Măsurătorile APM Alba și cele realizate de Primăria localității (care deține de asemenea un laborator mobil) au fost luni de zile diametral opuse. foto: PressOne

Măsurătorile APM Alba și cele realizate de Primăria localității (care deține de asemenea un laborator mobil) au fost luni de zile diametral opuse. foto: PressOne
24/03/2025
Industria locală și aerul murdar din Sebeș. Ce ascund măsurătorile oficiale ale autorităților
Măsurătorile suplimentare asupra calității aerului cerute de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba, ca urmare a presiunii publice din orașul Sebeș, s-au făcut cu un laborator mobil. Monitorizarea a durat o săptămână și s-a efectuat de fapt pe un tronson din Via Transilvanica, în sudul localității, în contextul în care Sebeșul e recunoscut pentru poluarea istorică a aerului.
- Laboratorul mobil a fost parcat la mare distanță de platforma industrială a orașului unde activează câteva din cele mai mari companii poluatoare din zonă, astfel că datele obținute sunt irelevante
- Sebeșul s-a confruntat în această iarnă cu un val masiv de poluare a aerului, vizibil și cu ochiul liber, fenomen despre care PressOne a relatat aici
- În perioada 18-25 februarie, județul Alba a cerut ajutorul APM Sibiu și a deplasat în zonă un laborator echipat cu aparatură pentru monitorizarea calității aerului acreditat în Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA)
- Acesta ar fi trebuit să aducă informații suplimentare despre sursele poluării aerului din Sebeș, în plus față de datele deținute deja de autoritățile publice și care se bat cap în cap.
Date contradictorii și măsurători părtinitoare
Măsurătorile APM Alba și cele realizate de Primăria localității (care deține de asemenea un laborator mobil) au fost luni de zile diametral opuse.
Totuși, laboratorul adus din județul vecin a fost amplasat în estul localității, tot înspre o zonă de servicii, mărginită de câmpuri arabile și de un cot al autostrăzii Nădlac-București care funcționează ca o Centură pentru Sebeș. S-a aflat însă la o depărtare confortabilă de punctul fierbinte al industriei din Sebeș și unde se află fabricile Kronospan, Kronochem și ZG Timber Sebeș, fosta Holzindustrie Schweighofer (preluată de curând de Kronospan Holding South Limited, tranzacție intrată în atenția Consiliului Concurenţei, n.red).
În săptămâna monitorizată, autoritățile au constatat, deloc surprinzător, că toate valorile măsurate s-au încadrat în limitele admise legal. S-a depășit numai de 4 ori valoarea limită admisă zilnică pentru poluantul PM 10.
Valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane este de 50 micrograme/pe metru cub de aer în cazul microparticulelor PM 10. Iar PM 2.5 se cuantifică numai anual, valoarea limită admisă fiind de 25 de micrograme/pe metru cub de aer. Din datele făcute publice, a reieșit că valorile pentru PM 2.5 și PM 10 au fluctuat și că în anumite intervale orare în fiecare din cele 7 zile monitorizate suplimentar, calitatea aerului s-a depreciat semnificativ față de limitele admise.
Spre exemplu, înspre seară, în data de 23 februarie 2025, orele 20:00-21:00, valorile pentru cei doi poluanți au fost 124 micrograme/pe metru cub de aer la PM 10 și, respectiv 98 micrograme/pe metru cub de aer la PM 2.5 și apoi 188 micrograme/pe metru cub de aer (PM 10) și 167 micrograme/pe metru cub de aer (PM 2.5). E doar un exemplu, al cărui șablon s-a repetat aproape în fiecare zi. Per total însă, făcând o medie a valorilor zilei, aerul a ieșit în parametri admisibili.
Indicii ferme că există o sursă constantă de poluare. Șeful APM Alba arată spre locuitori
Faptul că datele fluctuează periodic către valori duble sau mai mari indică existența unei surse constante de poluare, arată specialiștii consultați de PressOne. Pe de altă parte, datele adunate sunt prea puțin specifice pentru a arăta și sursa acestei poluări. Poluanții măsurați sunt specifici atât arderilor industriale, cât și arderilor din trafic și a celor domestice sau distrugerilor neautorizate de deșeuri.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
„Au fost măsurați poluanții principali emiși și de trafic. Nimeni nu va putea spune cu exactitate de unde vine poluantul respectiv. De exemplu, nu s-a măsurat și formaldehida, dacă voiau ca măsurătorile să ia în calcul și Kronospanul. Iar distanța la care a fost dispus laboratorul este oricum prea mare pentru asta”, a explicat pentru PressOne un inginer de mediu care a solicitat ca identitatea sa să fie protejată.
PressOne l-a contactat telefonic pe directorul APM Alba, Dimitrie Clepan. El a explicat inițial că laboratorul mobil a fost montat „în Centrul Sebeșului”. Când l-am confruntat cu faptul că Google Maps arată că locația se află la ieșirea din Est a orașului, directorul de la Mediu a spus că „distanța până în Centru e oricum mică, vreo 400 de metri” și că a căutat o curte sigură cu acces la curent unde echipamentele să fie în siguranță. Primăria Sebeșului, aflată în centrul localității se află la circa 1.2 kilometri de strada Călărași, locul unde a fost instalat laboratorul mobil.
