O neasemuită peregrinare prin singurătățile patriei

Voicu Bojan

Reporter

Acesta e hronicul unei călătorii făcută cu pasul prin pustiimea Țării românești - de la munții cei vrednici Retezat până la târgul cu ape metalicești, tămăduitoare, ce se cheamă Herculane. Toate acestea fură scrise în duhul şi după slova meșteșugită a fratelui nostru mai mare, boierul Dinicu Golescu, regăsite în cartea sa „Însemnare a călătoriei mele”.

După citirea acesteia, autorul celor de mai jos n-a cunoscut astâmpăr până n-a isvodit și dânsul un hrisov asemuit, în cinstea marelui său înaintaș.

Binecuvântată fie ziua plecării departe

Într-obună zi lăsată de Dumnezeu sub soare, anul de graţie 2014, patru frați creștiniși prieteni se povestiră și se hotărâră să se preumble de capul lor prinpatrie, ca să vadă mai îndeaproape lucrurile frumoase și neajunsuriledintr-însa.

Aceștiaerau așa: Tomasso, zis și CuviosulToma. I se zicea astfel din pricina necredinței sale în corporația Mercedes strecurată în sufletul său, fapt ce îlfăcu să părăsească dregătoria directoricească, devenind iarăși om liber.

Apoiera Alin zis și Avva Sisoe, cunoscut ca mare făcător de minuni, cudeosebire sociale, pe moșia sa de la Tășuleasa. Mai era și Mircea, altfel numit și Fratele Cartografie, fiindcă îi plăcea săse chiorască pierdut la felurite hărți, bașca le și aduna de pe oriunde-lpurtau pașii.

Iar cel ce așterne aceste slove aici era poreclit Portocalie din pricina unei zile anume din sfântul orașul Rishikesh, aflat în depărtatul ținut al Indiei. Atunci, frații călători pe apa Ganga îl trimiseseră, în flămânzimea lor, în căutarea unei găini bune de fript, iar dânsul negăsind în ruptul capului astfel de orătanie la târg, se întorsese în loc cu o plasă plină de portocale cumpărată de la un târgoveț.

Doar că pe un pod îngust fusese atacat mișelește de o mulțime de moimâțe din specia macacilor șireți, care îl prădară, lăsându-l cu plasa goală și sufletul tulburat peste măsură. De aici s-a tras porecla sa.

Se porniră așadar cei patru dis-de-dimineață din gara Clujului, pe drum de fier, într-o zi limpede de vară, aidoma cristalului de mare preț. Și făcură pe tren toate cele ce se fac, cum scrie la carte și cum învățară fiecare de la preacinstiții lor părinți: vorbiră cu veselie, cinstiră câte un păhărel, mâncară ouă fierte, salam, slănină și ceapă, priviră îndelung pe ferestre și adormiră pe rând cu capetele rezemate pe desagii grei ca de plumb, plini ochi cu conserve de tot felul, pite mari și îndesate, lângă care adăsta și câte o butelcuță de horincă, pentru întremarea duhurilor deznădăjduite.

Abia când se coborâră frații în gara din Petroșani, răsuflând greu ca locomotivele cele cu aburi, simțiră fiecare în genunchi greutatea grozavă a desagilor, ce păreau că vor să-i răpună pe loc sau măcar să-i facă să se răzgândească din duhul lor semeț de a trece cu ei din Cheile Buții peste munții cei înalți pe nume Retezat, Godeanu și Cernei, până hăt la apele metalicești tămăduitoare de boalele oaselor din locul ce se cheamă Herculane, după numele viteazului Ercul din vechime.

Puhoaie și cețuri, dar și niscaiva ciorbe

A.I. schimbă totul - experții momentului vorbesc despre asta la Pitești! (P)

IQ DIGITAL Summit ajunge pentru prima dată la Pitești, luni, 3 noiembrie, la Filarmonică. În program: tot ce ar trebui să știi deja despre A.I. și modul în care îți poate ajuta sau impacta compania.

Cumare greutate înfundară dânșii desagii într-o mașină șerpuind pe Valea Jiuluiîn vreme ce soarele amiezii de afară ardea cu văpaie, prevestind ploi și apemari. Și într-adevăr, după ce ajunseră ei tot lac de sudoare la Cabana Buta ceaplină de margarete dalbe, zăgazurile cerului s-au deschis și astfel i-au țintuitlocului două nopți, amintindu-le că nu vremurile sunt sub cârma omului, cibietul om sub vremi.

