Exodul. De ce și unde fug clujenii de Untold?

Voicu Bojan

Redactor

Să fie limpede de la început. Acest articol – sondaj nu are ca scop amendarea faptului că există festivaluri mari, unde o sumedenie de oameni se simt foarte bine, în vreme ce mulți alții în jur au de câștigat de pe urma lor. Foarte bine. Așa o fi arătând progresul și nu ne punem stavilă în calea lui.

Suspecte în această poveste sunt instituțiile locale, respectiv Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj. Aceste organisme lucrează netransparent, aplicând o dublă măsură. Cu alte cuvinte, de dragul faimei și banilor, pentru un timp T, își suspendă regulile, principiile, legile date tocmai de ei.

„Își ridică poalele-n cap”, ar zice bunica. Totul ca să iasă bine și să intre banu’ la pușculiță.

Și nu doar pentru acele 4 zile cât durează festivalul efectiv. Re-organizarea spațiului începe cu două săptămâni înainte și strânsul catrafuselor încă cel puțin una după. Așadar, vorbim despre aproape o lună de carnaval, bine plătit de către organizatorii festivalului, fiindcă instituțiile noastre închiriază tot ce pot: parc, stadion, sală polivalentă, chiar străzi.

Aceste instituții ale statului fac practic ce vor, fără să le prea pese și fără să-și fi consultat cetățenii. Blochează alei, străzi, un lac, înconjoară spațiul public cu garduri, asmut polițiști și paznici pe niște sinceri plătitori de taxe, care încep să se simtă brusc inadecvați în propriul lor oraș.

Așa că fug, pleacă din el, mulți dintre ei împinși de împrejurări: trafic, decibeli, haos, chefuri interminabile de noapte.

Cu două zile înainte de începerea festivalului accesul public în Parcul Central s-a închis.

După terminarea nebuniei Untold în acest oraș, vorba vine „de 5 stele”, se reinstaurează ordinea, la fel ca în restul anului. Adică, orice concert se termină obligatoriu înainte de miezul nopții. Iar oamenii beți umblând noaptea lela pe străzi sunt rapid căutați de buletine.

Discuția despre acest subiect are o grămadă de fațete, ridică o sumedenie de întrebări pro și contra. E o discuție complexă, depinde de ce parte a baricadei se află omul. Azi dimineață, de exemplu, cu două zile înainte de începerea festivalului, mă aflam în afara baricadei. Perimetrul era deja închis cu două rânduri de garduri și afișe mari cu No Entry.

Nu urmăresc aici un studiu despre confiscarea spațiului public pentru diverse interese private, despre absența unui dialog, despre atitudinea puterii față de cetățean și nici nu vreau să vorbesc despre prețul plătit de centrul unui oraș asediat de sute de mii de oameni, de dragul fixării lui pe harta mondială a distracției.

Acest articol s-a născut organic, odată cu constatarea că mulți oameni din jur, printre care mă număr și eu, pleacă pur și simplu, an de an, în bejenie forțată cu ocazia marelui festival al nopții și magiei, aflat acum la ediția a 5-a. Acestor colegi de exod, cărora le mulțumesc frumos pentru răspunsuri, le-am adresat două întrebări simple:

Cum să devii bărbat și să ai bani: o incursiune în lumea pastilelor roșii vândute de Cezar Ionașcu

Reporterul PressOne a făcut o incursiune de o lună în industria self-help-ului masculin din România. Mai precis, a luat lecții despre femei, bărbăție și făcut bani de la consultantul vestimentar Cezar Ionașcu.

Spotmedia.ro: În următoarele 48 -72 de ore, Rusia își va intensifica atacul la maximum. Ce să urmărim. Interviu cu Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Oxford

Rusia intensifică atacul hibrid asupra României, folosind troli online, propagandă și rețele false pentru destabilizare și influență.

Serios? Chiar putem avea încredere în această poveste, domnule primar?

Iată ce reacții am primit:

 „În primul an de festival, am zis că da, ne deranjează, mai ales senzația că ai fi sub ocupație, dar cât de rău poate să fie? Hai să nu fim snobi și nașpa, hai să fim toleranți și să îmbrățișăm, cum se spune, diversitatea, să celebrăm orașul universitar, al tinerilor, și să ne uităm la ei cum flutură colorat pe străzi.

