Via Transilvanica: Terra Dacica – ținutul fiorului patriotic

Ne aflăm acum pe un traseu lung de peste 250 de kilometri, ce cuprinde partea de Via Transilvanica din județele Alba și Hunedoara. Descoperim aici un melanj perfect de dealuri blânde cu păduri de foioase și salcâm, coline cu viţă-de-vie de Blaj și Târnave, dar și câmpuri vaste unde rapița, parcă lipită de albastrul cerului, face loc în iulie unei alte nuanțe de galben, cea a florii soarelui, de care pictorul Van Gogh era îndrăgostit până la obsesie.

Avem aici și trei parcuri naționale: Retezat, Grădiștea Muncelului-Cioclovina și Țara Hațegului. Atingând altitudini de până la 1.300 de metri, ne aflăm pe cel mai la înălțime ținut de pe Via sau „Transilvănica”, așa cum i-am mai auzit pe localnici botezând calea.

Practic, în Hunedoara umbli prin munți cu ochii pe munți, având de jur împrejur deschideri vaste spre văi și o frumusețe discretă, cu oameni puțini, dar foarte deschiși la vorbă. Alba, în schimb, e memorabilă pentru orașele și istoria ei, implicând cuvinte grele precum neam, identitate sau unitate.

Ce am remarcat în acest ținut a fost curățenia. Am descoperit păduri și râuri curate, unde chiar te poți bucura de natură, nu ca în Apuseni sau în Munții Gilăului, unde avem de-a face cu un adevărat dezastru ecologic, pe care autoritățile se fac că nu-l observă. Sincer, nu am văzut nicăieri în țară vreo zonă mai contaminată de gunoaie decât râurile, dealurile și munții din Județul Cluj.

În Terra Dacica practic găsești de toate: originile unei națiuni, identitatea ei, reinvenția sa, plus o neliniște cu iz patriotic, care treptat, pe măsură ce umbli și cercetezi, ți se cuibărește insidios în suflet. Chiar dacă nu ești mare patriot, e imposibil ca acest ținut să nu atingă măcar puțin această coardă.

Iar peste toate, ca o surpriză, din Țara Hațegului, îți răsare în cale nu doar zimbrul, cel care popula cândva aceste meleaguri liber, nu închis în rezervație, ci taman Balaurul Bondoc, o specie autohtonă de dinozaur pitic. Bineînțeles, unic în lume.

Aici la noi, la porțile Orientului, unde serviciile pactizează cu infractorii și baronii locali, peste capetele tuturor, într-o țărișoară aflată etern în derapaje politice și economice, în lumea bășcăliei, a dughenei cu parfum de cârciumă, a pilei și peșcheșului, nici măcar dinozaurii nu sunt impozanți, deci nu pot fi luați prea în serios.

Micul balaur autohton a fost reconstituit după descoperirea lângă Sebeș a unui schelet parțial și, da, arată teribil de caraghios, deși se spune că era un prădător feroce. Se întâmpla pe vremea când Țara Hațegului era o insulă tropicală din Marea Tethys.

Totuși, dincolo de aceste ciudățenii, drumețul găsește în drumul său vechi altare dacice din andezit, ruine ale unui amfiteatru roman și trece prin orașe pline de poveste și istorie. Dacă vrea să se abată puțin de la traseu, poate chiar urca pe Godeanu, muntele sacru al dacilor, la poalele căruia se află Sarmizegetusa Regia.

Muntele are 1.656 de metri și este, se pare, misteriosul vârf cunoscut în vechime sub numele de Kogaionon, de pe care se văd lanțurile muntoase Șureanu, Parâng, Retezat, Vulcan, Poiana Ruscăi și Metaliferi.

De asemenea, călătorul poate face o oprire pentru o ascensiune în Retezat, raiul cu peste 20 de lacuri glaciare, poate pluti între cer și pământ la Clopotiva, terenul favorit de joacă al parapantiștilor, poate rememora evenimentele de pe Câmpia Libertății de la Blaj sau chiar se poate închina în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Acolo, în 15 octombrie 1922, a avut loc încoronarea Reginei Maria și a Regelui Ferdinand ca suverani ai statului român unitar, după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.

Înainte de Revoluția pașoptistă de la 1848, numită metaforic „primăvara popoarelor”, prin acest ținut treburile erau cât se poate de încurcate, iar visurile de eliberare de sub jugul străin, de eliminare a iobăgiei, de autonomie legislativă și de posibilă unire păreau de-a dreptul utopice.

