Teoria „Prostului Mai Mare"

Bianca Felseghi

Senior Editor

Când Călin Georgescu recită într-una din aparițiile televizate la TVR în emisiunea Monicăi Ghiurco din ceea ce pare o traducere 1:1 din episodul pilot al serialului Newsroom (2012), am revăzut în minte toate momentele cheie din acest film. Care e, ironic, tocmai despre cum facem să limităm puterea celor predispuși la dictatură, esența democrației: dreptul de a pune întrebări. Și obligația de a oferi răspunsuri. Despre bunăcredință. Și despre echilibrul politic. 

E foarte interesant cum a decupat Georgescu ceea ce i-a convenit din secvența pe care o reproduce la televiziunea publică. În episodul original din film, personajul principal, Will McAvoy (jucat de Jeff Daniels), care e prezentatorul unei emisiuni de investigație, participă la un eveniment cu studenți de la facultățile americane. O tânără din sală îi adresează întrebarea care declanșează întreaga demonstrație din serial (care are 10 episoade): What makes America the greatest country in the world? - De ce este America cea mai măreață țară din lume? 

Nu suntem cea mai măreață țară, îi răspunde McAvoy și nimic nu poate susține o astfel de afirmație. Suntem pe locul 7 la alfabetizare, pe locul 27 la matematică, pe locul 22 la științe, pe locul 49 la speranța de viață, pe locul 178 la mortalitatea infantilă, pe locul 3 la venitul mediu al gospodăriilor, pe locul 4 la forța de muncă și pe locul 4 la export. Conducem lumea doar la trei categorii: la numărul de cetățeni încarcerați pe cap de locuitor, la numărul de adulți care cred că îngerii sunt reali și la cheltuielile pentru apărare - unde cheltuim mai mult decât următoarele 26 de țări la un loc. 

O parte din acest monolog a fost împrumutat de Călin Georgescu și folosit ca argument împotriva influenței americane la noi, împotriva parteneriatului strategic cu SUA. Practic, ce-am avea de câștigat dintr-o astfel de asociere, se întreabă, de fapt, candidatul, noi, care avem olimpici la matematică?

Cel care a scris serialul Newsroom - Redacția - e Aaron Sorkin. Și e scenaristul meu preferat. Fiindcă are o capacitate uimitoare de a explica pentru un public larg teme extrem de complicate. Orice atinge devine o discuție despre libertate. Despre principii. Despre democrație. Despre alegeri. Despre bine și rău. 

Pornind de la întrebarea lansată, filmul construiește o întreagă piramidă, cărămidă cu cărămidă, în jurul ideii de patriotism. E o finețe a argumentelor, dublată evident de latura de entertainment (că doar privim o ficțiune), care te agață definitiv în fața ecranului și ceea ce urmărești e o pledoarie pentru ceea ce se numește The Greater Fool Theory. 

N-are o corespondență ușor de tradus în românește și mot-a-mot ar fi Teoria Prostului Mai Mare. E vorba de o strategie comportamentală pe care Sorkin o redefinește după ce o împrumută din jargonul financiar de pe Wall Street. În principiu, Teoria Prostului Mai Mare se folosește pentru a explica un eveniment când cineva are un curaj nebun să se arunce într-o speculație despre care toată piața consideră că este pierzătoare, dar care mizează pe faptul că întotdeauna exemplul lui va funcționa ca și argument pentru a convinge un „prost și mai mare” să investească și astfel să crească valoarea produsului în sine diminuând riscul. 

Așa funcționează o democrație, ne spune Sorkin. Punând laolaltă riscul asumat de nenumărați „proști” (naivi sună mai bine în românește) care cred că ceea ce fac este bine și în folosul celor mulți. Așa se încheagă o societate liberă, egală cu ea însăși, din inițiative civice aparent disparate, care cârpesc golurile unui stat monolit care e mânat înainte de propagandă și cuvinte mari și steaguri.

Așa se vindecă și se construiește o comunitate și o țară, dintr-o multitudine de Don Quijote, care se bat cu morile de vânt. Nu există soluții definitive livrate de politicieni. Nici rețete universal valabile care să funcționeze fără a da greș. Există numai încercări. Și piedici. Și eșecuri de moment. Și mulți, mulți naivi care sunt pregătiți să o ia mereu de la capăt. 

Nu știu dacă Georgescu s-a uitat la tot filmul sau doar i s-a pus în față un script pe care l-a recitat. Tind să cred că nu a pierdut timpul urmărind întreaga demonstrație. Dar tot Sorkin - cel ale cărui cuvinte le-a rostit - a scris în 2016 o scrisoare către fiica sa. Era imediat după ce Donald Trump câștiga primul său mandat la Casa Albă. 