Pe urmă am început să ne trezim noaptea, deși locuim la o distanță considerabilă de locul ostilităților. Săritul din somn, brusc, pe un beat neîncetat, când afară deja se îngână ziua cu noaptea, te predispune la gânduri fantastice. Pe un fond nevrotic, rău la trezire, eram sigură că mă paște un atac cerebral, așa cum îmi pulsau tâmplele. Las deoparte disconfortul legat de transport, terasele extrem de aglomerate și cu personal puțin, care îți închid astfel toate porțile de-a mai trăi cumsecade o săptămână.

Întâi ne-am revoltat, fiindcă cineva dispune de timpul nostru și ne trimite la plimbare, dacă nu ne place, ne-am simțit mici și incapabili să depășim frustrarea, mai ales că tot evenimentul se face cu dedicare maximă din partea Primăriei.

Când am văzut că urmează edițiile 2, 3, 4, ca și când restul orașului, cu părerile lui, nici n-ar exista, ca și când doar această parte a orașului, dinafara gardului Untold, ar opri cetatea de la pripășirea pe harta techno mondială, am abandonat lupta și-am început să plecăm.

A contribuit la asta și senzația permanentă de nesiguranță. Faptul că spitalele n-au destule locuri pentru urgență, fiind nevoite să țină goale secții întregi pentru participanții la festival „în caz că”…

Cum se apropie Untoldul, cum ni se confirmă faptul că cea mai bună decizie, dacă nu ai bilet de festival și nu te interesează muzica respectivă, este să pleci. Oriunde. Dar mai ales la munte, unde e răcoare și unde poți să alegi tu la ce oră să dormi. (Bianca)

Șantier în lucru, pur și simplu, pe perioadă indeterminată, acoperită doar de niște scuze penibile

„Io am fugit o săptămână, că stau în Cartierul Grigorescu și ăștia îmi limitează accesul în oraș, iar asta mă enervează cumplit, mai mult decât zgomotul chiar.” (Oana)

 „’Din ce motiv plecați?’ nu-mi mai pare o întrebare potrivită pentru anul 2019. Astăzi, 30 iulie, cu două zile înainte de Untold, constat ca Parcul Central este închis, tramvaiele 101 și 102 nu mai circulă, șoferii sunt obligați să ocolească noul orășel construit în tot parcul, pe Cluj Arena, în și lângă Sala Polivalentă, între Sală și Arenă.

Sunt un pic revoltat. De două săptămâni, mergând de acasă la birou și de la birou acasă, asist neputincios la insinuarea corpului străin in viața mea. ‘Pe aici nu mai aveți voie!’, mă avertizează, nu foarte convingător, un domn de la Security. ‘De ce?’ ‘Se construiește o scenă, așa ceva’…

‘Untold e cancer?’ mă întreb. De ce nu găsesc un fluturaș în cutia poștală prin care să fiu anunțat că, cu două săptămâni înainte, noapte de noapte, se lucrează la construirea noului orășel?

Mă rog, în concluzie, nu mai pot să plec din Cluj-Napoca de Untold pentru că nu știu când ar trebui să fac asta. Până acum am plecat în cele 3 sau 4 zile. Anul trecut am fost la mare. Acum doi ani am stat în Cartierul Gheorgheni, departe. Acum trei ani am fost la București. Anul ăsta… joi seara este musai să fiu acasă că se citesc apometrele, vineri vom merge la Izabella, sâmbătă și duminica vom pleca la Sibiu sau la Mera (decizia încă nu este luată)”. (Marian)

„Eu nu plec chiar în fugă, ci așa mai domol, la țară, la grădinărit. În alți ani am fost cu cortul, la munte și într-un an la un spa, în Ungaria. Anul ăsta am și pisică și parcă aș lua-o și pe ea :)„. (Mădălina)

Parcul Chios. Adio plimbări pe lac, hrănit rațe, părinți plimbând copii cu cărucioare

”Din păcate, nu plec anul acesta. Am de lucru și trebuie să stau pe aici. Am fost plecată într-un singur an, în 2016. Am ales atunci Raven’s Nest, un loc absolut minunat din Apuseni. În anii care au urmat, din cauza faptului că maică-mea s-a îmbolnăvit și a fost imobilizată la pat, nu am mai putut părăsi orașul. În plus, trebuia și trebuie să și muncesc, oricât ar părea de aiurea să muncești în timpul festivalului care ‘ne-a pus pe harta lumii’.