Transilvania făcea pe atunci parte din Imperiul Habsburgic, în vreme ce Moldova și Țara Românească pendulau între protectoratul rusesc și suzeranitatea otomană. Cu toate acestea, cu o voință comună de fier, o coeziune politică rarisimă și o disciplină exemplară, care nu caracterizează poporul român în general, la Blaj a avut loc în 1848 Marea Adunare Națională.

Poveștile acestea lungi și complicate nu încap aici, așa că mai bine să analizăm puțin traseul, începând cu intrarea în Hunedoara dinspre Bucova, prin defileul numit Porțile de fier ale Transilvaniei. Prima haltă importantă este Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a provinciei romane după cucerirea Daciei. Construit pe locul vechiului castru al Legiunii a V-a Macedonica, orașul a fost populat în vremurile sale de glorie din secolele II și III d.Hr cu până la 25.000 de oameni.

În timpul invaziilor barbare, Amfiteatrul a fost convertit în bastion de apărare. Nu departe sunt ruinele cazărmii gladiatorilor și zona sacră, cu rămășițele templelor închinate lui Liber Pater, Aesculap, Mithra sau Hygia. Retragerea romanilor în anul 275 s-a făcut treptat, iar împăratul, pentru a evita eventualele acuzații la Roma, a fondat la sud de Dunăre o nouă provincie cu denumirea Dacia Aureliană.

Era cumva previzibil ca drumul nostru să unească Ulpia Traiana romană cu cealaltă Sarmizegetusa, respectiv Regia, capitala regatului dac, trecând peste Munții Șureanu și Orăștiei, fiindcă aceste două locuri sacre, cu o energie aparte, au o importantă valoare simbolică în ceea ce privește etnogeneza poporului român.

Țin minte din școală expresia „insulă de latinitate într-un ocean slav”. Menținerea unui popor bizantin de limbă neolatină înconjurat în toată istoria sa de popoare slave, mai puțin ungurii, reprezintă o minune etnico-lingvistică.

Odată, demult, am însoțit o trupă de actori pasionați de reconstituiri istorice în vechea capitală a Imperiului Roman, la sărbătoarea anuală numită Natale di Roma. Alături de ei am dat roată Colosseumului, poposind la Columna lui Traian. Băieții băgau spaima în publicul privitor, fiindcă era prima dată în istoria sărbătorii când cei de la Terra Dacica Aeterna, arătând fioros cu bărbile și pletele lungi, îmbrăcați în blănuri, opinci și nădragi de in, înarmați cu falxuri, pumnaluri sica și, bineînțeles, înălțând un lup dacic, urlau pe străzi din toată inima: „Dacia! Liberă!”

Sarmizegetusa Regia, locul sacru al dacilor, ar merita un capitol aparte, așa că invităm călătorul să-l descifreze singur imediat ce ajunge la borna întruchipând o brățară dacică. Povestea căutătorilor de comori, originalitatea și risipirea acestor brățări din aur prin lume sunt în continuare un subiect controversat.

Ultima haltă înainte de a intra în Județul Alba este Crucea Romoșelului. Cum spuneam, în această zonă m-a fascinat diversitatea celor patru orașe. Cugirul, primul oraș întâlnit pe cale, presupusa așezare antică Singidava, are o veche tradiție siderurgică, asemănătoare pe undeva Reșiței.

În prezent, orașul e un pic amorțit, dar se află în proces de reinventare. Hale vechi și noi, unde se produceau mai demult electrocasnice, azi prind din nou viață și se extind fabricând piese pentru Mercedes, dar și arme și muniții, mai ales că războiul a intrat, din păcate, din nou în modă. Pe o căldură sufocantă, m-am cocoțat pe un deal cu o cruce pentru a fotografia orașul de sus.

Sebeșul săsesc are un total alt aer, de burg medieval cu ziduri vechi, turnuri și o Biserică Evanghelică fortificată în centru. Dar are și tone de cabluri care îndoaie stâlpii și îți încurcă rău fotografiile. Nu pot scăpa defel de trei imagini care mi s-au întipărit fotografic în minte, exact în această ordine.