Mulțămitoride vreme rea ca și de soare, frații pribegi își petrecură astfel timpul cu voioșie,scărmănând cățeii pe burtă, citind de la Scriptură și sorbind niște ciorbefoarte gustoase ba de porc, ba de legume.

Cândse molcomea puhoiul, se preumblau printre cețuri pe munții din preajmă, iarseara ascultau cu luare aminte puzderia de sudalme ce ieșeau din gura lui neneaBela Cabanierul, vorbind cu ochii mai aprinși ca ai îndrăcitului din ținutulGadarenilor. Înfocat peste măsură, tuna despre căpetenii și stăpâniri și guvernși ticăloasa Țară românească,de care nu se va alege în veci pururi nimica, de vreme ce ocârmuirea sepreocupă doar de jaf și prăpăd, iar norodul pleacă pe capete drept slugă lainglez, spaniol și austriac.

Iarcând frații găsiră pe un munte oarecare semnal sfios la telefoane, năvăliră cuamuțire mare pe net și sporovăirăvrute și nevrute cu cei dragi rămași acasă, de parcă fuseseră plecați de o veșnicie,nu doar de trei zile.

Apoi la înnoptat, înainte de adormire, fratele Cartografie purcese la deslușirea cu de-amănuntul, însoțită cu mari rotiri de ochi, large mișcări din brațe și plescăit lacom de buze, a celor mai grozave ciorbe mâncate de dânsul vreodată printre care, cu bucurie, se afla și una de linte, dreasă cu mentă și coriandru, gătită de nevrednicul care așterne aceste rânduri.

Mai erau și cea dulce-acrișoară dintr-un han chinezesc din Barrio Chino, Havana, cea de ciupearcă neagră de speță vietnameză de la marginea acelui târg de pierzanie numit Las Vegas sau cea de pe la noi, de burtă, la hanul din Valea Străjii, cum urci în Pasul Tihuța.

Hăituiți de câini ciobănești, prin hăuri și înălțimi

Aupurces așadar frații la drum cu pas apăsat sub un cer ca de plumb suind șicoborând pe cărări doar de Avva Sisoe știute, dânsul mereu cercetând ecranulmic al unui meșteșug năzdrăvan de-i zicea Garmin, ce urma să le spuiefraților încotro să îșiîndrepte pașii sub soare. Baiul era că netrebnica jucărea un singur lucru arătași anume taman locul unde se aflau pe lume, ceea ce știau și dânșii, fiinddrept acolo.

Deopotrivă,Fratele Cartografie și Cuviosul Toma nu se lăsau mai prejos și cercetau și dânșiimapele întrebând mereu orice suflet cătrănit de păstor ce întâlneau pe cale,încotro se cuveneau să o apuce. Fiindcă vreme de cinci zile altfel de oameni nuse arătară în preumblarea lor prin acele ținuturi vitrege și uitate de lume,decât păstori cu cușme îndesate pe ochi sau clopuri cu boruri large și sumanepe umeri, având vorba rară și căutătura cruntă.

Așade pricepuți deveniră frații într-ale cărărilor munților, că odată s-au apucatchiar să îndrepte semnele călăuzitoare de pe un par, ce cu strâmbătate fuseserămutate din loc de vreun tâlhar zălud, taman pentru ademenirea drumeților înviroage fără capăt.

Apoi trecură prin locul acela crunt numit și Avenul lui Kiș unde, pe o ploaie grozavă, urșii mânară cu doar o săptămână mai înainte o turmă de vreo patru sute de oi într-o râpă adâncă, de muriră toate grămadă ca proastele. Mai apoi, leșurile lor fuseseră trase în jnepeniș de către fiarăle cele șirete, ce acum se adunau acolo la ospăț, la fel cum merg boierii de la oraș la cârciumi în amiaza mare, or vezi antilopele gnu că merg la adăpătoare la ceas de seară, pe Discovery Channel.

Cu frică și cutremur trecură frații pe acolo, murmurând rugăciunea Tatăl Nostru și făcând cruci cu limba-n gură, apoi cu mai mare bucurie parcă pășeau pe crestele cele înalte, ca și căpriorii, privind mereu înainte mânați de foame, sete și dorința de a-și adăsta capetele pe desagi, ceea ce și făcură la o margine de lac limpede ca oglinda.

