Voicu Bojan

E toamnă și făbricuța de pălincă se reactivează. Cazanul înseamnă sărbătoare şi deopotrivă spectacol atent regizat. Acolo, Nea Nicu Rus din Satul Bârlea e El Comandante. E un loc plin de viață, cu oameni care aduc cu ei povești și, uneori, tăceri inexplicabile, întinse pe ore întregi. Peste acestea toate se aude, ca o mantră, sunetul clopoțelului atașat la învârtitorul de pe fundul cazanului. Câtă vreme sună, e bine: înseamnă că paletele aferente lucrează, deci țuica nu se afumă. La chemarea clopoțelului, cazanul devine poiană a lui Iocan în variantă transilvană, dar și loc de pelerinaj sau liman de respiro, unde răsar de te miri unde, ca din Hades, umbre și suflete aflate în căutarea unei vorbe bune. Și a unui păhărel.

Oare poți turna în cuvinte o viață de om? Nu poți. Dar merită să încerci. Povestea lui Simion Roba a Petriții din Negrești, satul Măguri, comuna Măguri-Răcătău, te va lăsa răvășit, ca o despărțire de un prieten bun, un prieten de-o viață.

Așa i se mai zice legendarei Fierării a lui Simion a Florii, om vrednic din satul Măguri. Căuăcia lui e locul unde n-ai cum să te plictisești. Când se adună laolaltă cai, câini și oameni interesanți printre foale, jar, baroase, potcoave și chef de povești e rost de stat și căscat larg ochii și urechile. Când l-am întrebat odată ce mai face mi-a răspuns: “Heavy Metal, păi ce altceva?” Cum să nu-ți placă așa om? De când îl știu mă testează la istorie și geografie. “Care-i capitala Cambogiei? Da’ de khmerii roșii știi? Da’ Insulele Bahamas, alea cu uraganul, în ce ocean or fi?” Nenea Simion e un one man show. Nu-i e rușine cu meseria lui de o viață. În fierăria lui, lucrurile se mișcă după cum dictează el. Om mândru și simpatic, adoră ca printre ciocane și copite să dezbată politică, să povestească întâmplări din vechime, să glumească cu oamenii și să le dea copiilor bomboane. E genul de țăran luminat și înțelept, care și azi citește cărți, fiindcă ține musai să priceapă lumea cu mintea lui.

Camera lui tanti Ica, nu mai mare de câţiva metri pătraţi, părea decupată dintr-o proză suprarealistă, cu accente sudamericane. Peste tot în jur regăseai niște desene ciudate cu îngeri, sfinţi şi hristoşi toţi semănând leit cu autoarea lor. În clipa în care am trecut pragul acelei camere, am ştiut că mă voi întoarce acolo până voi înţelege totul.

O idee născută în urmă cu șase ani, la bere, între prieteni, s-a transformat într-o mișcare care adună, în prezent, peste 600 de oameni. ONG-ul clujean Beard Brothers - Frăția Bărboșilor și-a încheiat campania cu numărul 12. Au strâns 165.000 de euro într-un an și jumătate cu care au cumpărat două ambulanțe pentru SMURD. Pe a doua au predat-o vinerea trecută, de Ziua Pompierilor, în uralele voluntarilor. Va înlocui o ambulanță care la ultima intervenție n-a mai pornit decât împinsă. Cornel Hoza, unul dintre inițiatorii Beard Brothers, spune că voluntariatul poate fi cool, dar e și o chestiune de responsabilitate. ”Treaba asta cu făcutul de lucruri pentru comunitate ar trebui să fie o atitudine normală. Nu e nimic wow! Uite, un exercițiu simplu: dacă fiecare dintre noi ar ridica un gunoi de pe jos, cu siguranță mâine orașul sau țara ar fi mult mai curate. În loc să ne plângem zilnic, am ales să ne implicăm”.

E o întrebare frecventă. Dar ce înseamnă acest “bun”? La cărți, se știe, e ca la vinuri, nu există adevăruri absolute.

Oare cum e să te întorci din moarte? De două ori? Cum e să fii încercat la limită și, prin ceva miracole nebănuite, să supraviețuiești? Cum e atunci când deschizi deodată ochii după săptămâni întregi de comă și tot ce vezi e un tavan cu un neon?

Vara vine, de obicei, la pachet cu anumite pericole specifice, de sezon. Printre ele se numără arsurile solare, colacii de burtică, rod al unor concedii reușite și... cărțile proaste.

În 3 ani diferiți, am locuit în capitala Cubei în același loc, pe Strada Luminii.

Alpinistul Horia Colibășanu este protagonistul documentarului Superhombre.

Au fost mai multe garnituri de tren plecând din Gara Cluj spre Blaj. Primul, chiar înainte de 5 dimineața. Lumea pleca încărcată de emoție spre o întâlnire istorică, genul ‘O dată-n viață’. Tocmai pe Câmpia Libertății, acolo unde Papa Francisc urma să țină slujba de beatificare a celor 7 episcopi martiri greco-catolici. După săptămâni întregi de cer apăsător era, în sfârșit, o dimineață senină. După săptămâni complicate înainte de alegeri, aerul era proaspăt limpezit, plin de nădejdi noi, parcă uitate. Lumea vibra de o nerăbdare copilărească. În vagoane oamenii povesteau, meditau, citeau, se rugau, cântau și aplaudau. Era o atmosferă cum eu n-am văzut și nu cred că voi mai prinde vreodată într-un tren. Fiindcă doar ‘O dată-n viață’ ți-e dat să te amesteci cu pelerini plecați într-o călătorie totală, parcă spre Cetatea Cerească. (Voicu Bojan) (filmare: Voicu Bojan, sunet: Vali Șchiopu, montaj: Maria Bălănean)