
Voicu Bojan
Redactor
A studiat Litere iar, de-a lungul vieții, a schimbat mai multe meserii. Azi, chiar și când stă locului, mintea-i umblă pe undeva. Aflat mai mereu în mers, observă, fotografiază, intră în vorbă, apoi filtrează totul și descrie ce merită spus.
Crede în oameni, cuvinte, imagini și în forța transformatoare a oricărui drum lung, făcut pe jos. E convins că lumea e o mare poveste. Iar această poveste de seară, ba captivantă, ba plictisitoare, până la urmă ne va adormi pe toți, unul câte unul.
A scris pentru copiii lui o carte mică de povești, inspirată din viețile unor șoareci adevărați. Ea poate fi găsită aici.
Rătăcirile roșiei bulgărești prin ținutul secuiesc
În spatele roșiei bulgărești se află povestea unui om pe cât de obișnuit, pe atât de interesant, un om care an de an trăiește cu aceeași emoție aventura existențială a unor semințe ascunse în pământ, așteptând să rodească, să crească, să se coacă și să ajungă roșii mari și frumoase pe o farfurie albă, lângă o pită unsă, într-o zi călduță de vară.
Via Transilvanica. Să te fereşti de omul roş şi când îţi arată traseul!
Marea bucurie pe adevăratul Camino nu înseamnă musai să ai revelații mistice la Santiago de Compostela, cât să știi mereu că te afli în mers exact pe drumul care trebuie. La fel stau lucrurile și pe Via Transilvanica, El Camino de România.
Aventuri imobiliare în vremuri tulburi. Învățămintele molimei (5)
Crizele financiare lovesc periodic și implacabil, ca valurile. Reacțiile pieței sunt însă, imprevizibile. De fapt, sunt la fel ca sufletele oamenilor. Au adâncimi nebănuite. Sunt uneori mai timide decât veverițele. Sunt curajoase când nu trebuie.
Via Transilvanica. Slalom printre sate părăsite și Cristoși sculptați până în ținutul mândrilor secui
Via Transilvanica, între Reghin și secuime, e un bun prilej de mers prin peisaje ciudate, pline de Cristoși răstigniți și semne de globalizare timidă.
Martor mut la miracolul vieții
Nu demult, am fost rechemat de urgență în același grajd. De această dată, pe post de moașă comunală. Primul gest a fost să-mi agăț aparatul de gât. Cică o junincă pe nume Gălbănuța stătea să nască, dar nu putea. Scena nu era tocmai idilică.
21 de cărți la 21 de ani în 2021
Cărțile te mai ajută să faci liniște în mintea ta, să izolezi gălăgia, să dai volumul lumii pe mute. Și să nu te plictisești cu tine însuți, lucru important. Imaginează-ți că vrei să faci un pelerinaj lung, singur, fără prieteni. În afară de periuța de dinți, iei cu tine un alter ego, un celălalt, un tu-altul. N-ar fi rău să ai cu cine povesti pe drum, rumega niște gânduri, dacă vrei să nu o iei razna. Așadar, ia cu tine mulți prieteni nevăzuți – cărțile citite, marile povești ale umanității.
Cai și călăreți. O poveste veche de când lumea.
Ca orice secui care se respectă, Öcsi iubește nu doar caii, ci și natura, libertatea. În opinia lui, turele cu cai sunt experiențe profunde ale cunoașterii de sine. Relația ancestrală om-cal propune un tip de trăire decisiv. O generație tânără crescând pe lângă cai e o generație salvată, fiindcă învață să gândească.
Ospățul vagabonzilor
Într-o zi din toamna lui 2006, am început căutarea unui Isus de ocazie și a 12 discipoli pentru o repunere fotografică în scenă a ultimei cine. Peste tot acest eveniment s-au așezat anii, amintirea și apoi, în cel mai firesc mod, uitarea. Într-o zi însă, ne-am întrebat: Oare ce a rămas? Cine, ce își mai aduce aminte? După 10 ani, am căutat protagoniștii. A rezultat o meditație despre timp, despre alterarea memoriei, despre joc și, nu în ultimul rând, despre noi și bucuria de a duce o idee nebunească până la capăt.
Apostolii. Oameni ca noi.
Apostolii sunt niște oameni ca noi, cu obsesii și fixisme ridicole, niște naivi ale căror vieți banale poartă aura unor mici întâmplări excepționale, pe care timpul și memoria le-a înregistrat și modelat după bunul plac. Practic, am făcut un documentar despre noi toți, în oglindă.
Iarna care a uitat să mai plece
E încă iarnă-n Apuseni. De plictiseală umblu prin vecini. Și umblând așa, mi-a venit ideea să-i întreb pe oameni despre iernile de altădată. Lelea Irină și Badea Gheorghe s-au pus pe povestit ca pe vremuri, când zăpada pe ulițe atingea patru metri, oamenii înghețau la margine de răzor și lupii făceau din staulul de oi, autoservire.
Paznicul și prietenul urșilor
Teoria lui Babos Zsolt e că există o singură problemă cu urșii - noi. Noi suntem cei care i-am invadat, îi provocăm constant, îi hrănim din mașini și mai ales, îi agresăm construind în pădure, defrișând, distrugând habitate cu vehicule off road, fiindcă suntem însetați de confort, distracție și exotic.
Barcelona, într-o marți. După 5 ani.
Barcelona, februarie 2021. Senzația e stranie. Am nimerit într-un alt oraș. Pustiu de turiști, locul pare calm, limpezit, resemnat. Senzația e că actorii au părăsit scena și a rămas decorul.
Ion Cornu, omul care s-a crezut orchestră
Vai, dacă minunatul Ion Cornu s-ar fi născut la Florența, iar nu la Gornovița (Județul Mehedinți) și l-ar fi avut ca patron pe Lorenzo de Medici, poate că ar fi fost și el un mic Leonardo da Vinci. Un artist polivalent. Dar așa… creativitatea lui a devenit o simplă artă naivă.
În linia întâi, în anul morții. (Învățămintele molimei 4)
Această serie de articole conține descrieri foarte personale ale unor lecții neașteptate, pe care anul 2020 le-a adus în viața oamenilor din domenii de activitate foarte diverse. Sunt învățămintele molimei, lecții revelatoare, făcute „cadou” de o pandemie-surpriză, care a produs revolte, mirări sau cutremure ascunse în viața fiecăruia dintre noi.
Vâslaș pe Gange
Varanasi un loc straniu, care vine parcă din anistorie și căruia nu-i pasă de nimic, nici măcar de trecut sau de viitor, fiindcă e suficient sieși, drept urmare îi ajunge doar clipa.