Frații se îmbărbătează cu învierea lui Lazăr

Dimineațacea senină și însorită de a doua zi se arăta vrednică precum o cântare delaudă, având luciri de diamant, doar ca în câteva clipe lumina să fie înghițităcu hulpăvie de o ceață groasă și de niște nori posomorâți, apăsându-se peumerii fraților precum un cojoc ud.

Abruptulmuntelui părea fără de capăt, iar vântul subțire le fluiera în urechi un cântecde jale. Și merseră ei așa tot oprindu-se, învăluiți fiind din toate părțile dehaite mari de câini fioroși, de parcă erau diavoli încercând să-i împiedice cutot dinadinsul pe sfinți să se aburce pe scara virtuților, așa cum se arată pefața de către soare a mănăstirii Sucevița din țara Moldovei.

Șimerseră frații sus-jos călcând apăsat pe stânci, trecând pâraie, lăsându-sebătuți de ploi și de vânt pe creste și toropindu-se la soare cu plăcut leșinatunci când bunul Dumnezeu, în mare mila Sa, dădea la o parte norii cu mâna, cape o perdea de brocart.

Sărmanii, mai morți de oboseală, baerau tăcuți ca peștii, ba sporovăiau vrute și nevrute ca să le pară calea mai ușoară:povesteau vise și vedenii de peste noapte, amintiri din militărie, întâmplărinemaivăzute sau cugetări din cele cetite de la Scriptură cu o seară maiînainte, cum ar fi prima parte din capul al doișpelea din Evanghelia după Ioan.

Îșiaminteau așadar sfârșeala de peste zi, durerile de șale și genunchi ce sepogorau asupra trupurilor nevolnice, pe care Cartea le numește "corturipământești, gata să se desfacă", apoi se întremau duhovnicește cu istoriadespre învierea lui Lazăr, pe care Domnul nostru Hristos l-a scos cu poruncătare din temnița morții, spre uimirea târgoveților din Betania.

Trăiau astfel cu nădejdea că, aidoma lui Lazăr, la fel îi va scula și pe ei Domnul ziua ce vine, dându-le mai departe tării nebănuite să umble cale lungă vreme de câte zece ceasuri bătute pe muchie, până la un nou loc de mas.

Acolo, cu veselie nespusă, frații își lăsau jos poverile și, flămânzi ca lupii, tăbărau asupra bucatelor stropite cu apă limpede și cu apă de foc, până când noaptea adâncă le îngreuia pleoapele, mânându-i către culcușuri. Și, fără urmă de vise, dormeau ca scăldați până la crăpatul zorilor.

Spaima cercetează duhurile slabe de înger

Dupăvreo săptămână, desagii se ușurară, bucatele se împuținară, însă drumurile cunici un chip nu se neteziră ca masa, făcându-se cu vreun chip mai ușoare. Bachiar din contră.

Biețiifrați avură de luptat cu hățișuri, cu ruji de mure agățându-se de om ca scaiul,cu câmpuri de urzici înalte cât toată făptura, cu rătăciri mari pe poteci fărăurme călăuzitoare, unde scrijeliturile copacilor purtau doar numele unorpribegi din vechime, ce fuseseră pe acolo la păstorit de oi.

Sufleteleli se întristară de moarte când văzură pustiirea sărmanei țărișoare, ce păreape alocuri fără lege și fără stăpân. Trunchiuri de copac mai groase ca omulzăceau lepădate și sortite putrezirii la margini de drum nebătut, prin locuriunde fuseseră cândva păduri, iar sate ca vai de lume, lipsite de țipenie de om,stăteau așa încremenite, de parcă tocmai trecură prin ele, val-vârtej, tătarii.

Pe dealtă parte, aflară locuri de o frumusețe nepăsătoare și melanholică, cu peisajeși lumini de o neasemuire greu de tălmăcit, cu creste muntoase având iarbamoale aidoma cosițelor de zâne sau înaltă până în brâu, din care se ițeau sprecer sfeșnicele unor mândrețe de flori galbene, nemaivăzute.