Din ce motiv aș pleca? Pentru că nu mă simt confortabil în Cluj în acele patru zile. Aud muzica la orice oră din zi și din noapte, dat fiind că locuiesc chiar lângă parc, și crede-mă, poate să fie oricât de faină, dar când nu o poți opri și e precum picătura chinezească, te seacă și te epuizează.

Iar peste starea asta de oboseală vine acel sentiment de supărare și tristețe că regulile sunt încălcate cu nonșalanță în picioare și că ai devenit cetățean de rangul doi la tine în oraș. Nu ai niciun drept în fața conducerii Primăriei și a altor clujeni. Nu contează că plătești tot anul impozit mai mare decât alții, nu contează că ești un om responsabil, civilizat, atent la cei din jur 365 de zile din an.

Pur și simplu, în timpul festivalului ăstuia devii o cantitate neglijabilă și care mai este și blamată dacă îndrăznește să spună că nu e ok ce se întâmplă. Iar asta demonstrează, de fapt, că educația noastră socială e precară, că nu înțelegem deloc acest concept numit ‘democrație’, că regulile la noi nu au nicio valoare, iar bunul simț și respectul față de celălalt nu înseamnă nimic în fața banilor.” (Laura)

„Prima ediție de Untold ne-a luat pe nepregătite, nu chiar am anticipat ce urmează. Țin minte perfect, copiii erau mici, unul în manduca, altul în cărucior și am mers în Parcul Mare. Am reușit cumva să facem slalom printre garduri, nici nu ne era foarte clar ce se întâmplă.

Scena din Piața Unirii ne-a exasperat. Începând cu al doilea an, am plecat. Devine tradiție. Nu pentru că nu ne place muzica și atmosfera (deși nu ne place), ci pentru că ni se pare un festival care desconsideră orașul, care e musai să-și impună propriul ritm, cu orice preț. Aștept cu interes următoarele două ediții, poate după primii șapte ani de acasă…

În Serbia plecăm, mergem cu drag. Nu cred ca e neapărat important unde mergi, pleci de aici. În alte condiții am fi mers la festivalul alternativ de la Mera, suntem vechi, dom’le, suntem vechi, deh.„ (Mihaela)

Stradă principală închisă și tată deturnat aiurea de la plimbarea ritualică în parc

”Untold este Halloween-ul Clujului. Nu fac referire la imagistica campaniilor și a întregului mesaj vizual al festivalului. Nu au inventat ei arhetipul Pădurii fermecate ori a lui Dracula însetat de sânge. Acestea sunt simboluri prezente cam în toate marile culturi, într-o formă sau alta. Untold doar le-a interpretat într-o cheie postmodernă, consumeristă.

Untold este Halloween-ul Clujului pentru că mare parte din noi ne punem o mască și sărbătorim acest lucru, fără a ne mai uita la cel de lângă noi. Participanții se bucură de festival și de oraș fără a-și pune întrebarea: ‘Dacă ar fi în orașul, cartierul ori parcul de lângă mine, aș accepta acest festival?’.

Unii clujeni se bucură de afluxul de turiști, cărora le oferă cazări la suprapreț. Și, nu în ultimul rând, se bucură administrația locală care, dintr-o dorință de afirmare și de „deschidere forțată” față de noile cerințe ale pieței, scapă din vedere o bună parte din cetățenii clujeni, cetățeni care în restul de 360 de zile fără Untold, plătesc taxe și susțin dezvoltarea orașului.