Borna Via Transilvanica apare în imaginile Google Maps aproape la aceleași coordonate ca și locul de amplasament al laboratorului. Fiind un drum destinat exclusiv pietonilor sau bicicliștilor, zonele urbane traversate tind să fie mai liniștite, cu trafic mai redus.
Șeful APM, Clepan a mai spus că toate depășirile care apar în monitorizarea suplimentară arată o situație de fapt deja cunoscută: aceea că arderile provin din surse domestice, după înserare, când oamenii fac focul să se încălzească în case. A mai spus că în Sebeș există un segment de populație care arde deșeuri din plastic pentru a recupera fierul.
Defrișări pentru cărbune. Cum au fost tăiate peste 470 de hectare de pădure pentru extinderea unor mine din Gorj
În ultimii șase ani, peste 470 de hectare din fondul forestier național au fost oferite de guvern, fără compensare, Complexului Energetic Oltenia (CEO) pentru extinderea sau deschiderea unor noi cariere de cărbune. În aceeași perioadă, România și-a asumat, prin PNRR, eliminarea treptată a producției de energie pe bază de lignit și huilă, precum și închiderea etapizată a minelor până în decembrie 2032.
Deși incendiile de vegetație se înmulțesc, în Europa numărul pompierilor scade
Incendiile de vegetație devin un fenomen tot mai amplu și mai grav în toată Europa, însă numărul pompierilor angajați în fiecare țară este tot mai mic.
Clepan a mai susținut în mod fals că monitorizarea suplimentară făcută cu laboratorul mobil de la Sibiu a măsurat și valorile imisiilor de formaldehidă din aer. În documentul postat pe site-ul oficial al APM au fost monitorizați numai PM 2.5, PM 10, dioxidul de azot, dioxidul de sulf, benzenul, hidrogenul sulfurat și amoniacul.
Starea aerului din Sebeș a ajuns și în atenția procurorilor. Formaldehida, printre substanțele poluante
Procurorii de pe lângă Tribunalul Alba au făcut cercetări în octombrie 2024, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de poluare prin evacuarea în atmosferă a unor substanțe periculoase, fals informatic și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Într-un răspuns al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba se arată că perioada vizată de cercetări este 2022-2024, timp în care firma angajată de Kronospan și Kronochem (două din companiile din grupul Kronospan) pentru a efectua monitorizările substanțelor poluante ar fi introdus în bazele de date raportate oficial valori modificate. Raportările nu au respectat frecvența măsurătorilor prevăzute în Autorizația Integrată de Mediu.
„Printre substanțele poluante menționate se regăsește formaldehida, clasată în grupa I a agenților cancerigeni pentru om și care poate provoca anomalii genetice, dar și pulberi provenite de la surse de emisie difuză rezultate prin presarea, șlefuirea și calibrarea plăcilor, formatizarea plăcilor, pregătirea așchiilor și uscarea fibrelor de lemn” - fragment din răspunsul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba la solicitarea PressOne.
PressOne a solicitat în paralel APM Alba documente de monitorizare, după ce date vizând perioada 2022-2024 au fost ridicate în original de procurori în urma perchezițiilor din octombrie.
Specialiștii contactați de noi au explicat care sunt punctele nevralgice ale acestor măsurători, pe care poluatorii le întocmesc în regie proprie, cu ajutorul unor firme specializate, iar apoi le pun la dispoziția autorităților publice. Spre exemplu, în cazul Kronospanului, sursele de emisie ale poluării provin din 14 coșuri care evacuează reziduuri rămase de pe urma unor procese tehnologice specifice: uscarea așchiilor de lemn, desprăfuire, exhaustare (eliminarea forțată a gazelor), uscare fibră, șlefuire, formatizare plăci și altele.
Fiecare din aceste coșuri elimină o anumită cantitate de formaldehidă, pe lângă alți compuși organici volatili, pulberi și alte gaze. Toate sunt în limitele admise de lege, cu precizarea că stasul pentru formaldehidă este stipulat într-un normativ din 1987. De atunci însă, cercetătorii și autoritățile sanitare au convenit pe baza unor studii tot mai aprofundate că această substanță este suspectă de a cauza cancer la om.
Este totuși greu de stabilit o cantitate în marja căreia inhalarea de formaldehită să rămână sigură, devreme ce cunoscându-se potențialul periculos al acestei substanțe nu se pot face studii specifice pe oameni.
„În fabrici, zone industriale cu activitate masivă, există apoi și ceea ce se numește poluare din emisii fugitive. Mai concret, praful de pe roțile camioanelor dacă rulajul este intens, accidentele care se pot întâmpla la benzile transportoare ale substanțelor. Acest gen de poluare nu poate fi estimată și nici monitorizată corect”, mai spune expertul în calitatea aerului consultat de PressOne.
Una din principalele problematici, ignorate de către autorități, atât locale, cât și de mediu, este lipsa de inițiativă în a derula un studiu cumulativ privind efectele poluării în astfel de zone cu industrie poluatoare mare cum este și Sebeșul.
Altfel spus, este posibil ca fiecare dintre companiile poluatoare care dețin autorizații de mediu să funcționeze în limitele admise de lege, însă emisiile lor adunate să provoace un grav semnal de alarmă privind sănătatea publică în zonă.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this