„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei de ce nu ar avea dreptate? 

Marcel Ciolacu dă bir cu fugiții, confruntat cu consecințele propriei guvernări. Are cine să-l aducă înapoi și să-l pună să-și asume responsabilitatea?

Deocamdată am aflat ceva ce știam deja: în capul guvernului actual și eventual și al celui viitor se află un om complet iresponsabil. Din acest punct de vedere, poate că nu ar fi o tragedie, ci chiar ar fi absolut necesar ca domnul Ciolacu să nu mai ocupe nicio funcție de stat în România, indiferent cine vine în locul lui la PSD. Marii bărbați de stat își asumă prostiile, nu rămân paralizați în fața consecințelor acestora.

„Ei bine, lumea s-a schimbat noaptea trecută într-un mod în care nu am fost în stare să ne protejez. Este un sentiment îngrozitor pentru un tată. N-o să îndulcesc ceea ce s-a întâmplat - fiindcă e cu adevărat oribil. Nu este prima dată când candidatul votat de mine nu câștigă (de fapt este a șasea oară), dar este prima oară când o face un porc complet incompetent, cu idei periculoase, cu o tulburare psihică gravă, fără o cunoaștere a lumii și fără curiozitate de a învăța. 

Și nu doar Donald Trump a câștigat aseară, ci și susținătorii săi. Ku Klux Klan a câștigat aseară. Naţionaliştii albi. Sexiști, rasiști ​​și bufoni. (...)

Urii i s-a dat speranță. Prostia abjectă a fost numită „vocea proaspătă a unui străin din afara sistemului” care va „zgudui lucrurile”.

Să revenim la candidatul Călin Georgescu. Hai să îl întrebăm ce face din România cea mai măreață țară din lume, țara în fața căreia vameșul se ridică în picioare când îi vede însemnele pe un pașaport și țara căreia i se spune Grădina Maicii Domnului?

Nu suntem țara cea mai mândră din lume, ar răspunde un candidat onest și nimic nu poate susține o astfel de afirmație. 

România ocupă locul 2 în Uniunea Europeană la mortalitatea infantilă, cu 5,7 decese la mia de copii născuți vii în 2022, în creștere , România ocupă primul loc în UE la numărul de nașteri din mame minore, cu aproximativ 25% dintre toate mamele adolescente din UE provenind din România, România este cea mai afectată țară din UE la capitolul trafic de persoane, cu mii se victime exploatate pentru muncă forțată, sex sau cerșetorie, România are un procent de 42% dintre adulți analfabeți funcțional, ceea ce indică o capacitate scăzută de a înțelege și de a utiliza informațiile scrise.

Nu ne tămăduim la adăpostul unor sloganuri goale despre Mihai Viteazu și Cuza și Ștefan cel Mare și glia strămoșească. Căci până la urmă istoria e falsă - parcă așa ni se repetă deja maniacal de când a devenit o normalitate să vorbești despre criminalii din Garda de Fier ca despre niște cetățeni mânați de dragoste de țară. Dar ne facem bine în spitalele și secțiile (re)construite de la zero din donațiile a zeci de mii de români către asociații și fundații. Ne ducem bătrânii în centrele private ale asociaților și bisericilor. Ne creștem copiii cu ajutorul afterschool-urilor finanțate din bani europeni din care se plătește o păpică decentă pentru cei mai vulnerabili din școlile mici de la țară, ne apărăm pădurile de tăierile excesive grație ONG-urilor de mediu care sunt vigilente, ne controlăm aleșii prin mecanisme cetățenești de tipul scrisorilor publice cu sute de mii de semnatari, petiționăm și forțăm statul într-un dialog transparent cu noi, beneficiarii politicilor publice.

Suntem noi, presa mică, o sută și ceva de oameni în toată țara, care considerăm că a ști și a alege în consecință e mai important decât a te amăgi cu cuvinte frumoase. Punem întrebări. Răspundem la ele. Punem întrebări. Nu ne mulțumim cu sentințe. 

Toate acestea sunt lupta de fiecare zi într-o societate liberă, sunt morile de vânt transformate în monștri, pe care le răzbim, numai cât să avansăm un nivel în plus în acest joc. Și suntem noi, Cei mai Mari Naivi. Care sperăm că în jurul nostru se vor strânge suficient de mulți și de hotărâți încât să încercăm mai departe să facem din România țara cu cel mai mare potențial din lume.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€