Bianca Felseghi

O analiză detaliată a deciziei României de a întoarce armele împotriva Germaniei naziste pe 23 august 1944 și impactul asupra războiului și istoriei naționale.

O crimă comisă în celula de numai câțiva metri pătrați a unei închisori de maximă siguranță din România arată nereguli grave în sistemul penitenciar, printre care și consumul de alcool.

În ziua în care președintele Klaus Iohannis trebuia să promulge legea împușcării la liber a 426 de urși, agenția de presă de stat Agerpres a publicat o informație potrivit căreia Italia era pregătită să trimită în România un urs violent. Ursoaica era bănuită că atacase un turist francez în regiunea Trentino din nordul țării. Numai că în realitate nu s-a întâmplat așa.

Serhii Hakman este român și trăiește la Cernăuți, în Ucraina, unde s-a și născut. E funcționar al statului ucrainean și reprezentant al minorității românești din Ucraina în mai multe organisme civice, dar și de caritate, care sunt active acum în perioada războiului. Vorbește, în interviul pentru PressOne, despre comunitatea românilor care luptă pe front pentru țara lor, despre o altă bătălie, cea cu AUR, și ramificațiile sale care amplifică o memorie a discordiei între români și ucraineni.

Ca să-l pedepsească pentru abaterile comise într-un centru de detenție, conducerea penitenciarului a decis să transfere un deținut cu o sentință mai mică de doi ani într-o cameră cu condamnați pentru omor calificat. La o lună de la această decizie corecțională, omul a fost ucis în baie de colegii de celulă.

Cea mai bună brânză maturată din România, decretată de experți și degustători profesioniști, e făcută de mâinile unor fete care au crescut în centre de plasament. 

Un accident care a lăsat o turistă cu zece coaste rupte și un hematom în plămân arată că administrarea traseelor montane pe verticală nu este reglementată la modul serios în România. Salvamontul nu are atribuții pentru întreținerea traseelor de escaladă, ci doar a potecilor, iar administratorii privați ai ariilor protejate nu pot fi trași la răspundere în lipsa prevederilor legale.

„Purici, nomazi și supă de șobolani. Povești din Africa ecuatorială” (Humanitas, 2024) e un jurnal de explorator. Transcrie o călătorie fascinantă în interesul științei întreprinsă de autorul-medic veterinar-specialist în paraziți și boli parazitare la animale și fotograful Andrei Mihalca.

În acest articol vorbim despre cât de reprezentative sunt alegerile locale și despre cum votează cei puțini în lipsa celor mulți, care aleg să nu-și exercite dreptul la vot. 

Mai multe țări europene au anunțat că se confruntă cu situația în care cetățeni proveniți din spațiul non-UE se folosesc de documente obținute în România pentru a le preschimba ulterior în echivalentele lor din Europa de Vest. 

Tribunalul Alba a invalidat lista de candidați pentru Consiliul local întocmită de PNL într-o comună de la munte, pe motiv că nu conține și femei. Contestația a fost depusă de filiala județeană a AUR, așa că primarul în funcție, de la PNL, va candida singur. Partidul nu are posibilitatea să refacă lista sau să o completeze, fiindcă termenul limită a expirat în 30 aprilie. 

„Am fost la capătul lumii” (editura Humanitas, 2024) e o spovedanie întoarsă: o carte de călătorie atipică, în care universul și mediul înconjurător, cu minunile și neajunsurile lor, își povestesc păcatele autorului. Stănescu, aflat la prima lui apariție editorială, e un „haihuist” (cum singur se descrie), un căutător înarmat cu credință și curiozitate. Până acum a fost în 109 țări și teritorii de pe Glob.

Un film de propagandă regizat de un preot român, cu Dorel Vișan și Mickey Rourke în distribuție, a fost proiectat recent la Festivalul de la Moscova. Preotul Ciprian Mega s-a pozat pe covorul roșu cu Maria Zaharova, portavocea lui Putin, în numele „libertății de exprimare.”

Stejărel Olaru și Liviu Tofan arată în ultima lor carte că a existat o cohortă de securiști în România anilor ‘80, care s-a îmbogățit clandestin de pe urma difuzării filmelor piratate furate din Occident.

Câinii din România, care au fost salvați de pe stradă și trăiesc în adăposturi publice sau private, sunt adoptați sistematic în Marea Britanie, prin intermediul unor asociații de caritate.