Atunci își amintiră frații rugăciunea cea veche a boierului Dinicu Golescu la vederea ticăloșiei din patrie: „Milostivul Dumnezeu întoarcă-și vederea cea tămăduitoare cătră acest norod prefăcând inimile cele rele, în milostivire; pe cele nesățioase de câștigul banilor în dărnicie; și pe cele stăpânite de rele năravuri, în virtute”.

Rătăciră așadar fără noimă și fără apă ceasuri la rând, umezindu-și buzele cu ploaia de vară lipită de frunzele copacilor și pentru o clipă, le trecu prin mințile lor smintite gândul că acolo, în Munții Cernei cei neștiuți și neumblați, le vor putrezi oasele, murind de sete sau sfâșiați de jivine.

Izbăvirea de la Bolvașnița și întoarcerea printre muritori

Șiastfel, îmbărbătându-se unul pe altul în Duhul, găsiră frații puterea de a mai urca un munte, ce părua fi fost fără de capăt, fără coborâș, ci numai suiș, iar într-un târziu sepogorâră în valea cea izbăvitoare numită Bolvașnița, unde își găsiră ostoirea șise întovărășiră cu sătenii la han.

După ce își amintiră de Apa Vieții și mulțumiră Domnului că i-a păstrat în sfânt harul Său, nelăsându-i să piară de dogoare și primejdii, prietenii ciocniră câte o halbă de bere (hai, două) cu neasemuită bucurie că au sfârșit călătoria și s-au luptat lupta cea bună a credinței, singura vrednică de a primi cununa alergării, cum bine grăia fratele lor mai bătrân, Sfântul Apostol Pavel.

Ajunserădeci noaptea târziu la cetatea aceea cu ape tămăduitoare, metalicești. Și dupăce, la ceas de cu seară, mâncară pe săturate ciorbe și alte bucateîntremătoare, traseră la cetatea de beton din vechime numită Hotel Roman, carese întindea peste drumul de căruțe, până către apa cea iute curgătoare a râuluiCerna.

Marele fu mirarea când dădură peste lucruri demult uitate, însă cu care firea lorpământească, slabă și păcătoasă, se dedulci neîntârziat, cum ar fi: ditamaipatul queen size, frigiderul, wireless-ul, televizorul HD, dușulfierbinte și breakfast-ul inclus în preț.

Cu sfială mare și ultimele straie cât de cât primenite pe dânșii, se pogorârâ frații într-o drăcovenie de cușcă strâmtă ce se cheamă lift, preț de șase etaje până în sala bucatelor, unde la o masă întinsă, pe o cuvertură ca neaua de albă, îi așteptau blide, căni și pahare aranjate cu sistemă. Era de parcă niște păgâni fără știință de carte, adunați de prin codri, dădură buzna în iatacul vreunui boier bogat nevoie mare.

Doamne coapte, date cu cârmâz pe la buze și gătite în straie de sărbătoare sorbeau cahvele îndulcite, iar domni de vază trăgeau la ciubuce povestind cu glas jos, de ziceai că totul se petrecea pe o altă planetă, într-un alt răstimp.

Cu sfială mare, frații cerură bucate alese, apoi cu strădanie se abținură să înfulece cu grăbire, cum făcură dânșii pe munți zile în șir ci, șezând cuminți pe scaunele cu spătar înalt, mânuiră cu dibăcie tacâmurile lucitoare, cum văzură la vecinii de masă. Într-un sfârșit, rămaseră blidele linse și cupele goale.

Cuvântare deosebită, de sfârșit

Frațiiîși găsiră izbăvirea de boalele oaselor, scăldându-se în apele cele metaliceșticălduțe și întremătoare, așa după cum își închipuiră vreme îndelungată. Iarplecând dânşii înapoi înspre cășile lor pe același drum de fier, povestirăîndelung despre unele din cele pomenite aici de neînsemnatul hronicarPortocalie, precum și despre multe altele, de taină. 

Doar cei care au trăit întâmplările întocmai sunt vrednici să le poarte cu dânșii întru pomenire ca pe niște dulci poveri, pentru ca, atunci când molima îi va fi țintuit pe toți la domiciliu și viața se va fi sluțit, să se hrănească dintr-însele, visând poate, la noi călătorii.

Fiindcă în tocmai această nepreţuită aducere aminte stă tot rostul pribegiilor omului pe rotocolul pământului, nu altul, de acum și pururea și în vecii vecilor, amin.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€