Plecăm către Apuseni din dorința de a ne odihni și de a ne bucura de zilele de vară. Plecăm cu o frustrare că orașul ne-a dezamăgit pentru că, în ciuda tuturor declarațiilor, încă nu este inclusiv în adevăratul sens al cuvântului.” (Daniel)

„Noi încă de pe acum fugim, cu câteva zile înainte. Și pe weekend mergem la Viena cu câțiva prieteni, care și-au vândut brățara.” (Irina)

Dincolo de gard, se construiește un orășel exclusivist

„Într-adevăr, mă număr printre cei care fug an de an de acest chef mare – singura ediție care m-a prins (nepregătit) integral în oraș fiind prima. Oripilarea mea are și o față profesională, fiind mai mult decât afectat de efectele festivalului asupra transportului public local, aspect care mă supără visceral (tramvai suspendat 10 zile, principala linie de autobuz din oraș – 30-ul – deviată, principala linie de Florești -M26 – scurtată, plus tarife de noapte, de parcă acest chef este în alt oraș, călătoria după ora 23:00 costând cât biletul la metropolitanele de Feleacu/Ciurila). Dar, să fiu punctual:

Plec din cauza gălăgiei, a haosului și a faptului că nu mă mai simt ca acasă în orașul meu pentru cel puțin 10 zile. Plec în căutare de liniște, pace și timp de calitate cu prietenii. Anul ăsta voi fi în zona Sibiu-Brașov. E un concurs excepțional de motocicleala în jurul Sibiului, iar nopțile le voi petrece în Satul Kobor, la un prieten drag.” (Tudor)

„Eu plec tihnit, nu fug, dar plec departe de marele festival.” (Eugen)

„Pe scurt, plecăm din oraș fiindcă e aproape imposibil de muncit în centru, la birou. Afară e gălăgie, nebunie. Noi suntem familii cu copii de diferite vârste, deci avem o motivație în plus de a-i scoate din oraș și din telefoane, la o experiență cu cortul. Pentru majoritatea, e singura ocazie din an în care ies în natură în felul ăsta.

Ieșirea de Untold a devenit un fel de tradiție ? Mergem de 5 ani, deci creștem odată cu festivalul. Plecăm la munte, în Apuseni, relativ aproape, ca să nu pierdem o zi pe drumuri. Fără program, fiecare vine și pleacă după plac, se descurcă cu mâncarea etc. De la bază pornim în diferite excursii, peșteri…

Activitatea preferată e să stai la grămadă, la povești, cu scaunele de camping înfipte în mijlocul râului, să mănânci semințe și să bei bere. Până acum am fost în două locuri: doi ani la Șuncuiuș, pe platoul din fata peșterii Ungurul Mare și doi la Gârda de Sus, într-un fel de camping, aproape de Scărișoara și Ghețarul de la Vârtop. (Cosmin)

Is there any Hope for normality, Mr. Boc? Nope… so far

„Casa noastră se află pe un deal, în calea undei de șoc U. E mai rău ca la o nuntă unde ai fost pus la masă la loc de cinste: sub boxe. De regulă, plecăm la un ștrand. Același, aflat la 140 km depărtare.” (Ștefania)

 Având în vedere că stau la bloc, motivul principal care mă împinge afară din oraș este lipsa liniștii pe parcursul nopții – dar nu de la stadion, ci de la oamenii care vin și pleacă non-stop, sau care continuă „distracția” la ore aleatorii din noapte.

Dintr-un motiv necunoscut, participanții la Untold consideră perioada asta ca un fel de Revelion prelungit – în care absolut toată lumea sărbătorește, fără excepție, ca și cum nu ar exista opțiunea de a nu fi conectat într-un fel de acest festival.

Drept urmare, am închiriat o cabana la Figa, lângă Beclean, în weekend-ul cu festivalul. Ai mei au concediu și au tot vrut de ceva vreme să meargă aici. Vom prepara ceva gustos la ceaun, o să citesc, poate mergem să culegem niște boletus, dacă pădurile oferă ? DAR, cu siguranță va fi liniște, haha! (Marius)

„Da, fug. Cu prietenii și puștoaicele lor, la Arsenal Park, lângă Orăștie, în pădure. Că nu se mai poate îndura.” (Miruna)

Mamă cu copil derutați de garduri și paznici dincolo de care nu se trece

„Am încercat să stăm în oraș în timpul desfășurării festivalului, dar este practic imposibil să dormi noaptea și să-ți desfășori activitatea în mod normal în timpul zilei. Nivelul de zgomot este foarte ridicat, plus că e același ritm, care pare că nu se mai sfârșește.

Dacă ai cumva speranța că totul se termină în pragul dimineții și mai furi o oră de somn, este doar o speranță deșartă, pentru că muzica nu încetează aproape deloc în decursul celor 4 zile.

