„S-a strigat Ialta!“

Bianca Felseghi

Senior Editor

Ăsta e un cuvânt cu rezonanță dureroasă pentru România și de o săptămână - de când vicepreședintele SUA JD Vance ne-a certat în fața clasei la Munchen - Ialta e numele care zboară în toate direcțiile. 

Pentru mulți dintre noi, Ialta e trădarea supremă. Momentul în care am fost considerați rezervă, insuficient de buni pentru lumea liberă, de prisos, ușor de dat la o parte, irelevanți, când nu s-a bătut nimeni pentru noi, când niciun campion nu a ieșit în față ca să pledeze cauza noastră, să ne laude resursele, trecutul glorios și descendența din Imperiul Roman. 

I-am urât pe greci chiar dacă nu am spus-o cu voce tare, dar i-am urât fiindcă pentru ei a existat șansă, pentru că la Ialta a existat promisiunea în alb dată unei peninsule la Mediterana, iar românii au fost sacrificați în brațele URSS. 

Dup-aia am căutat decenii explicații despre acest abandon. A fost despre strategie și geopolitică (nu eram poziționați unde trebuia pe glob), despre elitele noastre slabe, despre lipsa unei tradiții democratice, despre cum ne-am jucat prost cărțile diplomatice și tot așa. Și au înflorit conspirațiile, au crescut bubulii și masonii care împărțeau lumea peste capetele tuturor în funcție de interesele economice. 

Ialta s-a petrecut tot într-un februarie, acum 80 de ani. Niște șefi de stat, binișor trecuți, dar nu atât de bătrâni ca cei care azi întorc lumea pe dos, deși războiul îi ruinase nu doar fizic, ci și ca imagine, iar unii c-un picior în groapă literalmente (F.D. Roosevelt a și murit două luni mai târziu) s-au grăbit să închidă pe hârtie ceea ce fusese cea mai sângeroasă confruntare din istoria omenirii. 

Ialta e trauma noastră. Dacă ne-am imagina țările din Estul Europei ca pe niște copii dintr-un orfelinat, atunci, după „vizionare”, părinții adoptivi din Vest, pentru care ne-am pieptănat frumos și ne-am îmbrăcat cu hainele de pe raftul de sus, i-au preferat pe frații noștri.

Atât de profundă a fost această frică de abandon încât după Revoluție, c-a fost stânga, c-a fost dreapta la Putere, în România a funcționat un fel de agreement legat de poziționarea noastră în lume. Orice ar fi, dar orice, oricât am fura la noi acasă, oricât am bate intelectualii cu bâta minerilor, oricât am truca democrația, în sfârșit, oricât ne-am struni sau ne-am da frâu liber defectelor dobândite în 50 de ani sub comuniști, vom preîntâmpina cu orice preț să mai fim lăsați de căruță, așa cum s-a întâmplat la Ialta.

În orice caz, în topul destinațiilor memoriei, Ialta bate Washingtonul și Bruxelles-ul și Parisul și Londra și ce capitale ne-au mai influențat cursul istoriei recente. Fiindcă la Ialta nici măcar n-am fost. Și nici dup-aia nu ne-am mai dus, nici măcar în vacanță la mare. În contextul de acum, această frică de Ialta (după unii comentatori irațională) ar putea să ne ajute să limpezim apele. Iată cum. 

Prin vocea șefului cancelariei prezidențiale a președintelui interimar, Cristian Diaconescu, ni s-a transmis că trăim iar un moment dramatic și că în discuțiile bilaterale dintre SUA și Rusia, urmașii URSS-ului au așteptări de a determina Marele Licurici ca înăuntrul NATO să se revină la aliniamentul din 1997. Iar acele țări care au fost cooptate ulterior (cum e și cazul României) să nu mai beneficieze de garanții de securitate. Scutul anti-rachetă de la Deveselu să fie împachetat, iar trupele americane din România retrase. Acum mai sunt vreo 4.000 de militari la sol. Așa s-ar simți Rusia confortabil din nou în lume. Și cine nu-și dorește asta xoxo? 

Consilierul prezidențial s-a sucit pe urmă, când ecoul unei noi Ialta s-a rostogolit ca focul. A spus că problema nu s-a pus așa la Riad (în Arabia Saudită) unde emisarii ruși și americani s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni într-un preambul de a pune la cale condițiile unei posibile păci în Ucraina. S-ar fi discutat despre asta în 2022, înainte de invazia Ucrainei. Însă de ce și-ar fi modificat poziția Rusia, după ce a demonstrat că e serioasă în pretențiile ei, stârnind un atac criminal asupra unei țări vecine? De ce ar fi cedat rațiunii Vestului și moralității odată ce garantul tradițional al lumii libere SUA e gata - prin vocea președintelui Trump - să îi pună iar la masa marilor puteri și încă din proprie inițiativă? 

