Voicu Bojan

Cine sunt artizanii Via Transilvanica? Să facem cunoștință, pe rând, cu oamenii cheie, cei care au contribuit major la realizarea acestui proiect. Vreme de ani de zile ei au gândit, au muncit, au bătut drumuri și s-au identificat trup și suflet cu acest traseu.

Pe drumul spre Târnăvioara, la intersecții se află trei semne desenate drăguț cu săgeți pe care scrie "Spre Pădurea de nuci". Cât de frumos, cât de utopic! Pădurea de nuci nu există decât în mințile noastre. Să pui astfel de semne la răscruce de drumuri înseamnă un act de profundă credință. Și probabil, un bun prilej de a-i face pe localnici să zâmbească. Adevărul e că de la entuziasmul tuturor, respectiv voluntari, pădurari, autorități, sponsori și toți cei mulți implicați în poveste, până la o pădure adevărată calea e lungă, iar riscurile sunt nenumărate.

Eu văd că românii deja s-au pornit la drum. Întrebarea e pe câți străini îi va convinge acest traseu? Și mai ales, cum va arăta Via Transilvanica peste 10 ani? Acest lucru depinde de o grămadă de factori. Depinde cum va fi întreținut drumul, ce o să faceți cu vandalizarea constantă a traseului, cum se va dezvolta infrastructura din jur, ce se va întâmpla când satele se vor depopula și mai rău, plus multe altele.

Christine este o legendă a traseelor de anduranță de pe toate continentele lumii. Are renumele de cea mai 'umblată' femeie din lume, fiind un globetrotter faimos și mai ales, de neoprit. În plus, este un autor de succes și un cunoscut vorbitor internațional.

Medic dedicat de familie, Roz e de o energie contaminantă. Nimic nu o sperie, nimic nu o doboară. Alternează medicina de familie cu gărzi la urgență și voluntariat la o casă de vârstnici. La final de săptămână dispare pe munți alături de gașca ei veselă și sportivă numită Cutezătorii. Într-o zi a apucat-o ideea de Ironman.

Două dintre cele mai bune cărți românești pe care le poți citi în 2021 vin de la doi scriitori extrem de diferiți: Dan Alexe și Vasile Ernu. Dar merită.

Mersul pe jos aduce liniște în suflet. Lași să apară în mintea ta toate întrebările și îndoielile.

Nicolae Steinhardt a fost cândva un sofisticat om de lume, plimbându-se cu lejeritate între Londra, Viena și Paris, doar că deodată în viața lui a apărut un cutremur asemănător luminii necreate de pe Drumul Damascului, cea care a preschimbat un criminal hulitor într-un apostol de calibru. Om universal și spirit enciclopedic, acest evreu doctor în drept constituțional, rafinat critic literar, convertit și botezat într-o pușcărie comunistă și îndrăgostit iremediabil de Hristos Mesia, a fost o persoană fragilă, dar de o forță de speriat care, pe final de mandat pământesc, a ales să schimbe o închisoare mai strâmtă (pușcăria comunistă) cu una ceva mai largă (mănăstirea Rohia).

Pe Via Transilvanica, uneori trebuie să ieși de pe drumul plin de verdeață și să te oprești puțin și prin orașele din calea ta. După ce ai petrecut multe zile colindând lumea satului, care are regulile sale nescrise și o oarecare coerență mentală, un oraș pare un coșmar de stridență.

„Smulgi din mers o frunză de nuc și, cale de vreo 200 de metri, te uiți la nervurile ei ca la o minune".

Într-o realitate ciudată ca a noastră, unde se minte cum se respiră, oare mai merită să cauți un Adevăr? Mai are omenirea nevoie de indivizi cu o terra ferma sub tălpi, care să nu abdice de la credința lor? Cartea Iov zice că da. În această lume nouă, care pare să-și fi rătăcit valorile și principiile, oare mai e nevoie de o Instanță morală? Cartea Iona zice că da. Când totul pare doar deșertăciune și goană după vânt, mai are rost să cauți un Sens? Cartea Eclesiastul zice că da.

"Uite-așa, din mers, te îndrăgostești fără preaviz de un loc, de niște oameni, de o casă străină care, vremelnic, devine un pic și a ta".

Chinușu (în maghiară Kénos), este un sat mic și fermecător, cu ulițe strâmte și labirintice, case vechi și oameni puțini. Acolo găsești brânzeturi ca-n Franța, cu cărbune și ierburi provensale, cașcavaluri maturate, siropuri naturale, dulceață sau zacuscă.

Spre deosebire de noi toți, nenea Gheorghe din Măguri chiar are un drum al lui. De pământ și piatră, cu iarbă și flori pe margini, chiar mici locuri strategice de odihnă. De ani buni îl urmăresc îngrijind părintește drumul lui lung de un kilometru, care leagă strada principală de locul numit Pălăiești.

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la ediția princeps a unei cărți ce, într-un fel, ne-a schimbat multora viața: Jurnalul Fericirii, semnat de Nicolae Steinhardt.