August: breviar de tragedii casnice

Proza Elenei Vlădăreanu pornește dinspre interior, mai exact dinspre familie, dinspre cuplu, dinspre „celula de bază” înspre afară. Un afară necunoscut, nesondat, fascinant și terifiant simultan, care își seduce victimele cu mirajul posibilității atingerii fericirii.

„Interiorul” surprins este cel mai adesea disfuncțional. Avem câteva coordonate de bază: criză identitară, depresie și/sau separare/divorț. În jurul acestor constante gravitează totul, personaje, acțiune, motivații, dar sensul narativ nu se constituie doar din aceste elemente.

Întotdeauna în fundal, în spatele prim-planului și a agitației, sunt revelate lumi, entități și situații neașteptate, surprinzătoare, însoțite mereu de senzația de straniu, de nefiresc, de misterios, care dă o notă în plus de intensitate textelor, la limita fantasticului. 

Proza Elenei Vlădăreanu, deși scurtă, este polifonică, e stratificată la nivel de sugestii și semnificații. Un set de tragedii personale care izbucnesc mai întotdeauna în mijlocul celei mai atroce monotonii și banalități. Micile lupte și uriașele dezastre pe care le lasă în urma lor pe dinăuntru. Totul este simplu și curat, de un firesc dezarmant, la fel cum totul este cinematic, cadru cu cadru, scenă cu scenă, dialoguri și decoruri credibile. Totul corect, curat, cum spuneam, fără surprize.

Și atunci de unde toată această tensiune pe care nu o poți ghici acumulându-se și care la final îți explodează în față? Din dexteritatea incredibilă de camuflare a intențiilor, suferințelor, năzuințelor personajelor. Din jocul dublu, din contrastul dintre interior și exterior, specific naturii umane, pe care Elena Vlădăreanu îl surprinde excelent și îl transferă în proză, din bovarism, din tone de nefericire și frustrare reprimate, din resemnare și autodistrugere.

Sunt câteva proze care mi-au plăcut mult, în care puteți să reexperimentați senzația de a vă pierde copilul sau de a da întâmplător peste un psihopat cocalar, sau tentația de a avea o aventură, sau puteți încerca confuzia momentului în care încerci să faci o  faptă bună care este văzută ca agresiune, sau poate vă era dor de panică sau poate de obligații, constrângeri și captivitate sau poate de farse și exotism comportamental. Le găsiți pe toate aici.

Preferata mea însă se numește „Înainte de începerea sezonului” și este o poveste despre nimic special, o familie în care totul este rupt, dar toți păstrează aparențele sperând că ceva se va rezolva de la sine. E perfectă. E atât de bine scrisă încât aș putea să o recitesc în loop câteva zile. V-o recomand.

La final mai menționez doar o constantă de care am uitat, abuzul. Aproape în fiecare dintre proze există o formă sau alta de abuz. De cele mai multe ori atât de subtil încât ne-am obișnuit să îi spunem normalitate.

Elena Vlădăreanu, August, Nemira, 2021