Ridicarea lui Călin Georgescu din trafic: România care n-a apărat regulile intră în epoca forței

Cei care încă mai speră într-o Românie modernă, puternică, liberă și europeană - cu adevărat suverană - nu au niciun motiv de bucurie de pe urma reținerii lui Georgescu. Suntem într-un plin asalt asupra unui stat român debil, în care facțiuni care au susținut corupția la toate nivelurile acum sunt brusc chemate să împiedice disoluția statului însuși.

Mihai Trăistariu, un daddy cu issues

Câte generații de femei trebuie să fie simultan gospodine impecabile, independente financiar și perfect sculptate, doar ca un bărbat să-și dea seama că poate, totuși, să-și facă și singur o ciorbă?

Senzația de abandon e aici. În coșul pieptului. În ‘45, scrie fiica lui Averell Harriman - diplomatul responsabil de relațiile americano-sovietice în timpul războiului - în rândul oficialilor care au participat la Ialta era clar că „orice încercare de a negocia cu sovieticii asupra teritoriului deja ocupat de Armata Roșie era întru totul zadarnică”. 

„Era mai bine dacă americanii ar împărți Europa în sfere de influență acum, cruțând astfel timpul și energia tuturor. Orice negociere privind teritoriul ocupat era pur și simplu ca și cum ai fi încercat să mai încui ușa gardului după ce calul fusese deja furat”, era de părere George Kennen, adjunctul principal al lui Averell la Moscova. 

Cam așa s-a dus echipa de „negociatori” americani la întâlnirea cu Stalin la Ialta. Ca și astăzi și Președintele Roosevelt considera că poate avea o relație personală onestă cu Stalin. Așa ca între băieții buni care vor să salveze lumea de ea însăși. 

La Ialta, în februarie 1945, liderii celor trei mari puteri aliate din Al Doilea Război Mondial – Roosevelt (SUA), Iosif Stalin (URSS) și Winston Churchill (Marea Britanie) au împărțit lumea pentru următoarele patru decenii. foto: ID 125502991 © Vvicca | Dreamstime.com

Am citit la un moment dat undeva despre strategia de negociere a rușilor, care obișnuiau să ceară în fața adversarilor ceva atât de substanțial și imposibil de acceptat, încât acestora li se părea o victorie când reușeau să downgradeze pretențiile lor. Dar de fapt punctul de convergență era tocmai ceea ce-și doreau și rușii de la bun început. 

„Fiicele Ialtei” e o carte nonficțională care adună mărturiile unor personaje feminine prezente la Ialta în 1945, fiicele lui Roosevelt, Averell și Churchill. E o perspectivă a istoriei mari spusă de aceste observatoare tăcute, care au avut acces la toată bucătăria din spatele conferinței de pace de atunci. Tot de acolo am citit cum evoluau discuțiile cu rușii, de la agonie la extaz, printre banchete luxoase și paturi pline de ploșnițe. „Strategia de negociere a sovieticilor urma un tipic bine definit (...) La început, sovieticii obișnuiau să fie cordiali, îndatoritori și cooperanți la maximum, mai ales în privința unor chestiuni care nu erau prioritare.

În a doua fază, starea de spirit avea să se schimbe radical. Acesta era momentul când se încăpățânau să nu cedeze în privința unor probleme la care țineau profund. Vorbeau răstit, pe un ton brutal și chiar ostil, refuzând să abdice de la vreun punct de vedere special, în timp ce subliniau mereu cât de înțelegători fuseseră ei până atunci. Dar, spre sfârșitul discuțiilor, reveneau la o amabilitate jovială și, înainte de despărțire, le ofereau oaspeților un banchet festiv plin de toasturi preamărind spiritul de cooperare și trăinicia alianței. Sovieticii deveniseră maeștri la această tactică de negociere pe care o puteau adapta după necesități.”

Când dictatorul e adus la masa creștinilor, ca un fiu risipitor într-un reenactment biblic distorsionat. Dictatorului i s-a umplut farfuria încă înainte să ceară de mâncare. Dar el e mereu flămând. 

Frica de Ialta e un moment bun pentru politicienii domestici să înceapă să comunice coerent și cu sens pe tema ultimelor cutremure din geopolitică. Că oricum nu mai țineam pasul cu reordonarea creditelor de putere și redesenarea hărții mondiale după niște scheme neștiute din mintea lui Donald Trump. Pentru orice român cu o viață de dus, e un efort prea mare să mai încerce să înțeleagă și de ce susține SUA extrema dreaptă în Germania și de ce ne uităm toți în gura lui Elon Musk ca la profet și ne e frică de următoarea lui postare pe platforma x.com. 

Cum a ajuns Putin din agresor, tolerabil, cum și-a băgat vorbele în gura vicepreședintelui Vance și ce treabă are gurul dacic Călin Georgescu și soția lui cu challenge-ul de a sări dezbrăcați în zăpadă? Oricum ai învârti-o, pur și simplu, nu mai are nimic sens. Dar cu totul altfel se pune problema atunci când simplificăm mesajul asupra căruia trebuie să convenim în perioada următoare. Și a numit-o președintele Zelenski într-una din intervențiile-reacție la acuzațiile halucinante ale oficialilor americani: „Să fim clari: dacă nu Bruxelles, atunci Moscova.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€