Kyparissia: o briză caldă care te înfioară

Cosmin Perța

Colaborator

Kyparissia este un volum de proză scurtă, dar este și un loc geografic și un spațiu mental. Personajele Alexandrei Niculescu se plimbă cu nonșalanță din București în Barcelona, din orgolioasa și superficiala lume literară în la fel de orgolioasa lume a pensionarilor, din copilărie în adolescență, dintr-o Venezuelă imaginară într-o Grecie ireală. Și peste tot pe unde ajung desfășoară realitatea, cu toate potențialitățile ei, ca pe o pânză uriașă, o desfășoară și o observă până la detaliu, până la fibră. 

Pare că nu se întâmplă mare lucru, dat fiind că avem de-a face cu o proză senzorială care mizează pe atmosferă, pe imagine și pe o extraordinară capacitate de sugestie. Dar te fură. Te fură și te transportă, te proiectează în spații cu încărcături energetice intense. Mai peste tot întâlnim stranietate și exotism, dar sunt și locuri banale și experiențe comune care devin altceva prin simpla plasare într-o perspectivă poetică. În fundal e și un soi de liniște, o tăcere complice care inundă totul, lăsând lucrurile așa cum sunt, dar parcă vibrând. 

La lectură senzația este aceea de proză mediteraneeană sau sud-americană. Cel puțin în descrieri. Energie solară, dolce far niente, langoare și melancolie. Dar în substrat totul mustește de tensiune și de sens, totul e cumva încărcat de un sens care îți scapă mereu lăsând în urmă o ușoară căldură în piept și un nod în gât. O briză caldă, care te înfioară la atingere, așa am simțit cartea asta. Ca la Marquez sau Pavese sau la referința de bază a cărții, Pamuk.

Ziceam de tensiune. Fiecare text are o idee, multe dintre aceste idei sunt dure, grele, unele dureroase, drame și impasuri profunde, dar fiecare dintre ele este introdusă și tratată cu rafinament și delicatețe. Nu e pic de violență sau brutalitate în toată cartea. Un soi de chirurgie cu pană de gâscă în loc de bisturiu, dar la fel de eficientă. Cel puțin pe palier emoțional.

Tehnica preferată este plonjeul în lumea intermediară, dintre realitate și proiecție mentală sau reverie. Timpul și spațiul sunt subiective, totul este un joc al percepțiilor, totul este filtrat printr-o hipersensibilitate, printr-o perspectivă acut interiorizată, dar care comunică. Pentru că o simți la un nivel subconștient.

La final mai vreau doar să notez marca tehnică a unei foarte bune prozatoare: trecerile. De la o scenă la alta, de la prezent la trecut, de la realitate la visare, în același context. Toate sunt excelent făcute. Se întâmplă pe nesimțite. Nici nu îți dai seama când se schimbă decorul și miza. Ca o plutire lină a unei bărci pe un lac încremenit. Nu mișcă nicio undă, însă e tot mai departe.

*Alexandra Niculescu, Kyparissia, Litera, 2021

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€