Cornul inorogului: romanul intelectualului decadent

Romanul lui Bogdan Crețu este unul intelectualist, cu explorări în psihologia comportamentală și erotism. Când spun intelectualist nu mă refer la faptul că protagonistul, Dinu Zărnescu este un intelectual (scriitor de succes, profesor universitar), ci la concepția potrivit căreia intelectul este singurul capabil de a înțelege lumea, reducând actul moral la cunoaștere, eliminând orice limite morale sau etice, considerate restrictive și sortite mediocrității, pentru a accesa, prin experiment, un alt nivel de înțelegere a realității. Prin urmare tânărul și ambițiosul Dinu, provenit dintr-o familie disfuncțională, dar cu o puternică încărcătură etică (etică falimentară în cazul tatălui său), se va lupta cu propriul sine, cu propriile pulsiuni și curiozități într-un traseu sinuos de descoperire nu atât a propriilor limite cât a unei destinații.

Acest parcurs formator este presărat cu figuri feminine care vor deveni borne de demarcație în evoluția sa. Fiecare dintre acestea are un rol esențial în declanșarea unor resorturi psihice imprevizibile, și creează situații care alternează succesiv între tandru și grotesc. Două însă par a avea o influență mai mare, Diana, ființă misterioasă, de o frumusețe demonică, pe care o întâlnește în rolul de model într-o expoziție retrospectivă Marina Abramovic la Belgrad și Iza Weingold, scriitoare celebră, evreică de origine română, cu o biografie sfâșietoare. Acestea două, mai mult decât niște constante, sunt cele care într-un mod insidios, controlează și într-o oarecare măsură manipulează destinul plin de excese controlate al impetuosului Dinu.

Tot acest demers narativ este deosebit de interesant prin mai multe aspecte: în primul rând sunt fascinante plonjeurile în psihologia personajelor, modul în care toată această rețea de rațiuni, senzații, motivații, anxietăți etc. conlucrează pentru a conferi identitate și pentru a asuma un loc în mijlocul realității, deși de multe ori personajul principal se dorește a fi doar un fin observator. Apoi, mi se pare reprezentativ modul în care este descrisă societatea și mai ales lumea culturală/literară. Printr-un mix de istorie literară reală, subterană, și istorie ficțională, Bogdan Crețu reușește să surprindă o sumedenie dintre prejudecățile, idiosincraziile și lașitățile mentalului colectiv al intelectualului român. Nu în ultimul rând, este spectaculoasă dexteritatea tehnică a autorului, care reușește să combine registre, de la dramatic la umoristic, de la tragic la grotesc, de la prozaic la poetic, cu o nonșalanță care conferă maxim de naturalețe și de firesc.

Un roman analitic, cu o construcție minuțioasă și ramificată care în esență nu este altceva decât, într-o cheie pe care însuși autorul ne-o dă, o carte despre erotism și moarte. Despre profunzime și superficialitate într-o bătălie în care nu pot exista câștigători, ci doar pierderi controlate. Nerecomandat minorilor.

*Bogdan Crețu, Cornul inorogului, Polirom, 202