Voicu Bojan

Străbătând acest tărâm, călătorul are mereu senzația tranziției, te simți trecător prin niște lumi de graniță diferite și atât de variate din punct de vedere geografic, încât plictisul e alungat din start.

Iată-ne preumblându-ne prin inima țării, mai precis în zona ei central-nordică. Ne aflăm în Carpații Orientali, zonă preponderent montană, situată între Munții Gurghiului, Hășmaș și Ciucului. Depresiunile intramontane cuprinse între Valea Mureșului și râul Târnave fac din această zonă un adevărat pol al frigului.

În acest ținut ai parte de o Românie ușor înstrăinată, altfel decât o știai. Ba e populată de romi, ba de britanici sau olandezi, ba de hipsteri autohtoni, ba de sași reveniți în patrie. Descoperi aici o cultură veche și solidă, unde se amestecă nostalgia ruinelor cu un zel pentru reconstrucție cum nu prea ai șanse să vezi pe altundeva.

M-aș mai coborî odată prin pădure la Sarmizegetusa Regia să trag în piept acel aer mistic și să privesc îndeaproape copacii seculari din jur. Aș reveni oricând în cetatea Alba Carolina. Neapărat aș da iar târcoale Blajului pe bicicletă, cu finalizare pe superba Câmpie a Libertății. Așa, doar de dragul iluziei libertății, știind prea bine că, de fapt, sunt cetățean al unui sărman stat capturat.

Este ținutul prin care Via Transilvanica șerpuiește cel mai îndelung, ceea ce mi se pare oarecum normal fiindcă Banatul în sine e un superlativ, etern prilej de mândrie locală. Are nu mai puțin de 224 de kilometri. Deși conține toate trepetele de relief caracteristice României, Caraș-Severin este predominant muntos, cam 65%. Avem aici Munții Banatului, Țarcu, Poiana Ruscă, Cernei și Godeanu cu al său vârf sacru al dacilor, pe nume Gugu de 2291 de metri, sanctuarul lui Zamolxis.

Calea noastră pe Via Transilvanica pleacă în Terra Romana de la Crușovăț, din județul Caraș-Severin și trece printr-o zonă destul de sălbatică și izolată, care cuprinde localitățile Prisăcina, Ineleț sau Dobraia. Sunt „locuri uitate de timp, dar nu și de oameni”. Am găsit acest mesaj scris pe o foaie A4 în geamul școlii din Ineleț.

Se spune că în viața fiecărui om există două momente cheie: Clipa în care te-ai născut și clipa în care ţi-ai dat seama pentru ce anume. În urmă cu 10 ani, după un lung și complicat ocol, Tibi Ușeriu a aflat pentru ce s-a născut: Curse de anduranță, dacă se poate acolo unde e frigul mai crâncen.

Risipiți peste tot, sub niște căsuțe deschise, cu acoperiș din țiglă, la această oră lucrează simultan nu mai puțin de 15 sculptori. Echipați în salopete, mascați și cu ochelari de protecție, taie cu flexuri de diferite dimensiuni, bat cu dălți și ciocane, fiecare urmărind o idee personală care trebuie încrustată în piatra dură din andezit. Totul îți sugerează că acești oameni sunt angajați într-o acțiune grea, periculoasă și sobră.

„Drumeții zic mereu că traseul este foarte bine marcat. Atât. Nu puțini mă întreabă cum oare am făcut să împlântăm pietre de hotar în fundații de ciment pe munți aparent inaccesibili sau coclauri neștiute? Dar nimeni, niciodată nu mă întreabă, nici din greșeală, nici în glumă, cum și cine a pictat cele peste 25.000 de buline albe de pe toți cei 1380 de kilometri ai potecii Via Transilvanica... Ei bine, chestia asta mă amuză teribil. :))” (Iulian Gabor aka Boom)

Acest reportaj observațional este un exercițiu de sinceritate, dar este și mărturia unei vechi prietenii. El prezintă nefardat o zi din viața lui Alin Uhlmann Ușeriu, președinte al Asociației Tășuleasa Social, dar și inițiator, coordonator și suflet al acestui drum de lungă distanță numit Via Transilvanica.

Ana Szeleky a creat o echipă exclusiv feminină, care să documenteze îndeaproape tot traseul Via Transilvanica, pas cu pas, fără rest. 1400 de kilometri mai târziu, Via Transilvanica se apropie de finalizare, iar Ana are multe de povestit de pe drum.

Cine sunt artizanii Via Transilvanica? Să facem cunoștință, pe rând, cu oamenii cheie, cei care au contribuit major la realizarea acestui proiect. Vreme de ani de zile ei au gândit, au muncit, au bătut drumuri și s-au identificat trup și suflet cu acest traseu.

Pe drumul spre Târnăvioara, la intersecții se află trei semne desenate drăguț cu săgeți pe care scrie "Spre Pădurea de nuci". Cât de frumos, cât de utopic! Pădurea de nuci nu există decât în mințile noastre. Să pui astfel de semne la răscruce de drumuri înseamnă un act de profundă credință. Și probabil, un bun prilej de a-i face pe localnici să zâmbească. Adevărul e că de la entuziasmul tuturor, respectiv voluntari, pădurari, autorități, sponsori și toți cei mulți implicați în poveste, până la o pădure adevărată calea e lungă, iar riscurile sunt nenumărate.

Eu văd că românii deja s-au pornit la drum. Întrebarea e pe câți străini îi va convinge acest traseu? Și mai ales, cum va arăta Via Transilvanica peste 10 ani? Acest lucru depinde de o grămadă de factori. Depinde cum va fi întreținut drumul, ce o să faceți cu vandalizarea constantă a traseului, cum se va dezvolta infrastructura din jur, ce se va întâmpla când satele se vor depopula și mai rău, plus multe altele.

Christine este o legendă a traseelor de anduranță de pe toate continentele lumii. Are renumele de cea mai 'umblată' femeie din lume, fiind un globetrotter faimos și mai ales, de neoprit. În plus, este un autor de succes și un cunoscut vorbitor internațional.