
01/08/2021
Treisprezece: Let me in cu proză contemporană
În urmă cu ceva ani am scris de câteva ori despre statutul de cenușăreasă al prozei românești fantastice contemporane. De atunci lucrurile s-au mai schimbat, nu doar că au apărut câteva antologii SF&F sau axate doar pe literatură fantastică și de mistere, dar au început să apară și autori mult mai bine marketați și poziționați pe piață care au obținut oarece succes și vizibilitate.
Cred în continuare că există un potențial măricel pentru literatura fantastică românească scrisă acum și că prin puțin efort și mai ales încredere pot fi descoperiți scriitori spectaculoși.
Într-un astfel de demers se înscrie și antologia de față care, fără a avea o unitate tematică, reușește să scoată în față treisprezece prozatori valoroși ce se joacă cu fantasticul în moduri foarte diferite și ne oferă o felie generoasă de literatură de gen.
Structura, cum spuneam este eteroclită, temele, subiectele și abordările sunt dintre cele mai variate, acoperind aproape tot spectrul consacrat al fantasticului în proză, în anumite cazuri cu reușite notabile.
Bogdan Răileanu scrie o distopie cu conținut utopic, o lume în care epidemia poate fi vindecată prin lectură, dar lucrurile nu sunt atât de simple.
Cosmin Leucuța scrie o versiune contemporană, reinterpretată, cu accente violente a basmului Capra cu trei iezi. Octavian Soviany ne propune un text scris în formula clasică de fantastic, cu influențe gotice, plasat în Franța secolului al XIII-lea.
Proza lui Tudor Ganea vine în siajul scrierilor sale recente și chiar dacă nu este fantastică, în sensul definiției acestuia, conține o doză mare de stranietate care aduce cu ea și o putere specială de seducție.
Radu Găvan ne propune o proză onirică, la limita thrillerului psihologic, în care se joacă cu planuri temporale și spațiale pornind de la o răpire. Tot un thriller oniric (mai apăsat thriller), cu influențe kafkiene și bulgakoviene, scrie Iulia Micu.
Oniric este și Mihai Ene, dar de data aceasta oniricul este doar un vehicul, nu o destinație, el fiind menit să faciliteze trecerea prin interstiții temporale sau, dacă vreți, lumi paralele. Doina Ruști vine cu o abordare la patru ace a fantasticului, cu toate elementele la locul lor, rezultând într-o proză excelentă, una dintre preferatele mele.
Pavel Nedelcu mizează pe fantasticul umoristic și într-una dintre cele două proze din antologie purcede la o adaptare a Nasului lui Gogol, doar că de data aceasta organul buclucaș nu mai este un nas, ci un penis.
Cartea amuzamentului o joacă și Lucian Mândruță care dă un text foarte simpatic despre viața de apoi, plin de umor și ironie acidă, grefat parcă pe structura unui banc, dar deloc lipsit de profunzime. O proză intensă scrie Allex Trușcă, într-unul dintre cele două texte ale sale, foarte bine construit și dozat, relatează un caz de sinucideri colective văzut prin ochii unui copil.
Mihail Victus vine cu o proză dark, cu influențe horror, în care combină diferite teme clasice ale literaturii de gen, iar într-unul dintre cele două texte ale sale, scos parcă din NOS4A2, narează un caz de vampirism energetic. În fine, Iulia Pană exersează o categorie mai rară de fantastic pe care eu am numit-o „fantastic de interpretare” într-o proză cu un taxi fantomatic și un scriitor cu un melc.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Prin urmare, iată ce paletă largă de apropieri față de fantastic puteți experimenta citind antologia aceasta. Un lucru au, totuși, în comun, toți scriu bine în felul lor și toți caută să depășească limitele teoretice ale genului. Literatura fantastică românească este reală, nu este un mit, și de abia așteaptă să intre în legătură cu voi, doar să-i deschideți fereastra și să o invitați înăuntru, exact ca în cunoscutul film al lui Matt Reeves.
Pavel Nedelcu, Bogdan Răileanu, Iulia Micu, Lucian Mândruță, Mihai Ene, Cosmin Leucuța, Doina Ruști, Tudor Ganea, Allex Trușcă, Mihail Victus, Octavian Soviany, Iulia Pană, Radu Găvan, Treisprezece, Litera, 2021
Ce păstrăm și ce schimbăm în rețetele vechi? Gărâna, între amintirea gulașului de la primele ediții ale festivalui de jazz și mâncărurile gătite astăzi
La Gărâna, căutarea rețetei gulașului de la primele ediții ale festivalului de jazz deschide o discuție despre păstrarea gusturilor și a amintirilor locului. Aceste povești și demonstrații culinare pot fi urmărite în cele două părți ale documentarului „Amintiri Gustoase” dedicate Gărânei, pe canalul de YouTube al platformei.
„Dacă n-ai acea mâncare pe masă, nu știi că e duminică!” Ce se gătește în familiile croaților din zona Carașovei
La Carașova, un localnic își amintește că, duminica, bunicul, fiul și nepoții mâncau împreună supă de găină. La Rafnic, în comuna vecină Lupac, Maria Boșca face supă în fiecare zi. Pentru duminică, mai trebuie însă sarmale și un colac. Cel pe care îl pregătește acum e cu nucă, iar în alte duminici, poate fi cu mac, cu cireșe sau cu mere.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this