Anul trecut, în piața volantă din fața Sălii Sporturilor, un țăran nemulțumit de faptul că nu poate să vină să-și vândă marfa în weekendul cu festivalul, l-a botezat Antolu’ lui SânPietru.

Așa că, de atunci, pentru mine exact așa a rămas. Prin urmare, plecăm la munte, cât mai departe. Să nu se audă nici măcar vestea de festival.” (Emilia)

Bancă pe care stăteau de obicei oameni, acum ocupată de Magic

„Nu plec nicăieri, printre altele tocmai ca să arunc câte-un ochi (şi, inevitabil, să astup – cu dopuri profesionale – ambele urechi, nopţile) peste ce ne mai face, vorba voastră, nu Untold-ul (cel care ‘ia’ nu e vinovat, dacă i se dă peste măsură şi fără reciprocitate… ar fi fraier să nu profite, şi avem de-a face cu un business privat), ci Primăria.

Brusc, legile şi regulamentele nu mai înseamnă nimic. Dubla măsură şi dublul discurs sunt cu atât mai dezgustătoare cu cât (iarăşi, lucru firesc din partea organizatorilor, cumplit de nefiresc din partea autorităţilor locale), la toate întrebările privind nivelul de zgomot, închiderea spaţiului verde, devierea circulaţiei, pe scurt confiscarea în interes privat, pentru muuuuult peste 4 zile, a unui domeniu public ultracentral şi de mare întindere (peste 200.000 metri pătraţi) ni se răspunde cu propagandă, selfie-uri ale Primarului Boc, declaraţii sforăitoare despre cum acest oraş îşi datorează prezenţa „pe harta lumii” fix, taman şi exact Untold-ului.

În linii mari, fiecărei solicitări de răspuns în linia „cum explicaţi încălcarea art. cutare din legea sau stas-ul sau ordinul de ministru cutare” ni se răspunde „le mulţumim clujenilor care au făcut posibil acest minunat eveniment şi da, ştim că mai sunt şi nemulţumiţi care nu reuşesc să tacă, dar sunt tot mai puţini cu timpul”.

Nu, nu plec nicăieri, aşadar, monitorizez, vorbesc cu prietenii, vedem ce putem face dincolo de agitaţia pe internet, de exemplu în justiţie. Cred că acţionarea în instanţă a autorităţilor locale e un pas următor just, adecvat, tot mai inevitabil în faţa a ceea ce ne „fac” autorităţile, care ar trebui să ne protejeze, an de an.

Singurul loc în care s-ar putea să plec, dacă nu reuşesc eu şi/ sau nu reuşesc mulţi clujeni, dintre cei care rămân, să dormim nopţile, e trotuarul din faţa Primăriei, sâmbătă spre duminică. Mă gândesc destul de serios să ne facem şi noi un mic ‘festival’ acolo, să vedem: cu noi, cum se comportă liota de autorităţi?

În fine, lăsând gluma (care nu e pe de-a-ntregul glumă, e mai degrabă o idee, care mi se pare explorabilă) la o parte, cred că noi, clujenii, am făcut o mare greşeală nereacţionând mai vehement la început şi găsind, apoi, pe măsură ce tradiţia festivalului se perpetua şi autorităţile ne dădeau cu flit la orice nemulţumire/ sesizare, o salvare în plecarea din oraş. Chit că, da, poţi să-ţi dai locuinţa în chirie la o sumă astronomică şi, dacă tot ai fost exilat, să te simţi bine într-un alt loc, mai prietenos/ respectuos cu propriii cetăţeni. (Cornel)

Final. Azi în parc copacii de la intrarea dinspre Teatrul Maghiar, erau înțepați cu niște pioneze în care fluturau mici anunțuri trase la xerox. „Oferim 2 camere cu bucătărie și baie la curte pe perioada 1-5 august, pentru 6 persoane”. Sun. Cer detalii. E departe, în zona Muncii, undeva în Cartierul obscur Bulgaria, unde oamenii încă mai cred în crescutul de porc și unde tramvaiul nu mai ajunge, deoarece tocmai l-a suspendat Primăria. Față de oraș e ieftin: 100 de lei patul pe noapte. Dar nu e orice noapte, ci de-aia plină ochi de mister și magie.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€