1. Un cetățean s-a împiedicat pe stradă de un capac de canal chiar în aceeaşi clipă în care un alt cetăţean trântea portiera mașinii.

2. Traversând la semafor am văzut cu coada ochiului la volanul unei mașini scumpe o fată frumoasă spărgând un balon de gumă simultan cu sunetul frânei de mână trase cu putere.

3. Dar cea mai tare mi s-a părut faza cu chelarul care, în timp ce descuia biserica pentru mine, a strănutat puternic exact în momentul când, în spatele lui, un băiat a strecurat o minge de baschet prin inelul prins de un pom.

Cunoscută și drept Cealaltă Capitală, Alba Iulia este azi un oraș echilibrat, având o istorie frumoasă și un potențial uriaș. Renovarea Cetății Alba Carolina a fost o luptă eroică și încăpățânată pentru a demonstra ce înseamnă să pui cu adevărat în valoare moștenirea istorică. A dat un semnal curajos, devenind o inspirație pentru întreaga țară.

Cât despre Blaj și împrejurimile sale văzute de sus, de pe dealuri, acestea mi-au furnizat o surpriză de proporții. Când am fost pe Câmpia Libertății să-l văd pe Papa Francisc, nu am înțeles mare lucru din oraș, din pricina mulțimii copleșitoare. Acum însă l-am bătut la pas, în tihnă. E îngrijit aproape maniacal, renovat, superb, cu o obsesie pentru istorie, parcuri și ghirlande nesfârșite de flori. Iar dealurile blânde m-au purtat pe la liziera pădurii spre Satu Lung și ieșirea din județ spre următorul ținut, numit Terra Saxonum.

Coborând nostalgic pe bicicletă spre Blaj și destul de în viteză printre dealurile terasate populate de foste vii abandonate și uscate tragic, am agățat o sârmă care mi-a intrat la lanț și pinioane de era să zbor în cap, visarea mea încheindu-se brutal. Apoi, petecind pana de la roata din faţă, am contemplat îndelung Satul Glogoveț.

Cât despre gastronomie, trebuie să reținem faptul că aici am pătruns în sfântul Ardeal, patria slanei cu ceapă, dar și a pălincii de 52 de grade fix, fiindcă așa-i stasul la noi. Vom degusta neapărat varietăți de virșli cu carne de oaie, care dacă nu crapă de grăsime între dinți și nu te stropesc pe tricou înseamnă că nu-s de luat în seamă. Recomand opera carmangiului din Cugir, proprietarul Pensiunii La Vasile, numărul 38.

Nu ne vom feri în această zonă nici de clasice ciorbe, neapărat cu tarhon, sau lucicoșuri și verze a la Cluj în felurite forme și culori. În Hațeg există o coptură de mămăligă cu brânză, slană friptă și ou cu o denumire superbă: „Taci şi-nghite!” Ca o curiozitate, pe post de desert aici se poate mânca mămăligă stratificată cu magiun.

Mai poți găsi în acest ținut fripturi sobre de mistreț, rasol tipic săsesc sau clasicele papricașuri ardelenești de influență maghiară, neapărat de asezonat cu vinuri acide și simple, cum ar fi cel cumpărat de mine de la „Stațiunea de cercetare și dezvoltare pentru viticultură și vinificație Blaj”. O denumire mult prea complexă pentru un vin simplu, onest, de masă, musai de băut cu gheață.

Locuri cheie pentru mine în Terra Dacica? Platoul Târsa, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, cu emblematica sa Fundătură a Ponorului, Poiana Omului sau peisajul văzut de sus din Ciungu Mare.

M-aș mai coborî odată prin pădure la Sarmizegetusa Regia să trag în piept acel aer mistic și să privesc îndeaproape copacii seculari din jur. Aș reveni oricând în cetatea Alba Carolina. Neapărat aș da iar târcoale Blajului pe bicicletă, cu finalizare pe superba Câmpie a Libertății. Așa, doar de dragul iluziei libertății, știind prea bine că, de fapt, sunt cetățean al unui sărman stat capturat.

Această serie de articole despre redescoperirea la pas a Transilvaniei este susținută de Raiffeisen Bank, ca o contribuție la promovarea culturii și tradițiilor românești. Raiffeisen Bank este partener strategic al proiectului Via Transilvanica și al Asociației Tășuleasa Social și a susținut amenajarea a 300 de kilometri ai traseului, în ultimii trei ani.