu tăiaseră de tot pădurea dimprejur, mai bâzâia câte o drujbă, un gater, un banzic. Acum s-a cam lăsat liniștea. Sătenii așteaptă nu doar veacul ce va să vie, ci și să crească iar ciupercile, cimbrișorul și fructele de pădure, bună sursă de venit în timpul verii.

Drumul care leagă, aidoma unui cordon ombilical, lumea văii de lumea satului e lung și întortocheat, trece prin poieni și păduri. E un drum bolovănos, îngust, accesibil doar căruțelor și pietonilor. Iar uneori pietonii, în speță bărbați, stau grămadă pe capră toropiți de băutură, lăsând caii să-și ducă stăpânii singuri acasă. Așa se clădește încrederea om-animal.

Locul acela e atât de pierdut, încât nu are primar, polițist, popă, doctor, farmacist, la fel cum n-are lege și n-a văzut nici coș de gunoi, în toată existența lui. Acolo nimeni nu a auzit de colectare selectivă și nici nu a aruncat vreodată gunoiul altundeva decât la rampele formate organic prin pădure, inițiate de obicei de primul sac de rafie azvârlit acolo din mersul legănat al căruței.

A, și să nu uit – în cătunul acela oamenii își împrumută unii altora ochelarii de vedere, încă se moare senin de apendicită, iar dinții cariați se scot cu cleștele de către un veterinar iscusit.

Drumul spre sat e presărat tot de gunoaie viu colorate. Ce treabă au ambalajele cu drumul? Se știe că oamenii aflați în tranziție simt o chemare sfântă să consume, fie de stres, fie de plictiseală, una din două. Între orice punct A și B, pe trenuri, pe avioane, în căruțe sau în mașini oamenii fie ronțăie ceva, fie chiar mănâncă de-a dreptul.

Muntenii mai ales, când se întorc de la oraș ținând strâns în mâini plase de rafie cu diverse, urcând mereu pe același drum inteminabil și cunoscut, înfulecă din mers tot felul. Și aruncă în cel mai firesc mod, totul pe jos.

Mai demult era simplu. Diversitatea resturilor de pe marginea drumului era limitată la pungi de hârtie maronii degradabile, ambalaje de pufuleți, turtă dulce, țigări Carpați fără filtru sau sticle de bere din sticlă.

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Cum s-au schimbat deci preferințele consumatorului de la munte se poate observa destul de simplu inventariind ambalajele abandonate pe drum la intervale regulate de timp. De exemplu, am constatat că, nu se știe de ce, pernițele Viva și napolitanele Joe cu ciocolată au ieșit complet din modă acum vreo câțiva ani.

Sticlele de bere din sticlă, cu cioburile aferente cu tot, au fost și ele demult îngropate în frunze, pământ sau alte gunoaie, deoarece petul a devenit azi regele neîncoronat al poluării globale.

În jur de trei milioane și jumătate de tone se produc anual în lume, iar marea lor majoritate devin gunoi, de unde și apariția unor insule întregi în Pacificul de nord, chiar de mărimea unor țări. Asta ca să nu punem la socoteală particulele mici sau chiar invizibile de policarbonat, responsabile de uciderea unei părți semnificative a faunei marine.

Păstrându-și echilibrul pe drum balansând plase de rafie în ambele mâini, muntenii mei joacă la pititci comparativ cu frații lor țărani americani care, potrivit WorldWatch, aruncă peste o sută de miliarde de pungi din plastic, anual. Uneori, viața unei biete pungi, cum ar fi cea în care ți se îndeasă sendviciul de la Subway, e infinit mai scurtă decât trecerea prin bucătărie a unei musculițe de oțet: cam 14 secunde, respectiv de la tejghea până ajungi la prima masă liberă.

Ce am descoperit eu pe drum se poate împărți în trei mari categorii: ronțăitoare, hrănitoare și vicioase. Din lotul ronțăitoarelor fac parte semințe, chipsuri, pufuleți, snacsuri și, în general, orice alte chestii în punguțe mici, gen arahide, dovleac decojit, sticsuri etc. Acestea se asociază de obicei cu plictiseala parcursului sau cu dialogul între consăteni.

De obicei, aceștia socializează din mers, disecă politica globală sau rezolvă bârfe locale ronțăind mereu ceva. Rar vezi oameni mergând pe jos singuri, de capul lor, fiindcă autobuzul de oraș îi varsă pe toți grămadă la capăt de linie. Cei care scapă ispitei de intra în birt o iau alene, grupați, la deal. Apoi se separă pe afinități.

