
Voicu Bojan
Reporter
A studiat Litere iar, de-a lungul vieții, a schimbat mai multe meserii. Azi, chiar și când stă locului, mintea-i umblă pe undeva. Aflat mai mereu în mers, observă, fotografiază, intră în vorbă, apoi filtrează totul și descrie ce merită spus.
Crede în oameni, cuvinte, imagini și în forța transformatoare a oricărui drum lung, făcut pe jos. E convins că lumea e o mare poveste. Iar această poveste de seară, ba captivantă, ba plictisitoare, până la urmă ne va adormi pe toți, unul câte unul.
A scris pentru copiii lui o carte mică de povești, inspirată din viețile unor șoareci adevărați. Ea poate fi găsită aici.
Lela și Cămașa cu ciupag
Aurelia Matei (Lela) e o femeie foarte liniștită și credincioasă. Își iubește gospodăria, familia, tradițiile și icoanele, care stau agățate pe pereții unde coase și lucrează la războiul de țesut celebrele cămăși cu ciupag. Lela crede nu doar în Dumnezeu, ci crede și în instinctele ei, în visuri și în sfaturile duhovnicului ei. Într-o bună zi a avut o revelație. Să învețe copiii să țeasă și să coase. Deși nu are pregătire pedagogică, are talent, vorba blândă și o căldură aparte. De două ori pe săptămână trece muntele pe jos la Școala din Ghețari. Am însoțit-o într-o zi timidă de primăvară. A fost o imersiune interesantă într-o lume parcă pe nedrept uitată, cea a artei tradiționale și a inocenței. Uimitor cât bun simț și răbdare aveau acei copii.
Niște furnici
Ești invadat de furnici? Ce-i de făcut? Le ucizi sau scrii ceva despre ele, așteptând să plece?
Libelule, gropari și credincioși
Drumul fotografului Remus Țiplea de la expoziții modeste în Negrești-Oaș, la unele în Berlin, Londra sau New York
Mari autori scăpați prin lumea largă
Bang, bang, bang! Ca trei focuri de pistol, aliniez aici trei cărți meseriașe, cinci autori plus o potriveală nemeritată: sunt câte 10 ani distanță între momentele publicării lor: ’37, ’47 și ’57. Ce pleașcă irezistibilă! Mai ales că aceste jurnale de călătorie cuprind niște momente cheie ale istoriei noastre relativ recente.
O poveste de Paști
În lumea noastră majoritar creștină suntem supra-familiarizați cu acest Iisus zilnic, al răspântiilor de drumuri de țară și al artefactelor atârnând grămadă pe oglinda retrovizoare a taximetrelor: un Iisus al contextelor, al religiosului, al mundanului. E atât de prezent, încât aproape nu-l mai vezi. În vitrinele magazinelor bisericești, la lănțișorul de la gâtul fetei adormite în tren și în sufletul celor care, ca la comandă, își fac cruce în autobuz, când acesta trece prin dreptul catedralei. Iar la Ierusalim, sincer să fiu, nu mai încapi de el.
"Dați-mi mai mult vin sau dați-mi pace"*
"Vinul e o licoare deșteaptă în măsura în care ești dispus să te gândești la el ca la o ființă".
Copăcelul fără părinţi
Stepan Andronic vine din Republica Moldova, are un master în Silvicultură și e voluntar la Tășuleasa Social de 10 ani. Cu ocazia împăduririi denumite Pădurea Transilvania 5.0, l-am rugat să ne explice două lucruri: 1) cum se face o plantare corectă pentru a spori șansele puietului de a se prinde?; 2) ce sens are o asemenea acțiune romantică într-o țară în care puternicii zilei s-au abonat la resursele publice? (Imagine: Voicu Bojan; montaj: Mircea Gherase)
Cuptoriştea
De când o știu, Buna Lina coace pită în Cuptoriște. Tehnica ei e exersată în vreo 50 de ani de practică. În jurul mirosului de pită coaptă roiesc nepoți și vecini ca mine, așteptând morți de poftă ca Buna Lina să scoată de acolo ceva, orice: un colac, o plăcintă cu brânză sau chiar pita aia amețitoare, cu coajă tare, la care ai tot rumega până în ziua de apoi. (Imagine: Voicu Bojan; montaj: Mircea Gherase)














