Cosmin Perța
Colaborator
COSMIN PERȚA (n. 1982, Maramureș) este un eseist, poet și prozator român. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile de literatură la Universitatea din București cu un masterat în literatura contemporană, mai apoi obținând titlul de doctor cu o lucrare referitoare la literatura fantastică europeană. A publicat volume de eseuri, romane, povestiri și poezie. De-a lungul timpului a obținut unele dintre cele mai importante premii literare românești. Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 14 limbi, iar cel mai recent roman al său este în curs de traducere integrală în patru țări. A lucrat timp de 8 ani în presa culturală din Cluj și București, iar în ultimii 10 ani a înființat și a condus unele dintre cele mai apreciate și premiate colecții de literatură contemporană la editurile Tracus Arte și Editura Paralela 45.
Florin Lăzărescu: „Mi-ar plăcea să scriu și despre un miliardar, dar nu cunosc momentan niciunul”
Florin Lăzărescu este unul dintre cei mai apreciați și mai traduși prozatori români contemporani și unul dintre scenariștii noului val de film românesc. L-am invitat la o discuție despre raportul dintre societate și scris, despre transferul elementelor din lumea înconjurătoare în produse artistice, despre stil, personaje și statutul scriitorului în România secolului XXI.
Cabinetul albastru: o pledoarie pentru viață
Cartea Simonei Preda poate fi văzută și ca un mic manual practic de psihoterapie, cu atât mai util celor care încă nu au avut această experiență pe cont propriu.
Dumnezeu e la un bloc distanță: scene din irealitatea imediată
O carte perfectă pentru lectură la mare, la munte sau în metrou, se citește integral într-o oră și un pic, însă veți avea senzația că ați trecut prin ani de viață.
Salamandre: montajul ca formă organică a realității
Patru personaje asimilate câte unui anotimp și, totodată, o poveste a societății noastre și, nu doar atât, a percepției noastre inconștiente despre societate.
Treisprezece: Let me in cu proză contemporană
Prin urmare, iată ce paletă largă de apropieri față de fantastic puteți experimenta citind antologia aceasta. Un lucru au, totuși, în comun, toți scriu bine în felul lor și toți caută să depășească limitele teoretice ale genului. Literatura fantastică românească este reală, nu este un mit, și de abia așteaptă să intre în legătură cu voi, doar să-i deschideți fereastra și să o invitați înăuntru, exact ca în cunoscutul film al lui Matt Reeves.
Un nor în formă de cămilă: spațiul ucigaș dintre noi
Cartea Alinei Nelega este o carte grea (ca tematică), jucată, contorsionată, schimonosită până la urlet, dar perfect racordată la societatea contemporană și cu o forță expresivă explozivă.
Tatiana Țîbuleac: „În America Latină sunt mai populară decât în România”
Tatiana Țîbuleac s-a născut în 1978 la Chișinău, Republica Moldova. A debutat ca scriitoare în 2014 cu o colecție de nuvele Fabule Moderne, de la Editura Urma Ta, Chișinău. În 2017 a apărut primul ei roman: Vara în care mama a avut ochii verzi. Am vorbit cu ea despre copilărie, scris, succes și cum se simte un scriitor atunci când este mai celebru în America Latină decât acasă.
Noaptea plec, noaptea mă-ntorc: povestea unei generații
Este o carte despre noi, tineri și bătrâni, despre relațiile cu părinții noștri și relațiile noastre, ale tuturor, cu lumea pe care o vedem de obicei unilateral, doar din perspectiva noastră.
Kyparissia: o briză caldă care te înfioară
Personajele Alexandrei Niculescu se plimbă cu nonșalanță din București în Barcelona, din orgolioasa și superficiala lume literară în la fel de orgolioasa lume a pensionarilor, din copilărie în adolescență, dintr-o Venezuelă imaginară într-o Grecie ireală.
Margareta noastră: cântecul de lebădă al unei specii dispărute
Cel mai recent roman al lui Dumitru Crudu este unul sentimental-ironic și vine să reconstituie ultimele zile din viața unui scriitor aflat pe o pantă ireversibilă a degradării. Personajul din volum, Marius Terebnea, îl are ca model pe emblematicul scriitor basarabean Eugen Cioclea.
August: breviar de tragedii casnice
Proza Elenei Vlădăreanu pornește dinspre interior, mai exact dinspre familie, dinspre cuplu, dinspre „celula de bază” înspre afară. Avem câteva coordonate de bază: criză identitară, depresie și/sau separare/divorț.
Multă forță și un dram de gingășie: ghid de maturizare forțată
Personajul Dosa nu este un aventurier, însă excesul de sensibilitate deturnat adeseori terapeutic în indiferență sau chiar cinism transformă acest proces de căutare într-un adevărat roller coaster emoțional, un joc al hazardului, o odisee al cărei final nu poate fi intuit.
Cornul inorogului: romanul intelectualului decadent
Un roman analitic, cu o construcție minuțioasă și ramificată care în esență nu este altceva decât, într-o cheie pe care însuși autorul ne-o dă, o carte despre erotism și moarte.
Ard pădurile, eșecul ideologiei în fața cruzimii
În romanul ei de debut, Ard pădurile, Paula Erizanu ne spune o poveste despre cum gândirea de stânga, ideologic bine intenționată, se transformă într-un instrument de subjugare politică în mâna unor oameni avizi de putere.