În a doua categorie vin hrănitoarele sau masticabilele moi, unde în top se situează detașat cornurile cu ciocolată, un produs ce se mulează perfect pe papilele gustative ale muntenilor. Aceștia, sărmanii, în general stau rău cu dinții, în sensul că mulți nu prea îi mai au. Cornurile astea sunt moi, dulci și seamănă pe undeva cu prăjiturile cu pandișpan, pe care și fac ei acasă.

E drept, am dat și peste oameni înfulecând pită cu parizer dar, cum astfel de ambalaje nu lasă urme vizibile, nu le putem inventaria. Tot aici ar mai fi înghețata, însă ambalaje de acest gen se pot regăsi doar în prima parte a traseului, fiindcă topindu-se, nu apucă să ajungă prea departe.

Mai la deal însă, descoperi alte dulcegării generatoare de energie: ambalaje de ciocolată, de preferință cu lapte sau Africana cu alune, spălate pe gât în jos cu Cola la doză sau pet, aflate de departe în topul preferințelor.

Apoi vine grosul – vicioasele. Acestea conduc detașat, lucru ce dovedește limpede că, imediat după căderea din grația edenică, inima omului cea nespus de stricăcioasă și înșelătoare, datorită înclinației sale naturale spre auto-distrugere, nu se poate dezbăra de plăcerile lumești cuprinse în păcătoasa treime: țigări, cafea, alcool.

Duse sunt vremurile când se fuma fără filtru și cutiuțele de vodcă Scandic cu pai numite popular “celulare”, înfrumusețau cărarea. La țigări remarcăm o plajă largă, cu mărci de calitate, fapt ce aruncă în derizoriu mitul țăranului obidit, asuprit de biruri și gata oricând să aprindă conacele boierilor. Pe scurt, oameni s-au emancipat și acum aprind exclusiv țigări străine.

Apoi vin cafelele. Am remarcat denumiri exotice gen Lavazza, Nescafe, Capuccino, deloc rău. Acest lucru dovedește că oamenii nu doar au gusturi, ci se și respectă.

Cât privește alcoalele, aici berea e regină și nu orice bere, ci aceea cu gust amărui inconfundabil, într-un pet verde în formă de grenadă și dop care poate fi ba înfiletat, ba nu, după necesități. Mica grenadă și sora ei, bomba la litru au cucerit definitiv inimile sătenilor, nu degeaba conținutul a primit porecla de “berea căruțașului”.

La un moment dat am găsit și un pet de Babanu, un vin de masă care a văzut doar masa, nu și strugurele. Și am mai dat peste o nostalgică băutură spirtoasă într-o sticlă de buzunar numită Iancu, având ca subtitlu două cuvinte care, în mod normal, n-ar avea ce căuta împreună: “dreptate și tărie”.

Un paragraf separat merită un produs relativ nou, infiltrat de curând pe sub pielea munteanului român, storcându-l de seva lui ancestrală de bunătate, sensibilitate și curăție: băutura energizantă.

Burn, Hell, Glontz sau chiar RedBull trimit toate la ideea de agitație continuă, de incapacitate de a sta locului, atribut, se știe, pur diavolesc. Dracii sunt mereu portretizați în iconografie ca personaje energizate excesiv, aflate mereu în alertă, căutând să înghită pe cineva, de preferință păcătoși.

Nu știu ce i-o fi apucat pe muntenii mei să se dedulcească la Hell, dar e clar: beau, fiindcă ambalaje îi trădează.

Trei produse n-am reușit să le încadrez nicăieri altundeva decât eventual la categoria ‘nuca de perete’, după cum urmează: un pantofior scâlciat alb, de damă, agrafa pierdută din urechea vacii cu numărul 0997 și o sticluță de Nutritional Shake pentru diabetici.

Când iarna pare eternă în cenușiul meu oraș cu nuanțe de gri-bloc-de-nefamiliști, iar inversiunea termică îmi promite soare la altitudine acolo sus, în satul ascuns, mai trag câte o fugă doar așa, ca să-mi exersez recluziunea. Și visez la o plapumă groasă de nea, ca cea de anul trecut, un strat mare care să acopere tot, tot gunoiul și lumea să fie, măcar o vreme, iar imaculată, la fel ca-n prima zi a creației.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios